V-am lăsat mai jos „Broken ties”, un documentar/reportaj făcut de Andrei Loshak, un jurnalist rus. Dacă nu vă spune nimic titlul în engleză, cel în română sună mult mai bine și exprimă mult mai multe: „Relații destrămate”.

Relații destrămate în familii de ruși ale căror creiere au fost spălate de propaganda de stat. Relații destrămate între soți, relații destrămate între părinți si copii, relații destrămate între frate și soră.

Rar mi s-a mai întâmplat să mă enervez așa în timp ce mă uitam la un film documentar. Și nu doar că m-am enervat, dar au fost momente în care mi-a crescut tensiunea și-am simțit pulsul cum o ia razna. Sau momente în care-l puneam pe pauză și mă întrebam ce-aș fi făcut eu dacă eram pus într-o astfel se situație.

M-am întrebat cum ar fi fost dacă eram fiul unei mame care m-ar trimite la război în Ucraina. Mamă care, întrebată dacă ar fi de acord ca fiul ei să moară în acel război, a răspuns cu un „da” hotărât. Pe care l-a și motivat: pentru că e patrioată. Mamă care, atunci când s-a lovit de refuzul fiului de merge să „denazifice” Ucraina, îl sună și-n loc de salut îl întreabă: „ce faci, fascistule?”.

M-am întrebat cum aș fi reacționat dacă părinții mei nu mai vorbeau cu mine, pe motiv că scriu și postez împotriva războiului, împotriva lui Putin și m-ar fi făcut „trădător”.

M-am întrebat cum ar fi fost să am un frate sau o soră care să-mi râdă în față și să-mi explice că armata rusă nu trage în civili, totul e o înscenare pusă la cale de naziștii ucraineni.

M-am întrebat ce aș fi făcut dacă în camera cealaltă a casei mele ar locui un om care mi-ar repeta zilnic în față toată propaganda putinistă? Un om care susține ca Rusia a fost nevoită să atace Ucraina, ca să nu fie ea însăși atacată de ucraineni. Și că distrugerea orașelor ucrainene este necesară, altfel urma să i se întâmple asta Rusiei. Iar omul ăla din camera cealaltă să fie soția sau iubita mea.

Da, am pus de nenumărate ori pe pauză documentarul și m-am întrebat toate astea. N-ai cum să nu te întrebi, n-ai cum să rămâi calm, n-are cum să nu-ți crească tensiunea.

Și m-a mai uimit ceva tare de tot. Toți cei pe care o să-i vedeți în film susținându-l pe Putin, dar toți, au acces la internet. Cu toate astea, ABSOLUT toți își iau știrile și acceptă DOAR informațiile livrate de canalele televiziunii de stat din Rusia.

Nu v-am povestit tot filmul, nici n-am cum, că are o oră și 38 de minute. Tot ce pot sa va spun este c-o să vă lovească grav. Cum m-a lovit și pe mine.

Dacă n-aveți timp azi, poate găsiți mâine sau poimâine, dar sfatul meu e să vă uitați la „Relații destrămate”.

P.S. Vedeți că are și subtitrare în română. Dacă nu v-o ia default, apăsați pe „settings” și o selectați.