Am ajuns rupt aseară de la Timișoara și m-am aruncat în pat înainte să apuce să atingă pământul bagajele pe care le-am aruncat din mâini.

Prin urmare, până mă pun pe picioare, voiam să zic două chestii scurte. Unu. Când aveți chef de sex oral de calitate, rămâne cum am stabilit. Și doi, ce voiam să vă-ntreb: cu ce hrăniți oameni buni țânțarii din Timișoara când nu sunt eu prin zonă?

Nu serios, trei animale din astea m-au mușcat (era cât pe ce să scriu “supt”, dar mi-am dat seama la timp ce gafă făceam) și încă sunt în dubiu dacă voi supraviețui sau nu. Primul, de umăr, și acum arăt de parcă îmi mai crește unul. Al doilea de pulpă, iar urmarea este că am un guguloi cât pumnul. Al treilea de gambă, undeva deasupra gleznei și de-abia pot să calc, zici că am entorsă de gradul trei. Și nu glumesc, am martori. De-aia eram curios cu ce se mai hrănesc bestiile alea acum, după ce-am plecat eu.

Interesant este că toate-s pe aceeași parte, stânga, de dreapta nu s-a atins niciunul. De unde vedem încă o dată că “stânga” n-aduce niciodată nimic bun.

mihai_vasilescu_tantar

sursa foto