Știți, pe Calea Victoriei există pistă de biciclete, una dintre puținele din București, dar există. Cu toate astea aproape în fiecare dimineață văd câte un biciclist pe trotuar ignorând suveran pista de biciclete care mai că nu zbiară „boss, de-aia sunt aici, ca să nu mai mergi în plm pe trotuar”. Ți-ai găsit.
Săptămâna trecută l-am oprit pe unul din ăsta. Pur și simplu m-am pus în fața lui și i-am arătat cam pe unde ar trebui să meargă. S-a uitat extrem de mirat la mine, după care a ridicat din umeri, a mormăit „da, știu” și și-a văzut de drum.
Tot săptămâna trecută, când mergeam spre casă, pe ditamai bulevardul Cantemir un cetățean își trăsese furtun din bloc și spăla mașina pe trotuar. No fucking joke. Am vrut să mă opresc să-l întreb dacă i se pare normal să facă asta pe stradă. Plus că, dacă nu mă înșel, spălatul mașinii pe domeniul public este ilegal. Dar în ziua aia mi-era așa de lehamite de tot ce se întâmplă în jur, că pur și simplu n-am mai avut chef să fac asta.
Să vă mai spun și că am prieteni care o înjură pe Firea și modul în care arată Bucurestiul, dar asta nu-i împiedică să ocolească câte o coloană întregă de mașini, prin stânga, și sa se bage în față? Pentru că ei se grăbesc, da?
Aș putea să vă fac câte un video în fiecare zi cu oameni care stau la coadă la liftul pentru persoane cu dizabilități de la metrou Victoriei. Stau la coadă, înțelegeți? Deși par extrem de sănătoși.
Și pot să continui așa la nesfârșit.
Sunt absolut convins că și hipsterul care mergea pe trotuar, deși avea ditamai banda de biciclete sub nas, și cetățeanul care-și spăla mașina-n drum, și toți ceilalți, dacă e să stai cu ei la o bere, or să-ți explice, cu argumente logice, de ce în România nu se mai poate trăi și, mai ales, de ce vor o țară ca afară, de ce trebuie să se schimbe și la noi lucrurile. Că așa nu se mai poate.
Well, până n-o să înțelegem, fiecare dintre noi, că trebuie să renunțăm la diateza reflexivă a verbului „a schimba” și s-o înlocuim cu timpul prezent sau perfectul compus, nu vom schimba de fapt nimic.
Tu ce-ai schimbat la tine?
Sursa foto
Așa…aseară, fii’mea cea mare mă întreabă:
Tu-ți schimbi chiloți?
Tu ce crezi, îi schimb?
Nu!!!
Da de ce crezi că nu-i schimb, că-i schimb zilnic?
…păi..n-am văzut unde îi ții..
Deci, schimbare există dar uneori n-o vedem sau vedem doar lucrurile care nu s-au schimbat încă. Vb aseara cu niste prieteni si am constatat că s-au schimbat o gramada de lucruri in ultimii ani. Ăștia care mergeți mult cu rabla, cred ca ati observat ca in afara de mucuri de țigară alte lucruri nu se prea mai aruncă din masini..Acu 20 de ani zbura orice din rable, ambalaje, sticle, gunoaie..aia e, nu se schimba nimic peste noapte .
Comentariu beton!45
Ar fi fost grav să nu se fi schimbat măcar atâta lucru.
Confirm. Nu cred ca mai arunca nimeni acum, in caminele din Regie, televizoare pe geam ca acum 20 de ani. Bine, nici la campionate mondiale de fotbal nu am mai participat de atunci.
Comentariu beton!49
Cand ma intreaba vrabiutele de la magazine ,, doriti o sacosa?”, raspunsul meu e ,,nu” spre disperarea sotului.Si asa gentile din dotarea doamnelor arata ca un sac fara fund, va garantez ca mereu incape acolo bluzita deja cumparata iar o paine dusa in mana nu afecteaza nervii bratului. Pe bune, radem de sertarul cu sacose care se afla in casa fiecarui romanas dar eu consider ca o sacosa in minus cumparata e un mod (insignifiant dealtefel) de a proteja putintel planeta. Chiar daca sacosele sunt biodegradabile consider ca sunt resurse risipite pe comoditatea noastra, iar cele din plastic stim cu totii ce impact negativ au.Deci am vesnic in casa sertarul cu sacose iar in portbagaj o sacosa cu sacose (prea multe sacose)….
Comentariu beton!49
Subscriu. De multe ori prefer să car câteva produse in brațe decât să mai cumpăr o punga de plastic. Am in portbagaj câteva sacose de cumpărături textile pe care le folosesc de ani de zile.
Comentariu beton!28
da da . si eu umblu cu lucrurile in brate pentru ca nu cumpar sacose de la magazin si uit fireste sa aduc de acasa . Dar de obicei le spun la vanzatoare ca nu nu doresc punga de plastic pentru ca sunt impotriva risipei de materiale plastice. Consider necesar sa stie si de ce.
Și io umblu cu cumpărăturile de la Mega-n brațe până la mașină pentru că … sunt zgârcit/cumpătat😜
Comentariu beton!21
Am geanta tip sacosa din panza, 2 in 1, tine si leguma si portofelul. Am cana de filtrat apa, nu mai arunc o tona de plastic la gunoi ci doar un filtru o data la 3 luni. Nu araunc ulei in chiuveta, nici par in toaleta (uuuu, o rima!) nici sapun lichid nu folosesc – cumparam solid, tine mai mult si ambalajul este din carton.
Pana si asternutul la pisici este biodegradabil.
Am inceput aceste schimbari in momentul in care am colectat tot gunoiul strans pe o luna pe categorii si am descoperit cat plastic am reusit sa acumulez in 2 persoane: 3 saci mari menajeri. In orasul in care stau nu se colecteaza selectiv gunoiul dar trece un nenea saptamanal pe strada si ia plasticul, dar doat PET-uri ca altceva nu ii primeste la fabrica de reciclat.
