3,054 cititori

Aici era cândva o țară!

O să las aici câteva chestii care îmi tot vin în cap după ce azi-noapte psd-ul a reușit să zguduie România din temelii.

Unu. Pentru prima oară din decembrie 89 încoace, toți cei care susțin că “înainte era mai bine” au un argument irefutabil: înainte hoții nu eliberau alți hoți din pușcării și nici nu legiferau hoția.

Doi. Dacă vedeai un film în care conducerea unei țări se întrunea NOAPTEA ca să dea o lege prin care exonerau hoții și hoția, ai fi râs și ți-ai fi zis: “hai, frate, dă-o-n plm, că prea exagerați”. Well, încă o dată în România viața bate imaginația oricărui scenarist.

Trei. Am trecut acum câteva minute prin Piața Victoriei și i-am văzut pe cei câteva sute care încă mai speră pichetând Guvernul. Și, în naivitatea mea, m-am întrebat de ce nu sunt mai mulți, gândindu-mă că dacă-și aducea psd-ul “simpatizanții”, cu autocarele, ar fi gemut piața de oameni. Până la urmă mi-am dat singur răspunsul: pentru că NOI nu suntem asistați sociali. Dacă-mi sunam șefa să-i spun că nu ajung azi la birou, că am niște treabă în față la Guvern, m-ar fi întrebat dacă tot Guvernul o să-mi plătească și salariul.

Patru. Oare se poate face ceva ca angajatorii să ne plătească salariile brute, iar noi să declarăm pe proprie răspundere ca ne achităm taxele singuri? Nu de alta, dar mi-ar plăcea să “uităm” să plătim vreo câteva luni așa ca să-i văd chițăind de foame și pe guvernanți și pe asistații social care i-au votat.

Cinci. Simțiți-vă liberi să completați voi.

mihai_vasilescu_dragnea2

23 de păreri la “Aici era cândva o țară!

  1. Mai corect, parerea mea: “Aici era candva un popor”.

    Îţi place sau nu: Thumb up 10 Thumb down 0

  2. Aici erau cândva nişte oameni. Acum e o turmă.

    Îţi place sau nu: Thumb up 10 Thumb down 0

  3. Mai e o sansa cu CCR dupa ce a trimis-o acolo CSM. Snasa e totusi mica sa respinga complet. (Pt cine nu stie ordonantele nu se aplica imediat ci in 10 zile)

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  4. punctul 4 e maxim
    sunt de acord si votez cu el

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

    • subscriu!

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • Cred că se poate, cu un PFA.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • E cel mai erotic vis al meu!
      Baieti, promit sa platesc de fiecare data cand ma sui pe autostrada!
      Dau cu subsemnatul ca imi platesc vizitele la medic! (oricum le platesc si imi da banii asigurarea privata, ca asa e sistemul aici).
      Imi fac eu pensie privata!
      Platesc si scoala copiilor!

      Dar baieti, dati-va in PLM cu armata voastra de maimutoi, cu politia voastra de kkt, cu parlamentul vostru de libidinosi in cautare de ochi de caprioara etc.

      Sau, si mai evoluat, sa platesc impozite pentru serviciile pe care le accesez! Autostrazile 1%, drumurile locale 0,4%, scoala 2% etc. Puneti un pret serviciilor si convingeti-ma sa le cumpar! Nu la gramada, cand voi sunteti cei care decideti procentul, iar eu nu am nici o sansa sa inteleg cat anume platesc pentru ceva bun si cat anume platesc pentru ceva inutil! Ar fi super-fain sa vedem cine ar alege sa plateasca impozit pentru functionarea parlamentului!

      PS: asta cu penalii care salveaza alti penali la 7:30 seara si publica la 1AM a fost misto! De remarcat ironia…martea trecuta nu ne-a iesit si inca o numiti martea neagra, lasa ca ne-a iesit martea asta, basistilor imputiti! Seamana flagrant cu ironia 9/11!
      Abea astept sa publice bugetul! Cu siguranta va fi o lectura de vis! E greu de citit, dar acolo vor apare locurile unde se vor sifona banii, initialele urmatorilor miliardari si multe altele frumoase!

