În momentul în care ai decis că vrei să te amuzi dându-mi muie pe unde mă prinzi, consider că ți-ai asumat și că te voi găsi la un moment dat (mno, am două conturi false de Facebook care mă ajută perfect în demersurile de acest fel), deci mă voi putea amuza și eu, la rândul meu, aplicându-ți o micuță și nevinovată felație. Acum doar sper să înghiți, că ar fi un gest de lașitate să scuipi.
Femeia asta din fotografiile de mai jos, care se autotintitulează „Soția Perfectă„, mă muiește de ceva vreme pe unde mă prinde, de la adăpostul unor setări care nu-mi permiteau s-o găsesc de pe profilul meu. Până m-am gândit că nu mi se pare corect să fiu luat la perpulis fără să am nicio reacție. Care reacție a venit acum.
Păpușă mică și deosebit de sexy, sper că ți-ai denumit contul „Soția Perfectă” ca un semn că auto-ironia încă există și funcționează. Nu de alta, dar dacă printr-o nenorocire a sorții am ajunge amândoi pe o insulă pustie sau captivi în tunelul atemporal de sub Bucegi, aș prefera să dedic ofrande zeului Onan până la sfârșitul zilelor mele sau să fut ceva animale sălbatice de pe acolo, decât să ma ating macar o dată de augusta dumitale făptură.
În rest, s-auzim de bine.
P.S. Da, știu, sunt un magar, nu se judecă oamenii după înfățișare, poate are un suflet de aur… bla, bla, bla. Well, ultima dată când am verificat, niciun bărbat nu făcea sex cu suflete, toți voiau sa fută femei. Iar în cazul de față, nu știu zău ce să zic. Oare am eu standarde prea ridicate?
P.P.S. Oare când o sa înțeleagă oamenii că blogul, profilul sau pagina de Facebook sunt aidoma casei mele? Nu poți să vii la mine în casă, să mă jignești și să nu pățești nimic. Nu ai cum. Nu o să accept asta niciodată, cu niciun risc.
Supărat ești azi….
@Florin, azi a fost doar picătura care a umplut paharul.
@Mihai Pai si ce vrea strigoaica asta ofilita??? ?? (excluzand felatia, asta se stie ca e sigura.. ?)
@Bâzdâcu, naiba s-o frece, nu știu. Dar acum are. 🙂
bah, baiatule, asta are fata de activista de partid! Fraiera d’aia de la votare..bagatoare de seama, pt ca n-a bagat-o nimeni in seama toata viata…si pt 5 lei o vinde si pe ma-sa din groapa
@renegata, cred c-ai nimerit-o. 🙂
acu’ aflu si c-as fi, mai nou, „di vina”…in contumacie. frumos!
@picatura, :))))))))))
Mai Mihai, asta, recent, a postat numai poze cu vaci si cu muste, din cate vad io…. Concluzia ar fi ca este o balega?????
@Stanca, ahahahahahaaaaaa.
pare cam obosita in poze …..si nu prea incantata de jobul ei de sotie perfecta ..sincer nu pare foarte happy …..ar trebui sa mai treaca pe la niste studiouri de infrumusetare …ca sa nu spun direct pe la niste medici esteticieni ..ca arata de iti taie orice chef ….”moartea pasiunii” ….e clar ca barbatu-so ori are deja varsta de mumificare ( de la 300 ani incolo ) sau alta optiune …vreo 10 amante pe langa nevasta 🙂 …sau ar mai fi o varianta …barbatu-so e deja in cimitir ..deci nu a mai ajuns sa divorteze ….apropo de asta imi aduc cu placere aminte de un banc :
– Moare el si ajunge in rai. Dupa o perioada moare si ea si ajunge in rai unde il vede pe el. Alearga cu sufletul la gura sa il salute si sa ii spuna cat de bucuroasa e ca s-au reintalnit la care el ii raspunde: – Lasa-ma doamna in pace, contractul era foarte clar, pana cand moartea ne va desparti! 🙂
Mihai, nu observi ca ea este suparata inca de cand a tras prima gura de aer?:-)
@Camelia, ba da, rar am văzut atâta zen. :))))))
:))) era sa-ti dau „like”
Dublez muia.
@Cristian, pentru cine? 🙂
ma surprinde intrebarea ta. plm, rad cu lacrimi.
:))))))) asta vrea sa o futi?
Sper ca esti campion la maraton.
@Cristian, ești nebun? Poți să fii în scaun cu rotile că tot o iei la fugă dacă se uita dumneaei languros la tine.
man, sincer iti spun ca sunt alaturi de tine si te scot din ghearele ei orice ar fi! :)))))) jur.
explica-mi si mie codurile alea „zazania” si ” papura voda”. ce ti-a facut strivita asta?