Incet vad obiceiuri sanatoase si la cei din jur. M-as bucura ca statul sa nu mai dea voie comerciantilor sa ambaleze alimentele in atata plastic, aluminiu si alte combinatii nefericite de materiale. Nu numai sa scoata punga de plastic.
Comentariu beton!15
Deși o să par arogantă, eu am fost crescută să-mi pese de cei din jur, să înțeleg și să admit că drepturile mele se opresc unde încep drepturile celui de lângă mine. Și mai cred că e loc pentru toată lumea.
Nu am schimbat ceva esențial la mine. Sunt doar ceva mai tolerantă în general și mai puțin tolerantă cu cei descriși de tine în particular.
O tara ca afara poate sa insemne si Belarus. Eu m-as multumi sa imitam Irlanda. E cam singura tara care a ajuns in topul tarilor prospere fiind in topul celor sarace cu numai doua decenii inainte. Restul ori erau deja foarte prospere, ori nu au rupt gura targului, multumindu-se cu un nivel de viata decent.
Dar pentru asta ar trebui sa urmam modelul lor, impozite mici, dereglementare drastica, stat minimal. Solutii vechi de cand lumea. Fara bani aruncati pe autostrazi, spitale si piste pentru biciclete. Si alte nazuri de om bogat.
Se dezbate încă. Ce zici?23
Corect, dă-le-n morții lor de autostrăzi, la ce căcat ne trebuie?
Daca vrem sa-i imitam pe greci si portughezi ne trebuie musai.
@Ventidius, am înțeles, grecii și portughezii o duc prost pentru că au autostrăzi. Plm, nu mă gândisem, dar acum s-a făcut lumină.
Nu, nu o duc rau din cauza ca au autostrazi. O duc rau din cauza ca au pus carul inaintea boilor. Din cauza ca l-au ales pe Stiglitz si i-au dat cu tifla lui Friedman. Si din multe alte motive. Autostrazile nu sunt chiar atat de importante. Reprezinta doar tichia de margaritar a infrastructurii unei tari. In cazul lor, acestea nu sunt boala, ci doar simptomul bolii. La fel ca romanul care isi ia un mertan sau un Rolls crezand ca astfel devine automat miliardar. Uitand ca un sarac cu mertan e tot un sarantoc, doar cu mai multe datorii. Dupa ce treci de un anumit prag al prosperitatii e normal sa-ti faci si autostrazi, asa cum e normal sa-ti iei si mertan. Rata mica a profitului nu mai are importanta cand ai gramezi de bani pe care nu mai ai unde sa ii investesti. Si Irlanda a inceput sa-si construiasca autostrazi. Dupa ce a saltat pe primele locuri in topul PIB-ului pe cap de locuitor.
Comentariu beton!27
@ventidius, în principiu ai dreptate. Dar ce te faci dacă prosperitatea și muntele de bani sunt legate fix de prezența autostrăzilor?
Fiindcă asta e specific la noi. De infrastructură depinde muntele de bani, și aia nu avem. În absența industriei și agriculturii, ar trebui să ne bazăm pe turism, pe circulația bunurilor, pe tranzit. Ro e totuși o țară destul de întinsă în partea asta de lume. Și care ar putea oferi destul de multe. Dacă ar fi mai accesibilă.
Comentariu beton!19
Irlanda n-a avut asa mare nevoie de autostrazi initial pentru ca, surpriza, e o insula (bag in acelasi sac Irlanda si Irlanda de nord). Deci n-au avut asa mare nevoie sa transporte bunuri pe strazi, ci mai degraba pe mare.
Pe de alta parte, in Romania cam greu sa transporti pe mare motoare pentru mercedes
Comentariu beton!17
@Ionut
Daca ar fi asa lucrurile ar fi simple. Iti umpli tara de autostrazi, drumuri expres, cai ferate de mare viteza, dupa exemplul spaniolilor care i-au depasit deja pe nemti la capitolul asta de vreo zece ani. Si cu tot acest tur de forta, cu tot turismul lor infloritor, nici urma de boom irlandez. Abia reusesc sa scape de chin, dupa un deceniu de stagnare. Te-ai fi asteptat ca dupa un astfel de program economia sa decoleze. Avand in vedere ca programe ambitioase de construit autostrazi se pun in practica de aproape un secol, ar trebui sa avem nenumarate povesti de succes. Daca aceste povesti lipsesc, daca dupa aceste programe ambitioase a urmat doar stagnare si asteptari inselate, inseamna ca e undeva o problema. Daca mai ai si povesti de succes ca cea a Irlandei sau cele ale tarilor nordice, unde autostrazile nu au jucat nici un rol, mitul asta se dezumfla cu totul.
Pe turism te poti baza si nu prea doar daca esti insulita in Caraibe. Desi chiar si acolo tarile cu adevarat prospere se bazeaza pe servicii bancare, contributia turismului fiind in cazul lor mediocra. Sau pe pomeni de la bugetul Frantei daca esti in Antilele franceze. Cu ce posibilitati avem noi nici nu ar trebui sa ne batem capul cu turismul. Turismul si agricultura sunt fleacuri intr-o economie normala. Cat despre tranzit, ce venituri aduce? Se mai opreste un tirist turc si ia o saworma, arvuneste o curva, se opreste la benzinarie si face un plin, impresionant! Uite-asa devii o replica a Elvetiei!
@Dan
Probabil ca Irlanda a devenit intre tip o peninsula, de vreme ce s-a pus pe construit autostrazi. Pe logica asta Anglia si-a bazat revolutia industriala pe constructia de cai ferate intr-o insula din pura prostie. Transporturile navale au fost dintotdeauna incomparabil mai ieftine pe distante mari. Dar si mai lente. Nu au impiedicat nicaieri dezvoltarea infrastructurii terestre. Noi nu transportam nimic pe mare pentru ca nu avem ce. Nici pe autostrazi nu avem ce transporta, le facem doar ca sa ajunga cocalarul autohton mai repede la munte si la mare, sa aiba timp sa se calce pe picioare. Sau ca sa-si poata plimba jipanul in occident, ca in avion nu incape.
