Undeva la vreo 100 de km de Amsterdam, spre nordul Olandei, se află un fost sat minier, pe numele lui Giethoorn. Citisem despre el, știam că este printre obiectivele turistice ale Olandei, dar niciun moment nu mi-am imaginat că aveam să dau acolo peste cel mai frumos loc pe care l-am văzut până acum pe această planetă.
Nu știu cum se ajunge cu mijloacele de transport în comun, dar la cum stă treaba cu organizarea în Olanda, pot să pariez că există și autobuz și tren care să te ducă direct. În schimb, știu că Giethoorn este pur și simplu o bijuterie pe care trebuie să mergi s-o vezi dacă ajungi în zona asta a Olandei. Indiferent că iei tren sau autobuz, indiferent că închiriezi mașină sau te duci cu bicicleta, trebuie să faci tot ce poți ca să vezi Giethoorn.
Este supranumit Mica Veneție a Olandei (sau a Nordului, n-am înțeles exact), dar supranumele ăsta e mult prea puțin față de cum stau lucrurile la fața locului. Pe scurt, că nu știu cum să fiu mai convingător de atât, dacă ajungi în Olanda, fă-ți planurile în așa fel încât să poți să ajungi și la Giethoorn. O să-mi mulțumești după.
Sfat. Dacă ajungeți la Giethoorn, o să constatați că puteți închira o barcă cu motor electric cu care vă puteți plimba pe canalele satului. Pentru o experiență completă, vă recomand să faceți asta abia după ce l-ați străbătut pe tot pe jos. Din barcă vă va fi imposibil să vedeți cum trebuie toate casele alea perfecte, din barcă nu puteți face nici măcar o fotografie mișto. Așa că eu zic să mergeți întâi pe jos (în maximum o oră l-ați văzut pe tot), după care să luați o băcuță din aia cu care vă puteți plimba în voie pe toate canalele.
Iar acum vă las niște poze, dar sunt mult prea sărace și inexpresive față de cum arată în realitate Giethoorn.
Superb.
M-ai făcut să-mi fie dor de casă. 🙁
Mai am o lună de muncă, apoi concediu două luni. Cred c-o să iau satele din jurul Vienei la pas.
Comentariu beton!18
Adevărul e că la dus, m-a scos waze de pe autostradă, și-am ajuns la Viena pe DN-uri. Am văzut niște sate de vorbeam singur în mașină.
Te cred. Satele din jurul Salzburg-ului sunt foarte faine, de asemenea. Io-s prieten bun cu mersul pe jos. N-am problemă la kilometraj. 😀
Comentariu beton!18
Pe ruta Villach – Graz, varianta pe DN prin pădure, am mai văzut niște locuri de te doare mintea.
Da’ olandezele , de femei nu zici nika?
Olandezele frumoase sunt ca unicornii.
Comentariu beton!27
@GabiI, asta este o legendă. Fix asta auzeam întotdeauna despre ele și nu este adevărat. Jur că nu mă dureau mâna să scriu „da, frate, sunt urâte ca noaptea”, dar nu sunt. Am văzut extrem de multe femei frumoase.
@Mariuse, ba zic. Am auzit de nenumărate ori teoria conform căreia olandezele sunt urâte. Well, olandezele sunt printre cele mai mișto femei, dar, na, depide de gusturi. Ca să nu mai zic că, datorită mersului pe bicicletă, procentul de femei supraponderale este infim.
Mersul pe bicicletă face piersicuța șmecheră, dacă mă-nțelegi. 😛
Deci, da! Femeile trebuie să meargă pe bicicletă. 😀
Se dezbate încă. Ce zici?18
Dacă sunt „preintre”, e clar..🤭
@Elena, na, c-am corectat.
Me being a bitch: Pai alea frumoase erau romance 🙂
Comentariu beton!25
Cred ca doar alea slabe merg pe bicicleta, de aia ..
Comentariu beton!19
@Mariuse, ar putea fi o variantă, ar putea fi. Dar nu e. În țara aia, cel puțin în zona de nord, în triunghiul Amsterdam – Utrecht – Rotterdam este descurajat mersul cu mașina. Că vrei, că nu vrei, te deplasezi cu bicicleta pentttru că este mult mai ieftin și ai toată infrastructura necesară la dispoziție.
