O bate ea viața filmul, dar nu chiar la toate capitolele. Ca să fie limpede ce vreau să spun, v-am lăsat mai jos o serie de situații care în filme sunt cotate ca fiind aproape banale și obișnuite, dar ce să vezi, una nu s-ar aplica și în viața reală.
➡️ Cetățeni care tocmai şi-au luat un glonţ în piept (sau în diverse alte părţi anatomice) şi întinşi pe jos, cu sângele tâşnind, au chef să facă declaraţii de dragoste ori tot felul de conversaţii profunde. Ce-i drept, nu prea se trage cu pistolul pe la noi, dar ia imaginaţi-vă un fierar betonist căruia tocmai i-a căzut un bloc imens de beton pe jumătate de corp. Am eu o bănuială că în loc de „te iubesc, eşti totul pentru mine”, singura replică ce-i vine pe buze este: „cheamă în morţii mă-tii salvarea aia odată!”.
➡️ Indivizi dubioși care stau de vorbă cu persoane decedate prin intermediul pietrelor funerare. Da, am văzut și eu oameni care vizitează mormintele celor dragi, dispăruţi, dar jur că în viaţa mea n-am auzit pe nimeni pornind o conversaţie de genul: „Și, ce ziceai că mai faci? Toate bune pe-acolo?”.
➡️ Sex în toaletele avioanelor. Nu, serios, aţi intrat vreodată în budă la wizz? Pe mine, unul, mă strângea la umeri. Aveam impresia că mă sufoc. Unde plm să mai intre şi demoazela pe care trebuie s-o rezolvi? Ca să nu mai zic că tot avionul e cu pleoapa pe tine când te ridici să te duci la wc. Tre’ să fii mai sărăcuț cu duhul ca să trăieşti cu impresia că n-a observat nimeni c-aţi intrat doi în toaletă. Dăăă.
➡️ Tipi care nu numai că se fugăresc, dar se mai și bat într-o veselie prin sistemele de ventilaţie ale clădirilor de birouri. No shit! În clădirea unde lucram eu s-a rupt o porcarie din aia şi-a căzut în mijlocul încăperii, singură, fără să se târască nimeni prin ea.
➡️ Pornitul maşinii fără cheie, cu firele de sub bord. Chiar și făcând abstracție de faptul că toate modelele noi au tot felul de cipuri şi siteme antifurt, aşa că te poţi pişa pe ele de fire, mie îmi place tare de tot că în filme treaba asta ține maximum 30 de secunde. Well, vă dau în scris că la un service autorizat, unde meşterii visează noaptea schema electrică a autoturismului, durează câteva ore ca popa. Pun pariu pe orice.
➡️ Indiferent de vârstă sau sex, toată lumea ştie să folsească un computer. Toţi tastează la marea meserie, cu două mâini, eventual fără să se uite la tastatură şi în timp ce vorbesc la telefon. Orice tocilar serios sparge parole fluierând şi intră pe serverele de la NASA și CIA, cum intră liceenii noştri semi-analfabeţi în Control să se facă praf marți seara. Well, mama încă nu a învăţat să trimită un sms. Şi nici nu mai trag speranţe s-o facă în această viaţă.
➡️ Uşi descuiate cu tot felul de chestii improvizate dintre care cele mai populare sunt agrafele de păr. Uite, fac concurs pe blog. Pe cel care se simte în stare să-mi descuie uşa de acasă cu orice altceva în afară de o cheie, îl aştept să-mi demonstreze. Dacă reuşeste, dau eu o masă în ce loc din Bucureşti îşi doreşte el. Dar nu vii să-mi spargi încuietoarea cu barosul sau să-mi dai jos balamalele. Nu, nene, vii să-mi gâdili broasca de câteva ori şi să-mi deschizi ușa exact ca în filme.
➡️ Femei care sunt singure în casă și când aud ceva suspect din beci se duc repede sa vadă ce s-a întâmplat. Nu le oprește nimic, nici măcar faptul că nu funcționează lumina, ba chiar devin şi mai curioase. După care intră în încăperea întunecoasă, din care se aud tot felul de zgomote dubioase, şi întreabă sfios: „e cineva aici?”. Pe bune, atâta curaj mai rar! Auziț’, îi sună cunoscută cuiva replica asta: „nu vii să mă iei şi pe mine cu maşina? Că la opt e deja întuneric”.
➡️ Cei doi îndrăgostiţi care se sărută cu poftă dimineaţa în pat, imediat cum au deschis ochii, după o noapte de chef, băutură, droguri şi haleală. Băejnebun, regizorii sau scenariştii care gândesc scenele astea idilice ar trebui obligaţi să umble cu nişte blană de şobolan mort în gură și să se sărute între ei. Poate aşa realizează cam care este senzaţia reală până ajungi să te speli pe dinţi.
➡️ Să încerci să agăţi o tipă care tocmai a căzut, s-a julit la coate şi în genunchi, ocazie cu care şi-a rupt tocul la pantoful drept şi şi-a distrus pantalonii sau dresurile „alea bune”. Exact în momentul ăla, sigur pe farmecul tău inefabil, aruncă-i un „bună” şi uită-te la ea cu cea mai macho privire pe care o ai în repertoriu. O să sfârşeşti la poliţie sau bătut măr cu poşeta (dacă i-a rămas întreagă în urma căzăturii).
➡️ Tipul care se duce glonţ la bar, într-un club ultra-aglomerat, să-şi comande ceva de băut. Ultima oară am aşteptat zece-cinşpe minute cu banii în mână şi era doar o seară de joi în care clubul respectiv nu era plin nici pe sfert.