@Cristian, mulțam, man. Apreciez. 🙂
@Cristian, sub nick-urile alea mai comenta pe aici. Ce mi-a făcut? Mișto din ăla de șantier. Întâi aici, până am banat-o, pe urma pe facebook.
Sa-mi bag p….cu ce dracu ti-am greșit eu azi bre nebunule? ???? După ce i-am văzut asa – zisa fata, am realizat ca negresele de aici merita mai mult decât simple ocheade….tot ziceai de soția perfecta. ..facem un mic exercițiu de exercițiu imaginație? ???? Facem….
Tu, la costum, cu ea la braț, la primărie. …nu contează care….nenea ăla întreabă suav pe domnișoara dacă face și drege și ea spune șoptit. …”DA”. Vine rândul ca nenea sa te întrebe pe tine…..te vad inclestandu -ți fălcile și, cu o întoarcere elegantă, sari peste invitații care se c….. pe ei de ras și, Intr-o viteza nebuna, treci pe lângă Maricica Puica. ..saraca se oprește și plânge în pumni de ciuda….asa viteza nu atingea nici Pistorius. …în zilele bune. …
După câteva zile, TV prezintă știrea cu noul John jihadistul de la ISIS…..descopăr cu uimire…..ești TU. …
Comentariu beton!27
@SorinB, tu o mai cunoști și sub numele de „Zâzania” sau „Țara lui Papură Vodă”. Îți spun ceva astea două?
Alta idee….Pentru doamne/domnișoare care nu au chef de sex….e de ajuns sa arate omului muncii poza lui tanti și e linistita 3 săptămâni. …uite – așa scăpa de prefăcutele migrene….☺☺☺☺
@SorinB, eu aș zice că peste o lună. Poate chiar jumatate de an. 🙂
coreeeeeeect!
Tocmai ce vroiam sa zic eu de nick-urile astea. ?? Tare as fi curios sa stiu care e „picatura” care a umplut paharul.
@Ionut, niște mișto de proastă calitate la mine pe pagină, la postarea Duamnei Vio. Well, eu sunt un gentleman și trebuia să o apăr cumva pe Vio.
?????????
N-am râs asa în viață mea…. Dacă mor, sa mă îngropi cu nebuna.
Asta ma trimitea sa citesc Biblia pe Google? Asta dupa ce m-a facut p#$%^&*@a. ce sa zic, esti o forta cand te supara pruostii si o sa ma rog la Sfantu Blogarie sa nu te superi prea des si nu pe mine :))
Comentariu beton!14
@Vio, da, da, dumneaei era.
Orătania e „soția perfectă”? S-o ție perfectă cum??? madam Alina visează și-n lumea ei e ce vrea ea! Hai s-o trezim că nu si-a luat tratamentul? halal poze si-a pus? ce naiba, ne sperii omule cu specimene d-astea? asa bine mi-era ziua si si mi-a stricat-o madam fă cu aere de …habar n-am că om normal nu poate fi? băbătia se plictisește sau a descoperit fb-ul???? Ca nu cred ca ar fi as IT!!!! Fața ofilită nu „inspiră” decât scârbă?
@kya, este „zâzania”, dacă mai ții minte. Sau „Țara lui Papură Vodă”.
Daaaaaaa de asta-mi parea cunoscută cutra??? ms de „refresh” ptui draceeee ce minte creață si față pe măsură? sa mor de nu-mi parea c-am vazut-o pe undeva…dar unde???? Acum m-am „iluminat”? tring?
Da ce-ai făcut măi Mihai de ai supărat-o aşa rău pe Doamna ;)). Seamană cu soacra-mea….:))))))))))))) Noroc ca ea nu are cont pe facebook
@Carmen, nimic, doar pentru că exist și dumneaei nu rezonează cu ce scriu.
Păi sa nu mai citească ce scrii….zic şi eu …mare e gradina si plină de proşti. „Bă băiatule” … Doamnei ăsteia îi place de tine mă si tu nu ţi-ai dat cu seama :)))))))))))))))))))
@Carmen, da, cred că e îndrăgostită sau ceva.
Îmi plac ochelarii ei de soare! Howgh! (Că tot ai scris că ai plâns la”Winnetou”, la final). 🙂
@VictorR, da, sunt model Inciu Ciuna. Ochelarii.
Astea au ceva cu tine…..zău! Nu te-ar supăra si pe tine una căreia chiar ți-ai dorii sa ii bagi ceva in gura cu adevărat. Nedreapta viata asta! ???
@Ana, da, da, așa e. :)))))
Valeu, o stiu si eu pe duamna!O admiratoare a unei politici foarte rosii, cu care m-am luat si eu ,,in gura” de cateva ori.O gandire ceausista cu ochelari de cal, care se vrea inteligenta.Nu sunteti, doamna!Nici inteligenta, nici macar doamna.
