Mi-e frică de timpul care trece, estompează amintiri şi vindecă răni.

Mi-e frică să nu ne întoarcem unde eram înainte de vinerea aia blestemată.

Mi-e frică de memoria scurtă a românilor. Uitaţi-vă în jur câţi plâng după Ceauşescu şi ar vota din nou cu Partidul Comunist, dacă ar avea cum.

Mi-e frică să nu-l văd din nou pe Oprea în guvern.

Mi-e frică să nu facă Piedone mişto de mine la următoarele alegeri.

Mi-e frică să nu-l văd pe Oprescu proiectându-şi iar inexistentele autostrăzi suspendate din centrul Bucureştiului.

Mi-e frică de Blaga şi de Ponta.

Mi-e frică de nesimţirea absolută a Elenei Udrea.

Mi-e frică să nu cumva să fi „obţinut” un singur lucru: creşterea semnificativă a nivelului şpagilor pentru autorizaţiile de funcţionare ale cluburilor deschise în subsoluri şi beciuri. Mi-e frică să nu le fi „ridicat la fileu”, ca să poată cere mai mult. „Patroane, treaba ta, dar cu banii ăştia nu facem treabă. Ieşiri de urgenţă nu ai, spaţiu adecvat nu este, eu zic să mai pui ceva în plic dacă vrei să ne-nţelegem”.

Mi-e frică de zâmbetul lui Iohannis din seara în care a ieşit în Piaţă.

Mi-e frică să nu mi se pună pumnul în gură, dacă spun ce cred sau ce gândesc.

Mi-e frică de sărăcia fudulă a românilor care vor prefera în continuare să meargă în locuri sordide, care poartă denumiri pompoase de cluburi „underground” sau „vintage”, unde berea e ieftină şi moartea pândeşte după singura uşă.

Mi-e frică de sistemul ăsta împuţit pe care văd că nu am reuşit să-l schimbăm.

Mi-e frică de cum vor vota „morţii” din Teleorman.

Mi-e frică!

mihai_vasilescu_scared