➡️ Ăia care se bat pe acoperişul trenurilor, autobuzelor, camioanelor sau altor chestii în mişcare. Nu zău? De cele mai multe ori îmi e imposbil să stau cu telefonul în mână în metrou fară să mă ţin de ceva. De autobuz nici nu mai zic, practic n-am nicio șansă să scrolez fără să mă ancorez bine. Iar ăia-şi cară pumni şi picioare câte un sfert de oră. Mhm.
➡️ Doi sau mai mulți bărbați care iubesc aceeași femeie și stau de vorbă absolut amical și detașat pe marginea subiectului. „Coae, te iubeşte?”. „Nu ştiu, boss”. „O vrei tu?”. „Hmm, parcă nu pot să mă bag peste tine”, „Te rog, insist, nu e nicio problemă”. Asta fiind o scenă de maxim dramatism, că se poate și mai rau. Mda, sunt șanse foarte mari ca scena asta să aibă loc și în realitate fără să fie implicate lovituri, înjurături, niște cuţite şi poate vreun topor.
Doar astea mi-au venit în cap, dar sunt convins că mai sunt. Poate mai adăugaţi şi voi ca să le strângem pe toate la un loc.
Aia cu tastatul cu doua maini si cu spartul parolelor ai apucat s-o spui… Dar in domeniul IT, mai e ceva ce ma enerveaza: orice calculator apare pe ecran porneste instantaneu, de obicei si cu aplicatia de intrat in contul superhypermegaprotejat al NASA/CIA/NSA/etc… Nu-s cum naiba, dar la mine toate calculatoarele pe care le-am avut aveau nevoie de timp sa o ia din loc…
A… si mai e una (cred ca am mai pomenit de ea): super soferii, care participa la tot felul de curse si urmariri cu masini supertunate, cu NOS si alte acronime care fac sa se zbarleasca parul de pe antebrat, care „zboara” cu 80-100 mile/ora (adica vreo 160 km/h) – pai am mers mai tare de atat cu un diesel, plecand cu toata familia in concediu.
Comentariu beton!133
@Florin, curse, curse, dar conducem preventiv, da?
… Ca sa nu mai zic despre aia care se bat ca chiorii, sparg ziduri unii cu altii, apoi se ridica si pleaca de parca le-a intrat o musculita in ochi.
Comentariu beton!132
@Florin, sau au o zgârietură minoră pe față după jumătate de oră de cărat pumni. Care dispare până la următoarea scenă din film.
lol. James Bond (exceptie ultimile 3 sau 4) batea 10-20 de killeri si nu i se misca deloc freza… 🙂 Putin cravata dar remedia elegant la sfarsit… 🙂
Comentariu beton!78
@Laurenţiu, şi vânătăile dispar în scena următoare. 😉
Si sufera intens cand demozela le panseaza rana. In rest sunt ciuruiti…
Comentariu beton!53
dadaaaa, mai ales tipele…dupa lupte crancene nu au nici un fir de par deranjat… :)))))))))))))
Comentariu beton!16
nu au* 😀
Și zgomotele ălea produse când își dau pumni și picioare în cap! Ca atunci când bați tablă pe casă și uluci la gard.
Comentariu beton!35
Da, Florin. Si pe mine ma seaca rapiditatea cu care li se deschid astora computerele :))
Comentariu beton!24
iti trebuie un hd ssd =)))
Comentariu beton!14
Am OS-ul pe RAID 0 cu SSD-uri e racheta si totusi in filme sunt mult mai racheta ,,,,,
nu stiu daca am voie sa pun lincuri .. am sa il las aici totusi. [https://www.youtube.com/watch?v=u8qgehH3kEQ] pentru cei ce nu au incredere, pe youtube 2 idiots one keyboard! Daca nici asta nu e maxima… [mi se pare mult peste zoom-urile 1000x pe o camera cu 10 fps si o rezolutie de parca vor sa il filmeze numai pe Yeti!]
Comentariu beton!22
Și să nu uităm de zgomotele tâmpite pe care le fac ferestrele de dialog când apar sau clickurile pe care le dau… total nerealist. Fiecare operațiune e marcată de un sunet…
Pai daca la ei limita de viteza (si pe care se pare ca o respecta din cauza amenzilor) este de 137 km /h (https://en.wikipedia.org/wiki/Speed_limits_in_the_United_States), iti dai seama ca un 160 km/h e topul distractiei 😀
@Laurentiu,si eu l am preferat mereu pe Daniel Craig ca si James Bond:))) tocmai pentru ca „se mai si julea ” uneori,😂😂
Agatatul din fuga de bara aia de la avion,dupa care mai vine unul si-l apuca de picior.Sexul inopinant si frenetic pe biroul unde lucreaza si pe unde se vantura o gramada de lume..aaa si sexul in lift.
Comentariu beton!38
@dede cati, ce-ai, mă, cu sexul pe birou, ha? :))))
omu’ are dreptate,cate birouri care sa nu fie nici prea joase ,nici prea inalte ..pt a face confortabil ăă proiectul ,ai intalnit…ha?
si care ar fi problema cu sexul in lift?! liftul a fost printre primele locuri in care am facut-o. aveam chiar si placuta cu „revizie” pregatita. in bucuresti exista niste blocuri care au lifturi mari… mari insemnind chiar de 6-8 persoane (sint unele pe iancului si pantelimon, blocul de la obor, blocul turn de la opereta…)
Comentariu beton!41
nu poti sa vorbesti de astfel de filme fara sa zici de calcatul pe sticla din Die Hard, de saritul cu canalul din Die Hard 3… plus fitulul nene. pai Usain Bolt crapa de invidie cind ii vede pe astia alergind.
grenada e un soi de minge de tenis. hai ia-o tu ca nu-mi place mie, ba ia-o tu… pina vine unu cu ghinion si face poc.
si saritul de pe cladiri e mortal… doar in realitate.
mama si tata lor e mcgyver. frate, ala si inchis pe luna si tot era in stare sa faca o nava spatiala din scobitori si praf. mai rar asa barbat la casa omului. amesteca mucii cu fasolea si iese sampanie!
