După textul de sâmbătă, am primit pe email povestea de mai jos. Mi-a trimis-o cea care a ales să semneze cu numele „Maria”. Pe mine m-a atins oleacă. Să vedem dacă și pe voi.
………………………………………………………………………………..
Mi-am trăit toată copilăria auzind-o pe mama spunând că un copil „leagă” o căsnicie. Avea o prietenă, care venea foarte des la noi, și pe care mama o sfătuia mereu: „pune mâna și fă un copil, o să se liniștească și o să vina acasă. Nu înțelegi că UN COPIL LEAGĂ?”. Mare lucru nu pricepeam eu pe atunci, dar cert este că m-am trezit un adult cu dorința nebună de a face un copil. Pentru mine era foarte important să am o familie și ideea de „copil+familie=siguranță” fusese adânc înrădăcinată în creierul meu.
Aveam aproape 19 ani când l-am cunoscut pe el. El cel care m-a făcut să-mi deschid inima și m-a învățat cum e să iubești și să să fii iubită. Când mi-a propus să ne căsătorim, am simțit că fericirea vine la pachet cu visul meu legat de familie. Și venise, era acolo, la un pas, gata să devină realitate. Cu trei săptămâni înaintea nunții și-a serbat ziua de naștere la Snagov, la un restaurant pe lac, cu toți prietenii noștri. Îmi amintesc cum mă uităm la el și realizam că în viața mea nu văzusem ceva mai frumos.
La un moment dat, mi s-a făcut foarte somn și am plecat în cameră să dorm. M-am trezit, după câteva ore, într-o hărmălaie de nedescris, confuză și cu inima bătând să-mi spargă pieptul. Se înecase în lac. Într-un moment de nebunie, a vrut să facă o baie, dar apa fiind foarte rece a făcut stop cardiac. Exact asta am simțit și eu, că-mi stă inima. Aceeași inimă pe care tocmai i-o dăruisem lui.
Până la sfârșitul zilei, am pierdut sarcina. Nu știam, dar am aflat la spital, când m-au dus prietenii mei, mai mult moartă decât vie, că eram însărcinată. Am ieșit de acolo cu sufletul gol și nu-mi mai amintesc decât că mă uitam la rochia de mireasă și tot ce-mi doream era să nu mai doară atât de mult. A fost primul moment în care viața mă anunța pervers că „un copil nu leagă”.
Viață care și-a urmat cursul și după câțiva ani m-am căsătorit. Doamne, doar voiam atât de mult să am o familie. Și copil, îmi doream tare de tot un copil. Și m-am măritat, și am rămas însărcinată. N-o să-mi pot explica niciodată de ce am pierdut încă o dată bătălia cu viața pe care o visam. Am pierdut sarcina, din nou, și relația a eșuat. La tribunal. A două lovitură! Viața cumva mă anunța că regula după care trăia mama nu fusese niciodată o regulă, ci doar o vorba „din bătrâni”.
Am ignorat mesajul cinic pe care îl primisem de la destin și am plecat din nou în viață. Acum, când scriu, am un băiețel de 8 ani, dar nu am familie. Doar jumătate din visul meu a devenit realitate: acela de a avea un copil. Cealaltă jumătate de vis cred că s-a stins atunci în lac.
Mă gândesc la mama care a luat niște decizii în viață, bazate pe „reguli” care nu există, și la mine care am făcut la fel. Nimic nu ne pregătește pentru ceea ce va fi. Și ar trebui să știm asta, pentru că modelăm niște suflete mici care vor deveni adulți și care își vor lua valorile și reperele în viață din ceea ce le spunem noi.
Și tot ce mi-a rămas acum de făcut este să-mi ironizez trecutul.
sursa foto
🙁
Părinții au trăit cum au știut ei si cu ce au auzit si ei de pe la părinții lor. . atat i-a dus capul, ani de zile mi-am judecat părinții pentru ce n-au făcut pentru noi, i-am judecat ca ne-au făcut fără să ne ofere șansa la o viață măcar liniștită, fără scandaluri și bătăi. .Dar asta a fost, așa au știut ei..și gata 🙂 măcar sunt eu mulțumită că nu am făcut și n-am de gând să fac copii …nu sunt sigură că pot depăși mizeria de copilărie, si de ce s-o răsfrâng asupra unui copil? Mai bine nu-l fac, ca nu sunt sigură de mine, dar măcar recunosc și îmi asum
Comentariu beton!45
@NagaQ, te admir pentru puterea ta, insa unele decizii le luam doar pentru ca ne lipsesc anumite lucruri sau nu le intelegem…
@”Maria”, mi-ar fi plăcut ca sa regăsesc mai mult acea ironie pe care o evoci la sfârșit (poate într-un viitor articol) pentru ca ai avut un destin trist, este adevarat, dar se spune ca cei care trăiesc în trecut nu pot accepta ceea ce le poate rezerva viitorul. Ceea ce spunem și vom spune noi aici nu sunt decât biete păreri…Important este ca acea mica jumătate a ta în vârsta de 8 ani sa te facă sa fii tare în continuare pentru a-i putea conduce viata spre un destin mai bun decât al tău…Este o tâmpenie ce am spus, știu…dar eu cred ca oamenii din jurul nostru ne pot influenta destinele asa cum părintii tai l-au influențat într-un fel pe al tău.
Comentariu beton!19
@Georgian, in viata reala sunt foarte ironica, crede-ma . As fi putut sa transform textul intr-o comedie, dar am ales varianta asta pentru ca e cea mai aproape de adevar.
