Dacă e sâmbată, e Elena.

Norocoșilor, am dat peste cel mai tare articol despre cum se combină zodiile cu felurile de mâncare și vi l-am mai și explicat. Dacă nici eu nu țin la voi, atunci cine?

Berbec. Acest nativ adoră mâncărurile picante, cu gust intens. Pentru a-l mulţumi, asigură-te că pe masă se vor găsi mai multe feluri de mâncare, altfel se va plictisi repede. Foloseşte  boiaua, piperul și hreanul dacă vrei să fie satisfăcut.

Sfatul meu e să folosești boiaua, piperul și hreanul în același timp, după care să te instalezi cu un extinctor în mână, în baie, lângă wc. O să fie distractiv.

Taur. Acest bărbat este un mare mâncăcios. Este mereu deschis la a experimenta noi feluri de mâncare sofisticate, dar când este înfometat, mănâncă orice. Îl poţi impresiona cu o mâncare precum muşchiul de vită la grătar şi cu un desert de ciocolata însoţit de un vin roşu.

Nu știu ce să zic, ultima dată când am impresionat un taur din ăsta, nu era niciun pic de mâncare nici în pat, nici pe masă.

Gemeni. În cazul lor, contează foarte mult diversitatea. Dă-le ocazia să aleagă. Astfel, pentru o masă reuşită, pregăteşte cât mai multe feluri de mâncare şi va fi încântat.

Practic ai DOI oameni (într-unul singur) la masă! Cred că aici cel mai bine ar fi să mergeți pe varianta două feluri de mâncare și să-i lăsați să și le schimbe între ei. Cu plăcere!

Rac. Acest bărbat nu este încântat de ideea de a experimenta noi mâncăruri şi este fidel gusturilor cu care este obişnuit. Pentru a-l cuceri, ai grijă ca de pe masă să nu lipsească produsele lactate.

Pfff. Și eu care, când am citit “lactate”, mă pregăteam să mă ung cu frișcă pe tot corpul și când colo ăstora le trebuie doar niște brânză Făgăraș si-un bidon cu lapte.

Leul. Acest nativ va fi impresionat doar cu mâncare sofisticată şi merge pe principiul mult şi bun. Astfel că masa trebuie să fie îmbelşugată, cu mâncăruri scumpe şi vinuri bune. Gustul contează mai puţin.

Am cunoscut odată un leu. Dar n-am apucat să-l impresionez cu mâncarea mea sofisticată că l-a sunat nevastă-sa și-a trebuit să plece acasă. Vinul l-am băut singură.

Fecioara. Acest bărbat pune mare preţ pe alimentaţia sănătoasă. Fecioara mănâncă la ore fixe şi citeşte întotdeauna etichetele la cumpărături. Pregăteşte-i o salată deosebită, alege combinaţii speciale cu fructe şi legume. Atenţie! Nu folosi ingrediente rare, pe care el nu le cunoaşte. Nativul din Fecioară este foarte suspicios!

Suspicios? Mănâncă la ore fixe? Combinații speciale? Ăsta crede că m-a câștigat la loto? Șefu, ia pune mâna și fă-ți tu singurel de mâncare. Și ai grijă să nu folosești ingrediente rare.

Balanţa poate fi cucerită prin frumos. Această regulă este valabilă şi când vine vorba de mâncare. Pregăteşte-i o farfurie care să arate senzaţional şi gustul va conta mai puţin. Acest nativ este înnebunit după aromele unor mirodenii precum busuioc, salvie, izmă, ardei verde sau coajă de lămâie. Foloseşte-le din belşug când găteşti şi va fi cucerit.

Exact! Eu sunt balanță. Dacă vrei să mă impresionezi, ori gătești ca Jamie Oliver, ori arăți ca Brad Pitt. Iar dacă arăți ca Brad Pitt și gătești ca Jamie Oliver, lasă-ți datele de contact aici și ține-ți telefonul la îndemână.

Scorpionul. Puţini sunt Scorpionii înnebuniţi după carne. Majoritatea sunt fie vegetarieni, fie preferă dietele sărace în carne şi grăsimi. Acest nativ adoră gusturile puternice, aromate, care să-i excite papilele gustative. Combină ceapa verde, pătrunjelul verde, coriandrul, brânzeturile, vinul roşu pentru o masă care să-l cucerească.

“Excite”, “ceapa” și “vinul roșu” n-au ce să caute în aceeași propoziție. NICIODATĂ! Crede-mă pe cuvânt. Dacă tu mănânci ceapa și el bea vinul, e cu “noapte bună!”. Dacă el mănâncă ceapa și tu bei vinul, atunci e cu “noaptea minții”.

Săgetătorii sunt adevăraţi gurmanzi. Adoră mâncarea, de orice fel, atât timp cât este gătită bine. Dacă însă vrei să-l impresionezi, optează pentru mâncarea tradiţională. Atenţie! Este pretenţios şi ar fi bine să apelezi la ajutorul mamei dacă nu te simţi stăpână pe situaţie.

Poate nu e suficient de clar, nu la ajutorul mamei tale, ci al mamei LUI! Norocoaso!

Capricornul adoră să mănânce, însă este tradiţionalist din acest punct de vedere. Nu îi place să experimenteze când vine vorba de mâncare şi are tabieturile lui. Îl poţi cuceri cu miel la cuptor sau o supă gustoasă.

Practic cu un astfel de partener vei găti doar de Paște și vara. Fericito!

Varsator. Atenţie! Ai dat peste cel mai mare mofturos. Bucatele trebuie gătite cu grijă, iar servirea trebuie să fie impecabilă. Aceşti nativi preferă mesele bogate, diversificate, cu cât mai multe opţiuni. Au o slăbiciune pentru gusturile tonice şi sosurile acre.

Dacă n-ai nimic acru prin bucătărie, sun-o pe mămica și invit-o la masă. De data asta, pe mămica ta, nu pe-a lui. Și-o să vezi ce repede-i vor trece mofturile și i se vor strepezi dinții.

Peşti. Acest nativ este unul dintre dintre cele mai creative semne zodiacale, astfel că va fi foarte atent la modul în care va fi aranjată masa. Preferă mâncărurile uşoare şi le detestă pe cele picante.

Mâncărurile ușoare sunt cele care se gătesc ușor. Două ochiuri cu roșii, fără piper, și-ai scăpat de pește. O să poți lucra pe cont propriu.

Gata. Cu plăcere și poftă mare!

mihai_vasilescu_mancare_zodie