Comentariu beton!74
I vouch for the elevator. Not a myth! :))
Depinde care …. 😛
Intotdeauna mi-au placut filmele de actiune (sau istorie, cate unul ratacit) in care nu faceau nimica-nimicuta hoarde intregi de soldati super antrenati, dar intotdeauna se gasea cate un terchea berchea care rezolva problema in 2 minute si hacuia hectarul de dusmani in 20 si ceva de secunde. Ma rog, intelegeti scenariul. Unde mai pui ca numai in filme, o fatuca de vreo 19-20 de anisori e experta in fizica nucleara, pica unul de la etajul 9.999 si n-are nimic si cand ridici degetul mic, Hop !, vine taxiul. Lista ramane deschisa…..
Comentariu beton!59
@Alex, te rog, până la tinerele experte în fizică nucleară, sunt fanul lor. 😛
Eu chiar le iubesc sincer !
@Alex, păi vezi? Atunci ce-ai cu ele? Lasă-le să-și facă treaba. 😀
Pai nu e bine cand vezi o fata si frumoasa si desteapta care iti bucura sufletul ?
@Alex, păi eu ce zic aici? Să le lăsăm în pace. Au rolul lor bine determinat. 😉
Frățică, ăia care trag cu armele de mama focului(de regulă Kalașnicov) și nu-l nimeresc pe „erou”, iar „eroul” are un amărât de pistol și omoară dușmanii ca pe muște cu pliciul lui Prigoană 😀
Comentariu beton!122
@diabloic, pentru că sunt slab pregătiți, de-aia. Pe când eroul și-a făcut temele. 😉
Ai și tu dreptatea ta, da’ dacă ai tras măcar o singură dată cu Kalașnicov-ul nu ai cum să accepți aberația asta 🙁
Comentariu beton!21
@diabolic, da’ cine te pune să tragi cu Kalșnikovul? N-ai și tu piața de făcut? Sau alte chestii normale?
Da cu ziarul de pamant de moare si Ciac Norris 😛
Sau aia care trag cu glockurile cate 30 de gloante. Cand unu’ n.are decat 21. Max.
Boss, greu gasesti unul care nu stie sa piloteze avioane si elicoptere.
Comentariu beton!87
@zorro, greu de tot. Trebuie să dai anunt în ziar „caut cetățean normal, care nu știe să piloteze nici măcar un elicopter”.
Ca să nu mai zici de tot felul de copii care stiu să meargă de la triciclete la camioane de mare tonaj :))))))
Comentariu beton!12
Ehhh … daca ai trait pe langa santiere e alta discutie ….
Și chiar daca nu stie, no problem, piloteaza oricum dupa niste indicatii prin statie. :-))
Una arhi-cunoscuta, dar care continua sa ma surprinda in ziua de azi: eroul se bate cu mai multi rai, care isi asteapta cuminte randul. Da, inca mai vedem asta! Nu stiu voi, dar in toate bataile cu multi insi in care am fost implicat (pe vremuri! taree de mult!?), era o buluceala, si zburau picioare si pumni in toate directiile, incat era imposibil sa nu nimeresti pe unul dintre ai tai. Am patit-o, ca parte vatamata!?? La unul contra mai multi e si mai rau: de obicei cel singur e pe jos si ceilalti dau in el simultan.
Comentariu beton!98
@Ionut, pentru că vă băteați dezorganizat, ca fraierii. Dis-ci-pli-nă! Ăsta e cuvântul de bază. Nu ne bulucim și ne așteptăm rândul, că e destul pentru toată lumea.
Cred ca toti infractorii au origini nemtesti.. ca parca prea disciplinati sunt! 😛
Comentariu beton!27
@bobo, clar, nemţi, austrieci, în tot cazul ceva neam germanic. 🙂
cel mai sexi este sa fugi =)))
Comentariu beton!16
scena bonus: Burly Man din Matrix Reloaded (pe youtube)
Eu le spun la astea filme cu zburători!
Alea care dupa o noapte de sex nebun, se scoala dimineata (?) machiate, fardate, coafate, ca si cum nu s-a intimplat nimic (sau poate chiar nu s-a intimplat si visez io?)
Comentariu beton!64
@Roxana, mi-ai luat vorbele din gură. Știi tu că chiar s-a întâmplat ceva acolo? 🙂
visez si io, maica….. cu atit am ramas…..
Comentariu beton!17
@Roxana, 🙂
Sau dupa o noapte nebuna de sex, ambii „combatanti” (sau ea, cel mai des) sunt imbracati…in lejerie intima, dar imbracati!!! 🙂
Comentariu beton!19
După ce eroul a încasat toţi pumnii şi picioarele posibile în meclă şi-n stomac, plus vreo 2-3 gloanţe care l-au atins superficial dar n-a zis nici „cîrc”, vine EA şi-l dă cu puţin spirt, moment în care mnealui tresare şi se cacă pe el de usturime.
A nu se uita nici dezamorsarea unei bombe pe care o vezi prima dată în viaţă cu fix 1-2 secunde înainte de distrugerea planetei.
Comentariu beton!160
@krantz, da, dar ai văzut cu ce emoții stă până reușește s-o dezamorseze?