Comentariu beton!16
@”Maria”, ar fi bine sa iti exersezi ironia pentru o continuare a textului pentru ca cel de mai sus a fost inteles „din topor” de catre oameni superficiali ca „Batranu’. Nu vreau sa incep cu stereotipuri de rahat de genul „ce nu te doaboara te face mai puternic” dar trebuie sa te uiti mai bine in jurul tau, ridica-ti capul din pamant si tine-l mai demn.
@ Georgian, repet:este doar un alt punct de vedere. Dar iti multumesc si crede-ma ca nici pe departe nu sunt atat de trista precum povestea.
Mi-au dat lacrimile …. groaznic sa treci prin așa ceva … :((
@Cristina Hrisca, a trecut….
Cand aud din astea ”aveam aproape 19 ani si…” mai beau o gura de cafea si fug repede la wc!La varsta aia multi/multe nu se stiu spala corect, si respectivii vorbesc de ”fericire la pachet”.Tare frate!
Se dezbate încă. Ce zici?16
@Batranu’, tot respectul pentru bătrânețea ta dar o poveste trista rămâne o poveste trista. La 19 ani unii devin miliardari în dolari (căcatul ala de zuckerberg de exemplu), alții se droghează în draci sau au cunoscut o pușcărie pe dinauntru Faptul ca perioada comunista ne-a ținut prizonieri în casele și sufletele noastre pe multi / multe dintre noi nu înseamnă ca unii nu și-au dorit mai mult încă de foarte tineri. Bunicii tai la ce vârstă s-au căsătorit? Asa ca după ce bei gura aia de cafea și dai fuga la wc te rog sa strângi putin mai tare din buci pentru ca riști sa iți mai iasă și câte un neuron pe acolo. E cool si cu ironia dar numai cea fina este apanajul oamenilor inteligenți. Aștept sa te ridici de pe wc și sa vii cu ceva mai din puțul gândirii. Păcat de bătrânețea ta, ce exemplu dai celor mai tineri?
Comentariu beton!36
Prietene, bunicii mei s-au casatorit dupa 20 de ani, au avut copii cand erau relativ copti la minte.Pe mine perioada comunista nu m-a tinut prizonier cu nimic, am fost liber sa citesc cat am vrut, s-am facut asta din plin.Asa am ajuns sa pot cerne informatiile, si sa nu cred chiar tot exact asa cum este expus, sa mai gandesc putin treburile.Nu esti tu in masura sa-ti dai cu parerea despre inteligenta mea, asta asa ca vorbim.Nu citesti de mult pe aici, ca altfel stiai de ce-mi zice ca-n pseudonim.Cu ”la 19 ani unii devin miliardari” spune multe despre inteligenta ta in schimb.Succes la Sandra Brown!
Se dezbate încă. Ce zici?14
@Batranu, crede-ma, nu vrei sa intri in polemica cu mine. Ai o parere mult prea buna despre tine asa ca mai bine stai linistit si nu cauta mai mult decat poti duce, s-ar putea sa fii uluit si sa nu iti mai revii. Nu facem concurs legat de cine cat a citit, ca sa fii om iti trebuie altceva. Prietene. Nu uita sa te stergi.
Se dezbate încă. Ce zici?21
Bune argumente mai ai.Noi deja suntem in polemica, atata doar ca o inchei eu deoarece trebuie sa plec.Nu uita de Filantropica!Dupa toaleta folosesc apa de la dus, daca tot te f*te grija.
Ma, dar la cersetori le dai multi bani?Ca absolut toti au o poveste groaznic de trista!Mai lasa Sandra Brown, si pune mana pe Filantropica, uita-te bine, apoi mai uita-te de 5 ori, poate-poate se prinde ceva.Ce exemplu dau eu celor tineri?Ca daca esti vertical, soarele rasare mereu de unde trebuie!Crede-ma ca am poveste de viata tare stufoasa, insa sa ma cac pe mine ca-s ghinionist nu mi-o stat in caracter, c-am stiu de mic copil ca norocul si-l face omul cu mana lui.Dar aste-s avioane pentru unul ca tine.
2-Ai bagat de seama ce lapidar ii scris textul?
3-Ce rezolva daca se plange pe net?
4-Dar ea ce exemplu pozitiv da?
5-Iti mai zic?
1. Dupa semnele de punctuatie se apasa tasta tab, asta produce o mica pauza intre respectivul semn si cuvantul care urmeaza. Asa sunt regulile scrisului din taste, la fel ca si in carti.
2. Faptul ca ai vazut filmul Filantropica crezi ca te-a facut mai dur si ai inceput sa iti bati copiii, nu-i asa? Nu ai de ce sa fii frustrat, este posibil ca ei sa aiba o viata mai buna decat a ta, desi mi-e teama ca le dai o educatie destul de nasoala. Daca nu ai copii, este mai bine. Probabil ca ii mai bati pe cei mici de prin fata blocului.
3. Faptul ca te speli la cur dupa ce te caci nu inseamna ca esti mai educat, probabil ti-ai dat seama ca asa poti purta aceeasi pereche de chiloti mai multe zile. Nu, nu este bine. O zi, o pereche de chiloti. Si cateodata, cand te caci pe tine pe bloguri este bine sa te schimbi.
