5,718 cititori

Din vina ta

Ea e șatenă cu șuvițe blonde, micuță, firavă și poartă un aparat dentar care sclipește argintiu de câte ori râde. Și râde des. El e înalt, deșirat, de sub fesul cu moț îi ies câteva plete rebele și vrea să pară dur. Nu-i prea iese. Cel puțin când se uită la ea, nu-i iese deloc.

Se țin de mâini de parcă sunt siamezi, nu-și dau drumul nici măcar când frânează brusc metroul și venim toți din vagon unii peste ceilalți.

Întrebarea apare parcă de nicăieri:

– Ce faci când ajungi acasă?

Ea devine brusc serioasă:

– Am de învățat 70 de pagini pentru mâine la „Civilizație”.

Nu știu ce înseamnă „Civilizație”, dar mi-a sunat aiurea până și mie, de el nici nu mai vorbesc. Dintr-o dată s-a pleoștit tot, a făcut puppy eyes și se uită la ea lung și umed de parcă așteaptă să scoată ceva bun din buzunar.

Ea observă și râde iar:

– Bine, hai că nu le învăț pe toate 70.

El are puppy eyes și priviri de căprior rănit, în continuare. Ea nu poate să reziste asediului mut:

– Biiine, dar să știi că e din vina ta!

Râd amândoi. El vrea să pară dur din nou, dar tot nu-i iese.

Au coborât ținându-se de mână.

68 de păreri la “Din vina ta

  1. Iubiri burlești … dă București/ faza pe metrou, ce frumos !

    Comentariu beton! Thumb up 35 Thumb down 1

  2. Da’ cum le trânteşti tu: una caldă, una rece, una…
    Mă faci să mă emoţionez. Ceea ce nu prea e stilul meu.

    Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 3

  3. Awwww! Vreau și eu să NU învăţ la „Civilizație”! 🖤

    Comentariu beton! Thumb up 59 Thumb down 4

    • @Vera, tu oricum ești pregătită…nu stai la capitală ? 😛

      PS. caut inel ! încă…

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 3

    • @Ananas, păi n-am băeat să se uite la mine cu puppy eyes. Uoooffffffffff, veaţă vitregă 🙁

      Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 5

    • @Vero, păi ce, până acum ai învățat?! :))))))

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 1

    • @Elena, ce vorbești, soro?! Fac pânză de păianjen de cât tot studiez :((

      Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 4

    • @Vero, rupe o foaie din cartea de Civilizație (că o citești degeaba), fă un cornet din ea, și bagă-l coleric în pânză.

      Saau, pune niște semințe în el și devorează-le! :)))

      Comentariu beton! Thumb up 25 Thumb down 3

    • @Elena, huooo, cinico! Lasă-mă cu fluturașii mei 🖤

      Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 4

    • Asta cu cornetu’ nici măcar în Kama Sutra nu e menționată.Să mai zică cineva că nu-s românii inventivi…

      Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 0

    • @Marius, nu “românii”, ci o româncă.

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 4

    • Nu o româncă, ci ACEA româncă cu impozit forfetar pă forfecuță,not.

      Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 0

    • N-am vrut sa se simtă românca prost…

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  4. Prevăd un roman de tip “Decameronul”. Se va numi…Decametroul.

    Și tocilara aia sigur îl înșeală ! Le va învăța pe toate 70 !!! Pe ascuns !

    Comentariu beton! Thumb up 70 Thumb down 1

  5. Pușlamaua vrea să rămână fata corigentă la Civilizație…

    Comentariu beton! Thumb up 39 Thumb down 1

    • Ba eu cred că fata pune la cale o ticăloșie, îl atrage într-o capcană ticluită pe moment. Are cartea la ea și…vor învăța împreună. Ăla micu’ va face niște ochi maaaari…”ți-am zis că e din vina ta”. 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 25 Thumb down 1

    • Sper să nu rămână blocați la 69 cu “ticăloșia” 😏

      Comentariu beton! Thumb up 23 Thumb down 0

    • Sper și eu, e cam greu să înveți în stație de troleu. 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

  6. Deci azi va fi cu și despre young love stories. Nice! 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

    • Eu nu aș baga măna în foc pentru asta…

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 3

    • Ai dreptate, nu e obligatoriu să fie doar “young”. Îmi cer scuze pentru enunțul limitativ. 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

  7. “Si totusi exista iubire”… iar lumea lor, un curcubeu! Mihai, realizezi ca-n lumea lor daca ploua, ei danseaza?

