L-am văzut de departe, încă de când am ieșit de pe scară, cum se chinuiește să-și facă loc dintre alte două mașini. E un logan roșu coca-cola care încearcă să iasă cu fața, nu reușește, dă cu spatele, după care iar încearcă să iasă cu fața, iar nu reușește, iar dă cu spatele, și tot așa, aceeași manevră repetată la infinit de parcă asist la reinterpretarea modernă a mitului lui Sisif. Doar că în loc de munte și bolovan, acum avem de-a face cu un ambreiaj, o accelerație și-un volan.
După ce m-am apropiat, am văzut-o și pe tipa care-l conducea pe loganul roșu coca-cola, moment în care mi-au trecut prin minte toate bancurile despre femei și parcarea laterală. Dar, pentru că părea nițeluș stresată, m-am gândit că nu e timp de bancuri și mai bine s-o ajut cumva, c-așa sunt io, altruist. Ceea ce am și executat.
Mai precis, m-am oprit în dreptul botului mașinii tocmai pe când se pregătea să dea din nou cu spatele și i-am făcut semn să ia volan, dar în sens invers. După cum s-a uitat năucă la mine, mi-a fost clar că s-a pierdut de tot și nu mai e în stare să execute și altceva în afară de manevra care se dovedise deja necâștigătoare. În ritmul ăsta o găseam tot acolo și peste două zile, dacă nu i se termina benzina, desigur.
Până să-i mai fac eu vreun semn, a încercat din nou sa iasă cu fața, deși era vizibil din stratosferă că n-are cum, pentru simplul motiv că n-avea loc și nici nu făcea nimic în sensul ăsta. Cum răbdarea nu e tocmai punctul meu forte și cum n-aveam totuși toată ziua la dispoziție, m-am dus în dreptul portierei și i-am ciocănit ușurel în geam:
– Mă lași pe mine?
O văd cum gesticulează și-mi spune ceva, dar nu înțeleg prea bine ce. Se prinde că n-am înțeles și dă geamul jos:
– De ce? Doar pentru că ești bărbat?
– A, nu, doar pentru că eu știu să conduc.
Moment în care ne-a pufnit pe amândoi râsul.
Cine bate la fereastră? 😋
Trotinar cu eșarfă albastră 😊
Și… ? Te-a lăsat măcar o dată?
Comentariu beton!80
Fuchsia, de unde albastrã.
Comentariu beton!13
Ăăă… tot despre ieșit din parcare vorbim, da?
Bã Mihai, ce final de articol e ãsta? Acu’ stau sã mã-ntreb dacã i-ai scos doar maşina din parcare.
Comentariu beton!29
Ce-ar fi omenirea fără mistere? 😀
Eu fiind sofer incepator am tot apelat la alti soferi sa imi scoata masina din parcare cand nu reusam. Sincer m-au surprins placut anumiti soferi cand mi-a murit motorul de n ori pe sosea si nu m-au claxonat si injurat.
Comentariu beton!35
Deci încă ne mai surprinde normalitatea. De-aia n-avem timp să ne plicitisim.
Pardon? Hmm…
Evident că știu parcarea laterală. Cu spatele – excelent, cu fața foarte bine.
Altă întrebare? 🙂
Comentariu beton!38
Vă referiți cumva la tigaie ?
Comentariu beton!21
@HM,
La tigaie mă refer numai când mă gândesc la capul tău 🙂
Comentariu beton!71
Copy paste mode on ( fără majuscule)
Sotia se pregateste sa prajeasca un ou ochi, cand tocmai se intoarce sotul acasa si incepe sa tipe:
– Atentie! Atentie! Mai mult ulei! Avem nevoie de mai mult ulei! O sa se arda! Atentie! Intoarce-l, intoarce-l, intoarce-l! Hai! Atentie! Ai innebunit? Uleiul o sa se termine! O, Doamne, Dumnezeule, sarea! Nu uita sarea!
Sotia, deja enervata la culme de tipetele sotului, il intreaba:
– De ce tipi asa? Crezi ca nu sunt in stare sa prajesc un ou? Ce te-a apucat?!
Barbatul se opreste din tipat, o priveste in ochi si ii raspunde foarte calm:
– Asta, ca sa-ti faci o idee de cum ma simt eu cand conduc masina si tu stai langa mine…
Comentariu beton!153
@Laura, ești sigură că vorbești despre… ăăă… parcare?
