Voiam să vă povestesc o chestie la care mă gândeam ieri dimineaţă. În zona unde locuiesc, Tineretului, am constatat cu surprindere că s-a mai deschis o covrigărie, a patra. Ieri am băgat de seamă şi tare m-am mai scărpinat în cap când am observat. Prima este la gura de metrou, înainte să urci, a doua imediat cum ai ieşit (Luca), peste treizeci de metri dai de a treia şi a patra este practic lipită de ultima. Aşadar în ceva mai mult de 50 de metri se concurează aprig PATRU covrigării. Mă rog, ele se autointitulează “patiserii”, dar eu o zic pe-aia dreaptă, majoritatea clienţilor cumpără covrigi, nu langoşi cu gem de mure.

Pe cuvântul meu că pe primii trei care au deschis chiar îi înţeleg. Poate puţin mai greu pe al treilea, dar mă gândesc că omul şi-a calculat o şansă în plus, fiind aşezat exact lângă staţia de autobuz. Cât se plictiseşte lumea aşteptând 313-le, mai ia un covrig, mai bagă o merdenea, merge treaba. Dar pe ăsta al patrulea să mor eu dacă îl mai pricep. Care a fost business planul lui? “Coaie, dacă nu mor ăştia trei de foame, mai am loc şi eu”. Sau “să moară mama, păi mă fac fraierii ăştia pe mine? Las’că văd ei ce covrigi face Gelu, cu cea mai rotundă gaură din lume”. Aşa a gândit-o?

Rădem-glumim, dar eu tot nu pricep ce-o fi avut în cap. Cum a calculat-o? Măcar dacă venea cu nişte specialităţi, să zici ca se deosebea prin sortiment. Covrigi cu cânepă indiană, merdenele cu brânză de iac, plăcintă cu carne de jder, pogăcele cu jumere, d-astea. Ţi-ai găsit, nu numai că nu are ceva inedit, dimpotrivă, vinde cea mai sărăcăcioasă gamă dintre toţi patru. Dacă vă imaginaţi că are preţurile la jumătate, vă înşelaţi amarnic. Nu, frate, sunt exact la fel ca la concurenţă. Şi atunci?

Mă frământă totuşi o chestie: peste trei luni când se va închide, oare măcar o să se întrebe unde a greşit? Sau o da pe ghinion şi că e lumea rea, are ceva cu el?

Ah, de prisos să vă mai spun că singurii la care văd lume cumpărând la greu (de cele mai multe ori este chiar coadă în toată regula) sunt tot cei de la Luca. În pofida faptului că au, de departe, cele mai scumpe produse. Pen’că românul e pretenţios, domnule. Şi când îşi coboară standardele la nivel de covrigi, trebuie să simtă ca-li-ta-te. Da?

Iar şmecheria asta despre care tocmai v-am vorbit, îmi  mai aduce aminte de ceva. În perioada de boom economic (a se citi “bulă economică”), dădeai cu tunul şi nu găseai să cumperi un covrig. Pe bune, nu ştiu dacă vă amintiţi dar nu mai aveai loc de “harfe şi răşini”, iar covrigăriile în niciun caz nu mai erau de nasul nostru. Până şi restaurantele de tip “împinge tava”, unde-şi luau prânzul cel de toate zilele corporatiştii respectabili, începuseră să aibă în meniu specialităţi ca supa de broască ţestoasă şi rinichi de struţ la grătar, cu asparagus. Altfel nu reuşeau să facă faţă la pretenţiile din ce în ce mai crescute ale românilor, peste care dăduse brusc şi iremediabil bunăstarea. Cred că dacă-ţi deschideai o covrigărie în 2007, se strângea juma’ de Bucureşti în faţa ei ca sa râdă de tine. Săraculeeeee, ce vinzi, mă, tu aici? Covrigi? Ne faci de râs în Europa, bă, îţi mănânci de sub unghie! După care făceau repede şi-o petiţie online prin care cereau să ţi-o închidă, ca să nu mai faci România de ruşine. Aaa, poate să fi copt covrigii cu cristale swarovski şi inserţie de platina, ai mai fi avut o şansă. Dar să încerci cu mac şi susan era sinucidere curată.

Dar azi, acum, povestea asta cu “patiseriile” apărute peste tot, ca ciupercile după ploaie, cred că spune ceva şi despre economia duduindă a acestei ţări, produsul intern brut în creştere galopantă şi puterea de cumpărare a românului, care a săltat brusc până la genunchiul broaştei.

Chiar şi aşa, tot mi se par prea multe patru coşmelii care vând făină coaptă, una lângă cealaltă. Mai răsfiraţi, băieţi, mai rasfiraţi.

mihai_vasilescu_covrigi

sursa foto