In Utrecht cred și eu că sunt frumoase, deoarece este oraș studențesc… dar în rest cum au trecut de 30 de ani… nu prea mai sunt subțirele. Sunt frumușele la față, dar nu prea e ok să stai cu o olandeză… au niște figuri… și după ce aud că ești român gata s-a terminat discuția! Până în mirifica întrebare where are you from totul merge ca uns!
@BaGheRa, sper să fii pe fază marți, voi avea un articol pe tema asta. Până atunci, dă-mi voie să nu te cred.
Și nu, n-am văzut doar Utrechtul, iar femeile erau mișto peste tot.
@Geamana, asta cu româncele cele frumoase este o altă legendă. Cel puțin după părerea mea. Dar, na, eu sunt și mai pretențios așa.
@Fetelor, voi n-aveti impresia că ăsta micu’ s-a întors cam sucit din Olanda?
Auzi la el, frumusețea româncelor e poveste.
@Mihaie, dacă comentezi aiurea (iar) pun ghilimele la „micu”.
Comentariu beton!26
E poveste, @Eleno, cel puțin pentru mine e o poveste umflată.
@Eleno, poți pune liniștită ghilimelele alea, dar caută unele mai mari, să nu-l strângă la subțiori. 🤭
De sucit nu știu dacă e sucit, se plângea, în schimb, de o mare durere în dos. E complicat mersul pe bicicletă, ce-i drept, pentru orășenii antrenați cu covrigul în mână. 😁
Comentariu beton!16
Poveștile despre frumusețea româncelor or fi la fel ca poveștile despre frumusețea ganezelor. Știu un om obișnuit cu ”frumusețea” balcanică care a lucrat o perioadă în Ghana. Colegii ganezi îi tot arătau poze cu nevestele lor. Le scoteau din portofel încântați și i le vârau sub nas, să se încânte și el. Faza e că toate erau nu grase, ci obeze și-l cam dureau ochii când se uita la acele poze. Și nu e că nu era obișnuit să vadă femei grase, doar că-i plăcea să aibă posibilitatea să-și ferească privirea, la o adică. De partea ailaltă, însă, ganezii respectivi își considerau femeile foarte frumoase. Și din ce-am înțeles, obezitatea lor nu era deloc o problemă, ci cumva semn de bunăstare, de prosperitate, ba chiar și un indicator că ei, bărbații, sunt niște buni provideri. Un fel de românescul ”albă, grasă și frumoasă” de pe vremuri, din unele locuri de Românie (de obicei Românie săracă), doar că pe negru. Bine, la noi au mai fost povești cântate de genul ”fetițe dulci, ca-n București/ În toată lumea nu găsești” extrapolate rapid și pe la alte calități femeiești dezirabile, ceea ce la ganezi nu am aflat să existe. Oricum, dpmdv, a aplica prezentului poveștile trecutului despre frumusețea româncelor, e ca și cum am spune în continuare că București e ”Micul Paris”.
Comentariu beton!20
@Mișule, sunt pe fază de fiecare dată, doar că, în ultimul timp, am fost puțin mai ocupat decât de obicei – deadline-uri, mai o răceală, mai un cules de prune și chestii de genul.
Am locuit 3 ani în Olanda… și am bătut-o de-a lungul și de-a latul, așa că nu îmi dau cu părerea aiurea. Bine, există și posibilitatea ca fiecare să vadă cu alți ochi frumosul și ceea ce este frumos pentru tine să nu fie pentru mine și invers.
Pot spune cu mâna pe inimă că vedeam cam o gagică frumoasă la vreo 15 gagici văzute… și de multe ori alea frumoase erau minore, spre deosebire de România unde procentul este de vreo 5 ori mai mare cam una frumoasă la trei văzute pe stradă.