@Mihai,
Tu ai luat în serios partea cu ”altă întrebare”?! 🙂
Bravo Laura G….te susțin…niciodată nu am apelat la bărbați sa-mi manevreze mașina…e greu să le iasă 2 lucruri bune intr-o singură zi 😋😂
Eu nu conduc. dar am auzit că maşinile roşii sunt mai greu de parcat.
Comentariu beton!142
Ăl mai greu, așa e.
aoleu, ce misogin sunaaaaaaaaa…… :))))
Să fii sănătos, Mihai, că mare pomană ai făcut. Cunosc prea bine senzația fetei, să le dea Dumnezeu sănătate și tuturor celor care m-au ajutat în timpul peripețiilor mele prin traficul bucureștean, mai ales prin primii ani.
Discuție cu bărbatul, legat de un șofer care tot blochează parțial bariera de intrare în parcarea supraterană a imobilului.
Probabil uitând în ce țară trăim, se întreba retoric, cu voce tare: ”Dar chiar nu se gândește că-i poate lovi și lui cineva mașina? Cum ar fi, vreo femeie care nu prea știe să conducă…”
Evident că am sărit imediat cu o necesară completare ”Sau vreun bărbat…”
”Sigur, sau vreun bărbat…cu o mașină mai mare.” 🙂
Comentariu beton!81
Sau un pieton cu mersul șerpuit și cu o cheie zbârlită?
Comentariu beton!40
Vreau să-l cunosc pe soțul tău. 😀
După ultimul eveniment notabil la care am mers împreună, eu aveam vreo 2 cereri de prietenie pe FB, el 54.
Așa că, regret, dar o să mă prefac că n-am văzut acest comentariu. Tu, blogul aista și cei de-aici sunteți ai mei și doar ai mei. :-)))
Comentariu beton!41
@Anduța Câtă invidie, cât control, câtă prefăcătorie, câtă prietenie…
Permis de manevrat tigaia pentru clătite are ? El, doar el 😊. Cozonacii ăia tot în expectativă sunt?
Habare, da’ agasant mai ești cu cozonacii ăia. 😋 Nu e nevoie să-mi amintești, dacă am zis că o să-i fac, apăi am zis! 🙂
Comentariu beton!14
Zici că instructorul bărbat nu a învățat-o bine?
Comentariu beton!18
Zic că fata care nu știe să danseze dă vina pe lăutari. 😛
Știu să parchez lateral dreapta perfect, milimetric.
Lateral stânga doar dacă e loc destul (cam o parcare jumate, altfel o pun la juma’ de metru de bordură, nu îmi explic de ce 😅)
Dar nimic nimic nu mă enervează mai tare decât unul (mereu e unul sau dacă e una e clar o babă) care se oprește în dreptul meu și începe să facă semne gen: rotește la stânga, hai-hai-hai, dă-i, dă-i, dă-i.
Așa sunt eu, vreau să controlez totul în viață, implicit parcările și ieșirile din parcări 😁
Comentariu beton!18
Chiar dacă recunoști cinstit că pe stânga nu-ți prea iese. Gen, deloc. :)))
Ca să îți faci loc, dai din coate. Sau nu?
Respectiv, în cazul unei parcări laterale sau ieșirii cu mașina dintr-un șir indian, se procedează așa: dai în față, dai în spate, iar în față, iar în spate, până ai loc suficient să intri/ieși. Abia apoooi, tragi de volan, stânga/dreapta, semnalizezi și ieși în siguranță. Ce rămâne în urmă, nu e treaba ta, dacă ai semnalizat. Corect?
Comentariu beton!35
Zi-mi că nu stai la Tineretului.
acuma am înţeles de ce au unii cârlig în spate şi berbec în faţă deşi nu au nici remorcă sau rulotă şi nici maşină de off road 🙂
Comentariu beton!12
Shoric,
Daaa, dotările sunt foarte importante. Si scumpe de altfel 😀
Mihai,
ba fix la Tineretului. De ce, mă vezi la sectorul Coapte, cumva?
@Mona, nuuu, dăcât mi-era oleacă teamă pentru mașina mea.
@Mona,
Cred că i-ai bușit mașina 😂
Nu am fost eu. Nu recunosc nimic. Nu este adevărat.
Eu conduc încet și parchez corect. 😂
Dar secretul acestor parcări descrise de mine, l-am aflat de la niste șoferi din capitală!