Constatările de mai sus m-au determinat sa inteleg ca in Romania cu adevarat schimbare nu va exista. Asta era acum 15 ani .Acum 12 treceam oceanul catre o alta viata . Nu am regretat niciodata desi o făceam la 45 de ani . Am scos copii de acolo si asta este cea mai mare reusita . Textul de mai sus imi confirma ca am avut dreptate sa nu ascult parerile optimiste care imi spuneau ” ca va fi bine si la vara cald ” in Romania .
Comentariu beton!27
deci mai am un an sa ma hotarasc sa plec :)))))
@Elena, e cea mai buna schimbare pe care ai fi putut sa o faci. si explic de ce: pt ca atunci cand ai in cap sa pleci, ori ti-a ajuns cutitul la os, ori mentalitatea ta nu se pliaza pe mediul inconjurator. restul sunt doar povesti nemuritoare. in amandoua cazurile, daca mai ramai, e boala lunga, moarte sigura. stiu ca multi au sa inteleaga cum ca as insinua ca celor care au ramas ori nu le-a ajuns cutitul la os, ori nu au mentalitatea prea diferita de intregul societatii. well, cam aveti dreptate. 🙂 …si acum liber la manutze rosii.
p.s. ar mai fi o a treia categorie (5-10%) care reusesc sa faca ceva, am eu cativa prieteni din astia cu care mai povestesc, si absolut toti imi zic ca daca ar mai avea inca o data 25-30 de ani nu s-ar mai inhama la jugul asta si ar lua calea pribegiei. asta ma face sa inteleg ca oamenii chiar au incercat, au luat pozitii, au muncit, s-au luptat cat au putut dar s-au cam lovit de multe cacaturi care te fac in timp sa-ti dai seama ca tu singur nu reusesti sa schimbi nimic si daca vrei sa supravietuiesti trebuie sa te cam dai dupa restul, care vrei, nu vrei, iti baga un ban in traista, ca ai familie si copii care trebuie hraniti si intretinuti….dar nah, posibil sa ma-nsel, nu zic nu. 🙂
Comentariu beton!13
Mereu schimb ceva la mine. Sunt mereu upgradabil.
-fac segregare..de gunoi;
-îmi îndoi burta și mai ridic gunoaie de pe jos, fie de prin sat, fie de pe unde mai poposesc;
-încerc să zâmbesc la oameni mai des și să înjur mai puțin la volan (doar pe primar îl înjur cu plăcere);
-mă interesează și mă afectează din ce în ce mai puțin ce cred alții și nu fac ca alții, doar pentru că „așa face toată lumea!” EU nu sunt toată lumea !
-interacționez mai des cu autoritățile (nu, nu mă ridică poliția de pe stradă, beat fiind). Sesizez mai des problemele și încerc să nu mai dorm pe mine, evitând expresia: „lasă bă, că cineva o să le zică…”
-și….evident, claxonez toate mămicile neclaxonabile care dorm pe ele pe pista de biciclete. Oameni cu adevărat proști, care nu se gândesc deloc la siguranța plozilor. Am eu o fixație cu genul asta de crescători și formatori și influenceri de viitori plătitori de pensie…
Comentariu beton!39
Ananas, si eu am un fix cu gunoaiele de pe srazi, de prin parcuri, din locurile de cult religios. Le adun si le arunc fara probleme iar daca se intampla sa gasesc o matura, pun mana pe ea si matur.
La fel ca tine, mi-am propus sa le zambesc mai mult oamenilor. Cunoscutilor dar si necunoscutilor. Imi da o stare de bine extraordinara!
Comentariu beton!13
Mare dreptate ai!
„Nu incerca sa salvezi lumea, lumea nu vrea sa fie salvata.” Cand, intr-un final am inteles asta, mi-am redus considerabil volumul ficatului si medicatia de la psihiatru. 😀 Nu mai am asteptari sau sperante. Sau bicicleta. In unele zone nici macar pista nu exista.Ce sa mai vorbim? Vrem o tara ca afara, emigram.
Comentariu beton!24
Deci, afecteaza si ficatul? Credea, ca doar bila si stomacul?
Ieri m-am îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de anul trecut. Ceva nu se potrivea. Mă duc în bucătărie și-i zic omului: mă, eu cred că m-am schimbat. Ori am un picior mai scurt acum, ori mai gros. Că un crac de la pantaloni e mai lung decât celălalt.
Excelent! Putem parca la handicapați de-acum. Îl târâi și tu p-ăla mai razna.
Vezi tu? Eu mă schimb, dar cei din jur mă văd handicapată😂😂.
Comentariu beton!51
Schimbă-l. Omul, nu pamtalonul.
L-a schimbat deja. Pă OM/erou😜. L-a sechestrat în bucătărie, cre’că l-a legat de chiuvetă😉. Eu nu știu cum te suportă așa fenomenală și degrabă gătitoare 🥴. Mai ai și pretenții la el să aibă veleități de critic dă modă…pfoaii.
Propun să fie decorat!!!
Comentariu beton!22
@habare, ți-a suflat „cineva” în gură? :)))
Că zilele trecute am primit o replică oarecum asemănătoare: cum să ratez să-l cunosc pe cel care te suportă?
Comentariu beton!14
Când mă surprind supărat pe veață și semeni încep să-mi scormonesc memoria după „cum era, cum eram la ’89” și realizez rapid că ne-am schimbat neașteptat de mult.
Ăi purii să-și reamintească decât cum arata și candea o budă publică acum 3 decenii, dacă povestim aici juniorii nu ne vor crede.
Sunt schimbări, e drept.
Dar până nu vom mai vedea gume aruncate, c**ți de câine în mijlocul trotuarului, mucuri de țigară îngropate în nisip pe plajă, gunoaie lăsate la ușă când ghena e la 3m, pături și covorașe scuturate pe geam, nu ne facem bine. Mai este cale lungă.
