E duminică, deci avem propuneri muzicale de la domnul @Edelweiss

Trebuie să menționez că articolul  a avut și o introducere sub formă de povestire. A avut. Dar, pentru că am râs cu lacrimi când o citeam și mai era și destul de lunguță, am transformat-o într-un articol care vă va bucura mâine ochii și glanda de la umor. Până atunci o să vă cam mulțumiți doar cu muzică.

Helău, helău la toate valorili de pe blog.

După cum ați citit mai sus, o să trecem abrupt la propunerile din listă, pentru că bloggerul multilateral dezvoltat iar nu are chef de muncă și nu-l mai schimbăm noi la vârsta asta.

Acum, let’s play girlz and neni.

➡️ Dordeduh – Har – 2021

Fiind un fan declarat, Negură Bunget, poate sunt subiectiv dar știți și voi că eu mă mândresc cu asta. De când l-am ascultat, albumul este pe playlist-ul meu denumit, Pentru suflet, și sunt mândru că sunt contemporan cu băieții ăștia. Sunt mândru că un album cântat în română, cu buciume, cu coruri de munți și strigăte de codri este nominalizat de cele mai mari reviste de specialitate de pe mapamond ca cel mai bun album de black metal al anului. Și tot acolo se află și Negură cu ” Zău”. Și sunt al naibii de mândru. Le mulțumesc lui Karban și Cristian și întregului band pentru bucuria care mi-o oferă la fiecare play. Album ascultat în picioare și cu ochii pierduți în zare. Merită fiecare bănuț. Cumpărați-l.

Dă-i play AICI

➡️ Clouds – Despărțire – 2021

Dacă topul metalelor grele este dominat de black si death metal, Clouds vine să spargă dominația cu un album de stare.

Neagu, caracatița mulți-instrumentală, orchestrează un album care îți sfâșie sufletul. Este funerar, este doom, ascultați-l cu sufletul deschis spre oamenii din viața voastră care au plecat. Și albumul și ei merită lacrimi.

Dă-i play AICI

➡️ Bad City – Welcome to Wasteland – 2010

Băieții ăștia din Chicago, după ce unul dintre ei, nu mai stiu care și de ce, și-a făcut timpul de pârnaie, au scos un album, adică ăsta și asta a fost.

Dar ce album, hair metal din ăla cârlionțat, obscen de bun. Merge ascultat cu doamna/domnișoara acoperită de chestii diafane de dantelă și voi, boys, cum v-a făcut mămică voastră. Sex,neapărat sălbatic, descifrat etichete și țigări după.

Dă-i play AICI

➡️ Arhat – Dead life – 2020

Album recomandat de Bogdan. Ucraina, Maidan, rezistență, furie. Groove/Death metal. Multă furie în discul ăsta, multă. Furie de suit pe tancurile lui Putin. Pe noi ne-a ferit Zamolxe, nu că noi nu am avea motive de răscoală în țara asta. Ca să facem o românească, fără revoluții, dar să aveți parte de senzații extreme, dați play în mașină la album, tare și parcați pe minim două locuri de parcare. Preferabil în București.

Dă-i play AICI

➡️ Infected Rain – 86 – 2017

Prefer să vorbesc despre ăsta și nu despre ultimul, ” Endorphin”  cel din ’19, pentru că pur și simplu mi se pare, mie, mai bun.

Basarabeni, de fapt, Elena/Lena și niște basarabeni. Lena are o voce care rupe tot ca un torent și este o apariție încântătoare. Putem spune hot rău. Vorbește foarte bine română și alte câteva limbi.Au turnee prin toată lumea nu ca vedetele noastre care cântă pe banii primăriilor.

Dă-i play AICI

Și ultima colaborare cu o altă bunăciune de la Butcher babies: dă-i play AICI

➡️ Black Sites – Untrue – 2021

Tot Chicago, deci State, un band de heavy/progresiv și alte chestii. Un album bun, ușor de ascultat dar nu facil. Are tot ce îi trebuie, structură, riff-uri care rup, percuție bună, voce clară de nene. Se poate asculta cu ceva bun în pahar, la drum lung și la un grătar, la căști, că atunci când zâmbiți să le puteți spune vecinilor că ascultați ultima colaborare dintre Carla’s Dream, Delia și Dani Mocanu. Versuri : Moga.

Dă-i play AICI

➡️ Voices – Breaking the trauma bond – 2021

Niște băieți care au plecat dintr-o trupă extremă de briți și au făcut altă trupă nu atât de extremă dar nici atât de happy încât să o facă pe o Samantha Fox în her prime să își facă frumoșii ei bosoms să sfideze gravitația.

Un album care merită multe spins, un album pe care nu m’am mirat deloc să îl găsesc alături de Dordeduh, nominalizat, în aceleași topuri. Nu există comparație, pentru mine, albumul ăsta îl poate asculta oricine, din orice nație și îl poate înțelege, iarăși, oricine, pe când la ” Har”, ca român te trage pământul ăla negru din cântece. Ce este sigur că și Voices au pus-o de un album de album.

Dă-i play AICI

➡️ Zao – The Crimson coridor – 2021

Avem niște americani cu vechime în muzică, o fac cam din anii ’90.Băieții s-au tot primenit încât până si ăia cu Turnul Babel ar fi zâmbit strâmb. Mișcări de trupe, nene, nu glumă. Au avut albume bune însă cu release – ul din 2021 eu zic că au rupt. Metalcore, post si ceva sludge, totul așezat la superlativ.

Dă-i play AICI

➡️ Manimal – Armageddon – 2021

Suntem pă Scandinavia și suntem pă pauăr, tată, pauăr viking, logic. Vă era dor? După cum ați observat nu-s sunt vreun mare fan de power. Nici nu mai beau, că atunci când turnam chestii în mine, deveneam epic și mergea eroicul din power. Nu îl vezi pe Thor sorbind delicat din ceșcuța cu ceai de mușețel, îl vezi cu spuma de la bere pe mustăți.

Linia este clară, se trage din Priest, din Primal Fear și trei cești din Helloween. Chiar și pentru o cutră extremistă ca mine, merită un play.

Dă-i play AICI

Și încheiem, pentru că deja scap sau sparg fără să vreau chestii și îmi este frică să deschid frigiderul să nu găsesc carne care chiar nu are ce căuta acolo.

➡️ Godthrymm – Reflections – 2020

Doi cetățeni englezi Hamish Glencross și Shaun Taylor care au cântat într-un taraf de băieți, în mare vogă la Kiss FM/Tâvâ, Atomic, fk I’m old și Zuzu Radio/Teve,My Dying Bride. Să nu credeți că acești supușii ai reginei au pus-o de vreo colaborare cu starurile de la Cheecky Girls sau Andra, nu ei încăpățânați au mers pe drumul lor și au zis ceva pe doom.

Fenomenal album, atât pot spune.

Dă-i play AICI

Până data viitoare, keep rockin and aveți grijă. Mă înclin.

sursa foto: freepik.com