Dacă mașinile ar fi fost gândite pentru femei,le-ar fi inventat ele.Din fericire a existat Model T si cu el, revoluția auto.Si un nene:Ford,Henry Ford.Inginerilor de la GM care au fost vizionari si au inventat Hydramatic,respect fără margini.Prima cutie automată.De viteze.
Dacă ar parca doamnele masina cum parchează cardu’.
Comentariu beton!28
Ondulatorul, placa de păr, vibratorul și tamponul sunt chestii inventate de bărbați și gândite pentru femei. Că acum se folosesc toate de către ambele sexe, e altă manevră.
De asemenea, o femeie a inventat fierăstrăul circular pentru a ușura și eficientiza munca domnilor, pe șantier.
Dar clar, cei mai mulți inventatori sunt bărbați și foarte bine că e așa. Mai nasol ar fi fost ca femeile să nu fi avut cui să delege astfel de treburi grele și importante. 🙂
Comentariu beton!56
Sincer ? Dacă cineva ar inventa telecomanda aia pentru femei cu un singur buton (MUTE ) ar fi pasibil de premiul Nobel pentru pace 😋
Se dezbate încă. Ce zici?22
@Nebunurilor (habar și edel), ce de glumițe împotriva noastră aveți azi. Să leșin de râs, nu alta.
Comentariu beton!31
Habare, sincer, eu cred că această invenție deja s-a produs. Să zicem că de către un bărbat. Doar că probabil încă nu se riscă să o lanseze, având în vedere capacitatea femeilor de a reinventa aproape orice pentru utilizare echitabilă și la comun. Nu știu cum să zic, dar nici pe tine nu prea te văd bine în acest caz. 🙂
Pentru mine motocicletele sunt ca femeile. Sau invers.Sunt frumoase de mori,nu lesini ca asta fac doar ele,noi facem treaba buna si murim direct,pot fi blande,pot fi rele,te fac sa urli,sa razi,unii si plang,aia trebuiesc batuti cu pietre si alungati din sat.Si niciodata,dar niciodata, nu te saturi sa le calaresti.
Mie imi plac asa cum sunt si ce sunt.Simt doar nevoia sa fiu rau.Cateodata.
Comentariu beton!19
@edele, la asta cu răutatea te înțeleg perfect. Sunt din același film.
Parcarea laterala , no problem dar cu spatele , zici ca sunt legata la ochi😂😂😂. Ce am observat in mica mea experienta in ale condusului , barbatii sunt mai draguti in trafic decat femeile . Nota 10🙂.
Comentariu beton!28
Moamă, ce compliment!
Sigur era modelul fără servodirecție 😛
@drakiula, și eu zic la fel. Tipa avea doar servo, direcția era la @Mihai.
Comentariu beton!20
Avea servo, avea dă toate. De mașină, zic.
Bă, am mai zis…..îmi plac mașinile și îmi place să conduc.
Am învățat să conduc bine când a rămas consortul fără permis și am fost nevoită să devin și șoferul lui personal. Și cum urăsc să deranjez pe cineva, am învățat să fac manevre repede și bine din prima.
Comentariu beton!22
Ți-am mai zis că-mi place cum gândești. Mai zi-ne. :)))
Vazut faza cand o femeie incerca sa parcheze lateral intre doua masini .Am oprit politicos in spatele ei si am asteptat pana a incercat de vreo 4 ori sa parcheze apoi a renuntat si a plecat mai incolo sa caute alt loc.
De fapt nu politetea m a facut sa astept pana a incercat ci eram curios daca reuseste sa parcheze lateral o masina care era mai lunga fizic decat spatiul de parcare.Se pare ca nu se poate.
Comentariu beton!45
Ce-i drept, pentru binele științei, și eu aș fi stat să mă uit.
Ce-ai râs tu cu tipa, dar să vezi ce-am râs eu cu DOI tipi.
Sunt amândoi la standul de perii electrice de păr. Sunt conectate la curent și ei se „duelează” cu ele, le pornesc, le opresc și fac un soi de gesturi obscene. Îi aud cum își imaginează că scot perii și le folosesc la altceva. Că vibrează. Îi văd, îi aud și mă îndrept spre ei: sunt perii, nu săbii. Și nici altceva…
Le arăt cum functionează și apăs pe un buton care rotește peria spre dreapta sau spre stânga. Wow! I-am uimit. Cel mai curajos mă întreabă:
– De ce se rotește în ambele părți?
