L-am văzut de departe, încă de când am ieșit de pe scară, cum se chinuiește să-și facă loc dintre alte două mașini. E un logan roșu coca-cola care încearcă să iasă cu fața, nu reușește, dă cu spatele, după care iar încearcă să iasă cu fața, iar nu reușește, iar dă cu spatele, și tot așa, aceeași manevră repetată la infinit de parcă asist la reinterpretarea modernă a mitului lui Sisif. Doar că în loc de munte și bolovan, acum avem de-a face cu un ambreiaj, o accelerație și-un volan.

După ce m-am apropiat, am văzut-o și pe tipa care-l conducea pe loganul roșu coca-cola, moment în care mi-au trecut prin minte toate bancurile despre femei și parcarea laterală. Dar, pentru că părea nițeluș stresată, m-am gândit că nu e timp de bancuri și mai bine s-o ajut cumva, c-așa sunt io, altruist. Ceea ce am și executat.

Mai precis, m-am oprit în dreptul botului mașinii tocmai pe când se pregătea să dea din nou cu spatele și i-am făcut semn să ia volan, dar în sens invers. După cum s-a uitat năucă la mine, mi-a fost clar că s-a pierdut de tot și nu mai e în stare să execute și altceva în afară de manevra care se dovedise deja necâștigătoare. În ritmul ăsta o găseam tot acolo și peste două zile, dacă nu i se termina benzina, desigur.

Până să-i mai fac eu vreun semn, a încercat din nou sa iasă cu fața, deși era vizibil din stratosferă că n-are cum, pentru simplul motiv că n-avea loc și nici nu făcea nimic în sensul ăsta. Cum răbdarea nu e tocmai punctul meu forte și cum n-aveam totuși toată ziua la dispoziție, m-am dus în dreptul portierei și i-am ciocănit ușurel în geam:

– Mă lași pe mine?

O văd cum gesticulează și-mi spune ceva, dar nu înțeleg prea bine ce. Se prinde că n-am înțeles și dă geamul jos:

– De ce? Doar pentru că ești bărbat?

– A, nu, doar pentru că eu știu să conduc.

Moment în care ne-a pufnit pe amândoi râsul.