Nu știu cum simțiți voi, dar eu deja m-am săturat de iarnă. Serios. Da, știu, vai, dar cum poți să spui așa ceva, nici n-a nins încă, nici n-a venit Crăciunul. Exact.
Mă rog, până una-alta, luați de citiți la gura sobei.
- Sfatul meu e să vă abonați la acest newsletter (în cazul meu, e singurul la care m-am abonat vreodată)
- Nu, tata nu a fost un sfânt…
- Bucureștenii sunt zombies, dar ei nu știu asta
- Lasă-i să plece
- 7 indicii că ai fost un porc într-o viață anterioară (am avut o revelație, eu chiar am fost porc într-o viață anterioara și, probabil, puțin din asta de acu’)
Îmi este foarte dor de tata!
Comentariu beton!22
Și mie. 🙁
Și mie 😔
Si mie ☹️
Ma gandesc la el mereu, chiar daca se fac 7 ani in anul ce vine.
Si mie! 😔 si atat de tare mi-ar fi placut sa vada ca am ajuns mama.
Mi-e dor de ai mei amandoi. Si cand am terminat de plans…Cabral rulz.
Comentariu beton!13
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.15
Mă crezi că din secunda în care am apăsat enter, am știut c-o să apară cineva care să facă această glumă deosebită? Iată că așteptările nu mi-au fost dezamăgite.
Oare cum ar arăta lumea fără idioți?
Comentariu beton!19
Fadă 🤪
Comentariu beton!16
Paul, esti doar prost
Foarte bună selecție. Cabral a fost la fix, chiar săptămâna asta mă întrebam unde se duc prieteniile când se duc.
5-4-3 true
1. me gusta spring; de fapt, cred că pentru o familie cu posibilități, într-un oraș mare, ar trebui să fie un must have ca mașină de zi-cu-zi; școală-cumpărături-serviciu
2. am scris undeva despre bunica maternă care cînta colinde în timp ce frămînta la colaci, în dimineața de Ajun; și mi-am luat o grămadă de hate pentru că am spus despre alții (în contextul Crăciunului) că-s fățarnici iar nu creștini, ca bunica; rămîn la opinie; pe la 11-12 ani, mi-a comunicat în 2 vorbe quintesența credinței sale: „mamaie, mi-a zis, să nu faci rău nimănui cu bună-știință! că de greșit…” treizecișideani mai tîrziu, vorbele ei sunt la fel de vii; copil fiind, am asistat la dihotomia relației lor, tataia fiind un fel de Moromete, „și ne dă nouă proaste care să umple biserica în fiecare duminicăăă..”; apoi, pe la 16-17 ani am înțeles-o pe mamaie, cînd am auzit cea mai simplă și cinstită rugăciune, la radio; o cînta Celentano (nu ăla din las fierbinți, ăla real) și sună așa: „buongiorno Dio, sai che ci sono anch’io…”
așa că, @Vasilescule, de la unu’ care nu mai are bunici și părinți, du-te-n … cu articolu’ tău; Mulțumesc!
Comentariu beton!24
Mulțumesc de selecție!
1. N-am priceput tot(chestia cu mașinile – sunt total pe dinafară).
2. Prima traumă a vieții mele a fost moartea tatălui meu. Pentru că era idolul meu, pentru că s-a întâmplat când eu eram tânără, pentru că s-a întâmplat foarte repede – de la depistarea bolii până la sfârșit au fost doar zece zile. Nici nu am avut timp să ne dăm seama ce se întâmplă, eram într-o agitație să vedem ce putem face, iar el se stingea. Regret că nu am stat mai mult lângă el acele zile. Era optimist, îmi spunea că după ce va trece, o să-mi povestească cum a suferit, dar după, nu atunci. Toată viața mea a fost dată peste cap. Ar trebui să ne pregătim pentru astfel de momente, să putem trece mai ușor peste ele. Cred că sunt masochistă, des plâng pe aici, dar nu renunț să intru zilnic.