– Ca să fie coafatul mai ușor și pe dreapta și pe stânga. Știți, o să vă zic un secret. Noi femeile avem o mâna stângă și una dreaptă. Și le folosim pe amândouă. Nu două stângi.
Am râs toți trei. Mă, da’ ce-am mai râs..
Comentariu beton!41
Da, da, ce-am mai râs.
Eu zic ca ai facut in gest de mare altruism. Acum cativa anisori mi s-a intamplat si mie sa nu pot parca masina-mi se parea locul acela de parcare atat de ingust, era singurul loc de parcare gol si eu faceam manevre inainte-inapoi. M-am dat jos din masina, m-am dus la primul domn care venea pe parcare cu cheile de la masina in mana si l-am rugat sa imi parcheze masina. Pe om-cumsecade; suflet mare si pe consoarta lui i-au pufnit rasul, el a luat cheile si a executat parcarea in cateva secunde. Sotia lui imi explica in timp ce el era ocupat ca si ea condusese pana acolo si pe parcare i-a dat cheile lui :). Omul s-a dat jos de la volan, mi-a spus ca mi-a parcat masina intr-un asa fel incat sa o pot scoate eu usor cand plec-artist!!!! Dupa atatia ani-eu tot nu pot parca si ma gandesc cu drag la omul acela care m-a ajutat.
Comentariu beton!38
Păi trebuia să-i iei un număr de telefon. Poate îl mai sunai la nevoie.
Eu nu conduc….problema rezolvata!
Am avut carnet si am renuntat de buna voie la dreptul acesta, sper sa nu fiu nevoita sa depind de o masina.
N-ai de ce, da. 😀
Hai că e foarte simplu, te aliniezi paralel cu mașina din fața, când trece de stâlpul din dreapta tragi tot volanul dreapta,mergi în spate până vezi în oglinda din stanga farul din dreapta al mașinii din spate apoi tragi volanul 2 ture înapoi spre stanga și când treci cu botul mașinii de spatele celei din fața tragi inca 2 ture !😁😁😁
E mai simplu de făcut decât de explicat!😁
Cu ieșitul din parcare secretul este sa tragi tot volanul înspre bordura cand dai cu spatele si apoi pe loc tragi tot volanul înspre șosea și treci lejer.
Să mai spun ca îmi face placere să dărăm mitul femeii( blonde) la volan și parcarile în locuri imposibile?
Nu mai spun😉
Comentariu beton!37
M-ai pierdut total. Eu când parchez lateral, doar parchez, nu fac analiză matematică.
Teoria ca teoria, da’ practica ne omoară😊
Mă bucur că a scris o blondă partea asta. Mie îmi era lene.
Moa, ce-mi place explicatia, mai ca m-as baga la o parcare din asta, ,cand treci cu botul masinii din spatele celei din fata ,, …ha?
Mi am revenit la partea cu ,, mai tragi doua ture,, , asta am inteles-o.Sper.
Ați ratat-o p’asta?
,,E mai simplu de făcut decât de explicat!😁”
Si eu care am vrut doar să-mi mai aduc aminte de explicatiile instructorului! :))
Că după 25 de ani de condus fac parcari din instinct și clar starnesc invidia trecatorilor când mă văd ce artistă sunt! Stiu, sunt modestă!!!
Comentariu beton!16
N am ratat o dar nu puteam sa ma arunc direct la tras inca doua ture sa nu apuce lesinul pe vreun cetatean mai pudic.
@Vasilescu cred că încă parchează. Că nu-l văd p-aci deloc.
Comentariu beton!35
Ahahahahaa!
Mvai, @Eleno, insinuezi cumva că la vârsta lui nu-i mai reușește din prima? 🤣
Comentariu beton!22
Mvai, @didino, dar cum să mă bănuiești de așa ceva.
Bine, fie, recunosc! Insinuez că la vârsta lui parchează mai mult că nu mai știe când să se oprească. Eu cred că tipa a plecat de mult, dar el încă parchează.
Să-i dau un sms să-l anunț?🙄
Comentariu beton!20
Păi și să-i strici bucuria bietului om? Deși, dacă o fi plecat fata aia, măcar e bine să verifici dacă e ok. Să nu-și fi agățat ștrampii pân’ parcare sau să-și fi rupt vreo unghie.
