Pe zi ce trece, dacă mă uit în jur, constat că pandemia nu mai există. Văd din ce în ce mai puțini oameni purtând măști prin magazine, prin benzinării sau pe unde mai intru eu. Mai mult de atât, astăzi, m-am simțit ca un extraterestru, la metrou, când am constatat că sunt singurul care purta mască. Bine, nu eram mulți în vagon, maximum 10 inși, dar eu eram singurul cu mască. A fost pentru prima oară când nu mai era măcar încă un rătăcit ca mine. Și aproape că mă simțeam prost.

Ca să nu mai spun c-am fost chiar și luat la mișto, fix pe tema asta. Dar cu această întâmplare voi reveni în zilele următoare, că merită o postare separată.

De-aia sunt curios cum vă situați voi? Vizavi de pandemie, desigur.

La mine, până la ora asta, s-au schimbat extrem de puține. Vi le enumăr pe cele care îmi vin în cap la prima mână:

👉 M-am urcat, după mai bine doi ani, în metrou. Vă spun sincer că n-aș fi făcut-o, dar aglomerația din București bate orice frică de virus. Iar cu aglomerația din București mă mai descurc eu, că nu e ca și cum e prima oară când mă lovesc de ea, dar pe străduța pe care este școala fetelor efectiv nu se poate circula la ora când le iau de la școală. Prin urmare, am ales să merg cu metroul să le iau. Decizia s-a dovedit corectă: facem maximum 15 minute până acasă.

👉 La interior port în continuare mască peste tot, indiferent unde aș intra. Că e metrou, benzinărie, mall, toaletă publica sau megaimaj, nu există să nu-mi pun mască (apropo, pe subiectul „wc-uri publice în București”, o să revin cu un articol pe larg).

👉 Merg în continuare cu o sticluță cu dezinfectant pentru mâini în buzunar. Indiferent ce-aș atinge, imediat după îmi dezinfectez mâinile.

👉 Încă mă spăl pe mâini cu apă și săpun, minimum 20 de secunde, de fiecare dată când prind ocazia. Dacă, de exemplu, spălatul pe mâini se întâmplă după ce merg la toaletă într-o benzinărie, când ajung la mașină mă dau și cu dezinfectant. Să fie.

👉 Încă n-am fost nici la film, nici la cârciumă, nici în alt loc unde m-aș putea intersecta cu alți cetățeni, de când s-au scos toate restricțiile.

Mno, acum să vă aud pe voi.