LATER EDIT

Între timp am primit următoarele două comentarii, unul pe blog și celălalt pe Facebook, comentarii care schimbă complet datele problemei. Mno, de șters articolul nu-l șterg, n-am să fac niciodată asta. Dar pot să zic că din toată situația asta reiese că ăia doi sunt niște părinți inconștienți și mincinoși (cei cu postarea inițială, desigur) a căror miză nu mă duce capul s-o pricep. În fine, să fie sănătoși.  O singură întrebare mai am: copilul ce vină are? Pentru că el este singurul care o să aibă de suferit după toată combinația asta dubioasă. 

LATER LATER EDIT

Plm, nimeni nu mai înțelege nimic. Luați și completarea asta a mamei copilului, ca să fie circul complet. Cum ziceam, plm…

………………….

Eu sunt tare curios cum ar fi reacționat maică-mea într-o situație asemănătoare. Nici măcar n-ar fi avut nevoie de Facebook ca să facă scandal în toată Vâlcea și-n județele limitrofe. Din păcate (sau din fericire) n-o să aflu niciodată, pentru că au existat vremuri în țara asta în care profesorii erau profesori.

Vă pregătisem altceva pentru azi, dar exact acum dimineață, când eram la cafea, mi-a ajuns în fața ochilor postarea asta. Postare în care un părinte îl întreabă pe învățătorul fiului său de ce e idiot, numai că se exprimă eufemistic, nu așa frust ca mine:

Iași, 2019 – Colegiul Mihai Eminescu

David a ajuns acasă și s-a dus direct la dex-ul cel mare și greu (nu ăla on-line), pe care-l răsfoim de multe ori, la partidele de Scrabble – m-a întrebat,

Tati, eu unde am greșit, nu înțeleg ?

Ce să-i răspund, domnule învățător, de la clasa a II-a B ?

Am încercat totuși să-mi lămuresc copilul, că trăim într-o țară în care ne dorim și luptăm zi de zi, „să apună pe vecie acest sUare întunecos cu tot cu patinUarele ce ne scufundă, încet încet, într-un neant”…

Voi vă dați seama cam ce e în țara asta și-n sistemul de învățământ (mă rog, de parcă numai acolo)? Vă explicați acum de ce țara asta e condusă (cel puțin teoretic) de duamna Veorica cea degrabă vărsătorie de perle și formulări agramate, odată ce deschide gura?

Mno, tot ce pot să mai spun e că, dacă mi se întâmpla mie, o luam pe fie-mea de mână, mergeam la școală și făceam exact ca-n bancul cu băbuța care iese din cabina de vot și-ntreabă:

– Maică, cum se scrie corect „futu-vă-n gură să vă fut”?

Doar că eu aș fi folosit persoana a doua singular și imperativul.

Ce voiam să mai spun, sunt tare curios dăcă ăia de la Colegiul Mihai Eminescu din Iași vor face ceva, orice, în legătură cu un învățător analfabet care se află pe statele lor de plată. Nu de alta, dar e totuși Colegiul Mihai Eminescu, nu liceul de mecanică auto din Filiași. Nu că în cea de-a doua situație ar fi scuzabil, dar orișcât.

P.S. Dacă nu reușiți să vedeți în poză (că nu e cea mai reușită), ăla micu’ a scris corect „patinoar” și a despărțit la fel de corect, în silabe, „derdeluș”. Singura problemă a fost la domn’ învățător care e analfabet funcțional.

P.P.S. (later edit). Aveți mai jos și continuarea halucinantă a dialogului părinți – învățător.