Gagiul care stă în fața mea are niște căști cu cristale swarowski sau ceva. De lucit oricum lucesc binișor, sunt ce trebuie, ce să mai. Ascultă muzică și scrolează liniștit pă Facebook. Se mai oprește la câte o poză cu vreo gagică. Dacă vede țâțe dă like. Îl înțeleg perfect, e un om simplu, și eu fac la fel.

Activitatea i se întrerupe brusc pe motiv că-i sună telefonul și pe ecran apare mare: “iubirea mea”. Răspunde. Din partea cealată se aude o voce de femeie care începe să turuie zgomotos. Atât de zgomotos că se-aude în tot vagonul. O lasă preț de vreo cinci secunde.

– Stai, fă, că sunt în metrou.

Dar “iubirea mea” nu pare să fie impresionată de această informație. Continuă să turuie cu un nivel al decibelilor peste cel normal.

– Fă, de-te dreacu, n-auzi că te sun io? Sunt în metrou, m-aude ăștia.

Și-nchide.

Ce voiam să zic, dintotdeauna mi-au plăcut oamenii care respectă codul bunelor maniere.

mihai_vasilescu_bune_maniere_1