    Comentariu beton! Thumb up 40 Thumb down 0

  8. Ma dor dintii …dar imi place ! Of, tineretea asta!

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 2

    • “Aulioo maică, mi-a căzut placa … și nu-i de skate.”
      Corega – filozof lipicios contemporan.

      Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 2

  9. Ale tinereții valuri…

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  10. “El are puppy eyes și priviri de căprior rănit…”
    Prin ochii lui viața e frumoasă. Chiar și în București.

    Comentariu beton! Thumb up 27 Thumb down 1

    • “O rățușcă stă pe lac …” altă poIEzie, tot București.

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

  11. Ce draguti!

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

  12. El avea chef de un Fifa 19 la dublu..

    Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 2

  13. Ea cu bucle șaten deschis, firavă și un pic obosită. El cu o șapcă de partizan pe cap de sub care nu ies nici un fel de plete că se tunde 2 mereu.
    Se țin de mâini de parcă sunt siamezi, nu-și dau drumul la nici una din cele douăsuteșaij’ de mii de frâne pe care le pune șoferul autobuzului 226, fost șofer de camion mai mult ca sigur.
    Ea, ieșită seara de la cursurile de Master din ASE. El, ieșit din agenția Astra Bets de la Perla unde pierduse vremea așteptând-o.
    Naiba știe de unde vine întrebarea (cel mai probabil din capul lui😜) :
    – Ce facem, ieșim în oraș la o bețivăneală în seara asta?
    Ea:
    – Nu pot, trebuie să-ți fac referatul pentru mâine. Azi ai luat un 8 pe prezentarea aceea, dar fără referat nu intri în examen.
    Abia acum devine el dur (bine, mai mult ofticat că-i stricase Linkopings un bilet baban – ai naibii sudezii ăia, numai surprize au în liga a 2-a de hochei. Băi, și nimerise 3 egaluri la fotbal în Ligue 1..!!☹️) :
    – Lasă-l, dracu’, de referat, că mi-l faci pentru săptămâna viitoare.
    Ea se înmoaie:
    – Bine, hai să ieșim. Îl fac la noapte, nu te las fără el.
    El, glumeț:
    – Vezi ce ușor te lași coruptă de tot felul de depravați? În loc să stai acasă și să faci referatul…..Dacă nu intru în examen e numai vina ta. 😜
    Râd amândoi și coboară ținându-se de mână, nu înainte ca el să împingă un meltean care nu a învățat că întâi se coboară și apoi se urcă.

    Comentariu beton! Thumb up 53 Thumb down 2

    • Abia acum am citit asta. Râd ca boul. :))))))))

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • Dacă umbli creanga… 😜
      E adaptare după fapte reale. 😉 Singurul element de ficțiune e denumirea echipei de hochei suedez. Există acum. Habar n-am cum se numea, dar băgam des în perioada aia la pariuri meciuri de hochei din Suedia, Finlanda, Rusia. Era o pâine de mâncat. 😜🤣

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  14. Love love love!

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

  15. Cine invata 70 de pagini intr-o seara?!

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 2

  16. vezi ce fain e sa calatoresti cu metroul ….de pe trotineta nu aveai timp sa observi atatea nu observai nici macar masinile decat dupa ce te atingeau

    Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 1

  17. Clar e studentă la FLLS:)) chiar aşa se numeşte materia şi, believe me, e una dintre cele mai inutile şi scârboase materii.

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • Mâna sus care a gugălit instant ca să afle ce e FLLS. 😜 Pe vremea mea ziceam simplu: “studentă la Limbi” .

      Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 0

    • 😁😁😁 ✌️

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  18. Dacâ îi zicea 70 din Kamasutra să vezi ce se bucura buhaiu dracu …Ba mai zicea da de nu o sută că oricum tu prinzi repede..

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 0

  19. Apropo de învățat. Înainte cu o zi de licență am învățat vreo 80 de subiecte dintr-o sută. După ce am terminat am plecat de acasă ca să mă răcoresc și m-am întâlnit cu gagica pe care o aveam la momentul respectiv, dar din păcate ne-a prins ploaia și m-am văzut nevoit să duc fata acasă.
    Am plecat spre casă și când mai aveam vreo 3 min până acasă un geam se dă peste cap se sparge și aterizează la vreo 5 metri în fața mea făcându-se țăndări și tot ce aveam eu în gând în momentele respective era: “Să îmi bag pwla am învățat ca prostul atât și dacă îmi pica geamul ăla în cap nu mai apucam să dau licența!”