A venit odată o gagică din România la mine pentru vreo 3 săptămâni și când am fost la Amsterdam, s-a îmbrăcat cam cum se îmbracă gagicile pentru club la noi – nu ceva extravagant o fustiță, dress, botine, o geacă de piele. Țin să îți spun că se uitau până și babele după ea… :))). Nu mai spun că mă plângeam la ea că fetele nu sunt frumoase în Olanda și prima oară am dus-o în Utrecht pentru că era cel mai apropiat oraș, unde spre rușinea mea, pot spune că mi-am luat-o de nu m-am văzut … AI ZIS CĂ ÎN OLANDA SUNT NUMAI URÂTE!
„Este supranumit Mica Veneție a Olandei (sau a Nordului, n-am înțeles exact)”
Ai uitat holandeza au s-a tocit cuiul? 😁
Păi am ajuns în România, gata, s-a șters. 😀
Omul sfințește locul. Punct.
Bine, de fapt niște săraki fără viziune. Nu au și ei un târg cu țoale turcești de vânzare, pe post de chestii tradiționale, amestecate cu brânză, acadele, mărgele și breloguri din sticlă. Și nici o pensiune mai de duamne ajută, cu 3 etaje mai înaltă decât restul caselor, cu acoperiș albastru și grătar amenajat pă centru.
Comentariu beton!25
Nu numai că nu au, dar m-au dus oamenii ăștia să văd un orășel vecin. Acolo am înțeles de ce e țara asta atât de mișto. Pentru că nu le dau voie să construiască ceva ce iese din tiparul zonei. Dacă locul are o anumită arhitectură și o anumită paletă de culori, tot ce se construiește va respecta și arhitectura și culorile. Orăsul ăla era TOT de culoare cărămiziu-coniac. Arăta superb. Până și pietra cubică din care erau făcute străzile aveau aceeași culoare.
Bine, partea cea mai nasoală e că m-au dus cu bicicleta, de n-am purtut să mai stau jos două zile, după.
@MV: Piatra cubică și bicicleta nu-s recomandate pentru bărbați.
Cred că ți-au făcut ouăle ca yo-yo în chiloți câteva zile.
Ei, dar stai: zi-ne cum ți-a tremurat colăcelu’? 😀
Cred că scopul acelei călătorii a fost altul, nu să-ți încânte ochii…
Comentariu beton!21
N-a tremurat bă niciun colăcel. Ăia SUNT mușchi.
@MV: da, da, mușchi de iarnă. Ăia de vară…mai încolo. 😀
Comentariu beton!22
@Mihai și în Germania (cel puțin în N-V, unde locuiesc eu) e relativ la fel. Dacă planul urbanistic e P+2+mansardă, nu ai să vezi clădiri mai înalte. Iar cărămida aia decorativă e, la fel, prezentă la ~90% din
caseclădiri. Iar unde nu e prezentă, nu e deranjant.Comentariu beton!13
Că tot spuneam ce m-au învățat pe mine olandezii: cei din Giethoorn (se pronunță, aproximativ, „hihorn”) m-au învățat că iarba din curte (iarba, nu gazonul; inventatorul acestuia ar trebui tras pe roată) trebuie tunsă la 2-3 zile ca să arate fenomenal, și că poți avea o curte fantastic de frumoasă doar cu iarbă și copaci obișnuiți, un nuc, un castan, un măr, fără alte prostii de mii de euro, că e o crimă să ai betoane și tot felul de pavele prin curte, că lemnul învechit natural afară, acoperit doar cu mușchi și nu cu tot felul de lacuri și vopsele, patinat de vânt, ploaie și soare, este cel mai frumos decor din curte. și rezistă, împotriva opiniei tuturor, zeci de ani…
Comentariu beton!27
Chestia e că treaba cu iarba tunsă se aplică peste tot în Olanda. Haga este singurul loc în care am văzut, undeva pe o margine de drum, niște iarbă lăsată să crească aiurea, în rest, ORIUNDE AM MERS, iarba era tunsă exact ca în pozele de azi, Și vorbesc inclusiv despre domeniul public.
Ce gazon, dale și alte povești? Nu vezi că nici de gard nu simt nevoia?