Singura fază de genul ăsta care mi s-a părut plauzibilă a fost cea de mai jos
http://www.youtube.com/watch?v=fmkQIeWKomw&w=420&h=315
Comentariu beton!78
??????
E super în rusește 🤣🤣, și băiatul cu punga e mortal 🤣🤣
https://m.youtube.com/watch?v=ZjNXTUAGxRA
Super soferul care conduce in timp ce poarta o conversatie cu cel din dreapta. De-a dreptul ma impresiomeaza: conduc perfect si cate un minut fara sa priveasca inainte. Ce vedere periferica !
Comentariu beton!42
@Cristina, atenție distributivă. Toți bărbații pot asta. În special când văd femei pe trotuar. :))))
Inca una care ma fascineaza: cum reusesc ei sa gaseasca orice in bazele lor de date! Nu neg, au bsze de date organizate, nu ca la noi, dar…sa-ti dai seama cine criminalul si ce a facut, unde a fost cum il cheama si ce culoare au chilotii lui dupa o mana de pamant si un gandacel gasit la locul crimei, p-asta n-o cred!! Si de ce toti politistii si politistele sunt sexy, parca sunt modele de revista? Rar cate un chelios, cocosat sau vreo grasuta, si chiar si aia stiu bataie si arata „smecher”.??
Comentariu beton!36
@Ionut, polițistele sexy works for me. 😉
I-ai văzut pe băieții si fetele de la “omoruri” (București)? Numai piese! Sunt și excepții, dar decente.
0 0
eroul filmelor de actiune care se bateimbracat in maieu alb sau cu sosete albe ( vezi Die Hard) si , la sfarsit, aceste piese de imbracaminte sunt imaculate :))))))
Comentariu beton!20
@Carmem, pentru că se produc cu altă tehnologie. Și se spală cu detergenți mai buni, ce stii tu.
la filmele despre perioada medievala cand se lupta 2 vreo 5 minute, in realitate e nevoie de cateva secunde ca unul din 2 insi cu sabii sau cutite sa dea decisiva. Taierile de membre, cap cu sabiile iarasi sunt aiurea, nu poti taia o mana din aer cu o sabie pentru ca nu are masa ca un topor si nu are contra, mai ales daca e si acoperita c ceva haina groasa gen piele. Miscarile si dansul in timpul luptelor, nu faci piruete nici cu piciorul ca vandamme nici cu sabia pentru ca ala din fata ta nu asteapta pana te intorci tu si se poate repozitiona, cat de prost sa poti sa fii sa intorci spatele cuiva cand viata ta depinde de asta?
Sau in filmele cu stallone, arnold cand merg in camp deschis si trag in o gramada de oameni dar aialalti nu ii pot nimeri mortal cu automate, pentru ca sunt eroii principali.
Comentariu beton!28
@radu, acu’ și tu. Cum ar fi să moară arnold sau stallone? Te-ai mai uita la film? :)))))
Domnu’ autor incepe sa se prinda. Cum ar fi fost sa moara Harap Alb. Mai ascultai povestea?
Comentariu beton!17
@Adi, Harap Alb n-a murit???
nu a murit – a mancat salata din gradina ursului sau apa vietii la final si si-a revenit
1- toti vorbesc egleza indiferent daca esti in germania, franta, egipt, angola, iraq, afganistan…… toti vorbes engleza perfect fara accent si se inteleg.. stiu expresii…. toti au luat BACul la englezac u nota 10.
2- cred ca americanii au curs de pilotat avioane in scoala generala…. dar tot timpul este un personaj care nu reuseste saia carneutl de conducecere decat dac intai face o urmarire prin tot orasul fara pic de greseala ( probabil asta e testul pt a lua carnetul la ei )
Comentariu beton!20
Tot in filmele medievale tot decorul e cu patina cand de fapt atunci totul era nou, patina au acum pocalele alea 😅
0 0
Mie îmi plac la nebunie scenele:
1. Dacă acțiune se petrece la Paris, INDIFERENT în ce colț al orașului ești, SE VEDE TURNUL EIFFEL
2. Toți care vin de la cumpărături, au în sacoșă câte o baghetă, care se vede, ieșită, așa, de-al dracului…nu au nicio problemă cu făina, glutenul, etc..
3. Când el și ea fac dragoste, cearceaful o acoperă pe ea cam cu totul, iar pe el numai până la bust..ai dracului, fac numai cearceafuri în formă de L
4. Cea mai tare fază e că trage câte unul cu un pistol (eventual Beretta sau Glock) vroe 2-3 ore, fără să încarce….de unde morți mă-sii intră mai mult de 19 plus unul pe țeavă, nu pricep nici cum
5. Filmele cu Arnold, alea mai vechi, în speță Commando…2 faze: unu: găsește LANSATOR DE RACHETE la magazinul de la colțul străzii și doi: ajunge pe plajă și omoară vreo 5-6000 de indivizi, cu UN SINGUR ÎNCĂRCĂTOR….DĂĂĂĂ
6. Vin Diesel calculează la fix când vine cisterna în flăcări spre el și pornește cu scârțâit de roti, EXACT pe sub ea și se duuuuceeee….
