Atenție, cad frunzele!

Pentru că sunt un tip deosebit de romantic, din când în când mă plimb prin parcurile Bucureștiului ca să admir cum cresc florile și să ascult cum îmi trece vântul prin păr în timp ce pașii mă poartă, cu picioarele goale, prin iarba plină de brumă și amintiri ale trecutei veri. Apoi mă sprijin de tulpina câte unui copac și-i șoptesc să-mi acopere inima cu ceva. Mbine, de cele mai multe ori sfârșesc scos cu forța de paznici sau gardieni publici, da’ asta nu mai contează.

Trecând peste introducerea peste plină de sensibilitate, voiam să vă spun că sâmbătă, când încă mai erau două raze de soare și frigul nu te făcea să îngheți ca un rahat de bichon maltez într-o dimineață geroasă de februarie, am intrat „umpic” în parcul de la Izvor. Abia ce-mi trecuse vântul prin păr de câteva ori, când, din greșeală, am ridicat ochii din telefon. Accidental, nici nu știu cum s-a întâmplat una ca asta, probabil îmi bătea soarele în ecran sau ceva. Moment în care am văzut un banner, mare, prins între doi copaci cărora tocmai voiam să le șoptesc chestia cu acoperitul inimii. Fix ăsta:

Prima dată am crezut că n-am citit bine. Am lăsat naibii telefonul și m-am concentrat. Nu, nu, citisem foarte corect. Drept urmare, singurul meu neuron a început să se agite brusc. Bă, ce mama dracului e asta? Sunt într-un parc și ăstia pun avertisment „cad frunzele”? Da’ ce plm ar putea să cadă într-un parc? Boeinguri 747? Bucăți de stâncă? Pinguini? Guverne? Ce dracului cade într-un parc, dacă nu frunze?! Și chiar dacă se „prăvălesc” frunze din copaci, pe cine mama naibii interesează? A rănit pe cineva vreodată vreo frunză? Pe scurt, eram absolut bulversat.

Apoi am observat că bannerul are un qr code mic într-un colț. Cum să vă explic eu vouă ca să înțelegeți? Niciodată, dar absolut niciodată, nu am fost tentat să folosesc aplicația „barcode scanner” pentru a accesa vreun qr code. Pentru ce? Ca să regăsesc aceleași informații? Nu, mulțumesc. Ei  bine, de data asta am încercat din răsputeri, dar mi-era imposibil, pentru că bannerul era prea sus și codul mult prea mic. La un moment dat am fost tentat să sun la Administrația Parcurilor ca să-i rog să-mi trimită pe cineva cu o scară. Dar mi-am adus aminte că e sâmbată. Ce să mai, când am plecat de sub banner, eram aproape frustrat de nervi că nu înțeleg ce-i cu „Atenție, cad frunzele” ăsta.

Eiii, dar ce să vedeți, cincisute de metri mai încolo, fix la înălțimea ochilor mei, evident tot pe un trunchi de copac, trona același anunț bulversant. Evident că m-am înfipt direct cu scannerul în el, fiind absolut convins că nu se va întâmpla nimic. Well, s-a întâmplat. Asta:

Atenție, cad frunzele!

Ideea instalării unei astfel de atenționări în spațiul urban mi-a fost inspirată, pe de o parte, de numeroasele ghidaje și atenționări care populează spațiile urbane, cu un pretins rol de protejare a confortului și siguranței pietonilor dar care, de obicei, în orașele noastre au un rol mai curând cinic decât unul practic: fie citești atenționarea că sunt căderi de țurțuri în timp ce te trezești îngropat până la jumătatea gleznei într-o baltă semi-înghețată de la incidența trotuarului cu șoseaua, fie ești atenționat grijuliu că se lucrează pe schelă, iar tu riști să te accidentezi într-o groapă proaspăt săpată și nesemnalizată corespunzător, pentru zi și noapte. Pe de altă parte, am găsit o motivație pentru această intervenție în ceea ce mi se pare a fi o absență tot mai mare a oamenilor în timp ce sunt prezenți fizic în spațiul urban: observ zilnic că marea majoritate a pietonilor circulă prin oraș, pe străzi și prin parcuri, absorbiți de telefonul mobil, și prin urmare cu un răgaz tot mai mic pentru contemplare. Din aceste două argumente am asamblat intervenția cu textul ”Atenție, cad frunzele!”, ca pe o semnalizare a unui fapt banal a cărui poetică se bazează pe enunțarea unui adevăr incontestabil și a cărui receptare necesită un scurt moment de lectură, care introduce un bruiaj în peisajul comunicării de mesaje din spațiul urban, deopotrivă ironic și contemplativ. (Miklós Onucsan)

Miklós Onucsan, nu știu cine ești, până sâmbată nu auzisem de existența ta, dar dă-mi voie să-mi scot pălăria imaginară și să te felicit. Cred că ai avut o idee genială care ar trebui extinsă la nivel național, poate așa reușim să ne mai scoatem și noi capetele din fund! Chapeau!