Și nu, nu fac nimic din cele enumerate.
Mie mi s-a spus ca m-am nascut intr-o tara nepotrivita, sau ca sunt idealista.
Sincer, mi se pare destul de simplu sa respecti regulile si sa te implici atunci cand este cazul, nu inteleg de ce nu facem asta cat mai multi😏
In sfarsit un articol inteligibil 🙂 raman sa citesc ca sa te taxez daca scrii vreo prostie 🤪
Se dezbate încă. Ce zici?5
Bucuresteanca get-beget aici 😉🤪
Rasă ariană ce să mai zici 😉 de la ciobanu’ Bucur încoace 🥴
Comentariu beton!24
Mda, una d’aia care se uită de sus la provinciali în off line și la cei care scriu corect online 🙂
Comentariu beton!19
Te contrazic putin „liftul pentru persoane cu dizabilități de la metrou”, este lift pentru toata lumea, un confrate blogger a explicat asta, cu prioritate pentru persoanele cu dizabilitati, asta ca sa relatam corect.
Eu oricum folosesc scarile, nu cele rulante.
Știu asta. Scrie și pe el. Ai ratat unde scriam că se stă la coadă. De ce plm ai sta la coadă? Asta nu înțeleg.
doar Alah e perfect, așa că sunt și la mine multe de schimbat
însă mie îmi place așa cum sunt acum: leneș, încet în mișcări, nu mă grăbesc nicăieri, fără stres sau un pic stresat, cu conștiința aproape curată, pretențios la mâncare
trebuie să slăbesc, asta trebuie schimbat la mine
și aș mai schimba ceva important: fără tratament de schizofrenie
din aprilie 2014 nu am mai avut o erecție, din cauza pastilelor și injecțiilor pentru schizofrenie
m’am uitat la tot felu de filme porno pentru erecții, dar fără niciun efect
acum mă uit la filme erotice din anii ’90 cu taivaneze goale sau în lenjerie de corp și de noapte transparente, sper la un miracol 😁
Se dezbate încă. Ce zici?14
Toni, care ar fi diferenta intre Alah si Dumnezeu? Tu practici religia islam?
Tratamentul schizofreniei si erectia, din pacate, nu depind de tine. Mihai cred ca se referea la schimbari ce depind de noi!
Miracolele exista! Crede!
diferențele sunt mari, dacă ești crescut de mic cu bun simț și respecți pe toată lumea musulmanii te ajută
plus că la musulmanii fundamentaliști e păcat mare să furi și să faci sex cu alte persoane în afara căsătoriei
și eu cred în miracole pentru că mi s’au întâmplat mie personal 🙂
Am un amendament pentru faza cu liftul: am avut o problemă la un genunchi și aveam dureri suportabile la mers și la urcarea scărilor, dar insuportabile la coborâre. Mă țineau pe loc, transpiram, tremuram, plângeam, chiar și cu pastile luate înainte, geluri, creme. Așa că, pe unde se putea, coboram cu liftul. Nu vrei să știi câți „justițiari” s-au luat de mine cu: „ți-e lene să-ți miști hoitu?”, „nu vezi că e pentru handicapați?”, „eu când eram tânără nu erau atâtea lifturi și n-am murit”, „nu vreți să coborâți dvs pe scări și să lăsați liftul pentru cei care CHIAR au nevoie?”. Ăsta era un tip înțepat în cur, la costum, parfumat, elegant, care m-a privit ca pe un muc verde întins pe cravata lui de firmă.
Primilor 2 le-am explicat că am o problemă la un genunchi, că mă doare, chiar dacă par spintenă, apoi am plâns în lift. Deci n-aș tranșa problema asta așa… fără nuanțe, dar e drept că nu toți sunt cu meniscurile târâș.
Ce aș schimba la mine? Hm…
Să nu mă mai enervez când cei apostrofați pentru diverse (aruncat gunoaie din mașini sau pur și simplu, parcat aiurea, scuipat semințe, băgat în față la rând, pus copil să facă pipi oriunde și oricum, lăsat rahați de câine pe trotuar), întreabă „da’ cine ești tu ca să-mi spui mie…?”
Momentan nu trec de „*tu-ți morții mă-tii de infect/ă, nu-i țara/parcul/strada mă-tii ăleia retardate care nu te-a educat cum trebuie” și presimt că o să-mi scuip dinții prin nas dacă nimeresc vreunul cu „pumnii mei minte nu are”.
Comentariu beton!30
O sa intelegm doar prin amenzi, nu din spirit cetatenesc, asa ceva exista doar in mica masura. Vezi exemplu Singapore.
Cred că am schimbat multe, dar nu-mi vin în minte acum decât:
– folosirea pungilor de gunoi – Doamne, cât am urât ziarul ăla pus în găleată. Apoi am aflat că unii nici ziar nu punea.
– colectarea selectivă a resturilor: plastic/hartie/gunoi menajer – dar asta pentru că au apărut pubele separate.
– parcarea atentă – după 4 amenzi încasate în 8 luni, acum mă uit și cu lupa după semnele cu parcarea interzisă.
Deja m-am împrietenit cu nenea căruia îi trimit pe mail dovada plății amenzilor. Dacă o țineam în ritmul ăsta, făceam Revelionul împreună 🙂
Comentariu beton!39
erată: unii nici ziar nu puneaU
eh, m-a emoționat Andreea 🙂
Comentariu beton!13
Mi-am schimbat anumite puncte de vedere. Se pune?😀
Comentariu beton!15
Normal că se pune. De la punctele de vedere pleacă tot.
Sortez gunoiul.
Dezăpezesc trotuarele în fața casei. Le și mătur.
Strâng rahații cățeilor, când îi plimb.
Schimb cauciucurile la timp.
Nu folosesc mașina când ninge, las spațiu autorităților să intervină.
Taxez bilet întotdeauna.
Am sacoșe de rafie sau pungi de hârtie, inclusiv pentru sandwich-ul zilnic.