8. iar faze cu pistolul…împușcă ăia câte 20-30 de inimici, și toți cocoțați la mama dracului, la 300 de metri de shooter…orice pistol din lumea asta nu bate mai mult de 50 de metri (mă refer la punct ochit punct lovit, că sărmanul glonț se duce mai încolo)
cam atât deocamdată
Comentariu beton!93
@Sorin, vezi, de-aia n-ai reușit nici cu negresele: ești cusurgiu. :)))))
– orice pistol cu care tragi va rămîne fără muniție doar după ce se termină filmul;
– indiferent de cît de bun și de pregătit este personajul principal, întotdeauna va avea nevoie de un mentor sau un maestru care să îi arate și să îl învețe cum se luptă cu adevărat;
– oricine poate trece printr-un geam fără a se tăia cîtuși de puțin;
– merge o partidă de sex, cu prima ocazie posibilă;
– mașina va avea nevoie să fie alimentată doar la o stație peco unde activează un criminal în serie sau unde se află mereu un echipaj de poliție pentru a mînca ceva;
– orice telefon mobil se transformă în dispozitiv de ‘hacking’ cu prima ocazie posibilă;
– orice pușcărie are o zonă cu multe țevi, abur și cuptoare pe cărbuni unde va avea loc una dintre bătăile importante din film;
– nu contează cît de mare este deșertul, contează motocicleta pe care ești cînd te apuci să îl traverserzi;
– ceasul de la mînă va avea întotdeauna o funcție de cronometru atunci cînd vei avea nevoie de asta;
Mai postez pe măsură ce îmi mai aduc aminte.
Comentariu beton!64
@Chircu Victor, scoate-o pe aia cu partdida de sex. Ce, nici sexul nu ne mai place acum? 😀
Ba ne plaaaaaaaaace! Cum nu! Da’ e mișto cînd, în filme, cum găsesc protagoniștii o pauză publicitară, ceva, își pun imediar jucăriile la un loc. 😀
Comentariu beton!12
@chircu Victor, reorganizare se numește. 😉
😉
@Mihai..mai ții pariul? Uite, sunt generos…după ce îți deschid ușa, nu te pun la cheltuieli…pierzi pariul, vii la lansarea cărții și ții și speech…agreed?
Comentariu beton!12
@Sorin, nu-l țin cu tine, că ești în stare să vii cu armamentul din dotare.
@Mihai, ai spus, fără baros..nu ai zis nimic de tanc, tun, etc…deci, ce facem coane Fănică, dăm înapoi????…:)
@Sorin, exact de-aia ziceam că nu țin pariul cu tine.
Orice ai zice mie-mi place fair-playul cu care teroristii ataseaza la bombele cu explozie intarziata afizaje digitale maaari, cu cifre rosii, sa poata vedea pana si Nicu Constantin sau Horatiu Malaele (fara ochelari!) countdownu’…..Nu , acu’ pe bune, de ce dispozitivul de temporizare trebuie sa aiba afisaj?! Esti terorist, ai facut o bomba, stii ca bubuie’n cinci minute, o pui si pleci dracu’ de acolo ! Care e treaba…?!
Comentariu beton!69
Ca să vadă cei care privesc filmul cît durează să dezamorsezi o bombă! 😀
Comentariu beton!19
@Marius Mitea, pentru că vor să te termine și pe partea „psicologică”. 😀
Plus ca teroristii aia respecta strict standardele de marcare a cablurilor. Unu rosu (care trebuie taiat), altul albastru (pe care il gadila putin cu clestele, dar evident ca nu-l taie nimeni)
Comentariu beton!34
Mereu m-am gandit la chestia asta. De ce se respecta culorile cand faci o bomba?!?!?!? Se duc special la raionul de lectrice si cumpara numai rosu si albastru?? Daca nu are, nu mai face bomba. Asteapta sa bage?
Comentariu beton!70
Asta mi-aduce aminte de celebra intrebare: de ce se sterilizeaza acele pentru injectia letala?
Comentariu beton!68
?????
Asta cu rosu si albastru e simpla,de obicei rosu e folosit pt borna de plus si albastru pt minus,e o chestie care devine obisnuinta dupa ce lucrezi un timp(in electronica nu la mesterit bombe:))).Acum de ce-o tine teroristu’ sa faca bombe cu afisaj si sa puna culorile astea ca sa stie Greuceanu cat mai are si ce fire sunt pe alimentarea cacastoarei…chestie de marketing presupun.
Comentariu beton!16
Am umblat eu la o instalație electrică până într-o doză veneau albastre apoi plecau albe și în doza următoare roșii ce a avut la mână aia a folosit, 2 zile mi-a trebuit și am făcut schema pe hârtie, dacă era bombă muream cu toții. „Taie firul roșu!!! Care naiba ca sunt 8″🤣🤣
Comentariu beton!21
Uite aici (pentru aprofundarea tehnicii):
http://youtu.be/cjuT_63Ioig
Poate reușești să câștigi masa în oraș 😛
@SteALth, da’ tu cu cine ții? 🙁
Doar spuneam. Se pare că ar fi singura realizabilă (cu ceva exercițiu), însă nu știi de unde sare iepurele (poate e cineva deja format și înfometat). : D
@SteALth, ăştia „formaţi” nu lucrează cu agrafe. 😉
https://www.youtube.com/watch?v=pQHG4Ma_PPI
Comentariu beton!44
@Diana, ahahahaha, bun, bun. :))))
Fire invidioasă cum mă știu, mor de ciudă pe tipele alea agățate de bar atunci când apare ăla mișto (a se citi, Michael Fassbender) și sar în pat cu ele DIN PRIMA.
Păi cum dom`le, nu am căzut de acord că americanii le fac toate exclusiv pe sub mână și numai după grele tratative?
Comentariu beton!17
@lectorarumana, nu te pricepi, aia e. 😀
am vrut sa amintesc de tipii care sar de pe pod pe camioane in miscare
, dar filmul e mai fain
@Diana, cine n-a sărit măcar o dată-n viață de pe un pod pe un camion în mișcare e un fraier. :)))))
Ceasul de la mînă se va opri întotdeauna în momentul în care purtătorul este ucis!
