Pe sistemul „hai să dau un pic cu aspiratorul prin casă, că vine doamna de la curățenie și nu se poate s-o aștept așa ca animalele”, de fiecare dată când urmează să plec în concediu cu mașina, o spăl, o bibilesc, pe scurt, o fac lună.

Deși îmi este absolut clar că după prima sută de kilometri va fi la fel de murdară, sau chiar mai murdară, pur și simplu nu mă pot abține.

Și mă întreb oare de unde ne vine pornirea asta? Ce? Să nu-mi spuneți că sunt singurul nebun care-și face mașina boboc înainte să plece cu ea în vacanță.

Singura parte bună în toată povestea asta este că măcar am eliminat drumurile la spălătorii și pierderea inutilă de timp. Gen, mi-am făcut abonament pe un an la băieții de la Vehicool, abonament d-ăla cu număr nelimitat de spălări. Așa că tot ce mai am de făcut, când vreau mașina curată, e să intru în aplicație și sa selectez ziua și ora când să vină sa mi-o facă lună. De restul se ocupă ei.

Da, știu, o să începeți cu „e scump, boss, io mi-o spăl singur la self wash”, c-am mai trecut o dată prin toată povestea atunci când am descoperit ca există Vehicool pe lumea asta. E ok, e scump, aia e, sunt eu fraier că nu mă duc cu ea la spălătorie și prefer să stau acasă și să-mi ocup timpul cu orice altceva.

N-am răbdare să stau să mai explic încă o dată că fiecare își prețuiește timpul cum vrea. Daca pentru tine nu contează ora aia în care „mi-o fac lună cu douăj’ dă lei, șefu” e minunat. Pentru mine contează. Chit că stau pe fotoliu și fac biluțe de muci, pentru creierul meu e mai important c-am decis că pot să stau să fac asta, în loc să pierd timpul mergând la spălătorie.

Așadar, pentru c-o să ignor cu grație comentariile care or să-mi explice de ce „nu se merită”, dacă mai sunteți pe-aici din ăștia ca mine care știți cum e cu timpul vostru și cât prețuiește, sfatul meu e să vă instalați aplicația Vehicool (găsiți aici app-urile pentru Android și iOS).

Știți când o să-mi mulțumiți? În ziua în care o să-i chemați prima oară și-o să constatați ce mișto e să-ți găsești mașina curată în fața casei sau a firmei unde lucrați (sau unde vreți voi să-i chemați), fără să fiți nevoiți să pierdeți vreun minut din viață pentru treaba asta.

Iar pentru cei care or să sară de fund în sus și-or să înceapă să-mi explice doct că nu e legal să-ți speli mașina pe domeniul public, o să las asta aici: De ce e legal să-ți spele Vehicool mașina pe domeniul public.

Și-acum revin cu întrebarea de mai sus. Sunt singurul nebun care-și face lună mașina înainte de concediu? Și dacă nu sunt, de unde ni se trage damblaua asta?  De ce n-o putem spăla doar DUPĂ ce ne întoarcem, cum ar fi și logic, nu?

P.S. Ce chestie, uite că nu sunt singurul care crede că e o șmecherie să scapi de spălatul mașinii. Se pare că și pentru Micutzu contează timpul ăla pe care îl pierzi la spălătorie. Și nu, n-a fost plătit să spună asta, așa cum n-am fost nici eu. Pur și simplu îmi place de mor ideea băieților ăstora și-o să-i ajut, atât cât pot, să se dezvolte.