Pe vremuri, când sufeream aprig pentru fotbal, mi-aș fi donat un rinichi ca să asist și eu de la fața locului la o finală de Champions League. Să fiu acolo, pe stadion, să simt pulsul echipelor, să strig, să cânt, să mă bucur. Nu știu cum vi se pare dorința asta vouă, dar pentru mine era unul dintre cele mai frumoase visuri.

Și nu mă luați cu “cine te oprea să te duci?”, că nu știți despre ce vorbiți. Costul unei astfel de deplasări se duce peste mia de euro chiar dacă ești foarte organizat și știi cu un an înainte că vrei s-o faci. Dar știi? Știi că îți dorești, nu și dacă o s-o poți face. Iar dacă lași totul pe ultima sută de metri, sky is the limit. În preajma unui astfel de eveniment toate prețurile sar în aer. Cazări, avioane, toate se scumpesc de câteva ori. În plus, există o foarte mare probabilitate să nu poți face rost de bilet la meci. Așa că degeaba ai platit tu hotel și avion cu opt luni inainte.

Well, probabil că Universul a simțit cumva că aceasta este una dintre cele mai mari dorințe ale mele și a acționat în consecință. Rezultatul? Fratele vostru a văzut de la fața locului cinci finale UEFA Champions League. Cinci! Mi-a dat cu vârf și îndesat, ca să zic așa. Desigur, nu mă trezeam cu biletele de avion și meci în cutia poștală, că nu așa functionează lucrurile. S-a întâmplat să lucrez într-o firmă a unui om care ținea la mine, era partener Sony (Sony este unul dintre sponsorii UCL) și iubea fotbalul. Restul este doar o poveste frumoasă despre o dorință îndeplinită de cinci ori la rând.

Dar vouă, vouă vi s-a îndeplinit vreodată o dorință din aia mare? Dar știți de care? Din aia pe care ați purtat-o în suflet toată viața și nici măcar nu îndrăzneați sa sperați că o să vi se îndeplinească vreodată. Ceva pentru care ați lăsa orice faceți în momentul ăla și ați pleca s-o puneți în aplicare.

Uite, aveți un video mai jos. Mie mi s-a făcut pielea de găină când l-am văzut prima oară. Uitați-vă cu atenție la fața fetei care-și vede dorința îndeplinită. O să observați că e aproape pierdută în spatiu de emoție și, înainte să-mi spuneți zeflemitor “e campanie”, gândiți-vă de câte ori a făcut cineva pentru voi vreun gest cât de cât asemănător? Darămite un angajator! De-aia nu pot să spun decât: Jos pălăria, Lidl! Mie mi-ați demonstrat că sunteți oameni și că vă apreciați oamenii. Restul e can-can.

În final, am o idee. Văd că cei de la Lidl nu se lasă și sunt puși pe făcut surprize propriilor angajați. Păi atunci de ce să nu facem și noi un pustiu de bine? Ia lăsați aici comentarii despre angajați Lidl cu care v-a făcut sau vă face plăcere să interacționați. Nici nu e nevoie să-i știți pe nume, e suficient să dați un detaliu de genul “tipul în vârstă, cu mustață, de la Lidl Otopeni”. Da, o să râdeți dar exact asta au făcut oamenii la postarea cu surpriza pentru Gabriel și, ghiciți ce, au apărut și alții care au zis la fel și până la urmă l-au identificat pe “tipul în vârstă cu mustață”. Pentru că oamenii buni se disting din mulțime întotdeauna. Încercăm? Poate mai facem un om fericit și ăsta este un sentiment care nu se compară cu nimic.

mihai_vasilescu_lidl_duckadam