@vio, da’ ce gândirea ai vrea să aibă? E de-un leat cu răposata bunică-mea.
Gândirea doamnei Zâzania nu ține de vârstă, cred că ține de răutate, sau frustrare, sau ambele.
@GabiI, aşa-i. Mea culpa.
Ai mai facut una celebra ….. pfff
Comentariu beton!13
@Georege, da, de data asta chiar am făcut-o celebră.
Bwahahahahahaha! asta pentru ca nu stiu cum altfel sa reactionez :))
@Ecaterina, știu, si eu am reacționat la fel. 😀
A cui sotie e? Ca nu vad poze cu nefericitul. Oameni tristi si fara ocupatie 🙁
@Oana, soția perfectă nu este măritată. 😛
Stiam eu ca am gresit undeva in viata 🙂 asta este adevarata perfectiune – sotia perfecta a sotului imaginar… ha, ha, ha
@Oana, exaaaaaaact. 😀
Tare mi-aș dori să văd poze cu Soțul.
Zău. Aș vrea să-i văd fața serenă și zâmbitoare. Nu-i de colea să fii Soțul Soției Perfecte.
@Psihedelicu, cred că sunt la ea pe profil. Am lăsat link.
După prietenii pe care îi are în listă, pare a fi din Botoșani.
@Alina, mai are importanță de unde e ?
„Sotia perfecta” ? Bleah!!! Este ea sotia cuiva, de asta nu ma indoiesc si il compatimesc pe nenea. Dar unde-i perfectiunea?
@Alina, nu se știe. Înca o căutăm. 🙂
Mă repet : bleah!!!
Soția perfectă, Țara lui Papură Vodă sau cum naiba si-o mai spune…tot țață rămâne!
Ignore and delete!
Auzi ,sotia perfecta,numai cand aud asa ceva imi vine sa vomit!dar iart-o si tu, am vazut ca iubeste animalele!?am tendinta sa nu-i judec asa aspru pe iubitorii de animale!da,am si eu o slabiciune!
@Claudia, și eu am aceeași tendință. Dar în cazul ăsta fac o excepție.
Pot sa comentez doar atât: Frățică, cum de le culegi, sau mai bine zis, ce le faci de te alerga? ???
@Cristina, nimic, frate, doar exist. 🙂
Fake… nu cred asa ceva nici mort. Doar daca e nebuna.
@spiderman, cum adică nu crezi? Am lăsat link către profil. 😉
Anumite taste au cedat. Spiderman trebuia sa fiu.
Bine că ai descoperit soția perfectă! Mare treabă! Mă lasă rece!
@gheo, știi ceva? Și pe mine. Doar eu n-o lăsam pe ea, se pare.
Degeaba nu te hartuieste ea. Cand vii la Cluj?
@spiderman, aș pleca acum spre Cluj, la cât de mult îmi place orașul ăla.
E tare nasol când se combină prostia cu urâțenia.
Am avut și eu vreo câteva clenciuri cu denumirea de zazania.
@diabolic, păi cu cine nu a avut? De-aia am şi banat-o.
O să te târăști să te primesc înapoi, impotent nenorocit. Nimeni nu te-a făcut să simți ceea ce ai simțit cu mine.
@Lisa, ne cunoaștem? De unde știi? :)))))
Mă scuzaț, dar nu m-am putut abține: :)))))
Cred ca nu s-a inteles. E scris fara diacritice. so… „șotia perfectă”. Ce zici de asta? oricum nu prea am vazut foto cu barbacso. poate gresesc…
@chris, ar putea fi o explicație, ar putea fi. Ba da, apare și nefericitu’ ăla pe acolo.
Hai că am crezut că ai descoperit idealul. Dar de unde … Supărare mare! Ce-ți facu’ Duamna?
@Liliana, ete, niște mișto de proastă calitate. Și dura de ceva vreme. Mi s-a luat și mie, na.
Păi cu pseudonimul ăsta te așteptai la vreun stand-up comedy de calitate? Frate, asta e de-aia de votează greșit!!! Dă-i ignore că o faci celebră gratis. Îți dai seama câte vizualizări de pagină a avut???
@LillysBoutique, aha, dar nu cred că sunt tocmai genul de vizualizări pe care și le dorea. 😉
Crezi că știe? I-a crescut bara pe chart-ul de vizualizări asta contează:))) E vedetă în rol negativ 😉
Mi-a stat cafeaua in gat, mi s-a oprit inima o secunda, am o stare naspa de tot si asta doar de la o poza…wtf, credeam ca sunt mai barbata,mai zoe..mi s-a distrus si mojoul de joi, ala de pre-weekend..))I need a drink!
