Sâmbăta asta s-a întors din nou Elena.

Sunt într-o instituție. Hai să-i zicem oarecare. Am treabă, nu stau degeaba acolo. Cât îmi fac treaba, observ că există și un birou de credite. Acum e gol. Dar cât mă-nvârt prin zonă, observ că apare cineva care ia loc pe scaunul clientului. Brusc, începe dialogul dintre donșoara de la credite și proaspătul client. Se salută și intră direct în subiect:

– Vreau și eu un credit. Am și buletin și muncă.

Scoate buletinul ca dovadă. Donșoara tastează rapid informațiile de pe buletin. Ajunge la detaliile despre angajatorul domnului și cu ce de ocupă ‘mnealui acolo:

– Ocupația?

– Cu ce să mă ocup?! Casă-muncă, muncă-casă.

Zâmbește. El. Că ea se abține cu greu să nu râdă.

– Dar concret ce faceți acolo?

– Păi ce zice șefu’, aia fac!

Mă gândesc rapid: ăsta-i bun de angajat. Nu am timp să-i cer cv-ul că donșoara are de pus întrebări de clarificare.

– Și ce vă pune să faceți?

– Orice. Pun faianța, zugrăvesc, zidesc, pun lumină.

– Aha. Deci sunteți muncitor necalificat.

Explozie de indignare:

– Cum necalificat?! Fac totul perfect. Șefu’ îmi zice mereu “nea Ioane, am o lucrare importantă de făcut, te trimit pe matale”.

Donșoara e epuizată.

– Vă trec electrician. E ok?

– Treceți cum știti dumneavoastră că-i mai bine.

Satisfăcută c-au ajuns la un consens, donșoara trece.

– Sectorul de activitate?

– Sectorul 5. Acolo activez.

– Nu, n-ați înteles. Activitatea firmei care e?

– Păi io de unde să știu? N-auziți că pă mine doar mă sună sefu’ și mă trimite la lucrare?!

– Bun, trec firmă de constructii.

– Treceți cum știți dumneavoastră că-i mai bine.

Donșoara trece.

– Adresa firmei?

– Dă un’ să știu io adresa? M-a sunat odată șefu’ să-i duc ceva acasă, da’ când eram pă drum m-a sunat din nou și ne-am întâlnit undeva. Nu știu de ce. Poate n-avea aranjat prin casă?!

– Bonuri primiți?

– Cum să nu. Că și materialele le cumpăr tot io. Da’ nu le țin, le duc la doamna Crina la contabilitate.

– Mă refeream la bonuri de masă..

– Ah, d-alea nu.

– Programul e de 8 ore?

– Câteodată da, câteodată nu. Depinde de lucrare.

– Vă trec 8 ore.

– Treceți cum știti dumneavoastră că-i mai bine.

Donșoara trece.

– Creditul e de nevoi personale. Trebuie să trec aici ceva legat de cum veți cheltui banii.

– Treceți “cu cumpătare” că nevastă-mea o să facă cumpărăturile. Și mai treceți “credit de familie”, nu de “nevoi personale”, că io-s însurat și am și trei copii.

Nu știu exact cum s-a terminat discuția dintre cei doi, că îmi terminasem treaba pe acolo și am părăsit perimetrul. Dar, dacă există cu adevărat o putere magică care face minuni, sper din tot sufletul ca omului ăstuia să i se fi aprobat creditul. De familie.

17/06/2008 TORINO, ASPIRANTE SUICIDA RUMENO DANIEL GENES IN CSO ROMANIA