Guest Post by Ana R.

 

Toată lumea se dă cu curul de pământ de indignare pentru că nen-tu´ Oprea se plimbă în mașinile cu nino-nino prin țară. Și mai grav e că și preafericitul are fetișuri dinastea bizare cu mașinuțe. Toți ne oripilăm, un om a murit, facem petiții, claxonăm coloanele oficiale pe care le prindem în trafic. Suntem vânjoși și guralivi. Așa nu se mai poate! Băgam o serie de semnături online după care dormim liniștiți în papucei.

Trece și asta, cum au trecut și alte porcării peste noi. Dăm resemnați din umeri și mergem mai departe pe cărarea noastră mohorâta și ne înecăm în expresii gen “blestemul naţional“, “tară de căcat“, “politicieni corupţi“,  “fără viitor“ și alte câteva la fel de optimiste.

Am stat și m-am gândit de ce mă-sa facem asta? Adică în toată Europa se protestează serios pentru orice răhățel, numai ai mei acasă stau și se uită la Măruța, în loc să îl jumulească pe general în piața publică.

După cutremurul de la Fokushima, în Germania s-a făcut o petiție online pentru oprirea centralelor nucleare pe toată suprafața ţării. S-au strâns niște milioane de samnaturi, dar madam Merkel s-a făcut că doarme în galoși în prima săptămâna. După încă şapte zile s-au mutat oamenii în stradă și tanti Merkel a trebuit să îi asculte.

A chemat toate firmele producătoare de energie electrică din Germania și le-a spus că din pământ din iarbă verde trebuie să găsească soluții pentru problemă. Ăia s-au dat peste cap de trei ori, ca Făt Frumos, și au scremut un plan de dezactivare a tuturor centralelor până în 2022. Toate astea doar pentru că nemții au văzut la televizor că s-a întâmplat o catastrofă în celălalt colț al lumii.

La noi mor oamenii pe stradă sub nasul nostru și ne revoltam online. Doamne, și ce vocali suntem. Cum mai cinstim noi virtual memoria polițistului la datorie și alte rahaturi total nefolositoare în practică.

Deşi la un moment dat, în capul meu cel revoltat mi-am zis că, gata, acum chiar o să se iasa în strada. Mai ales că văzusem și petiția pe Facebook pentru mobilizarea maselor, la care toți facebuciştii aderau cu multă vervă şi dornici de acţiune. Apoi am asistat la fâsul general: 330 de oameni în piață. Probabil că la ora aia toată lumea era un pic ocupată, cu o ciocolată caldă în mână și cu ochii în telefon după ultimul viral.

Am stat și m-am întrebat ce oare îi determină să fie atât de indiferenți, atât de lipsiți de reacție și cred că am găsit explicația.

Ne e rușine. Ne e rușine să ne revoltam. Ne e rușine să spunem că ne-am săturat să fim furați. Ne e rușine să spunem că ne-am săturat să fim folosiți că scalavi pentru bunul plac al politicienilor. Şi ne e rușine pentru că asta ar însemna că suntem săraci sau că nu avem destul. Iar scopul nostru în viață e să arătăm că ne merge bine, că suntem boieri și darnici, nu putem să arătăm lumii că până și noi avem limitele noastre.

Cum să te vadă vecinul de la trei, la știri, că ţipi în piață pe motiv că ești furat sistematic de ciocoii ăștia îngălați care folosesc banii munciți de tine după bunul plac? Păi dacă-şi dă seama că nu-ți ajunge salariul să o trimiți pe fie-ta in tabără şi să-i iei lu’ ăla micu bocanci pentru iarnă? Mai ai și datoria aia veche la vecina de la doi, dacă te vede şi aia ce-o să zică? În plus, mâine e şi ziua soacră-tii, iar te duci făra flori, numai bine să-i reamintească lu’ fie-sa că s-a maritat cu un bou. Păi e frumos să afle lumea că tu ai neplăceri din astea şi ai ieşit sa protestezi pentru un minim de decenţă? Exclus! Problemele tale sunt secrete ce trebuie păzite cu prețul vietii. În societate, însă, trebuie să o arzi cool și relaxat.

Când vezi, auzi şi citeşti ce se întâmplă prin ţară, ai senzatia că cei mai multi trăiesc după o regulă special concepută, cea a tăcerii şi umilinţei inconştiente, care ar suna cam aşa:

“Pe mine nu mă poate atinge nimic, îmi merge bine și îmi permit. Ia, mă, politicianule de aici și joacă-te cu mărunțișul asta din impozitele mele, că eu sunt mai presus de problemele publice. Eu, pe norișorul meu de independență, nu sunt interesat de astfel de mizilicuri. Încă mă descurc cu ratele la casă, la mașină și dacă mai fac un pic foamea poate reușesc să merg și la mare. Așa că îmi merge bine și nu am de să fiu revoltat.”

Suntem obsedați să arătăm cât de bine ne merge și nu știm cum să ascundem mai bine sărăcia sub preș. Toată lumea se da peste cap să-și cumpere ultimul răcnet de mașină, poate reuşesc să și iasă cu ea la plimbare când au bani de benzină. Își fac case cât palatul  Mogoșoaia și iarna se oripilează la vederea facturii de gaze. Bloggeriţele de modă sunt luate la spital, cu diagnosticul de subnutriție, pentru că nu-și permit mâncare, din dorința de a cumpără pantofi de la creatori celebri. De ce oare suferim atât de mult pentru a arata altora cât de bogați suntem? Habar nu am, dar cert este că limită de toleranţă este foarte sus, dacă încă permitm să fim furați și umiliți pe banii noștri.

Între timp suntem foarte revoltați online. Numai online. Pentru că în realitate suntem ocupați să arătăm ce bine ne merge.

mihai_vasilescu_protest_facebook