Mai am cateva sfaturi pentru tine (pentru ca se pare ca ai trecut degeaba prin viata dupa ce ai vazut Filantropica) dar chiar imi ocupi mult prea mult timp si nici nu vreau sa il supar pe Mihai. Iti spun insa ca nu iti voi mai raspunde pentru ca ma asteptam sa te ridici putin mai sus de cureaua mea de la pantaloni dar m-am inselat. Imi cer scuze, sa ai o zi buna.
Comentariu beton!18
@Georgian, nu are nici un sens … Este punctul lui de vedere.
Comentariu beton!13
@Batranu, la varsta aia faceam mai mult decat sa ma spal corect si bine, pentru ca pe vremea aceea copii cresteau mai mult singuri.
Comentariu beton!11
”Maria” asta, in loc sa se bucure de copil si de sanatate, se-ntristeaza in schimb ca : a) Nu sunt vibratoare in shop?b) Nu sunt destui pentru un ”one night stand”?c) Nu are sponsor?d) Orice altceva?
Mama ne-o crescut pe amandoi cam singura si n-am auzit sa se planga de asta.S-o plans ea de multe, dar de lipsa de barbat nu.Si cand i-am zis sa-si mai gaseasca si ea cate futalau s-o apucat de ras…
Se dezbate încă. Ce zici?11
@Batranu, hai ca aici ai dat-o cam aiurea. Care mama se plange in fata copiilor de lipsa de barbat ??? Sa fim seriosi, ti-ai tu seama singur ce-i lipsea de i-ai dat sfatul minune !!!
Comentariu beton!22
Da’ bacalaureat avea Maria cand o facut chef la Snagov?La restaurantul de pe lac…oare era manechina cu tatic bazat in spate?Tatic din ala suga’daddy…
Se dezbate încă. Ce zici?7
Apai si legatura care e? Zici tu ca banii din cont fac suferinta sau dragostea sa se micsoreze?
Concluzia: nu mancati mere nespalate
Tovarasa, morala e ca : daca n-ai scoala, e greu sa ai discernamant (bun) in viata.Daca te apuci de pwla la 19 ani, si scoala ai dat-o dracului, s-apoi te plangi c-ai ales gresit, imi permit sa-mi bat scula de tine deoarece meriti.Cati ani ai, ca-s curios?
Se dezbate încă. Ce zici?7
Ești de o prostie rara. Oare ce te face pe tine așa deosebit? Pentru ce simți nevoia să îi judeci pe alții? Asta îmi da mie de înțeles că nu ești așa cult precum vrei sa pozezi. Cred ca ți-a plăcut mai tare ție Sanda Brown…
Comentariu beton!18
De-a lungul vietii, am fost 3 persoane diferite: cel dinainte de casatorie, cel dinainte de a avea copii si cel de acum, casatorit si tata de baietel si fetita. Ce pot spune, este ca nu imi pot inchipui decat din amintiri viata mea dinainte si cat de incredibil de bogata este acum, datorita tocmai acestor copii. Da, e adevarat ca nu „leaga” o relatie. Am exemple, destule, in care respectivii copii sunt acum impartiti intre parintii divortati, plimbati de la unul la celalalt. Nu au cum sa repare o legatura care nu exista, nu pot face ceva din nimic. Dar intr-o relatie frumoasa, copiii vin sa implineasca si sa dea un sens vietii, mult mai profund decat orice altceva.
Decat sa faci un copil pentru a tine pe langa tine pe cineva care nu te vrea, mai bine pleci, cauti si gasesti persoana potrivita. Atunci micutul nu va trebui sa fie doar o unealta a disperarii tale, ci doar fericirea de a fi parinte.
Maria, din felul in care scrii, se cunoaste ca esti o fata deosebita. Oamenii deosebiti atrag oameni deosebiti, la un moment dat, poate mai curand decat crezi, trecutul va ramane doar o amintire, din ce in ce mai putin dureroasa si acoperita de bucuria fiecarei zile prezente.
Iti doresc din suflet.
Comentariu beton!30
@fdd, frumos spus si corect. Numai ca, se intampla uneori sa iei niste decizii pe baza unor lucruri pe care le crezi reale. Nu ma plang, mi-e foarte bine acum, doar ca e o parte din viata mea ceea ce am scris.
Fix in acest moment, citind, mi-am adus aminte ca astăzi sărbătorim 19 ani de căsătorie…sau comemoram??!! :))) Legat de subiect, cred ca atunci cand te apucă spumele și vrei să pleci, te mai gândești o dată având copil.
Comentariu beton!11
Fie vorba intre noi, un credit pe 25 de ani te leaga mai rau decat un copil 🙂
Comentariu beton!25
@fdd, ala te leaga mai mult de banca :)))
@Lidia, da, te mai gandesti. Depinde cat timp, pentru ca nefericirea ca si fericirea se vede.
@Lidia, felicitari si multi inainte. Legat de „n-am familie” nu inseamna neaparat ca sunt divortata.
In conditiile in care, doi ani si ceva am trait cu psiholoaga in casa, inca ma mai pricep sa citesc in desenele unui copil…
copil de 5 ani, parinti proaspat divortati a desenat mama cu fata mazgalita. Ma intristeaza, parca vad desenele ale din butterfly effect, dar nu ma bag…deci, nu leaga.
Comentariu beton!14
@ Redoo, pai asta e si ideea textului. Nu leaga. Era doar o vorba a mamei in care am crezut pana la un moment dat.
O poveste interesanta din categoria „tampeniile spuse de parinti fara minte si puse in practica de copii fara minte”.