Nu arunc mâncare. Nu fumez pe stradă.
Mai fac voluntariat, la curățat gunoaie, la șters ziduri vandalizate etc.
Am făcut parte dintr-o asociație stradală, ne-am ocupat de diverse sesizări la primărie pentru rezolvarea problemelor din cartier. Treaba s-a fâsâit, când a fost vorba să dăm bani, să ne facem personalitate juridică. Mi-a părut rău, că mai sunt probleme de rezolvat în cartier.
Am discutat cu părinții mei și i-am rugat să evite orele de maximă circulație pentru diverse care sunt importante și urgente doar în capul lor. Mai au rateuri, dar măcar au înțeles că nu e treabă că nu avem loc de ei, ci că e dovadă de bun simț să facă asta.
Nu depășesc viteza legală și respect regulile de circulație, TOATE, inclusiv alea care obligă la dreapta deși poți zvăcni rapid spre stânga. Las să merg eu 5 minute în plus, că nu moare nimeni din asta.
Nu vorbesc tare, mai ales în mijloacele de transport în comun, unde chiar evit să vorbesc la telefon.
Nu îmi vorbesc țara de rău, chiar dacă mai am câte un gust amar.
Scandal fac doar acasă 😜
Sunt perfectă, plm, asta e. Și mă mai fac. Am încercat să dau șpagă, anul trecut, în probleme de sănătate. Nu au primit și Doamne ajută, nici nu m-au reclamat. Sper să fiu tare și să nu mai fac lucrul acesta.
Aaaa, și am început să fac economie la apă și curent. Plus că adun și uleiul ars de la chiftele. 🤣
Comentariu beton!48
@mona ai scris „plm” deși ai nume de femeie
ori ești SHEMALE, ori ai straponuri acasă, ori te duci la sală și ești culturistă cu clitorisu mare …
terminați’vă băi cu vorbit urât, fiți și voi feminine
Se dezbate încă. Ce zici?16
Ok, Toni, mulțumesc frumos pentru observație.
Comentariu beton!15
Imi cer iertare, sunteti reala?
@Marius M,
Să te ciupesc? 🤣
Mona, chapeau! O curiozitate: ce faci cu uleiul de la chiftele? Unde il arunci?
@GMT,
Îl strecor și îl predau la benzinării. În București știu că se poate colecta pe asociație și vine o firmă să îl ridice gratuit.
Mona, o informatie foarte utila! Multi il arunca in wc si e gresit!
@Monooo, esti mișto, fată!
@tonimontana: comentariu de 2 lei, plm!
Laura G. – vai draguta dar ce simt artistic ai 😂😂😂 am cazut de pe scaun 🤪 nimeni nu te poate face sa te simti inferior decat daca vrei si permiti sau de ce nu poate chiar decat daca intr adevar esti 🤪
Se dezbate încă. Ce zici?4
Andreea – ai grijă să nu-ți termini cuvintele din vocabular, s-ar suferi cumplit pe-aici dacă n-ai mai avea ce abera. Sper că te-ai ridicat. De ce-ai căzut, nici scaunul nu te suportă?
Comentariu beton!23
@Andreea,
Cam aşa. La fel cum degeaba cineva se crede superior, dacă e doar în mintea lui. Se cheamă a fi îngâmfat. Şi e magnet pentru iron(ii). Va fi mâncat de rugină în timp.
Comentariu beton!21
HM: incredibil cat simt al observatiei ai . Cata dibacie .. 😂😂😂cred ca ai trecut prin zece scoli sa obtii astfel de deprinderi 😂🤭🤭🤭
Am doar vreo zece clase … peste 😎 + k îs de la țară, dă pă tzentru
Comentariu beton!16
Mai Solandi si Laura G faceti parte din categoria muierilor care mereu au senzatia ca cineva are ceva cu ele si ca barbatii le privesc ca fiind potrivite sa stea numai la cratita 😂 nu e asa dragutelor . Nimeni nu s a crezut superior si pe nimeni n am crezut inferior asta e doar in mintea voastra de gaini perturbate de schimbarea climei planetare 😂 si cu totii suferim acum repercusiunile 🤭
Se dezbate încă. Ce zici?5
Te citesc de vreo două zile. Am ciudata senzație că te chinui mult să-ți compui răspunsurile. Nu-s ale tale cumva. Zici că le-ai preluat de undeva și le-ai schimbat să nu te prindă cineva. Altfel? Toate bune?!
@Andreea,
Ah ce comentariu drăgălaş. Mor de ciudă că nu mă regăsesc în el. Va trebui să-l reformulezi totuşi, fiindcă ai o gravă eroare în el: sunt bărbat. 😛
@Solandi,
Găinule ce ești tu, nu știi vreo metodă să-i astupi gura ăsteia? Măcar temporar, cât își potolește nervii 🙂
@Laura,
O, ba da! Știu. Şi e şi în ton cu topicul de azi: sortăm gunoiul.
Punem fiecare item în sacul potrivit. Maşina de la salubritate va face restul. Simplu şi eficient.
Comentariu beton!16
@Solandi,
Uite cum te dai de gol că nu ești destul de bărbat 😃
@Andreea
Inainte de a apostrofa pe toata lumea, ce ar fi sa inveti sa scrii corect? Just sayin’
Asta e problema, ca nu circula pe pista? Mergi pe un trotuar lat de 1 m, sa vezi biciclist venind din directia opusa si sa pasesti in strada ca sa le faci loc.
Sau incearca sa traversezi pe trecere, inclusiv semaforizata, cand vin biciclistii, vei vedea ca nu opresc nici la rosu.
Dar sa urle ca sunt victime pot, ca asa e moda acum.
@E.O., articolul de azi nu este despre bicicliști. Da, eu cred că este o problemă când nu vrei să mergi pe pistă deși ea există.