@laura, exagerezi. Sunt patru poze, nu doar una. :)))))
Mihai , Laurei i-a stat inima de la prima poza ..nu a mai reusit sa treaca si la celelalte poze ..deci e clar ca e cea mai ieftina metoda in cazul bolnavilor incurabili ..in loc de medicamente scumpe mai bine o poza cu duamna „muma-padurii” si sigur sunt scutiti de orice pe lumea asta …numai ca exista riscul sa se intoarca fantome speriate …pana cand isi gasesc linistea 🙂 …..oare Frankenstein s-ar speria de ea ? 🙂
@Emilia, stai așa. Cine e Laura?
Foooooooarte limitata notiunea doamnei despre perfectiune!!!!! Apropos, crrezi ca stie ce e aia felatie?
@celi, ştie sigur. Şi eu ştiu ce este o operaţie pe cord deschis. Asta nu înseamnă că şi practic.
Corect
Baejnebun, asta e nevasta perfecta!? Vai de mama ei de fraierica… Daca ea arata asa bãrba-su cum o arata?
@valny, îl vezi la ea pe profil. Am lăsat link.
valny, daca ea arata asa, barbatu-so e sigur ORB si SURD ..asa ca nu are de unde sa stie saracul ce si-a luat …..:)
Tu zici că nu e bine să fii luat la perpulis fără să ai nicio reacție. Eu zic mai bine să ai erecție decât reacție, altfel… cum ai putea să-i dai muia cosmică ce și-o cere?? Fii suveran, cu erecție și reacție, nah!
@Andreotti, aş fi preferat şi eu erecţie, dar cum? Cu faţa aia? În plus a jignit-o pe Vio. Mno, răbdarea mea are şi ea o limită.
Nu te-nvăț io cum să ai una, bănuiesc că ai și tu tertipurile tale. Dar o muie colosală tot merită…
@Andreotti, păi tocmai şi-a luat-o. Nu m-am uitat, dar vreo 1000 de oameni tot au citit textul ăsta.
Splendid! 🙂
@Andreotti, urmează cealaltă babă cosmică, dacă mă mai calcă pe coadă.
Care cealaltă??
@Andeotti, prietena ei, Renata.
Îs pierdută toată… trebuie să aproFUNDez, se pare… 🙂
@Andreotti, Renata Carageani. Despre ea vorbesc.
Ren?? Renata mea? Fugi d-aici! Io o iubesc pe Renata! Nu ai ce să-mi zici…
@Andreotti, punem pariu că am ce?
Nu pun niciun pariu. Și dacă ai ceva de spus, nu mă interesează, jur! Pe Renata o cunosc și o cunosc altfel.E singura din tot mediul ăsta virtual cu care m-am întâlnit fizic, nu o dată, și e o femeie minunată, dintr-o bucată. Eu una, o iubesc. Nu cer nimănui s-o facă…
Și pe mine m-au deranjat mulți, nu neg, chiar foarte mulți… cu de toate, ca shaorma 🙂 Prea multă energie cheltuită. Nu-mi mai permit s-o pierd.
@Andreotti, păi eu nu vorbeam despre tine, ci despre mine. Ce faci tu e treaba ta.
Am înțeles, breee. Știu că fiecare vorbea pe limba lui și despre sine însuși :)) Io… ziceam și io așa, tu… tu ziceai și tu așa. Aia e! Ne-am înțeles perrrfect 😉
@Andreotti, mais oui.
Muah :*
Cand am descoperit blogul tau, am citit postarile din urma si am remarcat comentariile rautacioase ale lui „Taraluipapuravoda”. Ma gandeam ca poate va stiti, are ceva cu tine, de te ataca asa…apoi a disparut. Deci doar ataca asa naspa, nu numai fara sa aveti ceva de impartit, ci fara ca macar tu sa stii cine e. Ma intreb de ce ar face cineva asta, dar si de ce si-ar pune cineva ID de Facebook „Sotia Perfecta”…dileme. 🙂
@Lola, a dispărut pentru că am banat-o eu.
Ai scris la suparare… Cum ziceam noi? Daca ii bagi in seama ii faci eroi.
@DOINA, sper s-o fi făcut celebra, da.
Mishulica, eu pe asta o stiu de undeva! Nu le am cu numele, dar fețele nu le uit niciodata! Sigur o cunosc! …o sa ma gandesc intens de unde…poate din locul in care am fost colegi 15 ani?…trebuie sa imi aduc aminte! Rautacioasa si acrã mutrã…
@angela, păi intră la ea pe profil. Vezi că o cheamă Alina nu şiu cum.
Bă nu ați înțeles nimic, toată lumea se întreabă cine e bărbată-su, când colo ea e bărbată-su. Zen….osssss.
N-a disparut … nu vezi ca este de servici cu thumb down-ul :)))) Mamaaa… dar ce fata are :))))
@Cati, da, da, și eu tot pe ea o bănuiam. Trebuie să fie trist să nu ai altă ocupație.