Din când în când mai văd câte un cetățean supărat care nu mai suportă Facebook-ul și vrea să-și șteargă contul ca să scape, să se elibereze, să revină la viața reală, dom’le. Toate astea spuse cu infinită durere și lacrimi în ochi, de parcă Zuckerberg în persoană îl leagă de calorifer în fața ecranului. Da, da, mi se întâmplă relativ frecvent să mă lovesc de chestia asta cu ștersul contului și de cealaltă cu anunțatul curățeniei în lista de prieteni, iar eu mă uit siderat la cei care slobozesc așa minunății.

Ok, am înțeles, nu mai suporți valurile de ură si prostie care se revarsă în rețea, dar cine te oprește să ai un profil de Facebook curat ca lacrima, numai cu oameni care îți plac, aleși pe sprânceană cu mânuța ta? Asta nu înțeleg și pace. Cine te ține să ștergi din listă toate personajele care nu-ți convin, toți proștii și toți oamenii toxici? E atât de simplu. Îți deschizi profilul, intri frumușel la “friends” și începi să dai “unfriend” pe bandă rulantă tuturor celor despre care ai cea mai ușoară bănuială că ți-ar produce vreun disconfort. Dacă după ce ai terminat ai mai rămas doar cu trei prieteni, înseamnă că ăia sunt, pe ei trebuie să-i urmărești. Și apoi ușor-ușor, în timp, îi mai adaugi pe alții care-ți prezintă suficientă încredere. Uite-așa în câteva luni o să ai exact profilul pe care ți-l dorești, bula ta, în care o să-ți facă plăcere să-ți petreci timpul.

Altă motivație care mă deconcertează teribil este: “îl șterg pentru că pierd prea mult timp pe Facebook”. Din nou, mă ia capul când o aud. Boss, da’ te obligă cineva să stai acolo? Nu e ca și cum ar da dependență sau ceva. Da’ de ce nu-ți arunci și televizorul pe geam în loc să te uiți doar la emisiuni care îți plac?

Mai nou e la mare modă asta cu “lipsa intimității” și “datele personale”. Știți cum zic? “Îl șterg pentru că nu mă mai simt safe. Tu-ți dai seama că rețeaua asta știe tot ce fac? Plus că de unde știu eu ce fac ăștia cu datele mele?”. No shit, boss, dar când îți dădeai câte cinșpe checkinuri pe zi nu mai știa rețeaua? Sau când îți lăsai cnp-ul pentru un amârât de pachet de țigări sau două tigăi nu-ți mai simțeai intimitatea și datele personale sodomizate sălbatic?

Mno, deși nu s-ar zice, nu sunt vreun fan al Facebook-ului. Din punctul meu de vedere, dacă s-ar închide mâine șandramaua, n-aș avea nici cea mai mică problemă. Până una-alta, nu numai că nu se închide, dar a devenit principala platformă pentru relaționare inter-umană a acestei Planete, unul dintre cele mai accesate mijloace de informare și un instrument de marketing foarte puternic. Motiv pentru care nu numai că-l susțin, dar consider că tuturor ne-ar fi mult mai greu fără el. Pentru că este locul cu cea mai mare viteză de propagare a informației și nimic nu-l poate egala deocamdată. Trebuie doar să caști ochii și să-ți pui creierul la contribuție ca să selectezi CE FEL de informație îți iei din rețea.

Ce voiam de fapt să spun, nu vă mai căcați atât pe voi, faceți lucrurile ca lumea și o să vedeti că Facebook-ul, utilizat cum trebuie, poate să ajute.

Atât pentru azi.