Ca să elimin din start această ipoteză și ca să nu cumva să mă înțelegeți greșit, vă spun din capul locului că dacă aș avea putere de dezicie, aș introduce educația sexuală în școli începând de mâine. Dar cum n-am această putere, măcar aș fi primul care ar semna cu ambele mâini pentru introducerea orelor de educație sexuală în programă. Doar că, la cum se prezintă situația în învățământul românesc actual, sunt extrem de curios ce se va întâmpla după ce s-ar introduce.

Ca să deslușim un picuț misterul, hai să ne dăm un pas înapoi și să privim tabloul în ansamblul lui, da? Câte ore de educație sexuală credeți că s-ar îndura onor ministerul de resort să introducă în programă? Una pe săptămână, maximum două, că de trei nici măcar nu poate fi vorba. Materie opțională, desigur, cam ca religia.

După care, vine următoarea mea întrebare: cine le-ar preda efectiv lucrurile astea copiilor? Câți specialiști avem, pregătiți să vorbească pe limba unor copii, între 7 și 14, ani despre astfel de chestiuni destul de delicate?

Chiar dacă am avea răspunsul la cele două întrebări de mai sus, apare și a treia: cam ce impact credeți c-ar avea materia școlară denumită „educație sexuală” asupra elevilor? Nu de alta, dar am văzut cam ce impact au celelalte materii, cele care sunt obligatorii dintotdeauna.

Și matematica e obligatorie în școală, nu? Cu toate astea, ordinea operațiilor matematice din vestita ”7-5+2=?” este un mister pentru jumătate din internetul românesc. Condiții în care mă pufnește râsul doar când mă gândesc ce răspunsuri aș obține de la niște elevi întrebați care e treaba cu ecuațiile de gradul doi sau cu regula de trei simplă. Matematică, da? Noțiuni de bază, da?

Limba româna este și ea obligatorie. Dacă intru într-o școală și încep să întreb elevii cum stă treaba cu „care/pe care”, sau „doar/decât”, ori cu “i-urile” din “copii/copiii”, s-a cam terminat cu șmecheria. Română, da? Noțiuni de bază, da?

Nu știu dacă se mai face muzică, cândva era materie obligatorie. Tind să cred că nu mai este, aceasta fiind probabil singura explicație pentru care nu aud mai deloc în jurul meu Rahmaninov sau Ravel, în schimb, Dani Mocanu și Abi Talent fac record după record la vizualizări.

Când am verificat ultima oară, chimia și fizica erau încă materii obligatorii în sistemul de învățământ românesc. Sunt dispus să-mi tai o mână dacă îmi găsiți mai mult de 15-20 de elevi, de la un liceu de nivel mediu din București, care știu ce înseamnă NaCl, care e formula apei sau ce e ăla CH₃COOH. Si vă rog să remarcați c-am numit numai lucruri cu care interacționăm în viața noastră de zi cu zi. Dacă e să-i întrebi despre formula acidului fosforic sau a treia lege a termodinamicii, șansele să obții vreun răspuns corect scad vertiginos spre zero.

Să vă mai povestesc și despre geografie sau istorie? După știința mea ambele fiind încă materii obligatorii în spațiul carpato-danubiano-pontic.

Cam acestea ar fi materiile principale, nu? Cele care, deși sunt obligatorii, nu stârnesc niciun fel de interes în rândul elevilor. Și nici nu vor stârni vreodată, la cum arată acest monstru uriaș cu picioare de lut care este învățământul românesc la ora asta. Complet înțepenit într-un trecut „glorios” și total neadaptat cerințelor actuale.

Desigur, o să-mi replicați că în ciuda dezinteresului cvasi-general pentru școală și materiile ei, mai există totuși un procent mic de elevi care învață câte ceva din materiile mai sus menționate. Sigur că există, doar că, din nefericire, procentul celor care învață doar pentru că le place lor materia respectivă, sau îi atrage în vreun fel, sau pentru că au vreun profesor care știe să-i facă să le placă, este infim.

Motivele reale pentru care învață elevii, cele pe care le știm cu toții, indiferent că vrem să le acceptăm sau nu, sunt cu cu totul altele.

Cei mai mulți învață pentru notă. Da, știu, te-a lovit vestea asta, dar e tristul adevăr. Și cum, după capul meu, educația sexuală va fi materie opțională, deci notele nu vor conta absolut deloc, cam pică posibilitatea ca ăla micu’ să pună mâna pe carte doar ca să nu ia vreun insuficient la lecția despre poluții nocturne.

La fel de mulți sunt cei care învață doar la materiile pentru examene, indiferent că vorbim despre evaluări naționale, bac, sau cum s-or mai numi ele. Alții învață pentru că-i mână din spate orgoliul părinților, unii mai merg pe la olimpiade, și nu puțini pentru că „să nu cumva să vii cu vreo notă mică acasă, că te omor”.

Well, toate aceste motivații nu vor mai exista atunci când vorbim despre materia opțională numită „educație sexuală”. Nu se va merge la olimpiade, nu va fi subiect pentru examene, nici măcar orgoliile părinților nu vor mângăiate pe creștet, că una e să te dai mare cu fie-ta care ia numai zece la matematică și alta e să te lauzi la masa de Paști, când vine tot familionul, inclusiv tanti Coca de la Nămoloasa, că fiu-tău a împușcat un foarte bine la „riscurile copulației între adolescenți” și un foarte bine cu plus la „secreții vaginale”.

Ei, acum, cu tot contextul și cu tot tabloul învățământului românesc în față, fără patimă si fără să ajungem să ne înjurăm, aș vrea să-mi explicați și mie de ce-ar trebui să cred cu convingere că cele două ore săptămânale de educație sexuală în școli vor fi ceva cu adevărat util și nu vor însemna încă o bifă în programă. O bifă de genul „am făcut-o și p-asta, am băgat-o în programă ca să nu mai urle ăia pe internet”. Sunt dispus să analizez orice explicație logică și să recunosc că n-am dreptate, dacă e.

Repet, că poate ați uitat de la primul paragraf până aici, pe principiul „orice e mai bine decât ce avem la ora asta, adică decât nimic”, mi-aș dori ore de educație în școli începând de mâine. Nu educația sexuală o contest eu, ci sistemul de învățământ românesc, cel care ne-a dovedit în ultimii treizeci de ani că e în stare să transforme absolut tot în praf și pulbere. Știți, aici, în fostul ținut al dacilor liberi, 40% dintre elevii până-n 16 ani sunt analfabeți funcțional. N-o spun eu, o spun statisticile.

P.S. Până mă lămuriți voi care e treaba, am și eu o rugăminte. Dacă cineva are cele două volume ale cărții „Sexul povestit celor mici” și e dispus să mi le vândă sau măcar să mi le împrumute, pe lângă că i-aș plăti cât cere, îi voi rămâne și dator până la moarte. Nu v-aș fi rugat, că mă mai descurc și eu cu cumpăratul online, dar pur și simplu nu se mai găsesc pe nicăieri.