    Comentariu beton! Thumb up 27 Thumb down 0

    • Nu mai apucai sa-o duci pe gagica acasa, mai degraba. Ma rog, daca doar dusul s-a oprit la usa, desi ea era uda…

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Erich, da… nu se înțelege din comentariul meu, dar fata avea altă casă față de mine. Deja dusesem fătuca acasă, iar faza cu geamul se întâmpla cu 3 minute înainte de a ajunge la mine acasă.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  20. Tragi cam mult cu urechea.

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

    • Mulțumesc metrorexului pe această cale. Că are grijă să ne facă orice drum de neuitat.

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • Tot e bine că trage cu urechea și nu trage la măsea ca alți președinți de colhoz. Ipotetic mâzgălind aiurea pe aici ar fi putut vinde flota metroiască. Hâc!

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  21. În vară, adunate fiind mai multe cupluri la ziua unui domn, ne povestește viitoarea sa soție despre un nepot adolescent, un tip fin, care se iubea sincer și platonic cu o domnișoară de la el din liceu (pe sistemul ”and they call it puppy love”). Foarte întristat în acea perioadă că fata trebuia să plece în nu mai știu ce oraș din țară pentru o perioadă mai lungă și nu-și puteau petrece vacanța împreună în București. În plus, călătoria urma să o facă singură, cu trenul. Intră sărbătoritul pe fir și ne povestește cum ulterior l-a sfătuit pe flăcău să-i sugereze discret fetei o călătorie de noapte, la cușetă, să o însoțească, să o păzească de rele precum un adevărat cavaler ce se afla și, de ce nu, să se și fericească reciproc pentru întâiași dată cu această ocazie. În ciuda frumosului scenariu, se pare că băiatul nu i-a ascultat sfatul, ceea ce a adus o dezaprobare în cor a mai multor domni (dintre care o parte chiar tați de fete) din adunare și o caracterizare a băieților din ziua de astăzi în zona de ”pămpălăi”. Aduc acest fapt în discuție (eu fiind la rândul meu mamă de fată) și mi se explică frumos că la ale noastre este o cu totul și cu totul altă poveste. Astfel luminată mai fac doar o glumiță și o presupunere (cu șanse 50/50 de
    a o nimeri) legat de sexul copilului la care cei doi lucrau să-l conceapă. Concepție care între timp s-a și produs. It’s a girl, desigur!
    Kamasutra e so depășită, Karmasutra e noul hit.

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

    • Ce nu știe nimeni e că l-a conceput pe drum, cu frănaru din Ciulnița, cănd a coborăt să își ia două eugenii și un Fruty Fresh de la chioșcul din gară.

      Kisses. Ai și spații dupa virgule.

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 2

    • Stai că n-ai înțeles, conceperea de copil-fată s-a produs în cuplul din care face parte domnul adult cu sfaturile. Sau te refereai la conceperea fericirii pentru prima dată la ăia mici? Deși ai folosit masculin, când s-ar fi cerut feminin. În fine, detalii neimportante, oricum ar fi, un pic de cinism n-a omorât pe nimeni, am auzit și mai (g)rele.

      Pupici cu lipici și sclilpici. Foarte, foarte frumos cu spațiile, ești pregătit pentru #nextlevel?
      frânar, când, coborât etc. Știu, chestie de tastatură sau ceva, dar totuși, parcă e păcat.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  22. Sunt în tren, vag. 4, fără loc. Mă sprijin și io de un spătar ca să scriu aici. Pe scaune, 2 porumbei se țucăie 40 de secunde din 60. La fiecare minut, jur! În restul de 20 sec. își fac selfie – bot în bot sau boturi paralele, depinde cum se mișcă trenul. Slavă domnului, nu le văd ochii de puppy 😎
    Cum ajung acasă îmi pun un film cu Chikichan că mi s-a luat de-atâta romantism ☺

    Comentariu beton! Thumb up 25 Thumb down 1

    • Reumatismu’ ucide romantismul?
      De la o vreme, maică, ne deranjează cam orice … scoate nunceagu’ din geantă și sari la “Civilizație”

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

    • @Habare,
      Cu reumatism sau fără, știi ce era cel mai deranjant? Țucăiala aia zgomotoasă și frecvența ei.
      Au coborât la Ciulnița, tot vagonu-i fericit 😊

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 0

    • @LauraG ai îmbătrânit… ai uitat cum era pe vremea ta? Ai vb ca mamaie… nu mai e rusine în lume se ling ăștia peste tot?!?!? Eu am început să râd isteric și sor’mea la fel. Săraca nu își dădea seama de ce râdem ca tâmpiții!
      PS ai vb de țucat la articolul de ieri… vezi cum se întoarce roata :))