Comentariu beton!17
Man. pentru muritorii de rand sexul in avion e o provocare, dar nu imposibil. pentru altii… kamasutra frate! http://dereklow.co/what-its-like-to-fly-the-23000-singapore-airlines-suites-class/
@MihaiV, singapore airlines şi ai spus tot. Să-i văd eu sunt în wizz sau blueair. 🙂
O singura data am zburat cu wizz pana la Roma. 1.88m, 110kg, dimensiuni de urs carpatin. 2 randuri a cate 2 locuri per rand. Eu pe interior, colega de master la geam sa faca poze. Nu vrei sa stii cat de turtita a ajuns saraca, practic era cu jumate de corp in bratele ei :). Daca mai si erau turbulente in zbor si ne arunca de colo colo, eram acuzat de viol la ora asta
Comentariu beton!16
@Zoltan, colega de master cum arăta? 🙂
Vă rog ridicați mânuța cei care au ban pe Airfrance
Comentariu beton!13
@Sorin, hai că acum te dai mare. :)))))))))))))
@Mihai…aș fi vrut eu să fie ăla motivul..eventual, un menaj a trois cu 2 fătuce din alea, țiitoare de bord….NU, măi Mihai, încă nu am jucat în filme XXX…
adevărul e altul, mai crunt..în 2005 am primit ban pentru că, după ce am trecut de toate căcaturile lor de aparate, s-a găsit o cioară să mă întoarcă de la ușa avionului că vrea el să mă verifice…I-am spus, calm, că am trecut prin toate filtrele, odată dar el nu și nu…atunci l-am băgat urgent în morții mă-sii pe 3 limbi simultan și, de atunci, nu mai pot zbura cu Airfrance…
să știi că-mi place părerea ta despre mine…:))
Comentariu beton!35
@Sorin, aaa, păi ce-am făcut? Asta pot și eu. :))))
Mai nou, au schimbat calimehra…ați observant că bombele nu mai sunt dezamorsate în ultima secundă???? Exact când, așa cum spunea cineva mai sus, pe cadranul ăla mare, cu litere roșii, apare…05..04….03…02…01…PAC, gata, eroul a tăiat exact firul care trebuie…PĂI BINE; MĂĂĂĂ; ÎN MORȚII MĂ-TII, m-ai ținut cu sufletul la gură să tai tu căcatul ăla de fir exact la secunda 01??? Păi, dacă tot aveai de gând să îl tai, nu puteai la secunda 30? Aveam timp și eu sa fug să iau o bere rece din frigider….MAI NOU; bomba este dezamorsată la secunda 05…adică, să le arătăm tuturor că se poate, dom’le….
Încă o fază tare…voi ați observant că nimeni nu mai taie firul roșu, când dezamorsează bomba? S-au deșteptat ai dracu teroriști, folosesc fire albastre….
Naked gun, parcă seria 3…taie firul și are timp să se ridice, să pună mâinile la nas și să urle…”grab de kaaaatttt”…au avut și timp să ia pisica cocoțată pe capotă…iar fază tare, EXACT după ce a explodat bomba și clădirea a căzut ca la implozie, apar și băjeții cu lab-ul….
altă fază tare…când o EA dezamorsează bomba…de obicei, folosește exact unghiera sau pila de unghii și, evident, taie firul albastru….
Comentariu beton!11
in viata reala poate nici nu au ceas bombele, timpul il stiu doar teroristii. Asa au aparut parodiile, preferatele mele sunt alea cu Mel Brooks si Leslie Nielsen.
Comentariu beton!13
Ton serios: aia cu vorbitul cu mortii in cimitir se intampla totusi pe-aici. Nu chiar in tonul descris de tine, dar batranii/batranele inca mai vorbesc cu raposatii. Pare ciudat…dar cand ai stat cu omul tau o viata iar acasa la un moment dat nici pisica nu mai ai mergi in cimitir si mai schimbi cu cel ce te-a parasit o vorba-doua acolo…
In rest…americanii insisi au facut o culegere de gafe si tipicuri din filmele lor. Mai au si o groaza de parale pentru a face alte filme in care parodiaza tipicarelile astea.
P.S. Fii atent ca-s fan „Game of Thrones”, asadar sunt besicat ca te-ai gasit tu sa-ti inchei reportajul cu o poza cu Maisie Williams pusa asaaaa, la bascalie! 🙂
P.P.S.: Ma recunosc infrant: Sibiul e altfel decat Brasovul. Sigur, pot fi carcotas spunand ca au avut parale pentru atunci cand au fost capitala europeana a culturii, dar aia a fost de mult. Ei tot mai profita…
Comentariu beton!13
@Victor, da’ n-am greșit dom’le cu nimic. Dacă ești tu fan GOT săraca fată nu are voie și ea să bea o cafea și să fumeze o țigară?
P.S. Ce-i cu Sibiul? Ne-am contrazis cu ceva? Că nu mai țin minte, am și io o vârstă.
Nu, nuuuu! Iti scrisesem doar ca merg in week-end la Sibiu si tu doreai pe post de ceva bun o placinta cu varza (n-am vazut, regret!). Eu acum iti descriam pe scurt parerea mea (buna) despre Sibiu….
@Victor, aaa, corect. Şi plăcinta mea? 🙂
N-auzi bre ca n-am gasit???
@Victor, ce vrăjeală, au pe toate drumurile. Și în Piața Sfatului era o gheretă. :))))
Mai e una… cand se tot urmaresc aia buni cu aia rai si ajung la o fabrica/uzina parasita. Ei bine, n-are geamuri, n-are usi, dar mereu arde un foc. Mare. Iar toate utilajele sunt intr-o perfecta stare de functionare!!!!!