Sarcina la 19 ani, dupa cativa ani casatorie si sarcina din nou, in final doar mama si copilul…hmm….Nu zic mai mult ca nu imi place sa judec asa, pe neve.
Comentariu beton!12
@ Ionut, exact. Copilul il am cu al doi-lea sot. Legal inca suntem impreuna. Ti se pare ca vin din alt „film”?
@Maria, nu. Tocmai d-aia am si zis ca nu pot judeca. As putea trage concluzii gresite, si, de obicei, ma feresc de asa ceva daca nu cunosc toate amanuntele. Fiecare are o poveste sau un mod diferit de a-si trai viata, ca d-aia suntem unici si nu clone.?
Ca sa zic, totusi, ceva si despre treaba cu copilul care leaga….Cunosc cupluri pentru care copilul a fost exact ce lipsea pentru ca relatia lor sa fie perfecta, cupluri pentru care aparitia copilului a insemnat o ruptura iremediabila, cupluri pentru care copilul e totul sau cupluri pentru care copilul reprezinta doar o bifa pe o lista cu lucruri de facut si atat. Cum am zis: suntem diferiti. Din pacate sau din fericire? Ramane de discutat.??
@Ionut, ma bucur ca am lamurit lucrurile. Dupa parerea mea, totul tine de deciziile pe care le luam. Acestea, pot fi insa influientate, de anumiti factori. Si eu despre acesti factori am vrut sa discutam.
Da, după un accident din ăsta gen ”lacul”, faci cumva și rămâi în el. Promisiunea unei vieți mișto și a unei iubiri împlinite îi un vis cu care nu te pui. D-aia când se rupe înainte să-l confrunți cu realitatea, ai senzația c-ai pierdut cea mai mare șansă din viață. Obții astfel explicații la orice eșec – el a fost iubirea adevărată, nu voi mai iubi, el e singurul, unicul, irepetabilul. Și-ntr-un fel, chiar e. E fiindcă în loc să ne gândim cu gingășie și tandrețe la copilărie, introducem absolutul în perisabil. Moment în care nu mai avem altă șansă decât să pierdem pe toată linia și ne descoperim vocația ratării. Eheeheee…dacă el nu murea….
Dar a murit, băi! A murit! Și tu aveai 19 ani și erai un copil cu caș la gură care nu știa cine e și care visa, ca tot omul la vârsta aia, iubiri ca-n povești. Îs, cum nu, autentice iubirile alea, dar nu durează. Nu durează fiindcă nu-i poți dărui nimănui ce nu cunoști. Or, la vârsta aia nu te cunoști, nu oferi decât vise. Că n-ai ajuns al esențe. Iar când începi s-o faci, descoperi că omul de lângă tine trăia și el o iubire ca-n povești, în care jucai rolul celei pe care și-o imagina el.
Enfin, Mariei nu i s-a stins jumate din vis în lac, Maria s-a-ngropat singură în lacul ăla și, ce mi se pare cu adevărat trist, e că nu pare conștientă.
Maria ar fi știut că un copil nu leagă dacă măritată cu iubirea vieții ei și mamă a doi copii fantastici, ar fi întâlnit așa, cam pe la 35, un necunoscut care ar fi trântit-o cu picioarele-n sus și i-ar fi trasat clar, contururile ”iubirii vieții ei”. Ce-ar fi făcut Maria atunci? Probabil că ar fi scris un text despre ”o femeie trebuie să-și poarte crucea” sau, cum cetii io acum o lună și ceva, un eseu despre ”iubirea imposibilă” sau ”doamne, ooof doamne habar n-aveam că există așa orgasme”.
Nu vreau să jignesc pe nimeni, ”Maria” aici e oricare dintre noi. Am fost Maria, de mai multe ori în viață. Probabil, voi mai fi.
Cât despre ”legat”, nimic nu leagă mai rău ca nevoia. Iubirea, dacă vorbim de ea, eliberează. Liberatea asta n-o ai la 19 ani. N-o ai, uneori, niciodată. Fiindcă prețu-i mare și, adesea, nu ne convine să fim liberi.
Comentariu beton!36
Mi se pare cel mai bun şi real comentariu scris la povestea asta.
@Alina, foarte misto ai scris. Ideea acestui text mi-a venit dupa ce am citit ce a scris Mihai. Am vrut doar sa transmit ca tot ceea ce ni se intampla in copilarie ne poate afecta, sau nu, cand devenim adulti. Nu sunt nici cea mai trista femeiea din lume si nici cea mai inradacinata in trecut. E doar o situatie reala.
Cred că ai înțeles deja că nu vorbeam de tine și mai ales, că nu mi-a trecut prin cap să lovesc.
Din păcate nu ne putem detașa de trecut fiindcă ne rupem rădăcinile și crăpăm dracului, de tot. Ideal ar fi să ni-l acceptăm și să nu-i permitem să ne controleze prezentul. Cred că dacă am duce fiecare din noi lupta asta, zilnic, n-am mai avea timp de bârna din ochiul celuilalt.
Oamenii tot timpul fericiți mă sperie.:)
@Alina, am inteles. Nu am avut nici un moment senzatia ca faci referire la mine.
Cam da ..