SMS e acronimul de la Short Message Service.
sms – ce e ?
Ce bine că sunteți voi dăștepți, mânca-v-ar tata.
Și-a făcut Școală de șoferi excusivistă. Doar pentru femei de max 25 ani, blonde, cu țâțe mari și glezne fine. Ca să le învețe să conducă când poartă tocuri. 😉
Aici nu-i curățătorie dă scame, @Șefu’, la noi să veniți cu caietu’ de notițe. 😜
Știți de ce nu știm să parcam?
Din cauza instructorilor auto majoritatea bărbați care nu înțeleg cum funcționează creierul nostru cu mai multe conexiuni.
10 m am enervat cu parcările pâna am dat de o tipă instructor și brusc au devenit logice.
Comentariu beton!15
Păi întotdeauna altcineva e de vină. :)))
La fosul job aveam o colegă care venea de la Arad la Timișoara și retur, navetistă, când ajungea în fața biroului mă suna să mă duc să perchez mașina, doi ani la rând, evident nu de fiecare dată ci doar atunci când spațiul de parcare era fix de o mașină, chiar dacă încăpea lejer o mașină de teren ea cu Matizul nu reușea. Eu am învățat să conduc cu Dacia 1310, prima mașină a fost tot o Dacia 1310 servo mușchi :))) executarea parcări lateral cu spațiu mic de manevră, mare artă :)))
Și acum? Tot Dacia 1310? 😀
Recunosc cinstit: nu prea știu să parchez lateral!
Comentariu beton!18
Și mai bei și Tuborg…
Asta a fost jos de tot sub centură!!!! Iert, dar nu uit.😁
Comentariu beton!18
@victore, deci tu ești ala care lași mașina pe avarii, paralelă cu tot șirul de mașini parcate pe dreapta.
Comentariu beton!14
Eu vreau sa elucidez alt mister. Conduc bine de 15 ani, daaaar: parchez excelent spate/fata, stanga/dreapta masina mare/mica doar cand nu ma vede nimeni!!! Fac niste manevre dumnezeiesti, cobor mandra din masina si…nimeni pe strada, in balcoane. Nimeni! Cand nu.mi iese…mereu e vreun trecator, baba care.si face veacul in balcon la etajul 1, porumbeii de la 3 etc.
Comentariu beton!31
Acu’ ceva ani, nu mulți, în București. Aveam zi liberă, singură p-acasă, zăceam cu laptopu-n brațe. Sună telefonul. O domnișoară de la firma de asigurări la care aveam RCA-ul mă roagă frumos să merg în spatele blocului, dacă pot, să mut mașina că face primăria nuș’ ce săpături. Probabil mi-o fi auzit maxilarul căzând pe parchet de m-a asigurat, repetat, că nu-i o glumă și că o pot muta ăia pe platformă, dacă e nevoie.
Iau cheia, cobor. Îmi explică șefu’ cum că a verificat, după numărul de înmatriculare, la ce companie avem asigurare și că i-a rugat să ne contacteze. În fine, mă roagă să mut caleașca, să nu-i încurce.
Clipesc inocent, bag un zâmbet cu toți dinții și-i întind cheia pe care mi-o returnează, la final, cu un zâmbet victorios. I-aș fi spuns că n-am permis, da’ n-am vrut să-l dau jos de pe cal. Era atât de mândru de el… 😂
Comentariu beton!26
Mai contează că nu ai permis de conducere auto-moto-velo ? Aveai asigurare, cheie, propietăreasă mare coana didina, ce să mai încolo și încoace😋. Sigur conduci tu pe cineva … bun/bine😊
@MV, nu mai am 1310, da mie dor de ea, cum mă lasa ea pe mine în sensul giratoriu să suflu în jiglere, și cum trebuia să o pornesc cu șurubelnița de la electromotor, și multe alte momente speciale petrecute în compania ei.
Acu am un wv golf 4, sunt bugetar îmi permit, anu asta are majoratu sper să o mărit :))))
Comentariu beton!18
MĂ PRICEP de minune să dau indicații soțului când este la volan și eu sunt alături de el în greaua încercare de a conduce cu mine alături. Pentru că eu văd, aud, simt mai bine ca el. Sunt femeie, da? Eu știu și parcare laterală și de toate felurile. Chiar dacă nu am carnet și nu am condus niciodată. Nu contează. Eu știu.