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

  5. @Mihai, suntem din pacate aici din cauza ultimilor ani de guvernare, iar ceea ce spun acum nu e cu tenta politica.

    In categoria celor “asistati social” intra si copii nostri car primesc o mizerie de alocatie.
    In categoria celor “asistati social” intra si cele peste 5 milioane de pensionari, care din pacate au fost bataia de joc a tuturor guvernelor, au fost tinuti in saracie, cu venituri de toata jena dupa zeci de ani de munca.
    Suntem aici pentru ca in ultimii ani, in care a inceput sa fie mult mai bine, prapastia dintre cei ce o duc bine si cei ce traiesc la limita saraciei s-a adancit rau si a devenit foarte vizibila.
    Viata s-a scumpit exagerat de mult, iar lefurile nu au tinut pasul…a devenit un lux sa mananci decent si cat de cat sanatos, si asta ti-o spun din punct de vedere a unui adult care creste doi copii, si care gateste, nu mananca de la restaurant.
    Mancarea pe o saptamana ma costa sute de lei, si sa nu te gnadesti ca e mancare BIO, sau nu stiu ce fitza !!!

    Sunt multi oameni care traiesc asa, prea multi, si nici un guvern nu a fost interest sa gaseasca o solutie sa echilibreze putin balanta.

    Din cauza asta suntem aici, pentru ca prea mult s-a pus accent pe cei care deja aveau un trai decent si nimeni nu s-a interesat de cei de jos, care tot oameni sunt!

    Ei tot timpul o sa conteze intr-o societate democratica, ca ne place sau nu, ei tot timpul vor inclina balanta in defavoarea noastra, “elita”!
    Ei nu asteapta mila, ci respect. Parintii nostril care acum sunt pensionari, nu au nici o vina ca Ceausescu a folosit fondul de pensie ca sa plateasca datoria tarii, nu au nici o vina ca nici cei ce au urmat lui au facut la fel.

    Chiar ma intreb Mihai, maine daca ne trezim ca avem un venit de 900 de lei/luna, oare tot la fel am mai gandi, oare ne-ar mai interesa ca or sa scape niste hoti, sau ca o sa fure din nu stiu ce buget…sau oare o sa ne intereseze cum sa facem sa mai gasim o suta sau doua de lei pana la urmatoarea leafa ???

    A venit vremea extremistilor, si nimeni, dar nimeni din toata lumea asta, nu vrea sa recunoasca…DIN PACATE! 🙁

    Comentariu beton! Thumb up 23 Thumb down 1

    • @Alex suntem aici din cauza ignorantei noastre si a tuturor guvernelor de pana acum incepand cu decembrie 1989. Iar daca vrei poti spune si despre perioada comunista. De fapt comunistii nu au fost niciodata schimbati in Romania.

      Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 0

  6. Dar am învins. L am dat jos pe Băsescu
    Lăsând gluma la o parte, câți au protestat în 2012 când s-a treaba de azi (înlocuirea avocatului poporului, trecerea monitorului oficial în subordinea guvernului)? Indiferend cum a fost Băsescu aia a fost o lovitura de stat. Cred că statul a scăpat atunci nu datorită boicotului oamenilor corecți ci datorită indolenței care, iată, acum a adus mafia la putere. Avem ce am semănat. Cât despre Romania, eu cred ca va deveni un Belarus. Șansele sunt infime în momentul ăsta să fie altfel. Lumea are servici, nu-și poate apăra libertatea în stradă. Mâine -poimâine vine ordonanta contra străinilor care ne fura țara. Averea în mâinile poporului. Credeti ce e imposibil? Hahahaha. E doar la ceva timp distanta. Mă felicit că am plecat din tara, dar nu mă felicit ca încă îmi pasă. Harașo tovarăși!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 6

    • Trecerea Monitorului Oficial in subordinea Guvernului a fost facuta de Ponta!

      Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 1

    • Da. Si eu ce am zis? In 2012. De pe o zi pe alta. Ca acum.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

    • Am mai raspuns o data dar nu apare comentariul. Da. Asta am zis si eu. In 2012 la lovitura de stat. Au pregătit totul din timp.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  7. În decembrie 89, când a fost clar că am scăpat de Nea Nicu, taică-miu, euforic, zice, către mine și frati-miu: “Copii, pentru voi mă bucur, voi o să trăiți alte vremuri!” Știi cum mă simt acum, când am aproape vârsta lui la Revoluție? FURATĂ! Mi s-a furat șansa să am altă viață decât părinții și bunicii mei, mi s-a furat speranța pentru copiii mei, mi s-a furat tot ce credeam că am câștigat in ăștia 27 de ani, mi s-au furat toate zilele de Piața Universității, toate voturile de la toate alegerile, toată bucuria cu care am primit fiecare (mică) schimbare în bine. Computerul s-a resetat, dar eu nu mai am 16 ani…Eu ce să le spun copiilor mei???
    Oare mai avem vreo șansă?

    Comentariu beton! Thumb up 24 Thumb down 1

    • @Ioana Flangea – Da, mai avem o șansă. Să plecăm în țări mai civilizate, cât sunt granițele deschise sau cât timp ne mai primesc ei pe noi.
      Poate că sunt eu deosebit de pesimist, dar cred că dacă mâine sunt alegeri anticipate, tot PSD+ALDE câștigă. Leuțul în plus la salariul minim și la pensie atârnă mai greu decât orice ordonanță de urgență și amnistie. Oricum ar fi ceva nou dacă opoziția ar forța alegeri anticipate, dar dacă prin absurd s-ar schimba rezultatul votului și ar câștiga PNL+USR (să nu uităm că la Capitală nu au fost în stare să se înțeleagă pentru un candidat unic), cel mai probabil a 2-a zi PSD+ALDE ar declanșa și ei alegeri anticipate prin aceeași metodă.

      Îţi place sau nu: Thumb up 6 Thumb down 2

    • Pnl e pe moarte. Intr-o tara ca Romania, a pune lider de partid o femeie e o idee proasta. A face asta de doua ori la rand e o tampenie. Nu sunt misogin, e doar o concluzie. Din pacate, si la USR tot o femeie tine steagul sus: Clotilde. Cu alte cuvinte…sustinere zero, opozitie zero.

      Îţi place sau nu: Thumb up 10 Thumb down 0

  8. Secu 89 rules!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  9. dupa Revolutia furata din 89…am jurat ca never ever nu o sa ma implic in tot ceea ce inseamna politica, structuri, angajat al statului in orice fel….la un moment dat am fost la limita maxima sa emigrez cu familia….dar am plans anticipat la ideea ca unul din copiii mei va fii umilit la scoala straina cu indicativul de ¨¨imigrant¨…..am trait aici in Romania…am vazut cum cei implicati in ce nu voiam eu sa ma implic..si-au facut imperii…bazate pe cotizatii ba mai mari la SRI si SIE mai mici la partide si ¨¨de o ciunga¨¨ la garzi financiare si de mediu¨¨….un pachet de tigari la politisti si sanepid…….in regimul Constantinescu Ceorbea o sita marunta a inceput sa cearna marunt si sa scoata Romania din zona rosie…..imi pare rau sa o spun dar in zilele ultimei campaniei electorale si mai ales in ziua votului, toti cei care sunt acum in strada si simpatizantii lor au dormit profund….serviciile isi faceau vacantele prin tari exotice in timp ce ciuma rosie de la guvernarea actuala era la turatie maxima….sprijinita si dirijata de la rasarit au castigat alegerile….in acest moment mentinerea corabiei pe axa NATO EURO occident o sa fie foarte dificila si o coste mult mai mult…..PS acesta e motivul real pentru care tradatorii Ghita si Coldea merg la groapa istoriei Romaniei

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  10. 🙂 OK !

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  11. oare de ce am impresia ca PSD vrea sa plateasca niste polite sistemului creat de regimul Basescu&PDL cu orice pret , chiar cu riscul sa arunce Romania in aer ? poate ca sunt frustati ca toti fostii lideri PDL & base sunt liberi si inca fac politica desi Kovesi zice ca are peste 2000 de dosare in cercetare si procurorii DNA tot cerceteaza de vreo 8-9 ani

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  12. Muie Dragnea

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  13. 1. untrue
    2. pentru că nu aveau nevoie
    3. generalizări inutile
    4. cred că poți pe DA

    Semnează,
    #oputoare #altaintrebare

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.