Ideea e că iarba tunsă foarte des se îndesește foarte tare (gazonul nu face asta), sistemul de rădăcini devine foarte puternic, iar suprafața devine ca o mochetă moale. Plus că, după câțiva ani, rădăcinile puternice asigură o rezistență crescută la secetă, mențin apa în sol și nu necesită consum mare de apă ca s-o întreții.
Și apropo de Haga, cei care s-au plâns de lățimea plajei de la Mamaia, ar trebui să să o vadă pe cea din Haga.
@Mona, sincer, m-am gândit și eu să renunț și la gard, și cred că o voi face, chiar dacă am multe reticențe legate de traiul în mândra noastră țară!
Comentariu beton!14
@berenger, stai, boss, că am io poză cu plaja din Haga. Iată: https://www.instagram.com/p/CUVHBuuo1p5/?utm_source=ig_web_copy_link
🙂 exact!
bine, acum e si simplu sa ai iarba tunsa frumos. Roboteii de tuns iarba nu mai au preturi prohibitive
animaloo, alte lucruri pe care m-au învățat olandezii sunt alea care spun că mișcarea face bine la sănătate, și la aia fizică, și la aia psihică.
si legatura intre cele doua este ca?
bine, am uitat ca e vorba de olandezi. Astia au inventat zgarcenia, deci e probabil destul de normal sa nu dea ei banii pe robotei de curatat iarba pe motivul ca „dar fac si miscare”.
Wow..miscarea sa impingi un trimmer electric prin curte. Stai putin sa rad putin. Gata.
Superb. Abia astept sa ma duc in Olanda. Am cam fost in toate capitalele Europei da in Olanda nu. Am un vecin care a studiat acolo si a spus ca Haga, Rotterdam si Utrecht ar fi foarte frumoase. De Amsterdam nu avea o parere buna. Ce informatii ne poti impartasi despre asta. Pun si eu o chestie offtopic. Va recomand foarte tare sa va duceti sa vedeti filmul romanaesc „Complet necunoscuti”. Este super si bate de departe multe filme americane. Are si sunetul foarte bun 😀
Amsterdam a devenit din ce în ce mai aglomerat cu mașini, ceea ce nu era acum 5 ani, dar e de vizitat, bineînțeles, pentru toate obiectivele turistice pe care le știe toată lumea și ca bază de plecare pentru orașe precum Haarlem, de exemplu!
Amsterdamul este superb, dar un altfel de superb decât restul Olandei, e un amalgam de culturi și de oameni acolo.
Cât despre „Complet necunoscuți”, am să te rog să-mi spui dacă ai văzut filmul original „Perfetti sconosciuti” sau măcar remake-ul franțuzesc „Le Jeu”, și dacă se apropie măcar de ăsta din urmă, care e mult mai slab decât cel italian.
Mai urmează sa ni se recomande cina pentru fraieri cu Mălăele remake dupa „Dinner for schmucks”cu Steve Carell, care a fost un remake al celei mai bune comedii franțuzești a tuturor timpurilor, ” Le dîner de cons”
Btw Mălăele e un looser.
De ce? Eu îmi doresc să-l văd p-ăsta românesc tocmai ca să văd ce le-a ieșit. Abia aștept să merg.
Comparația cu Veneția mi se pare o nedreptate pentru Giethoorn. Or fi având și unul și altul canale, dar alte asemănări eu nu găsesc. Veneția mi s-a părut mizerabilă, aglomerată, sufocantă. Giethoorn pare exact pe dos.