Nu sunt adepta ideii potrivit căreia un copil leagă un cuplu. Daca îți plance sa „sari” parleazul, in ograda vecinilor, sau pe oriunde, o faci si cu un copil si fără. Este adevărat ca, intr-o căsătorie sau mă rog, relație non-conformista, apariția unui copil ar trebui sa responsabilizeze. Teoretic. Practic…dragostea de de la început de drum cred ca se metamorfozeaza si se transforma in ceva mult mai mult, din care ingrediente precum respect si responsabilitate nu trebuie sa lipseasca. Un copil nu este un adeziv super strong care leagă un cuplu. Este o viața de care ești responsabil. Nu faci un copil pentru tine, pentru ca nu este un produs magic pe care îl poți achiziționat pentru echilibrul tau psihic. Părinte ești sau nu ești.
Zicea careva ceva, pe alt fir de discuție, despre importanța pe care o dăm fidelității. Și nu, nu orice fel de fidelitate, ci aia redusă la sex.
Vii acasă după muncă și nu schimbi o vorbă cu plozii ori cu nevasta pe care-o vezi doar când ți-e musai de un futut rapid? Ești fidel, om de casă, familist!
Îți pupi nevasta-n cur și nu mergi la curve până nu te asiguri că nu-i trebuie mai mult decât are? Ești infidel, du-te-n pana mea de porc!
Eu nu cred că sexul extramarital are vreo legătură cu iubirea, cu respectul sau cu responsabilitatea.
Unii au mai mult apetit decât alții. Ș-atunci ăla care n-are, ar trebui să-i permită celuilalt să mănânce pe săturate, nu să-i dea cu porția, atât cât se satură el. Aia-i iubire și relație cinstită cum îs eu acum studinte-n drept.
Corect ar fi să bagi copiii în relația mamă-tată, nu în relația femeie-bărbat. Să mă ierte inorogul roz, dar nu cred că vreo femeie se simte ”mămica lui Vlăduț” când face sex.
Comentariu beton!23
@Alina, ahahahaha. Sigur esti femeie?
Mă tem că n-are rost să mai verific.:)
@Dana, ar fi frumos ca toti sa traim povesti de dragoste. In plus, toti vrem asa ceva cand ne unim destinele. Doar ca, doar unora ne iese…
@Dana, corect. Toti trebuie sa invatam din asta ceva. Ne pot lega atat de multe lucruri si ne pot separa tot atat de multe. Ideea asta era una de pe vremea bunicii. Nu ar trebui sa mai fie o regula pentru nimeni.
Clar, nu leagă. Şi ca să-i foloseşti pe post de liant, e cea mai mare crimă. De fapt, e sinucidere curată, poţi să-ţi comanzi crucea.
@Fata vesela, asa este, nu leaga. Insa eu am invatat ca trebuie sa fiu atenta la ce ii transmit, la ce fac in prezenta lui si mai ales la ce spun.
Da, indiferent de relația dintre părinți, copiii nu trebuie să fie implicați în problemele lor. Este și asta tot o formă de educație.
@fata vesela, bine punctat!
Cumva cred ca ai un drum pus pe repeat, tine de alegeri si de maturitatea pe care o dobandesti daca iti dai voie sa primesti ceea ce ai nevoie intradevar sau daca ti neaparat sa obtii de la viata ceea ce crezi tu ca ai nevoie.
Fac parte dintre copii care au fost abuzati verbal si fizic de parinti care credeau ca copii unesc iar la 19 ani eu eram indragostita de ideea de libertate, iubire si o cautam in toti cei se apropiau de mine, dar am ramas lucida sa pot gasi pe cineva cu care sa construiesc..o vorba dupa care m-am ghidat nu trebuie sa te uiti unul la altul decat cand va alegeti dupa casatorie sa priviti in aceeasi directie. Luna viitoare se fac 19 ani de casnicie si 21 de relatie si imi dau seama acum ca daca alegeam atunci alta persoana eu nu imi rezolvam problemele din copilaria mea.
Si revin la situatia ta cred ca trebuie sa analizezi ce nevoi aveai din copilarie si cand o sa intelegi acest lucru vei vedea ca viata iti oferea persoana care sa te invete ce e mai important pentru sufletul tau. Nu cunosc cum te-ai apropiat de primul partener poate acolo ai fortat cumva (tu sau el) destinul tau de ai primit o asa lectie dura eu asa am considerat ca viata ne da bobarnace sa ne faca sa intelegem anumite lectii, cand ne impotrivim avem numai necazuri dar daca alegem corect totul se desfasoara usor (aparent).
Iti trimit o imbratisare virtuala si sa ai incredere in drumul tau, chiar daca ocoleste tot acolo vei ajunge.
@Mary M, asa frumosi sa fie toti anii care vin. Se simte fericirea ta in cuvintele scrise. Te imbratisez si eu.
Am trăit ceva similar.
Clar nu leagă, este o traumă pentru copil, el purtînd acest bagaj poate pentru tot restul vieții.
În majoritatea cazurilor, părinții ajung să se urască, în loc să se separe și să încerce să aibă o relație civilizată, pentru binele copilului.
@ Dragos Haiduc, ideea este ca nimeni nu ne invata ce si cum trebuie sa facem in anumite momente. Tocmai de aceea m-am gandit sa transmit prin acest text, ca fara sa vrem, cateodata, noi parintii, modelam niste suflete mici si ca acestea pleaca cu un prim „bagaj” de la noi.
@Maria mulțumesc pentru răspuns, ar trebui să ajungă la cît mai multă lume textul tău. În comentariul meu anterior, am dat ca exemplu situația părinților mei, care nu au știut să pună punct relației lor la timp, eu și sora mea avînd de tras și în ziua de azi, din cînd în cînd.
