Știu că de-acum ați cam terminat-o cu serialele si statul în casă, dar am zis să vă mai las aici ce-am mai văzut de la ultimele recomandări încoace. Că nu se știe când plouă la mare și n-aveți ce face pe cameră. Sau poate că mai există izolați d-ăștia întârziați, ca mine, care încă nu vor să riște un coviduț pe ultima sută de metri, așa că mai amână un pic ieșitul din casă.

After Life

Două sezoane, pe Netflix. Am scris destul de recent pe Facebook despre el, dar trebuia să las câteva cuvinte și aici. Pentru că serialul ăsta este probabil unul dintre cele mai bune care s-au făcut vreodată, este pur și simplu perfect. Am râs în timp ce plângeam și invers, iar de oprit l-am mai oprit doar când s-au terminat ambele sezoane. Și toate astea în condițiile în care mie nu-mi place Ricky Gervais. Mno, io zic să vă uitați la el și-o să-mi mulțumiți după.

Space Force

Un sezon, pe Netflix. L-am văzut în weekend-ul ăsta care a trecut, mi-a plăcut și s-a mai și potrivit perfect în contextul lansării SpaceX. E multă ironie fină acolo, dar trebuie să fii dispus s-o înțelegi sau să vrei s-o vezi, altfel riști să ți se pară slab și pueril. Nu e. Sau cel puțin eu așa cred. Rămâne să confirmați sau să infirmați voi. Ah, să nu uit, Steve Carell și John Malkovich joacă exact așa cum te-ai aștepta de la ei, adică PERFECT.

The Durrells

Trei sezoane, pe HBOGO. dacă ți s-a luat de tot ce e în jur, dacă nu mai vrei să te uiți la știri, dacă te pui seara în fața tv-ului și-ți dorești ceva care să te scoată din rutina asta nenorocită de zi cu zi și să-ți mai liniștească creierul, The Durrells e exact ce-ți trebuie. E extrem de bine făcut, personajele sunt conturate foarte mișto, cu mult umor. În plus, o să aveți parte de peisajele din Corfu care te lasă cu gura căscată. Sfatul meu e să-i dați o șansă, după care n-o să-l mai opriți.

Last Dance

Un sezon, cu zece episoade, pe Netflix. Cum să vă explic eu ca să fiu cât mai convingător? Dacă n-ai abonament la Netflix, merită să-ți faci doar pentru documentarul ăsta despre cel care a fost, fără îndoială, cel mai mare sportiv al acestei planete. Și, da, merită să te uiți la el, indiferent dacă-ți place baschetul sau nu. Tot ce pot să mai zic e atât: eu o să mă mai uit încă o dată, episod cu episod, pentru că este de departe cea mai bună poveste, despre cum să fii numărul 1, pe care am văzut-o vreodată.

Designated survivor

E pe Netflix. Nu știu câte sezoane are pentru că eu i-am acordat doar o primă și unică șansă. În sensul că, influențat de cât de multă lume îl recomandă, m-am uitat la primele 5 episoade din sezonul unu. Nu mă întrebați de ce-au trebuit să treacă cinci episoade ca să mă lămuresc că nu-mi place. Probabil m-am gândit că dacă-l las să curgă, poate mă prinde. Nu, nu m-a prins și genul ăsta de serial pur și simplu nu e pentru mine. Nu-mi place povestea, or dacă nu-mi place povestea, este evident că n-are cum să mă prindă. Dar, cine știe, poate are o șansă la voi, mai ales că distribuția nu e rea deloc.

Vivir sin permiso / Unauthorized Living

Well, dragii mei, nu orice serial de limbă spaniolă este Casa de Papel, iar ăsta cu atât mai puțin. Și la el m-am uitat tot pentru că-l recomanda multă lume. Dar e foarte slab, e înduioșător de slab. E doar o telenovelă cu ștaif, este o ”Sclava Isaura” făcută în zilele noastre, doar că Don Leoncio în loc de bici are un pistol. Daaar, dacă-ți plac telenovelele turcești de pe KanalD, dă-i o șansă, s-ar putea ca ăsta să fie chiar oleacă peste.

Into the night

I-am dat play doar pentru că mă fascinează filmele a căror acțiune se petrece în avion. Dar am renunțat rapid de tot la el, pentru că e vai mama lui. Poate dacă aveam 16 ani mă prindea, dar acum, să mă uit la niște unii care fug cu avionul în jurul Pământului ca să nu-i prindă soarele din urmă, iar în timpul ăsta mai rezolvă tot felul de alte chestii complicate, pur și simplu n-am cum. Dar, cine vrea să-l încerce e invitatul meu. De-abia aflu și eu dacă am dreptate sau nu.

Și cu asta-basta, sper c-am încheiat cu subiectul seriale. Că parcă mi-aș mai dori și altceva de la anul ăsta, nu doar să stau cu curu’ pe canapea și să mă uit la televizor.