Ce m-a impresionat pe mine în Olanda cel mai mult a fost spiritul de comunitate și de egalitate care parcă se putea simți aproape peste tot pe unde am ajuns eu (inclusiv niște sate). Mai puțin în Capitală, ce-i drept, dar asta e cumva de înțeles. Mai mult, pare că acolo, dacă le-ai zice oamenilor despre ”să moară capra vecinului” sau chiar ”să moară vecinul, ca să-i iau capra” , nu m-aș mira să nu prea înțeleagă despre ce e vorba. Ar fi ceva de genul ”cum adică? doar caprele noastre sunt la fel.” Zicea cineva zilele trecute că e un mister faptul că olandezii își recunosc bicicletele dintr-o grămadă. Asta probabil pentru că toate sunt cam la fel, lucru pe care l-am observat și eu cu uimire. Adică nu vezi una mai colorată nu știu cum, nu vezi diferențe semnificative la grosimea roților sau la forma ghidonului, în fine, ceva care să le diferențieze în mod clar, cel puțin nu unui ochi aflat în trecere. Casele, sunt și ele toate cam la fel. Bine, sunt diferențe între ele, dar nu ceva care să facă ”bam” și din cosmos. Pare că pe olandezi nu-i deranjează deloc să se încadreze în niște tipare/reguli/limite, ba chiar că le place. Mă uit la pozele astea și-mi place de mor ce văd: curățenie, verdeață, armonie și, foarte important, faptul că toate casele par foarte bine îngrijite și ”sănătoase”.
Comentariu beton!15
Își recunosc bicicletele pentru că merg zilnic cu ele, iar un abțibild cât vârful degetului sau o zgârietură de 2 cm pe ghidon sunt suficiente să își recunoască bicicleta dintr-o grămadă. 😉
Iar cand nu si le recunosc iau alta din gramada deoarece toate se invart in jurul valorii de 10-15 euro.
@Cucurigu, ăh, nu. Bicicletele sunt încuiate, fiecare știe exact unde a lăsat-o pe-a lui. Cine crezi că are chef să riște, după o zi de muncă, să nu aibă cu ce se întoarce acasă?
Didino, mergi în weekend seara în oraș sa le vezi gramada, una din 5 are lanț, sunt niște rable ieftine ce nu merita furate(asta e si strategia). Zic de Amsterdam. În zona cluburilor
Mie efectiv mi se pare fascinant cum sunt sfătuiți oamenii ăștia doi (didina și Giani Mucea) în legătură cu Olanda, ei locuind acolo de 7 ani. În timp ce toți cei care le dau sfaturi știu mai bine despre cum stă treaba în Olanda. FAS-CI-NANT!
Propun să meargă cineva în seara asta în zona cluburilor din Amsterdam și să ne trimită poze din zonele de biciclete. Cu zoom și tăt ce trebuie, să numărăm lanțurile! De fapt nu, pozele pot fi trucate, mai bine un live! 😀
@Cucurigu, zău că e aiurea. M-am abținut de o grămadă de ori să-ți spun că bați câmpii grav. Tu zici de biciclete abandonate în zona cluburilor, eu îți spun că cele cu care se duc oamenii în mod curent la serviciu sunt încuiate. Știu asta pentru că, ce să vezi, mergem și noi la serviciu.
@Vasilescule, păi tu nu primești sfaturi despre ce și cum să scrii? 😁 E plină lumea de experți, șerif. Am fost ghidată și în privința epilatului cu ceară de către un bine-voitor, ba chiar mi s-a ținut și o super teorie despre ce trebuie să facă femeile după naștere. Nu născuse omul, dar știa de la cineva ce și cum. 🤭
Uite in legatura cu asta vorbeam acum vreo luna cu niste amici. Cuplu, el olandez, ea americanca.
Ii obisnuiesc de mici sa nu iasa din rand, sa nu fie nici mai prosti, dar (sic!) nici mai destepti decat ceilalți. Sa nu munceasca nici mai mult, nici mai putin, ci sa faca exaaact ce/cat trebuie. Nu sunt incurajati sa faca performanta sau concurenta nici la scoala, nici in societate…
In teorie, as zice ca e un tip de „socialism” mai subtil si mai sinistru decat ala estic… in practica…stii ce placuta si tihnita e viata? :-))))
Nu le-am vazut. O sa incerc sa le vad. Dar cel romanaesc este foarte bine facut si chiar merita vazut dupa parerea mea. Scrie la sfarsit ca scenariul este adaptat dupa varianta italiana. Dar, din ce am inteles, aceasta „franciza” a fost preluata in mai multe tari. Si cred ca fiecare regizor o adapteaza dupa specificul tarii de provenienta: „The Italian film „Perfetti sconosciuti,” about smart phones fouling up a dinner, has made it into the Guinness World Records for its record number of remakes. Will the German version have what it takes to be a success?”. E cam greu sa le vezi pe toate 😀. Dar pe cel italian sigur il voi vedea. Stau cam prost cu timpul dar incerc. Oricum eu m-am simtit foarte bine la acest film si il recomand.