@Dragos Haiduc, m-a infiorat raspunsul tau. Jur! Prin textul asta am vrut sa transmit un mesaj: tot ceea ce spunem si facem in prezenta copiilor ii poate influienta. TOT. Mai avea mama o vorba ” ai grija sa nu cumva sa vii gravida acasa”. Bai, dar niciodata nu m-a luat de mana sa ma puna pe scaun si sa-mi explice ce trebuie sa fac ca sa nu se intample acest lucru. Acum adult fiind, trainuita pe la diverse corporatii am o problema cu „dece”-ul din spatelele unei vorbe. Il cer si il ofer mereu.
Am rămas șocat de comentariile pe care le-am citit și vă spun sincer că sunt dezamăgit profund de unele dintre ele, dar…mă rog, nu e treaba mea…pot allege să citesc sau nu.
Măi oameni buni, Maria a povestit ceva din viața ei…atât. Faptul că a avut curajul să povestească și, mai apoi, să răspundă domentariilor, merită respectul meu. Puțini ar fi făcut-o.
Fata asta a făcut niște alegeri dificile. Asta nu ne dă voie nouă să o judecăm…că a ales prost sau bine, asta doar sufletul ei o știe. Că a avut parte de o viață grea și că, totuși, a răzbit, eu cred că ar trebui să fie o lecție frumoasă pentru noi și, poate am putea să învățăm mai mult.
Eu sunt la polul celălalt…nu sunt căsătorit și nici copii nu am, așa că nu pot să mă pronunț…deși am avut o copilărie fericită, fără certuri și bătăi, în jurul meu nu a fost așa, lucru care mi-a produs o imensă tristețe…am văzut destule căsnicii distruse de alcool și bătăi, am văzut mulți copii care au ajuns aiurea din cauza violenței familiale, etc…
Exact cum spunea @nagaq..ea a ales să nu facă copii, din motive personale…înseamnă că trebuie arătată cu degetul? NU…
Mă întorc la Maria…povestea ei este exact așa cum spuneam..A EI. Nu îmi place? perfect, pot trece cu privirea peste sau mă pot abține de la comentarii….dar, niciodată, prin comentariile mele nu voi jigni o femeie, indiferent ce a făcut sau a spus
astăzi sunt puțin dezamăgit, dar, va trece…
o zi faină
Comentariu beton!31
@SorinB, iți citesc comentariile cu mare plăcere si vreau sa îmi cer scuze lui Mihai, ție și celorlalți de aici pentru ieșirea mea de mai sus…Nu îmi sta în caracter dar nu suport „sfătoșii”, nu suport oamenii care cred ca viata lor a fost una demna de urmat iar noi ceilalți suntem niște viermi cărora nu le-a plăcut decât gunoiul. Si mai ales ca nu suport, ca și ție dealtfel, sa vad cum cineva „se ia” de o femeie (sau de cineva putin mai „slab”) asa, de-aiurea la modul „îmi vine sa ma duc la wc când vad ce ai scris”. Pe bune, dacă ai ceva bun de spus spune-o civilizat, dacă ai o critica de făcut, fa-o la modul în care oamenii sa înțeleagă ceea ce ai vrut sa spui, nu sa se scârbească. Hai sa trăiești și sa fii sănătos, suntem mândrii de tine!
Comentariu beton!16
@Georgian, eu am fost dezamagit de toate discutiile astea…nu si-au avut locul si rostul. Aici, pe blog, am dat de o comunitate suuuper misto si vreau sa ramana asa. Fiecare are dreptul la opinie…modul in care ti-o exprimi, este cu totul alta poveste…eu nu voi judeca pe nimeni, pentru ca nu-mi place. Pot, doar, sa-mi manifest dezamagirea, atat. Pe de alta parte, suntem oameni, gresim, uneori avem iesiri, toate fac parte din cotidian. Eu raman fidel blogului si oamenilor super pe care I-am gasit aici, iar chestiile astea marunte le trec la capitolul „si altele”. Nu voi comenta iesirile, nu voi comenta ceea ce are de spus fiecare, ma voi limita la a-mi spune parerea si atat. ca s-ar putea sa nu placa unora, asta se vede in thumbs down…:))
Comentariu beton!16
@SorinB, aparatorul nostru, al femeilor, ca de fiecare data. Apreciez mereu replicile tale. O sa-ti spun, ca unui vechi prieten, ca nu mi se pare ca am facut ceva deosebit in viata. M-am indragostit la 19 ani, la 23, dupa facultate, m-am casatorit prima oara si acum sunt casatorita a doua oara si am un copil. Nu inteleg nici eu ce dracu pare atat de ciudat?
Comentariu beton!14
@Maria…am mai spus-o cândva, așa că mă repet…sunt născut de o femeie, crescut de o femeie…înmpreună cu tata au muncit la educația mea…ce a ieșit nu știu, dar, nu cred că ar avea motive să fie supărați…:)). CUm să nu iubești femeile? Sunt ce e mai frumos în jurul nostrum..sunt o poezie, un vânt cald ce se poate transforma în furtună, sau uragan…sunt zâmbete, lacrimi, pasiuni….
Este suuuuperbăăă replica din 300…citez din memorie…”because only Spartan women get birth to Spartan warriors”..cu scuzele de rigoare dacă am greșit.