3. Nu suport nebunia Bucureștiului, vin doar când nu am încotro.
4. Am trei prietene. Una de când eu aveam 7,iar ea șase ani. Celelalte două de când aveam 23 si 27 de ani. Cred că sunt o norocoasă, sau norocul ți-l mai și faci. Ne-am dovedit legătura specială în multe situații de viață.
4. Plăcerea mare este ca în weekend să-mi beau cafeaua în pat, să o lălăi, citind, butonând ca acum. Se pune?
Comentariu beton!14
„Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi…”
Mie imi locuiesc in gand, Parintii, frumosi si buni si harnici si generosi. Daca nu au fost sfinti pe pamant, stiu sigur ca au ajuns ingeri in cer.
Le multumesc ca am avut privilegiul sa le fiu copil…
Comentariu beton!26
3. Sunt sigura ca bucurestenii stiu ca sunt zombies dar nu au de ales. Nu exista alternativa la noi. Poate la dat cu sapa si trait din roadele pamantului.. prin Spania!
4. Da, de acord, lasa-i sa plece si, as adauga, celor care nu se dau dusi, trage-le un sut in dos, sa se duca si ei in pda mamii lor si si la mama dracului!
Poate am si eu vina mea in relatiile astea, „de prietenie”, ca dupa o vreme le las balta dar ticaloasa si marsava cum sunt unii, eu nu-s. Si nici nu vreau sa devin!
1. Nu mi-a trecut prin cap să îmi trec în CV excel-ul. Poate o să o fac
2. Dau skip la acest articol, că îmi intră nisip în ochi. Și momentan… nu duc lipsă de nisip.
3. Bucureștiul este ok, oferă foarte multe avantaje, dar sincer nu m-aș muta acolo pentru simplul fapt că de acasă sunt în jumătate de oră în București. Când lucram la București pe 60 de km făceam mai puțin timp decât colegii mei care locuiau la 9 km depărtare.
4. La fel ca mulți alții și eu am avut prietenii pe care le-am lăsat să se dezintegreze din diferite motive. Ne mai auzim din Paște în Crăciun, pentru că fiecare este pe treaba lui. Unii s-au însurat, alții s-au apucat de băutură, alții au ales o altă cale în viață, alții au plecat din țară! Asta este viața!
5. Fiecare cred că este porc cel puțin odată în viață!
In unele locuri din țara asta necrologului i se zice”iertăciune”. E scris altfel. Ca 2-ul de azi. Chiar am plâns. Și – ironic? – aici, azi, plânge și cerul.
Mihai, ai legătura.
5. Hahahaaa, eu iubesc animalele. Toate. Si le las sa se desfasoare dar mancatul in pat e un mare NUUU!
Nici mancatul din mers nu-l inteleg sau mancatul din picioare…
Frumos al doilea articol. M-a facut sa imi fie dor de copilaria petrecuta la țară, de Crăciunul petrecut la tara cu străbunicii mei, de magie si simplitate, de străbunicul meu care mergea cu oile la pascut pe deal si ma lua la dans pe camp. Imi amintesc cand a murit, aveam 10 ani, ma uitam la el si il analizam, era asa linistit. Eram mica, nu stiam cum sa ma comport, nu am plans atunci. Acum plang, imi amintesc. Pe tatal meu inca il mai am in viata si sper sa imi mai am parintii alaturi multa vreme.
Cabral.are dreptate . Si prieteniile mor. Si se nasc mai greu.
Un prieten adevarat este cel cu care poti imparti in liniste tacerea. Cei care simt nevoia sa isi reafirme prietenia cu tine intra acolo in articol.
Mulțumesc, Mihai pentru muncă. Am citit, m-a rupt 2 în 14, rău de tot. M-a enervat spiritualul ăla obosit care a folosit o glumă veche de pe interneți.
