Cu invidia încâ prezentă în suflet (că nu mi-a venit mie ideea), dar şi inspirat de textul Lidiei, am mai găsit nişte proverbe defecte şi inutile, în care nu mai crede absolut nimeni. De fapt, sunt chiar foarte multe, bag de seamă că avem o mulţime de zicători din astea care nu mai au aplicabilitate în prezent. Dar m-am mulţumit cu cele de mai jos.

     Răzbunarea este arma prostului.

Nuş’ cum să zic, da’ asta înseamnă că e plin de proşti în jur. Pentru că, din ce am văzut eu, mai devreme sau mai târziu toată lumea ţi-o plăteşte într-un fel sau altul. Ca să nu mai zic că, în această situaţie, majoritatea femeilor ar cam trebui să fie… hmmm… sărace cu duhul. Nu de alta, dar n-am prea văzut reprezentantă a sexului slab şi frumos care să nu adore să se răzbune. Sau poate nu vă e cunoscută formularea: da’ ce, tu n-ai fost la meci şi la bere cu băieţii?

     Cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge.

Mda, nu văd ce m-ar împiedica să ajung în ce loc îmi doresc, trezindu-ma liniştit pe la doişpe. Ba, dacă mi-a fost lene să fac bagajele de seara, poate plec chiar spre după-amiază. Garantez că voi ajunge mult mai departe decât „matinalul” care s-a cărat pe jos în creierii nopţii.

     Cine sapă groapa altuia, cade singur în ea.

Doar dacă esti rupt de beat. Altfel nu văd ce dracului ai căuta în groapa aia pe care o sapi pentru altcineva.

     Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă.

Nu mai târziu de zilele trecute a fost un pui de furtună în Bucureşti. Într-o zi care începuse cu un cer limpede şi curat precum cristalul. Şi cam aşa se întâmplă mai tot timpul. De câte ori nu v-a prins ploaia la muncă, deşi plecaseraţi de acasă pe soare? Deci, de unde până unde porcăria asta?

     Vorba lungă, sărăcia omului.

E clar că cel care a născocit tâmpenia asta nu calcase in viaţa lui pe la o conferinţă de coaching sau MLM. Ah, sau poate se referă la sărăcia celor din sală, care asistă la „vorba lungă”. Hmm, da, nu mă gândisem.

     Pisica cu clopoței nu prinde șoareci.

Helău! Aţi auzit de Facebook? Arătaţi-mi mie un singur şoarece prins de milionul de mâţe care-mi asaltează zilnic feed-ul. Şi al dracului de are vreuna clopoţel.

     Se grăbește ca fata mare la măritat.

Râd ca boul, de unul singur. Vă rog eu mult să-mi arătaţi şi mie o fată mare din asta, în prag de măritiş. Iar dacă totuşi există, să-i transmiteţi sincere felicitări boului viitorului soţ.

     O vorbă rea rănește mai mult decât o sabie ascuțită.

Am să încerc să nu uit chestia asta prima oară când ma iau la înjurături în trafic. Dacă îl găseşte pe ăla proasta inspiraţie să scoată vreo sabie, am de gând să-l rănesc adânc: nu înţeleg cum va permiteţi un asemenea comportament şi astfel de limbaj vulgar. Am impresia ca dumneavoastră sunteţi într-o fază incipientă a descoperirii de sine şi vă rog să acţionaţi în consecinţa, pentru că altfel veţi rămâne într-un obscurantism deplin! 

Bun, dacă Lidia şi-a încheiat apoteotic textul, cu singurul proverb corect pe care l-a întâlnit ea (nimeni nu s-a-mbogățit pe muncă cinstită), o să i-l arăt eu şi pe celălat: unde-i lege nu-i tocmeală. Ahahahahahaha!

mihai_vasilescu_glumita

Sursa foto. A propos, aruncaţi un ochi pe pagina omului. It will be fun!