Pt victor: multumesc ca ma urmaresti ..primul fan🤪al meu . Cine sa nu ma prinda draga ?😂😂😂 nu inteleg ce spui esti hai hui 👋👋 iar tu solandi scuza ma dragutule dar e denumire de fata sau apelativ de pisi imi cer mii de scuze poate data viitoare macar in ce zici sa fii mai barbat 🤪
@Andreea, una dintre caracteristicile proștilor este că nu percep ironia.
@Andreea iești nedreaptă și cu memoria scurtă. Io m-am declarat primu’ încă de la ro-veganizm. Mai bagă nejte proteină animală pă la jinjii măcar 😜
Credeam că m-am schimbat… în bine, da’ se pare că nu. Pup iu 🥴. Pup-o și tu 😜😎
Ps. Dacă vrei să o dai în Nirvane, leagă-te puțin și de pisici și trotinete 🤣. Pretenii știu dă ce …
Multumesc dragule ca ma completezi ca de fiecare data 😂 stiam eu ca lipseste o fraza din textul meu .. asta era ..iluminator de ganduri ce esti 🤪asa gandesc si eu si asa e cum ai zis 😉
Laura .. Nu stii draguta ca gura lumii nici pamantu’ n o astupa?😂😂😂😂 ai chiulit la ora de proverbe si zicatori 🤭
Era la cratiță😉 îmvârtia clatite pentru Alinuș 🤣
@HM,
Io-s la cratiță, dar zi-i tu scandalageoaice-i ăsteia cum se postează replica pe blogul ăsta. Că face slalom printre mesaje și amețește. Nu de alta, dar o vrem întreagă și competentă. Să ne distrăm și noi un pic în weekend 🙂
@Laura dacă mă rugai acum ceva timp, mai mult ca sigur îi explicam. Acum, însă, m-am schimbat😜 și nu neapărat în bine. Domnul fie cu tine !! … la savurat 🤗
Gătești de post sau amesteci ingrediente pe stilul raw-vegan?
@HM,
Habar n-am când sunt posturile, nici de ce sunt când sunt.
Cremă de banane cu cacao și nuci. Sună ca de post, așa-i? Și nici nu-i cu foc. Asta mergea bine la subiectul de alaltăieri 🙂
Lipsește omul două zile… și apare @Andreea! Sper că nu lucrezi la VDF! În plus @Laura face în sfârșit ceva bun! Părcă este Crăciunul!
Da H&M scuza ma 😂😂😂 esti si tu barbat sau tot femeie ? Nu mi am dat seama pana acum scuza ma 🤔. Sa ma pupi pe mine tre sa stai la coada 🤪 eu n as pupa la iu nici macar ecranu daramite altceva … 🤪🤪🤪
Îs declarat om …un simplu om, muritor, efemer și băgăreț. Uite, că tot e MV influențăr d’ăla, de azi nu mă mai bag în zeamă cu tine😉, ie bine ? Have fun! Why can’t we be friends ?
Da’ ce-ai, șefu’, cu ăștia de scot furtunu’ pe geam? Iaca, am prestat și noi și nu s-a mai supărat nimeni.
Luna trecută, în timp ce făceam slalom cu mătura prin fața casei, îl strig pe inginer s-aducă furtunul din grădină și să-l scoată pe geamul de la bucătărie. A executat omul, ce naiba să facă? Pe trotuar trona un mare rahat, pe care cineva îl întinsese cale d-un metru și ceva. Ce naiba era să fac, să-l las acolo ca să se umple de „noroc” și alții?
Dacă îl prind pe vreunul d-ăsta cu soricul gros, care nu adună după patruped, îi pun excrementele în freză.
Comentariu beton!17
Pentru Solandi : inca una scoasa din putu’ gandirii ….. 😂😂😂😂😂🤭🤭🤭 Yes baby 😂👋👋👋
@Andreea, cât ai? 16-17?
‘încă una scoasă din puţu’ gândirii’ – se auzi vocea Andreei din adâncuri. Dacă speri să te scot şi pe tine de acolo, speri degeaba… baby. Nu-mi inspiri nimic, eşti inutilă pe firul gândirii mele. Nu eşti muză, degeaba te strofoci.
@SM întrebi de școli/clase/neuroni ?
Detaliază, te rog, ca să priceapă tot prostul 😜
@HM, în primă fază, ani. Acum după ce am citit comentariile la articolul de alaltăieri rectific: neuroni.
Pt H&m: MV infuenzar in what ?😂😂🤭🤭 excuse moi ,mais je ne comprends pas cette chose 🤪. En fin.. podemos sero amigos dar je suis luata 🤭et mi sot pe cat de norocos pe atat de gelos ❤️🤪
Se dezbate încă. Ce zici?4
O sa fiu puțin filosof: social m-am schimbat. Mă supun legilor poate și datorită vârstei și ideii că pot face rău când încalc eu legile și celor ce depind de mine. Uman nu cred că e ceva nou: om sau porc ești indiferent de orînduirea în care îți duci traiul.
Iar în jurul nostru da, s-au schimbat multe. Eu unul cred că în bine. Atitudini, servicii, infrastructura chiar. Mai e speranța pe fundul cutiei Pandorei.
Comentariu beton!13
Pt Laura : fetita cu fundite :)))) nu sunt scandalagioaica deloc doar rad de tine 🤪 cum te ambalezi ca un motor de dacie din anii 1900’ toamna ,intr o zi de marti 😂. Pai daca as mai fi si scandalagioaica … 😂 blogu asta n ar mai fi 🤪 doar ma distrez 😌
Pt Solandi :-1. nu ma chinuiam sa fiu pe firul gandirii tale daca asa am dat impresia spala te cu apa rece pe fata a fost doar un vis 😂2. nu ma cred muza dar daca asa m ai perceput mii de multumiri . 🤪 pt SM: nu sunt la casting daca asa ti s a parut dar daca tot vrei sa iei notite despre mine noteaza : 25 +mai multa minte decat voi 🤪
Felicitările mele pentru mintea ta multă (ca să vorbesc pe limba ta)!