Comentariu beton!12
Eh, se pare că exită mari șanse ca pe 7 cetățeni să nu-i fi enervat. Mă rog, de fapt 6 cetățeni, că un like și l-a dat singur. Poate chiar 5, dacă și-a dat și de pe netul de acasă și de pe ăla de pe telefon. Iar dacă are și telefon de muncă, sunt 3. Trei cetățeni au fost fascinați de de gluma aia mirobolantă.
Și cât m-am abtinut să-i răspund ceva de genul: „a zis tata că te așteaptă pe la el, să vă cunoașteți”.
Bro, nu se pot face glume din astea despre părinți, copii. Mai ales dacă sunt morți. Nu se fac chestii de genul, există limite, se miră unii oameni că’s mwuiți sau le cad dinți din gură.
Comentariu beton!15
Și am uitat, cum plm să fii atât de trist încât să îți dai like singur?
Edel, teoria spune că astfel de oameni sunt niște suflete chinuite față de care trebuie să ai compasiune. Uite, azi nu am avut chef de compasiune. Că îmi beam cafeaua amestecată cu lacrimi când citeam articolul. Pentru că mi-am adus aminte de acum trei ani, când tatăl meu își trăia ultimele zile. Tata a fost diagnosticat cu Alzheimer și teoretic avea creierul zdrențe. Dar cu toate astea am trăit lângă el niște clipe care nu pot fi explicate. Și vine Paulică ăsta. Băbăete, nici nu ai idee ce am vrut să scriu în comentariu. Putea să revină cu scuze dacă era puțin mai puțin idiot!
@AdinaL, nu merită… indiferent ce se întâmplă și ce spune cineva, trebuie să fim conștienți că mai avem și persoane care nu sunt dezvoltate mintal. Atât îl duce capul. Nu e vina lui…
Nu am citit articolul, nu știu despre ce este vorba în el, pentru că, deși sunt o persoană puternică, pur și simplu nu am avut puterea să citesc. Am văzut titlul și aveam lacrimi în ochi. Și acum am… deși au trecut aproape 20 de ani.
1. –
2. N-am cuvinte.
3. Am reușit să locuiesc în București doar 2 săptămâni, apoi am abandonat. M-am întors la mine-n oraș.
4. Prietenii? Ce-s ăia? Ultimii doi i-am pierdut în vâltoarea nesimțirii și a relației unilaterale. Prieteni? Nu, mulțumesc.
5. Am aflat că n-am fost porc în viața anterioară, probabil am fost măcelar pentru că-mi place să spāl vasele și cuțitele imediat după folosire.
Mulțumesc pentru articole!
1. Cam multe detalii pentru mine, dar mă bucur că avem şi noi o maşină în top. Am râs la „Tiguanul săracului”, Kamiq, Karoq, Kapaq, Mama Draq 😂 dacă iau în sfârșit carnetul nu cred că-mi permit nimic din lista aia. Dar lasă, şi o Skoda fără q o fi bună 😛
2. Direct la sentiment 💔 din fericire încă mai am ambii părinți alături de mine (şi mă rog să-i mai am multă vreme 🙏). Articolul mi-a amintit de bunica mea care m-a crescut, care se ruga simplu şi sincer (mai ales pentru noi), chiar şi când mintea îi devenise înceţoşată. Ea m-a invățat să mă rog amintindu-i pe toți cei din familie şi prieteni. De când nu mai este, locuința ei, cartierul, totul este străin şi gol. Amintirile mă întristează, iar acum că tot e sezonul colindelor, nu pot să ascult „Colindăm, colindăm iarna, pe la uşi pe la fereşti” fără să mi se umple ochii de lacrimi. Un gând bun pentru toți care au pierdut pe cineva drag ❤
3. Nu cred că aş putea locui permanent în capitală. Dar fiecare are prioritățile lui şi asta nu înseamnă că unul e mai prost ca altul.
4. Exact aşa. Ne mai scriem de sărbători, de ziua de naştere, mai comentăm şi ne lăicuim pe facebook, dar în rest linişte..
5. Cum nu îndeplinesc chiar toate criteriile mă consider doar groştei 😀
Duminică frumoasă tuturor!