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • @Aline,
      Pe vremea mea ne pupam în public la greu, dar fără zgomote fleoșcăite 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  23. Awww, ce drăguț. @Vasilescule, păi și tu așa… fără praf în ochi, fără lăcrămioare, nu ți-a tremurat buza dă emoție, nimic? Ești bolnav sau ceva? 🤔

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

  24. Draga Mihai,

    Apuca-te si scrie articole multe in perioada asta, oarecum ciudatica, prin care treci. 🙂 daca vrei, adica.
    Articolul simpatic rau. Am fost toata Awwwwwwww la final, mi s-a trezit doru de pupaceala si iesit. Desi pana ieri eram in perioada de…EWwwwwww oameni beah.
    Abia acum am apucat sa te citesc, groaznica zi fara voi toti dimineata.

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

  25. Are si Bucuresti farmecul lui. Metroul o sursa de inspiratie si izvor nesecat de civilizatie.
    PS ce bine ca nu mergi cu troty.

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  26. Ce draguuut! M-ai teleportat in anii ’80 doar ca nu era „civilizatie” si parca nu erau chiar 70 de pagini. Sau nu mai tin eu minte?!

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • @Dana dupa teleportare in acei ani sunt sigur ca puteai citi si memora 70 de pagini intr-o noapte k orice student de pe atunci in sesiune.

      Dar dupa asta te puteai “epila” cuvantul corect e “te radeai” cu o lama Gilette folosita anterior de alte colege pe fond de apa rece gheata de la robinet si sapun Cheia….after shave …adiq dupa rad(i)ere era un spray facut pe la Cluj… cel mai al dreaq simt romantic era ingropat

      ….aaa varianta b …vineri seara caminele din Regie miroseau a ceara de albine….sau parafina

      cred ca am scris pentru ultimele doua….teme propuse de @MV

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • Hai, mă, @Sorine, că dacă făceam economii, ne lipeam de un Fa cumpărat de la studenții străini 🙂

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

  27. @Anduta.
    Feminin, nefeminin
    Pwla intră în vagin.
    Și.
    Nu e scumpo tastaura,
    Este numai incultura…

    #rezistpeblog.
    #mămăligăcutzatziki.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 4

  28. Ma intreb asa …privind in gol…cui ii folosesc referatele?
    Profii nu le citesc decat in zig zag, daca e vreunul la mie il insereaza prin cate o lucrare de a lor.
    Sa iei nota …sa termini facultatea in Ro ca apoi sa faci ce? Sa concurezi cu al de-a terminat la Londra? Sa fii secretara?
    Sa zicem: te angajezi. Uraaaa. Seful vrea sa ii scrii mesaje scurte si f scurte ca n-are timp.
    Va dati seama ce pierdere de timp?
    Nu ne vaitam ca stam prost la capitolul demografic?Decat un referat, mai bine inca un roman sa aiba cine plati pensiile.
    Da-le’n aripa ma-sii de referate.
    Ar tb data lege: fara referate.
    De aia nu ne merge bine.
    Ca si cum in loc sa tai copacul primavara de crengi uscate, care cresc aiurea, te apuci sa crosetezi plover pt trunchi sa nu inghete? sa dea bine? sa simti ca faci ceva toata iarna?

    P.S. Ma intreaba fi-miu “De ce tb sa scriu compuneri? E plictiseala maxima si daca le fac…le fac in sila. Chiar tb sa scriu compuneri? Tati la birou scrie compuneri? Tu scriai compuneri la servici? Ce aveti cu mine? Nu imi plac compunerile” .

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Otilia nu știu de ce, dar am impresia că și tu ai citit acest articol pe diagonală.
      Totuși ca să îți răspund la subiect, cam tot sistemul nostru de învățământ este puțin cam depășit. Scoatem absolvenți pe bandă rulantă, uneori doar pentru a ne mândri că am scos încă o promoție fără a ne interesa, bă ăștia își vor găsi de lucru sau vor intra în rândul șomerilor.
      Eu aș reînființa scoala aia de meserii și le-aș da locuri facultăților în funcție de câți oameni s-au angajat din cei pe care i-au promovat.
      PS. A mai scris @Misu ieri dacă nu mă înșel și eu o să îl citez: “…U…serviciU…”

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  29. Io cred ca asta e o fantezie. Oameni din astia nu egxista.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.