3,470 cititori

Dar și dacă băga

– Aute, bă, Tapardele, la asta. Când am băgat cinzeci dă bulioane în păcănelele ei era bine, acu’ când o rog să-mi bage și mie dă zece lei, m-a dat afară.

Mă opresc din scrolat, că omul trăia o adevărată dramă, acolo pe trotuar, și nu puteam să nu empatizez. Tapardel dadea si el din cap în semn că e de acord cu suferința tovarășului lui.

– Era bine cu cinzeci dă bulioane, jegoasa naibii, mai rabufnește omu’ o dată.

Tapardel se uită un pic chiorâș la el și oprește din datul compătimitor din cap.

– Da’ când ai băgat tu dă cinzeci dă milioane?

Ăstălaltu’ pufnește disprețuotor:

– N-am băgat, da’ și dacă băgam, era bine?

Tapardel dă din nou înțelegător din cap, iar io intru la mega.

(7 noiembrie 2019)

20 de păreri la “Dar și dacă băga

  1. Țapă … Țapardel … dar și dacă era … un nume pre…destinat/ședinte ?

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 1

    • Habar n-ai tu cât m-am gândit de unde naiba i-o veni porecla asta.

    • TAPÁ, tapez, vb. I. 1. Tranz. (Fam.) A obține de la cineva bani cu titlu de împrumut, dar fără intenția de a-i restitui.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • Am mari îndoieli că știau ăia doi de “a tapa”. :)))

  2. 7 noiembrie 2020? Povestiri din viitor?😂

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 3

    • Povestea e din 7 noiembrie 2020, de unde mă gândesc că poate chiar la acest moment protagonistul are de ales între a băga sau nu cele 50 de bulioane in păcănelele alea. Bagă-le, omule, să vedem dacă ar fi fost sau nu bine! 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 3

    • Mi-am luat glob de cristal și acum îl testez.

  3. drame…dom’le :))))

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 2

  4. Mega Image o adevărată sursă de inspirație 😁

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 4

    • Alooo, nu eram la mega. Eram pe trotuar.

    • La Mega, lângă Mega,în drum spre Mega tot aia este.

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 2

  5. La birtul din satul natal, un “investitor”, fost șofer de tir pe vremea comunistă, și-a deschis un bar. Într-o zi a adus un aparat de păcănele. Oamenii locului l-au privit cu nedumerire. L-au înconjurat cu mare curiozitate și nu înţelegeau ce este drăcia. “Îţi dă bani” le-a zis el beţivanilor din bar. Așa că Papajei a fost primul care și-a încercat norocul. Au trecut vreo 8 ani de atunci. În fiecare zi îl gasești pe Papajei stând în faţa aceluiași aparat de “făcut bani”. Între timp, afacerea fostului tirist s-a dezvoltat. Au mai apărut încă 4 mașinute. Semn că oamenii au pus botul. O singură mașinuţă este “rezervată”. Cea a lui Papajei. Nimeni nu joacă acolo. Le-a zis el tuturor că face moarte de om dacă îi “ia cineva banii”. Poate că a câștigat de vreo două-trei ori. Iar asta i-a dat curaj să bage din nou bani, în fiecare zi. Papajei este dependent de păcănele. Numai că el nu știe asta. Doar crede că norocul îi joacă feste.
    P.S. Tiristul intenţionează să mai cumpere un aparat. Din banii lui Papajei. Ar fi doar trist, dacă n-ar fi adevărat. În satul în care oameni ca Papajei trăiesc din ajutorul social, un om prosperă. Este la fel ca în România. Noi suntem Papajeii, iar ei sunt tiriștii.

    Comentariu beton! Thumb up 55 Thumb down 1

  6. Un renumit post de televiziune ia un interviu unui milionar.
    – Cum aţi făcut avere?- Aveam un singur leu în buzunar. Am cumpărat două mere, le-am spălat, le-am şters şi le-am vândut cu doi lei.
    – Şi apoi?
    – Apoi am cumpărat patru mere. – Şi după aceea?
    – A murit mătuşă-mea şi mi-a lăsat un milion de dolari!

    Comentariu beton! Thumb up 41 Thumb down 1

    • A rămas ăla cu două mere pe stoc şi le-a dat la reducere cu 50% de blecfraidei 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 2

  7. în ultimii ani au apărut foarte multe case de pariuri, cazinouri, păcănele, farmacii și magazine alimentare străine
    bula cu băncile se pare c’a înghețat

    în schimb în zona mea produc doar confecțiile
    în rest nu se mai produce nimic, NADA
    eu nu știu de unde sunt atâția bani, că ieri după amiază erau PLINE OCHI parcările la kaufland, dedeman și carrefour
    bănuiesc că sunt bugetarii și pensionarii speciali, că lumea e săracă

    e cam aceeași stare de fapt ca în 2008 vara când s’au dublat TOATE pensiile de limită de vârstă și s’au majorat salariile bugetarilor și criza era la ușă

    acum văd că peneliștii îi schimbă pe pesediști cu peneliști și udemeriști, ceea ce e rău pentru că trebuie aduși străini cu experiență

    eu mă întreb când o să intre rromânia în incapacitate de plată, e doar o chestiune de timp, într’o țară unde toată lumea consumă, dar nu se mai produce aproape nimic

    Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 6

  8. Stai că o să vină doamna ElenaP cu povestiri de blecfraidei în care zi de zi au fost clienţi fideli cu privirea prin magazin şi în vinerea neagră au venit cu pretenţii:
    -Hai şefa’, dă şi matale gratis un teve de ăla oled dă blecfridei că nu degeaba am fost zi de zi la matale la magazin să-ţi cer o ţigară.
    Doamna ElenaP tastează profi prin site-ul cu promoţii.
    – Oledul ăla mare nu-l mai avem pă stoc. S-au dat toate.
    – Ăăă, da’ un leptop pentru copilaşii mei ai ?
    – Am, da’ trebuie să ai card de vip.
    – Nu e problemă doamna, că am unu’ de la kaufland.
    – Nu e bun nebunule.
    – Hai şefa’, măcar o ţigare ?
    Doamna ElenaP tastează iar profi :
    – Da, se poate. În 24 de rate fără dobândă.

    Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 3

    • @Shoric poate mâine că astăzi la Altex încă e blecfraidei… n-are timp de povestit.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 2

  9. Mai bine de atat nu stiu sa spun: Bank, Bank, bet, bet, bet, mega, profi, penny(fara “s”dar cu adaus mare), lidl, bet,bet, bank,38,bank, amanet, bet, amanet, bet …E doar o strada numita nush de ce BULEVARD.. Cand eram copil era o incantare sa merg pe Bulevard !

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.