Comentariu beton!14
@Zitza, utilajele trebuie să funcționeze. Dacă vrei să stingi focul să ai cu ce.
Aaa, pe mine mă emoționează urmăririle cu mașini când eroinii trec pe trotuare și sar oamenii într-o parte de zici că-s stoluri de porumbei alergați de copii în parc, spulberă terasele cu mese, cu scaune, cu rafturi, sare lumea cu friptura-n gură și băutura în pahar fără să le păteze parbrizul. Nici1 copil mai încet, nici1 gură-cască pe la vitrine, nici1 operat recent, nici1 moșneag, numa` cascadori. Deci niciun rănit, totul e 0 killed, să mai facem un drift prima la stânga…
Comentariu beton!27
@1Q, da, da, doar n-or să dea iama în figuranți. 🙂
A zis-o cineva p-aia cu criminalistii care proceseaza locul crimei numai cu manusi chirurgicale? Din cate am vazut RL, CSI in ziua de azi au combinezoane, masti si sosonei, ca sa nu contamineze probele. Da’ tre’ sa recunosc ca inca mai urmaresc cate-un episod din oarece seriale CSI, cu tot nerealismul lor.
@Raluca, ai zis-o tu. 🙂
Aveam și eu o notiță dintr-asta, pe aceeași temă, de prin 2012.
Eliminând ideea de publicitate, postez linkul doar pentru amuzamentul „adăugării” stereotipurilor enervante.
https://www.facebook.com/notes/tazmanian-demoon/i-love-american-movies-/352272878172139
@Tazmanian DeMoon, bun, bun. 🙂
Filmul este dincolo de toate o iluzie si mai mult decat atat este o conventie. In clipa in care te-ai asezat pe scaun cu floricelele si paharul de cola in mana in fata unui ecran urias inseamna ca ai acceptat aceasta conventie. Esti la cinema. Intri intr-o lume si te lasi prins de o poveste. Fara indoiala cele prezentate in articol sunt pecat de adevarate pe atat de amuzante si totusi le regasim in continuare in filme. Nu sunt caracteristice unei anumite epoci. Noi cei ce platim biletele la film vrem sa fim pacaliti. Nu vrem sa traim in realitate, vrem o lume fantastica in care personaje obisnuite sunt puse in situatii neobisnuite sau viceversa. Nu vrem sa acceptam asta? Atunci mergem la filme romanesti in care se mananca ciorba. Multa ciorba. Mult timp. Pentru ca asa e in realitate: oamenii mananca ciorba.
Comentariu beton!24
@ancota, da’ avem voie să ne amuzăm, că nu dăm în cap nimănui. 😉
Toata lumea are nevoie de basme :).
@Raluca, are, dar tre’ să ne „mai şi râdem” de ele. 😉
De asta se numesc filme, sa vezi ceva ce nu vezi de zi cu zi. Va deranjeaza ca toti stiu sa scrie cu doua maini sau nu mai stiu ce dar nu va deranjeaza ca`l vedeti pe Thor sau Iron Man luptandu`se 🙂 Sa fim seriosi …
@Florin, hai că a trecut gluma pe lângă tine.
aia cu spartu usii iti recomand multipick mhp,o chestie nemteasca deschide orice,cat cu masinile te inseli din nou,romanii sunt cei mai tari si nu stau cu orele sa le sparga,citeste si tu pe google sau ceva si pe cele mai smechere vorbim maaxim de un miut sau doua
In sfarsit a zis-o cineva pe aia cu pupatul dimineata direct in pat inainte de a te spala pe dinti. Scarboasa treaba!
Si alta pe care am observat-o eu si cred ca n-a fost zisa: niciun laptop nu-l vezi vreodata cu cablu de alimentare. Toate rezista ore-n sir pe baterie. Yeah, riiiight!
Comentariu beton!15
@Rox, daaa, doar telefoanele mai rămân fără baterie și asta numai când o cere acțiunea filmului. Altfel si ele au acumulatori endless. 🙂
Ok am găsit:” Filmele-catastrofă”(asa-s numite alea cu sfarsitul iminent al lumii?) : Merg cu masinile pe langa siroaiele de lava, se rupe efectiv pamantul pe langa ei, o tipa disperata si un tip supercool(calm adica), masina ajunge in siguranta, intreaga!!!? apoi:lumea sub zapada de kilometri, el reuseste sa ajunga dintr-o parte in cealalta a americii 3/4 pe jos!!!! Sa mai zic de ăia care se sacrifică pentru binele celorlalți????? Pe bune??? Sa mori tu??? Pentru mine??? De râs doar? sau: „repunem in miscare miezul Pamantului daca il bombardam cu bombe atomice si cream unde, ca-n apa”? asta a fost aberatia maxima ce mi-a ramas in minte!!!! O bomba atomica la mine fugeee!!!?
@kya, 😉
Și bomba stii ce zice cand o strigi?????
@kya, nu zice nimic, fuge.
@Mihai Bomba nu fuge… zice BOOOOOOM :)))) 😉 cred ca tu te referi la „pocnitori” :))
Ca întotdeauna cand citesc un articol de-al tau, de cele mai multe ori in metrou, ma bufnește râsul si rad ca proasta singurica dar cu niște ochi ațintiți asupra mea :)))). Chestia cu discutia in fata unei cruci/pietre funerare ti-o pot confirma, mama face asta tot timpul (nu stiu daca e pentru ca asa a vazut in filme, dar cu siguranță o face :))) Restul….hmmm :))))
@mary, păi întreab-o.
