Și când zic „voi” mă refer la voi ăștia care ați condus atât de destoinic țara prin pandemie. Atât de destoinic încât ne-am dus din nou la o incidență de peste 7 la mie. Vestea e că nu poartă nimeni mască pe stradă.

„Nimeni” înseamnă că n-am văzut nici măcar un singur om cu mască, pe un traseu de 12 kilometri prin București. Traseu făcut azi, acum, în acest moment încă sunt prin oraș.

Iar dacă greșesc și încă nu trebuie purtată mască, tot voi sunteți de vină să știți. Voi cu bâlbele și regulile voastre stupide schimbate de pe o zi pe alta, de nu mai știi care e în vigoare și care nu.

Sunteți cea mai incompetentă și lipsită de ouă guvernare de care a avut parte țara asta în ultimii 32 de ani. Nu credeam c-am să ajung să spun asta vreodată, dar aproape c-am ajuns să regret pesedeul. Măcar ăia furau asumat. Și erau pr0ști la fel de asumat. Pe când voi vă credeți deștepți.

Iar a doua veste e că spitalele nu iau foc singure. Că dacă ar fi așa, ar lua foc peste tot în lume, dar nu știu cum naiba se face că doar la noi se întâmplă. Și-atunci o să vă explic eu de la ce iau foc: de la incompetența voastră, ăsta e combustibilul. Mai țineți minte câte au ars doar în ultimii doi ani? Că mie nu-mi ajung degetele de la mâini când încep să le număr. Vouă vă ajung?

O mai zic o dată: sunteți cea mai incompetentă guvernare de la revoluție încoace.

#RomâniiTrebuieSăȘtie

#EchipaCâștigătoare