Bănuiesc că nu mai are rost să vă spun ce s-a întâmplat în clubul Colectiv, din Bucureşti, noaptea trecută.

Am ajuns la locul dezastrului la câteva minute după ce se întâmplase nenorocirea. Locuiesc exact lângă şi după ce am auzit zecile de sirene care tot treceau, m-am dus să vad despre ce este vorba. Nu vă pot descrie în cuvinte ce era la faţa locului.

Ambulanţe, poliţie, pompieri, smurd (a propos, poate nu mă pricep eu, dar organizarea autorităţilor mi s-a părut exemplară şi impecabilă), tineri care alergau disperaţi şi-şi căutau prietenii, presa, oameni care locuiau în zonă şi ieşiseră din casă pentru a întreba cu ce pot să ajute, corpuri de tineri întinse pe jos pe care cei de pe salvări încercau să-i resusciteze, fete costumate de Halloween plângând în hohote, miros de carne arsă  Aveam impresia că sunt într-un film de groază şi trăiam cu sentimentul că din clipă în clipă ar trebui să apară regizorul care să urle “stop”. Din păcate, nu a apărut.

Nu o să stau să-mi pun întrebări despre cine e vinovat şi de ce a fost nevoie să moară atâţia oameni ca să înţelegem că toate cluburile de acest gen sunt nişte bombe cu ceas. O face Radu aici.

În schimb, aş fi vrut sa vă povestesc altceva. Aş fi vrut să vă spun despre cei din jurul nostru care seamănă a oameni, dar de fapt sunt niştre zdrenţe cu suflete chircite şi hâde. Am văzut aseară câteva chestii care m-au lăsat cu gura căscată, nu-mi venea să-mi cred ochilor si urechilor.

Prima. Poliţia a ridicat toate maşinile care staţionau pe străduţele de lângă locul tragediei, pentru că sunt foarte înguste şi trebuia făcut loc maşinilor de pompieri şi celor de la smurd. A apărut o tipă (genul piţi) care-l trăgea la răspundere exact pe poliţistul din faţa mea, pe motiv de “unde mi-e maşina?”. Era singurul lucru care o interesa şi se arăta destul de revoltată de faptul că-i fusese luată de acolo. Nu am putut să nu mă întreb care ar fi fost reacţia ei dacă era şi mă-sa în club.

A doua. În spatele meu, la nici cinci metri de o femeie care aproape se tăvălea pe jos plângând (avea pe cineva în Colectiv şi nu reuşea să-l contacteze), doi cretini se distrau dându-şi check-in pe Facebook din clubul care tocmai se transformase în scrum luând şi 27 de vieţi. Rar am încercat o senzaţie de silă mai puternică. Am vrut să le sparg dinţii, dar din pacate nu am avut cum. Făceau parte dintr-un grup mai mare, iar eu eram singur. Şanse de reuşită infime.

A treia. Vă las aici câteva printscreen-uri de pe pagina de Facebook a clubului Colectiv. Toate comentariile sunt lăsate chiar la ultima postare, după ce se anunţase tragedia. Pur şi simplu nu-mi vine să cred că printre noi există oameni capabili să spuna si să gândească aşa ceva. Poate-i cunoaşteţi şi de-acum începeţi să vă feriţi de ei. Sau poate le transmiteţi de bine.

 

mihai_vasilescu_colectiv_facebook

Uneori îmi doresc să am putere de viaţă şi de moarte asupra altora. Aş folosi-o judicios.

Uite şi video-ul pe care am apucat să-l fac până mi s-a descărcat complet telefonul.

P.S.-1 Link către listele cu persoanele rănite noaptea trecută în Colectiv.

P.S.-2 Zoso zice că trebuie să vedeţi şi pozele cu trupurile incinerate din club. Explică şi de ce.

P.S.-3 Iată şi o idee pe care eu o voi pune în aplicare oriunde voi intra de aici înainte. Ceea ce vă recomand şi vouă.

P.S.-4 Iar aici îl aveţi pe cel mai dobitoc dintre toti dobitocii. Nu-mi vine să cred că în plin secol 21 mai există aşa ceva. Vă rog citiţi şi comentariile.