Comentariu beton!23
Am carnet de vreo 12 ani, nu prea mai conduc în ultima vreme și nu-mi iese întotdeauna parcarea. Dar merg după un principiu învățat de la cineva apropiat mie, maniac cu mașinile și cu condusul, principiu care sună cam așa: „dacă ai parcat greșit, n-o mai freca prea mult ca să creadă lumea că ești prost. Las-o așa cum ai pus-o și comportă-te ca și cum fix așa ai fi vrut să o parchezi.” 😜😜
În privința domnișoarei în cauză, eu l-aș întreba pe @Mihai dacă ar fi făcut la fel și dacă era un bărbat la volan? Convingerea mea este că nu ar fi făcut la fel, dar nu are nici o legătură cu farmecul sau cavalerismul gazdei noastre, ci cu faptul că nu ar fi observat. Simplu.
E femeie și face tâmpenii în trafic? Păi, e blondă, e femeie, ce caută la volan, cât o fi supt ca să aibă mașina asta, și-a luat permisul pe ochi frumoși, are două mâini stângi, la cratiță nu la volan etc. etc. etc.
E bărbat și face tâmpenii în trafic? „Morții mă-tii de cocalar/țăran/bizon infect.”
Niciodată nu se pleacă de la premisa că există bărbați care nu știu să conducă, ci doar că sunt mârlani.
Și ca să nu zică unii și alții că perii doamnele șoferițe, să mă explic: eu stau la bulevard. La parterul blocului am 5 (cinci) săli de păcănele deschise non-stop. Astfel că se perindă o grămadă de lume pe acolo, majoritatea vin cu mașinile pe care le parchează la stradă. Parcarea se face în spic la bulevard, sau pe o bretea, parcare laterală pe stânga și pe dreapta. Când ies la țigară, mă mai uit cum parchează amatorii de păcănele, majoritatea bărbați. Băbăiatuleee!!! La unii îmi vine să cobor eu să le zic că sunt tâmpiți! Unuia choar i-am zis când blocase 2 locuri largi de parcare cu un Polo!!! N-au nici o treabă cu orientarea, distanța, reperele, bunul simț, nimic băi! Parcă sunt pe câmp. Nici măcar un anti-talent ca mine n-ar fi în stare de asemenea năzbâtii.
Concluzia mea: există șoferi buni și șoferi proști. Statistic și proporțional vorbind, mult mai mulți șoferi proști decât șoferițe proaste. Dar noi le observăm pe ele fiindcă asta fac bărbații: se uită după femei. Chiar și când sunt la volan. 🤣🤣
P. S. N-am apărut ieri p-aici fiindcă tocmai ce spusesem la articolul cu taximetristul că eu nu prea iau în serios postările astea de pe facebook care îndeamnă la ură și dreptate socială fără o justificare clară. Aparent, se pare că am avut dreptate. (sunt convins că nimănui nu-i pasă de ce nu am comentat ieri, dar am vrut să fac această precizare că să mă umflu în pene. Na! 😜🤣)
Comentariu beton!36
Chiar săptămâna trecută, pe o străduță destul de aglomerată și îngustă (ce de lângă Perla – Dorobanți), găsesc ca prin miracol un loc numa’ bun și, miracol 2, neluat în stăpânire de vreun parcagiu. Pornesc avariile, încep manevrele pentru parcare laterală, două doamne pieton (care nici măcar nu erau împreună), se opresc și încep să mă ghideze. Nu contează că am parcat bazându-mă exclusiv pe propriile-mi simțuri și abilități, că nu mai este de mult cazul de vreun sprijin extern pentru aceste operațiuni, dar ele nu aveau de unde ști asta.
Așa că nu știu dacă bărbații se observă și ajută între ei în trafic, dar iată, vreau și pot să spun cu mare bucurie că femeile o fac. 🙂
Comentariu beton!11
Ba să știi că eu m-am gândit că de aia nu ai apărut. Și sper să o fac și eu de acum, a fost o lecție aspră pentru mine.
Noroc că mă descurc la parcări.
Ahap
?
Greu gogule la deal așa-i?
Pot să zic sincer că,niciodată nu m-am rugat de nimeni 🙈 sunt femeie dar am făcut scoala de șoferi în Germania ( ca norocul ) , aici te învață să parchezi mai mult decât să conduci 🤣