Cât privește postul tău, m-a mișcat. Mi-a plăcut mult de tot. Faptul că ai povestit, a dovedit curaj. mă bucur. Ceea ce ai făcut tu în viață, alegerile tale sunt ALE TALE. Spui că nu ai făcut ceva deosebit…îmi dai voie să te contrazic? Ai trecut prin ce ai trecut, ți-ai revenit, ai mers mai departe și, acum, sper să ai o viață faină…vezi tu, din punctual meu de vedere, ești o luptătoare, ca multe femei de aici (cu părere de rău, dar nu le nominalizez)…de fiecare data când citesc posturile unor doamne/domnișoare de aici, care povestesc prin ce au trecut și că au răzbit și că au ajuns acolo unde le e bine, mă duce cu gândul la amazoane…realizez (pentru a câta oară), că femeile din neamul nostru sunt puternice, mai puternice decât Spartanele, mai frumoase decât zeitățile amărâților de greci…
Comentariu beton!14
@SorinB, nu sunt o plangacioasa. Sunt o femeie mai vie si ancorata in realitate decat ar crede multe persoane. Si da, sunt si puternica..si nu ma laud :)).
Extrem de dureros! Si eu mă gândesc că n-am avut noroc să am o soție responsabilă si o mamă adevarată pentru fiul meu!? E floare la ureche pe lângă această poveste… Multă sănătate și noroc, Maria! Si putere sa mergi inainte!
@Iulian, in comparatie cu alte situatii si eu simt cateodata ca exagerez. Fiecare dintre noi are reperele lui. Eu asta mi-am dorit mereu si asta am cautat. Acu’ sa ma ierte cine nu intelege asta…
Cum oare sa nu te transforme o tragedie?? Si cum asa deoadata toti am uitat de iubirea de la 19 ani ?? Nu este oare cea mai pura iubire, nu toti ne amintim de ea chiar si cand devenim maturi ” si cu capul pe umeri ” . Cand te indragostesti pe la 30-35 de ani esti defapt, mai cerebrala. Stii ce vrei, cum, si de ce . Dar nu poti compara cele doua varste. Intr-un fel visezi la 19 ani, si intr-altul la 30-35, asta daca mai visezi la vasta asta. Acum ca tot este la moda planificarea pas cu pas: intai cariera, apoi un sot, apoi un copil , mi se pare ca duce putin spre robotizare, de-asta si vad o gramada de cupluri care nici nu s-au inchegat bine ca se si despart sau ajung la psiholog.Frumoasa si trista poveste in acelasi timp. Da un copil sau mai multi nu leaga dar si de multe ori sunt un liant intre cupluri. Oricum frumos scris, cu sensibilitate si emotie.
Comentariu beton!13
@Dede Cati, exact despre asta este vorba. Despre un moment sau o serie de momente din viata unui om. Si de deciziile luate corect sau nu.
@Dede Cati, nu cred ca a uitat nimeni dr iubirea de la 19 ani. Doar ca, unii au amintiri frumoase legate de acel sentiment si unii nu.
@Maria, exact asta spuneam, ca n-o poti uita. Treci peste, continui viata cu bune cu rele . Insa intr-un colt al inimii raman amintirile. Nu -i aiurea spusa vorba: sa am 20 de ani si mintea de-acum :)))
@Dede Cati, asta vreau si eu dar nu cred ca se poate :)))
Iar ai dat iama prin revistele bubulinelor?
@Emanuela, daca viata e o revista, da, poti spune si asa.
Trebuie să ne bucurăm de viața impreună cu cineva. De ce trebuie să „lege” copilul doi oameni? Nu este un „lanț”, o „sfoară”! Nu erau bine până la venirea copilului? Oamenii nu se schimbă, o dată cu venirea unui copil, aceasta e durerea. Copiii se fac, se cresc, se iubesc, se ajută, nu se compară intre ei si mai ales nu se cresc pentru a ne implini nouă niște idealuri. Nu, copilul nu „leagă” pe nimeni de nimeni și de nimic. Ar trebui însă să fie cel pentru care noi să devenim mai buni, mai înțelegători, mai „copii” decât am fost vreodată. Povestea este tristă, dar doar prin prisma accidentului. Copilul este bucuria, nu „lanțul”! Cunosc oameni ce sunt căsătoriți, cu copii din alte căsnicii și-s fericiți. Am prietenă ce-are copil cu unul și acum il face pe al doilea cu altul. Am cunoscut o „domnișoară” bătrână ca vârstă dar tânără mental ce n-a putut trece peste trauma morții logodnicului, iar acum, ajunsă la 70 de ani, regretă viața irosită fără „cineva”, lipsa copiilor proprii și ii e frică de singurătatea ce-o așteaptă acasă. Intr-o zi mi-a spus :”stii, stând cu voi, astea tinere, parcă mă simt și eu așa. Păcat că nu e și adevărat… De-as putea, câte decizii aș schimba in viața mea… Dar acum, e prea târziu…” Așadar, viața trebuie trăită in prezent, nu in trecut sau in viitor! Iar copilul este parte din prezent, ca și soțul/soția, bucuriile, frumusetea de a trăi!
Comentariu beton!12
@Kya, apai daca nici eu nu stiu ca un copil nu leaga.. Doar ca a fost nevoie de ceva timp si o serie de evenimente ca sa-mi dau seama.
@Kya, daca ar fi avut Mihai optiunea premierii celui mai bun comentariu, astazi premiul ar fi mers direct la tine.