PS. Vezi că este un buton de reply, crede-ne că ne e greu sa te urmarim așa.
@all, am și eu o întrebare? Vreți s-o banez pe @Andreea? Începe sa devină plictisitoare și mă gândeam s-o fac să dipară de unde a apărut. Dar dacă vă place sa vă distrați cu proșii, o mai las o vreme. Întreb serios.
Eu m-am minunat destul.
@Andreea,
Nu ai și punctul 3.?
Nu sunt satisfăcut de explicaţii, data viitoare să iți dai silința mai mult.
Maestre, cum s-o banezi?!, eu de câte ori iau o pauză de la munca de jos, de 3 zile defrișez și cosesc, vin pe comp să mă râd, dacă nu exista trebuia inventată.
@Tiberiu, știu ce zici, dar eu am văzut la idioți din ăștia mononeureonali în șase ani de zile, că nu mai am răbdare să-i văd galopând pe câmpii. Iar femeia asta e genul ăla de prost care se crede smart și cu umor. Iar ăștia sunt chiar cei mai răi.
Io aș prefera să mă distrez cu ăia deștepți, dar când sunt ocupați, îi bună și-o andreea din asta 🙂
@Tiberiu go mobile 😜 Change is good, change is everything.
@MV eu votez împotriva Banatului, doar îs ardelean … ce plm 😜
Comentariu beton!14
@Mihai, da.
Am mari dubii că cineva de pe aici chiar poate spune literalmente că s-a distrat.
Io zic să o banezi pentru că stă prea mult pe telefon şi pe canicula asta i se poate încinge bateria şi o să-i explodeze naibii între ochi.
Distrat? @Eleno, eu mă crucesc când văd câți indivizi cu probleme la mansardă aiurează pe net, în loc să-ncerce să și le rezolve. Unii mai au și copii acasă. 🙁
Un da și de la mine.
3 ( Elena, didina, Shoric) la 3 ( Laura, Tiberiu, HM )
SM – imprecis și nedecis 😜
Hai cu votarea !! Blogocrație 😜🤗😎
@HM, la mine a fost cu DA. Nu am fost nedecisĂ.
Nu.
@mv, vrem, vrem, vrem…
Nu și de la mine…
Da draga imi place sa ma distrez cu “prosii” ca tine 😂 daca mai sunt si inculti distractie la dublu 👋 nu mai scriu stai lin ma retrag eu am ras destul ..portie pt un an 🤪 ramai cu blogu tau chinuit de soarta si cu “prosii” tai de fani 😂😂 ntz ntz
Se dezbate încă. Ce zici?4
Nu prea stiu in restul Bucurestiului cum e cu schimbarea dar la Piata Sudului este numai o schimbare. Abia au terminat pasajul sufletului si au darmat piata .De seara pana dimineata nu stii ce gasesti. O surpriza in fiecare sapamana.Acu macar nu mai sunt smecherii!!!
Aia cu liftul la metrou chiar ma seaca,eu unul chiar avand probleme si purtand bastonul ala alb dupa mine chiar daca sunt si insotit stau la aceleasi ‘cozi de brusc handicapati” fara ca macar 5 la suta din aia de la coada sa isi dea seama…ca sa nu mai spun de absurdul situatiei
Viața mea s-a schimbat nu cu un nou soț, un nou oraș, un nou job ori o nouă țară. Ci când am pus mâna și m-am schimbat eu! Până pe 6 ianuarie 2017 am fost în cădere liberă fix ca țărișoara noastră România. Pur și simplu nu mai știam cine sunt. Îmi eram străină. A fost cea mai teribilă criză din viața mea.
Am început cu corpul căci era cel mai ușor de schimbat. Altă alimentație, alt stil de viață.Sunt pe drumul bun.
Apoi m-am priponit în timpul prezent căci umblam ca năluca ori prin trecutul plin de suferință ori prin viitorul la care visul și imaginația mea croșetau de zor. Carpe diem, GMT! De azi înainte vei trăi doar clipa prezentă! Îmi dau un 8 la acest carpe diem.
Am omorât ciobanita moldoveancă. Sper că de tot! Era exagerată. Eram destul de închisă, m-am deschis forțat. Găsite grupuri culturale, religioase, sportive. Luat cuvântul ca să-mi înving timiditatea. Voluntariat la bucătărie într-un azil de bătrâni ca să lupt cu antipatia pentru făcut mâncare. Și multe altele…
Schimbarea pleacă de la noi, de la fiecare dintre noi!
Eu cred în România! Cred în români! Nu suntem inferiori nimănui! Avem tot ce ne trebuie ca să reusim!
Amin! 🙂
Comentariu beton!25
Circul cu o sacoșă de pânză foarte dragă mie, că e dintr-o țară în care m-aș muta mâine, dacă n-aș avea obligații. O țară mică, verde, cu muzică divină și castele și bere și oameni faini.:)
Refuz pungile de plastic și cele mici de hârtie de la farmacie. Refuz paiele la crâșmă.
Opresc apa la duș când dau cu gelul, dar asta mi se pare normal.
Tot ce cumpăr se gătește, tot ce se gătește se consumă.
Avem tomberoane inscripționate cu ”umed” și ”uscat”, iar ambalajele merg la ”uscat”, am coș separat.
Nu conduc, că n-am nevoie. Pe jos, cu busul, cu taxiul.
Folosesc paginile tipărite greșit la muncă drept ciorne și casc ochii înainte să dau print, că una e print current page și alta ditamai docomentul de zeci de pagini, că până fugi să oprești multifuncționala…
Sting becurile din baia de la muncă atunci când nu e nimeni.
Refolosesc pungile în care aduc boabe la motani. ”Mi-am adus de acasă” e mantra mea.
Chestii mărunte, de fiecare zi. Poate contează.
X-uleasca, chestiile marunte sunt foarte importante! Daca fiecare le-ar da atentie si importanta, ar fi foarte bine!
Si cand te speli pe dinti pun pariu ca inchizi apa pana sa te clatesti! 🙂
Ca nu arunci mancarea e chestie imensa si nu marunta.
