Pentru astăzi v-am pregătit o capodoperă, o piesă rară, un text cum nu s-a mai scris altul până acum: Ce se va întâmpla cu România dacă dispare PSD. Să nu mai pierdem timpul dară, căci i-am răspuns și eu autorului cum m-am priceput.


PSD este singurul partid care de-a lungul anilor s-a putut opune distrugerii și vânzării României și a ţinut piept tăvălugului globalist pornit odată cu evenimentele din 1989. Datorită PSD, în România la ora actuală se mai poate supravieţui, majoritatea românilor au o casă în care să locuiască şi cel mai important, România a rămas întreagă, nu dezmembrată, aşa cum s-a încercat în 1990, conform planului dinainte stabilit de marile puteri.
În continuare am o listă de lucruri care cred că vor deveni realitate în cazul în care PSD ar dispărea de pe scena politică și ţara ar intra sub controlul total al agenţilor străini infiltraţi sau organizaţi în partide politice și diverse organizaţii mai mult sau mai puţin civile.

  1. Vor fi vândute și privatizate și ultimele companii care mai sunt sub controlul Statului, asta incluzând printre altele Hidroelectrica, complexele energetice, Tarom, Poşta Română etc.

Șefu’, nu știu cum stă treaba cu complexele energetice și Hidroelectrica, dar Taromul și Poșta Română, dacă s-ar vinde mâine dimineață, la prima oră, aș fi de-a dreptul fericit. Da, știu, nu sunt un naționalist adevărat. Am fost, dar mi-a trecut ultima oară când am intrat într-un oficiu poștal.

  1. Resursele naturale, atât cât au mai rămas, vor fi concesionate rapid pe redevenţe infime sau făcute cadou rechinilor corporatiști.

Scrise el cu obidă pe blogul lui găzduit pe o platformă wordpress, după care dădu un share pe Facebook de pe telefonul lui Samsung. Plm, e ușor să vorbești despre rechinii corporatiști, dar tu să le folosești liniștit produsele.

  1. Salariile, pensiile, ajutoarele de şomaj, alocaţiile se vor diminua la nivelul ţărilor din lumea a 3-a.

Știu c-o să vină ca o lovitură pentru tine, dar toate astea sunt la nivelul țărilor din lumea a treia. Tot ce pot să-ți urez este să-ți crești copilul sau copiii dintr-un ajutor de șomaj și din alocațiile pentru ei. Bănuiesc că n-o să ai probleme la cât de mari sunt acum.

  1. Protecţia socială va fi diminuată foarte mult până la eliminare, astfel că oamenii aflaţi în dificultate vor fi lăsaţi să moară de foame sau de boli, iar bătrânii vor fi scoşi din sistem “pe cale naturală”.

Toate astea se întâmplă ACUM, fix în momentul ăsta, boss. Dacă nu crezi, dă-ți demisia, cheltuiește-ți rapid toți banii strânși, după care așteaptă să trăiești din protecție socială sau intră în primul spital de stat.

  1. Taxele se vor mări, la fel şi impozitele pe proprietate şi vor fi adoptate noi legi legate de protecţia mediului, de norme europene și de alte regelmentări care să favorizeze noi afaceri ale multinaţionalelor, legi care vor obliga cetăţenii la noi taxe și cheltuieli.

Tovarășu’, că prieten nu-mi ești și domn nu pot să-ți spun, nu taxele și impozitele sunt problema (deși suntem printre primii din Europa la numărul de dări), ci că jegoșii tăi n-au făcut și nu fac nimic cu banii pe care-i iau de la noi. Știi, Bucureștiul tocmai a fost declarat falimentar și nu l-am declarat eu, ci chiar doamna primar Gabriela Firea. Care doamnă primar, ultima oară când am verificat, era membru PSD.

  1. Proprietarii săraci de apartamente, case sau terenuri le vor pierde şi vor fi transformați din proprietari în chiriaşi sau boschetari.