Foarte adevarat! Sunt mediator de divorturi si saptamanal vad cate sapte, opt cupluri care au crezut ca un copil le salveaza casnicia dar care pe final nu au facut altceva decat sa complice viata unui copil nevinovat cu drama lor de cuplu care ar fi putut fi rezolvata mult mai bine de un psiholog decat cu aducerea pe lumea a unei fiinte inocente dar nedorite ca fruct al dragostei ci ca solutie disperata de salvare a unui cuplu nefericit!
@Mediator Divort…cred ca, in materia asta, ati putea spune mai multe, din experienta pe care o traiti, avand in vedere faptul ca la dumneavoastra vin multe cupluri. Din pacate, ajung la concluzia ca acel copil a fost doar un motiv in plus sa continue agonia unei relatii. Putini oameni sunt in stare sa treaca peste un divort, sa ramana amici si sa contribuie la cresterea/educatia unui copil, chiar daca sunt separati…stiu ca e greu, dar nu e imposibil
@SorinB, am cunoscut persoane care au reusit sa ramana amici dupa divort (bine, in niste limite). Ii admir, pentru ca mie mi se pare ca fac un efort fantastic pentru asta.
@ Meditator Divort, sunt convinsa ca ne-ai putea ajuta cumva sa gasim un raspuns.
Un copil mai degrabă completează o relație.
Că îți trebuie nervi de piatră după ce apare minunea în familie, e altă poveste. Nu am pus ghilimele la minune, deși uneori și le merită.
Dar, marea majoritate a oamenilor se simt (mai) responsabili după actul procreării (și unii chiar se sacrifică cu responsabilitate în timp ce alții dau bir cu fugiții).
Cred că singurul eșec al ființei umane este că nu poate să facă copii fără să lucreze în echipă. Deși, în final, lucrul în echipă e cheia unei relații legate.
@Simona, am citit de trei ori mesajul tau. Este atat de mult adevar in el. Si totusi uneori lucrurile se intampla altfel decat le pregatim noi.
? lucrurile nu se întâmplă niciodată cum le pregătim. Măcar să nu fie întâmplări tragice, cum din păcate ai experimentat tu. Îți țin pumnii să găsești acel suflet pe care îl cauți. Succes și fericire îți doresc!
@Simona, multumesc…pentru tot.
Rascolitor…si sunt atatea destine ca al acestei femei! Traim oricum intr-o lume nebuna,nimic nu mai leaga pe nimeni de nimeni decat pe perioade scurte.. putini se pot lauda cu o familie fericita,completa.Din ce in ce mai multe mame singure.Un copil nu leaga.Nici doi si nici trei…Insa din ce in ce mai multe dezleaga.
@Andreea Cacerovschi, exact la asta m-am gandit si eu cand am scris. Imi pregatesc acum copilul pentru viata cu niste sfaturi care nu vor mai fi reale cand el va fi adult. Mama nu a gresit cu nimic, pentru ca atunci, pe vreme ei asa stateau lucrurile. Acum nu mai avem rabdare sa iertam, sa indreptam sau sa reparam. Acum suntem intr-o goana nebuna de a ne dovedi ca inca putem si luam decizii pe care le regretam.
Trista povestea Mariei… Iubirea pe care nu o poti implini te face sa visezi mereu..si sa crezi ca…e..Unica..si nu stiu daca mai vezi o alta..Viata bate filmul e clar!!! Copilul nu leaga pe nimeni..poate doar pe tine ca parinte de el..de tot ce il inconjoara..de tot ce traieste.. Stiu doar ca ce nu ti-a placut la ceea ce au facut parintii tai…nu repeti..incerci..uneori dai in partea cealalta..si ..greu e!!! Oricum Maria e o femeie curajoasa!!!
@Monik, stii cum e? Cand alegi tu sa te desparti de cineva, e ok, e decizia ta si n-ai de ce sa mai privesti in spate. Dar cand lucrurile se intampla fara ca tu sa fii „intrebat”, atunci ti se pare ca totul putea sa fie altfel. Si n-ai sa-ti gasesti raspunsul la intrebare niciodata…
@Elena..ma refeream strict la genul asta de..pierderi..Tocmai de asta am zis ca Maria e curajoasa…Cand alegi sa te desparti..pur si simplu…e dusa deja..Eu,cel putin..nu vad pareri de rau la ceva ce am renuntat..
O sa radeti, o sa spuneti ca sunt bigot, ca aberez, ca bat campii, nu-mi pasa. Eu ma risc si va spun: exista destin! Sau, cum spune vecinul Sandu, sofer (de mare caracter, vorba lui!) „locul tau in viatza, nu ti-l ia nimeni!” Auzi, la el! Ce filosofi, ce doctori in psihologie! Locul tau in viatza nimeni nu ti-l poate lua. Si, as mai zice io, nici nu poti sa-l cedezi altcuiva. Ce sta in spatele acestei afirmatii? Pai, mai nimic, in afara de fo 64 de kartoane, adunate unul cate unul, odata cu multii pumni in freza, colectionati in mare viteza. Asa ca, poate un copil nu leaga, dar soarta ta nu poate fi modificata, oricat te-ai zbate, o alegere facuta la un moment dat iti poate schimba sina vietii, taman ca maneta acarului. Tu alegi, iar destinul sta in spatele tau, ranjind, asteptand sa se implineasca. Hai, pa, ca vreau sa aud injuraturile!