Deci acest orășel chiar este locuit? Adică de oameni adevărați? Living, breathing people? Nu am cuvinte…🤩🤩
Este cât se poate de locuit. Îi vedeam pe oamenii ăia la ei în casă. 😀
Pana si ratustele sunt fericite ca au eclozat in satucul ala aproape ireal de frumos. 🙂 Cu ce om fi gresit unii dintre noi de ne-a scapat barza din cioc fix pe mioriticele plaiuri carpato-danubiene-pontice? FMM! Karma is a bich! 🙂
Sunt niste live-uri pe Youtube la Marian Borcea cu zona asta. E de vis ce-i acolo. E pe checklist 🙂
Sănătate tuturor!
Mulțumim pentru tot. Frumos. Mă bucur că ai avut (și) experiența asta.
Durerea mea e alta: că noi nici ce ne-au lăsat alții nu întreținem / îmbunătățim, ce să mai și facem de la zero și să fie și fain? 😢
Asta a fost și durerea mea acolo. De fiecare dată când vedeam ceva mișto întrebam, tare sau în gând, la noi de ce nu se poate?
Oare o fi din cauză că românilor le este încurajat individualismul și libertatea de exprimare în orice fel? Exemplu: la mine în bloc, pe la început, a fost o mișcare din aia ”hai să ne punem termopane la balcoane”, deoarece apartamentele se vindeau cu balcoane deschise. Nu conta că era ilegal, ”că doar cine verifică?”. Plus că ”toată lumea face asta, dintotdeauna”. Nu conta nici că s-ar fi pierdut garanția pentru fațadă. Nu conta că toată estetica proiectului se ducea de râpă. În schimb știți ce conta? ”Dreptul să-mi măresc spațiul din casă”/”Dreptul să nu plouă/ningă/bată vântul în balcon”. Și-n plus, veșnicul ”ce te freacă pe tine grija de ce fac eu în casa mea?”. Păi mă freacă, vecine, că poate unii mai au pe-aici și apartamente-investiție, de închiriat, iar un rahat de termopan, pe lângă că ne-ar putea prejudicia grav pe toți prin pierderea garanției pentru fațadă, scade valoarea estetică a investițiilor acelor oameni. În fine, discuții, contradicții, explicații, s-a căzut într-un final la pace că cine vrea să-și ”închidă” balconul, o va face cu sticlă din aia glisantă. Frumos, elegant, legal, fără prejudicii aduse altora. Ceva mai scump decât termopănăreala, dar na, nu-i vina nimănui că unii fac achiziții pe termen lung fără să se gândească prea bine. Doar că într-o zi a apărut un balcon închis cu termopan și iureșul a început iar. Pe sistemul ”ia uitați, și noi, ca proștii, nu am făcut la fel.” S-a dat în judecată proprietarul pentru nelegiuire și ce s-a obținut e că acesta a făcut pe dracu’n patru să obțină autorizație post-faptă pentru balcon. După toată tevatura asta, eu una m-aș fi așteptat ca mai mulți să-i urmeze exemplul acelui vecin, care iată, a obținut ce mulți își doreau, chiar dacă cu un pic de frecuș legal deloc plăcut. Totuși, până acum, e singurul cu termopane la balcoane, din vreo 100 și ceva de apartamente.
În România, mult prea mulți încă pot face orice-și doresc, oriunde-și doresc, în orice fel doresc, indiferent de impactul asupra celor din jur. E suficient unul, ca să distrugă un ”tipar” pe vecie. Culmea, deseori cu acordul (vocal sau tacit al) majorității comunității din care face parte. În Olanda mă îndoiesc profund că se poate întâmpla așa ceva.
Intrebarea mea e alta: cine nu te-a lasat sa intretii, imbunatatesti, sa faci de la zero ceva?
Dimpotriva, din ceea ce citesc aici, in Olanda sunt foarte bine puse la punct planurile urbanistice .