Le vor pierde pe stradă? Le vor pierde la barbut? Ce plm înseamnă “le vor pierde”?

  1. Sistemul de sănătate va fi privatizat şi în urma acestui fapt doar cei care vor avea bani mulţi vor putea beneficia de servicii medicale.

Ahahahahahaaaaaaaaaaaa. Băejnebun, îți doresc să ai nevoie să te operezi de ceva, de orice, la un spital de stat și să n-ai niciun ban. Să vezi pe pielea ta ce servicii medicale ireproșabile avem.

  1. Sistemul de educaţie va fi degradat în continuare pentru a îndobitoci şi mai mult tinerele generaţii.

Read my lips: Ecaterina Andronescu. Îți spune ceva numele ăsta? Dacă da, atunci deja știi că mănânci căcat. Dacă nu, dă un search pe google.

  1. Biserica creştină va fi distrusă, dar mai întâi va fi distrusă complet credința oamenilor.

Promiți? Nu mă bag la partea cu “credința”, că pe-aia nu ți-o poate lua nimeni. Dar dacă promiți că va fi distrusă biserica creștină, eu sunt fanul tău numărul unu.

  1. Vor fi legalizate căsătoriile homosexuale și adopţiile de copii de către homosexuali și va fi introdusă legislaţia care reglementează operaţiile de schimbare de sex, pentru adulţi şi copii.

Da, da, și homosexualii vor umbla pe străzi să ne fure copiii. Am mai auzit textul ăsta înainte de referendumul pentru familie. Well, au trecut opt luni de-atunci și să moară mă-sa dacă am auzit eu de vreun copil furat. Nici gheii ăștia nu mai sunt ce-au fost.

  1. Se va adopta legea vaccinării obligatorii.

Doamne ajută!

  1. Se vor legaliza drogurile uşoare (cannabis).

Ăăă, boss, vezi că râd și copiii de tine la punctul ăsta.

  1. Va fi introdusă poliţia politică şi poliţia gândirii. Oamenii vor fi arestaţi sau în cel mai bun caz amendaţi pentru delicte de opinie, postări pe Facebook, afirmaţii publice etc. contrare ideologiei oficiale sau care nu sunt corect politice.

Papușe mică și sexoasă, data de 10 august îți spune ceva? Da? Atunci marș în morții mă-tii cu poliția ta politică și cu poliția gândirii. Că dacă ar exista poliția gândirii, jumatate dintre votanții voștri ar fi prin închisori și cealaltă jumătate s-ar ascunde în munți.

  1. Cultura naţională, istoria şi sentimentul naţional vor fi distruse şi se va accentua degradarea morală a națiunii.

Națiunea ați degradat-o moral voi, bă, cu statul vostru paralel și cu minciunile pe care le spuneți la fiecare cuvânt.

  1. Se va intensifica emigrația şi depopularea ţării.

Aici s-ar putea să ai dreptate. Ce-ati distrus voi în treizeci de ani nu se poate reconstrui peste noapte și sunt oameni care nu mai au răbdare să aștepte și pleacă. Mizerabililor!

  1. Vor fi aduși în ţară sute de mii de pakistanezi, vietnamezi, arabi, chinezi şi alţi străini pentru a înlocui forţa de muncă plecată din România cu alta mai ieftină şi mai puţin pretențioasă.

Ghici ce? Asta se întâmplă peste tot în lume, dar mai ales in țările unde populația nativă are un nivel de trai ridicat. Ai văzut tu englez să spele veceuri sau francez să dea cu mătura pe Champs Elyzee?

  1. Posibil să se legalizeze şi eutanasia, dacă va apare o astfel de prevedere în legislaţia europeană.

Ce voiam să-ți mai spun, problema nu e că se va legaliza eutanasia, oamenii ăia care-și doresc să moară n-o fac for fun sau de plictiseală, problema cea mare este că e încă legală prostia. Și din cauza asta uite ce articole suntem nevoiți să citim.

Gata, m-am răcorit. În rest, pe la voi cum stă treaba azi?