Actul 1

Multă vreme trăiesti cu impresia că viața nu te poate lua prin surprindere mai rău decât să fii rugat să mergeți la ikea într-o sâmbătă după-amiaza. După care, fără s‐o vezi venind, tot într-o sâmbătă, dar dis de dimineață, se întâmplă asta:

– Auzi, dacă-ți fac o listă cu ce mai trebuie, nu te duci tu până la ikea?

La auzul acestor vorbe frumos meșteșugite, după ce-ți revii din amețeală, faci totuși o încercare timidă de eschivă:

– Dar știi că la ikea se poate comanda și online, da?

– Păi, da, online. Că fac lista și ți-o trimit pe whatsapp.

Actul 2

După ce m-am plimbat vreo jumătate de oră absolut haotic prin ikea, fară să reușesc să găsesc NIMIC din ce trebuia să iau, m-am dat bătut și, aproape cu lacrimi în ochi, m-am dus la o fată din aia în galben:

– Te rog, ajută-mă, că-mi vine să omor pe cineva.

După care, ca să nu interpreteze femeia greșit, m-am simțit dator să completez:

– Nu pe cineva anume…

La care aia:

– Da, știu, pe oricine vă iese în cale.

Și-am început să râdem amândoi ca cretinii în mijlocul magazinului, jur.

Actul 3

N-oi fi eu vreun Einstein, dar nici prost grămadă nu sunt. Băi, oameni buni, vă jur, ikea e singurul loc de pe lumea asta unde mă suspectez de imbecilitate. Nu sunt în stare să găsesc nimic, nimic, nimic. Unde mai pui câ mă rătăcesc de câte trei ori pe minut, iar dacă văd ceva ce-mi trebuie și-mi spun ca un idiot „lasă că te întorci să-l iei mai târziu”, nu mai sunt capabil să ajung la obiectul ăla NICIODATĂ.

Da, știu, sunt săgeți pe jos. Aham, sunt, dar să moară mă-sa dacă nu m-am uitat cu cea mai mare atenție și pe niciuna dintre săgeți nu scria „spre folie protecție birou Skvallara” sau „pe aici te duci la oală pentru paste Oumbärlig”.

Mno, după cum ziceam, în magazinul ăsta self-esteem-ul meu coboară undeva sub nivelul mării și mă suspectez grav de imbecilitate.

Cortina

sursa foto: freepik.com