@eu_roxana: statul român nu te lasă să faci nimic fără să-i dai și lui taxa de protecție. 🙁
@eu_roxana: Mergi – de exemplu – la Răscruci, în județul Cluj. Acolo, pe partea dreaptă a drumului spre Bonțida (sună mai cunoscut, nu?) e unul din conacele Banfy. Statul român l-a folosit 50 de ani pe post de orfelinat. Apoi l-a abandonat. Și nici nu l-a vândut nimănui. Dar și dacă-l vindea pentru restaurare impunea o groază de chestii. Și putem continua cu exemple din Moldova (casa memorială Vasile Alecsandri) sau Valahia (conace de boieri munteni sau cule oltenești). Ale statului toate. Ăla – prin reprezentanții lui – nu te lasă. Sau n-are fonduri. Sau n-are o viziune….Continuăm discuția?
0 0
P.S. Un mic exemplu, Herculane, anul de grație 2020: https://imgur.com/UhYNGwc.
Cu plăcere!
Victor, iti apreciez sarcasmul, dar stii ca in majoritatea cazurilor, cladirile astea vechi sunt retrocedate fostilor proprietari.
JT, da, Bolojan a putut prin fonduri europene, presupun ca fara taxa de *protectie.
ok, gata, baieti, we fain, sa nu-i stricam lui Mihai articolul cu politica de Dambovita 🙂
@MV: pentru că nu se vrea!
Lasconi, tipa aia de-a fost la prostv ș-acum e primăriță-n ceva oraș spunea că pe când a câștigat ea alegerile, banii pentru fondurile europene s-au dat, pentru că pe primarii dinainte i-a durut la bască. Așa că trebuie să trebuie să se milogească la București pentru fonduri pentru a pune apă curentă și canalizare și câte altele.
Atunci când se vrea găsim com.Ciugud din jud.Alba, mult lăudata (pe bună dreptate) Oradea și mă gândesc c-or mai fi asemenea localități.
Spune-i tipei de nu stii unde, ca se deschide POR, PNRR si Anghel S. Sa aplice.
@eu_roxana: sunt convins că femeia știe de programele înșirate de tine, dar noi știm prea bine că fără parandărăt (taxa de protecție menționată anterior) nu ai acces la acei bani.
Ori ești o idealistă, ori nu prea știi cum funcționează politica românească.
Ca idee: Bolojan a făcut totul prin fonduri europene datorită ZMO (Zona Metropolitană Oradea) în colaborare cu regiunea Hajdu-Bihar din Ungaria.
@eu_roxana: statul român nu te lasă să faci nimic fără să-i dai și lui taxa de protecție. 🙁
JT, Taxe si impozite da. Dar protectie? In ce film esti?
La fel de frumos les hortillonnages in Amiens 😊
Tot un fel de paradis
Mă întreb câți din cei care sunt in fund după ce au văzut pozele ar fi in stare să locuiască real acolo. Asta însemnând tot timpul, nu locuință de vacanță. Și fara sa regrete după o săptămână că au făcut pasul asta.
Etete, adică de ce nu?
@Mariuse, înțeleg de ce întrebi asta, dar să știi că Geithoorn e la o oră de Amsterdam sau Utrecht. Practic mai puțin decât fac eu de acasă până la Unirii.
Cine și-a pierdut echilibrul și e în fund în urma vizionării pozelor, mai întâi să facă o verificare a urechii interne sau ceva. 😛
Întrebam pentru că nu toți sunt făcuți să stea acolo, din gura e ușor și când mergi in vizita e superb, doar că multora obișnuiți cu alt stil de viață după un timp n o să li se mai para ok.
Puterea obișnuinței poate fi la unii oameni mai mare decât capacitatea de adaptare. Iar la alții invers. Cei din a doua categorie sunt 100% convinsă că ar fi în stare să locuiască acolo fără probleme.
La ce anume te gândești când pui întrebarea asta?
Sincer? Când am scris ma gandeam ca mai am vreo 5 minute si plec acasa.
Acum doua saptamani am vazut si eu acest rai.Ma bucur ca ati ajuns si aici.