Eu nu refuz nicio punga de nicaieri si de la nimeni! Caci mereu am nevoie de ele pentru una alta…
cat am fost in tara am incercat sa nu mai circul cu nasul, cum faceam in studentie. am incercat sa dau chitante pt toate proiectele pe care le-am facut si am incasat bani. am cerut militienilor chitante la toate amenzile incasate (4-5). iar atunci cand m-au oprit si mi-au zis ” sa le dau si lor de-o cafea si un fursec altfel imi dau amenda pt ca am depasit viteza de 50km/h in localitate”, ceea ce nu era deloc adevarat, i-am bagat in pizda mamii lor si am plecat lasandu-le actele. oricum in 2 luni decolam cu bilete doar dus… mi-au trimis actele prin posta acasa. am incercat sa vb cu medicii si sa le zic ca prefer sa ma consulte la spital si nu la cabinetul particular. si am mai facut cate ceva de care nu-mi mai aduc aminte acuma…
cele mai multe insa le-am schimbat aici, pt ca adusesem cu mine „romania mea” :)…casele erau urate, nu aveau arhitectura cu care eram obisnuit din ro, vecinii nu-mi vorbeau , asteptam prea mult la stopuri…dupa cateva luni-1 an, am inceput sa deschid ochii si sa-mi dau seama ca nu ma uitam in directia buna, sau in sensul ala bun. intotdeauna exista doua jumatati de pahar, iar noi, in romania, am fost obisnuiti sa descoperim doar minusurile, sa criticam sa vedem paiul din ochiul celuilalt….chiar daca nu ma mai regaseam in romania postrevolutie, nu ma regaseam deloc nici departe de ea si tot ce faceam era sa scot din mine tarele deprinse acolo in epoca de trista amintire. chestiile astea sunt adanc infipte undeva in subconstient si iasa la suprafata ca un instinct de aparare sau de conservare in fata schimbarii. cine a trait in emigratie le poate confirma foarte facil. sau infirma, dupa caz. 🙂
so, ca sa ramanem doar la schimbari, de ani de zile astept culoarea verde si ca sofer si ca pieton; stiu ca mai am probleme pt ca cateodata claxonez dupa 30 secunde dupa ce s-a facut verde si prima masina inca asteapta…am invatat sa fiu mai ingaduitor cu oamenii pt ca nu neaparat toti fac ceva cu anumite intentii; nu mai dau imediat verdicte si nu mai port judecati de valoare; am invatat sa-i ascult pe cei cu care vorbesc; sa zambesc si sa zic multumesc tuturor celor cu care intru in contact. bon, acuma sigur ca poate parea usor, mai ales ca toti din jurul meu fac cam aceleasi chestii, ia ceva timp totusi pana constientizezi si te hotarasti sa faci ca ei.
…si am exemple cu duiumu de ce in ro nu se schimba nimeni. una faina de la taica-meu: eram in ro acu vreo 2 ani si cautam un loc de parcare, eu fiind soferul. dupa ce ne-am invartit in cerc de vreo 3 ori fara sa gasim nimic, pleaca unul de pe trotuar; trotuarul, vreo 2-300 metri, era plin de masini parcate, dar si plin de semne cu parcarea interzisa. taica-meu, repede imi zice: „baga-te acolo ca pleaca ala” – zic: „nu , este parcarea interzisa”. la care el: „ok, plimba-te tu ca fraierul inca juma’ de ora ca vine altul si parcheaza…” am rezumat totul? 🙂 niciodata nu poti schimba asa ceva din constiinta romanului, niciodata…stiu, e trist.
Pe la 14 ani unul dintre prietenii mei cei mai buni, a avut ocazia să plece în Olanda pentru vreo 3 săptămâni. Era un schimb de experiență, ceva de genul. Mi-a povestit cum e să zbori cu avionul, cum e pe acolo și să fiu sincer credeam că fabulează. Dar în același timp descria această țară de parcă era raiul pe pământ, iar eu băleam de gelozie și mă îndrăgostisem de Olanda doar din ceea ce povestea el.
Când am început facultatea pe la 18 ani, mă gândeam că o să absolvesc, am să mă angajez la mine în orășel și o să ies la pensie în urbea întemeiată de ciobanul Ploaie. Nu mă gândeam că voi părăsi orașul și nici nu îmi făceam vreodată iluzii că o să ies din țară. Uitându-mă înapoi îm dau seama cât de naiv și de prostuț eram.
Am terminat facultatea în 2007 și tot ceea ce aveam în cap urma să se împlinească. Mă angajasem undeva prin iunie la o firmă la mine în cartier (scolile generala, liceul, facultatea le făcusem tot în cartier) și viitorul suna deja așa cum mi-l imaginasem.
Aplicasem totuși prin martie la o firmă la București. În iulie pe 16 m-am angajat la ei și pot spune că mi s-a schimbat modul de gândire și comportamentul radical. În acel an am ieșit și prima oară din țară! Băi era așa cum o descrisese tovarășul meu pe când aveam 14 ani. Soarta a făcut ca prima țară în care am ajuns să fie chiar Olanda… Ulterior am avut sansa să văd și alte țări mai mult sau mai puțin dezvoltate.
Faptul că am ieșit din țară, am intrat în contact cu alte mentalități și am văzut cum fac alții probabil m-a făcut și pe mine să îmi doresc mai mult și să mă schimb.
Cam toate cele descrise în articol le făceam…și multe altele. Am început să mă gândesc: bă dacă aș fi în Olanda aș face asta? Am schimbat multe chestii, dar sunt conștient că încă mai am de schimbat! Pentru că nu ne putem schimba de pe o zi pe alta.
Comentariu beton!13
Buna,eu deja fac trierea pentru gunoiu menajer,adica separ plastic,hartie si gunoiu organic de restu gunoiului indiferent(textile,materiale sanitare,etc)
Daca putem incepe de undeva,putem sa o facem totusi…?