Tot ce pot să spun este: =))))))))))
Toate filmele luate la analizat, din tragedii, le vezi comice, din filme comice, le transformi în tragedii și tot așa.., chiar și alea potolite le zăpăcești după o analiză de dispar de pe micul ecran:-))
@Camelia, doar să nu fie Tarantino.
Dă ce? P-ăsta nu-l putem transforma?:-))))
Dacă tu ai putut cu Albă ca zăpada noi de ce să nu-l răpunem?
@Camelia, te bagi sa incerci?
Woa-ha-ha! mi-a plăcut mai ales chestia cu șobolanii morți. Asta îmi amintește de o fază – după un chef, băut, fumat, etc, dimineață tipul zice: Buey, ce gust nasol am, parcă mi-a fătat o pisică în gură.
Comentariu beton!11
@gabi, that’s the spirit. 🙂
„Ca să nu mai zic că tot avionul e cu pleoapa pe tine, când te ridici să te duci la wc. Tre’ să fii tâmpit ca să trăieşti cu impresia că n-a observat nimeni că aţi intrat doi în toaletă. Dăăă”
…. asa, si ce daca vede tot avionul ca ati intrat doi acolo? 🙂 Ca doar inchizi usa dupa tine. Restul depinde de imaginatia lor.
@rox, ce usor e asa de la tastatura.
Nu-s genul rusinos 🙂
Și încă ceva. Când ăla RĂU îl prinde pe ăla BUN, întotdeauna îi ține un speech, să poată omu să se elibereze. Mă întreb ăla RĂU nu a văzut niciun film în viața lui?
Comentariu beton!28
@gabi, aaaah, cum am uitat de asta???!!!
Păi na, mai sunt și alte chestii tâmpite,dar nu ni le amintim toate odata.
Sunt tipii aia care sunt snopiti in bataie, taiati, impuscati, nu schiteaza nici un gest, sare sangele peste tot, ei nimic. Dar, dupa, cand ajung la gagica draguta care ii ingrijeste, si se indreapta cu un tifonel alb imbibat in alcool spre ei: au! auch! ssss! au! Si se incrunta si isi retrag ranisoarele speriati. :-)))))))Si intotdeauna, intotdeanua, tipu’ bun invinge o gasca de tipi rai, el cu un pistolas mic, aproape caraghios, de mi l-as pune la chei, tipii rai au mitraliere, arme automate si alte chestii complicate :-))))))
Comentariu beton!11
@lola, pentru ca atitudinea conteaza, da?
Băbăieți, v-am citit de sus pană aici și am ajuns la o concluzie : sunteți INVIDIOȘI, crapă pipota în voi că ei au făcut minunile alea și nu voi și acum căutați ceva să-i depășească!
Spor la căutat că prostii și aberații comerciale o să mai vedem cu carul!
Cea mai teapana faza patita de mine, acum vreo 3-4 ani, a fost sa aleg dintre 2 filme, difuzate simultan pe doua posturi de televiziune romanesti, cu Chuck Norris care stim toti ca e a opta minune a lumii. Beat that 😀
Pe mine nu mă miră ăia are împușcă juma’ de mapamond cu un pistol, sau care sar pe trenuri, se agață de avioane, stau cu săptămânile pe fundul oceanelor in niște submarine care obligatoriu scârțâie infiorator sau urcă pe turnuri amețitoare pe niște scări ca scoabele …. Nu ! Eu mor de ciudă când ii vad ca se urcă încălțați în pat și nimeni nu le zice nimic…
Comentariu beton!66
pe langă cele mentionate, eu am două probleme, diametral opuse:
1. toate gagicile dorm cu sutietul pe ele. că dorm solo, sau s-au friki-friki cu careva, dimineața sunt proaspete ca niște niște floricele și cu sutien pe ele (hai, chiloții, indiferent de format, îi mai pui) și perfect aranjat, nemișcat, zici că e lipit cu supe-glue. intreb doamnele de pe aici, ele dorm cu sutien pe ele? că eu nu. 🙂
2. în filmul ”toți oamenii președintelui” e o scenă cu Robert Redford și Dustin Hoffman într-o redacție goală (cu excepția lor, bunînțeles) și țăcăne la mașinile de scris de iese fum din ele, dar bat cu două degete, câte un deget de la fiecare mână. adică ăia erau jurnaliști de enșpe ani, care-și redactau singuri articolele, nu vreo secretară, și tastau cu două degete?! și ăla se vrea film serios, parcă de Oscar.
Comentariu beton!24
@Ady Asta cu damele care dorm cu sutienul pe ele ma sacaie si pe mine de ceva timp. Unde pui ca am intrebat toate cunoscutele, cu precadere pe cele din continentul Nord American, si n-am reusit sa gasesc vreuna care sa poata inchide un ochi daca e inhamata cu push-up (si fara o alcoolemie care sa darame si un elefant-in cazul asta dormim si in armura daca trebuie!).
In scop stiiiintiiiiiifiiiiic, am extins cercetarea si asupra cunoscutilor ( mda, mi’e teama ca am dobandit o reputatie cam sumbra) si inca nu am gasit niciun curajos care sa fi reusit sa se abtina a le scoate harnashamentul partenerelor de secsuletz
Inca nu inteleg care e logica: omoram 30-350 oameni in 90 minute de film, da’ nu carecumva sa se lase cu niscaiva nuditate ca socam spectatorul ?!?
Comentariu beton!12
Fazele cu sutienul au explicatie in contractul actritei/protagonistei. Este stipulat foarte clar (de catre ea) ca nu joaca nud in niciun fel de scene.
In toate serialele criminalistice, de cate ori se duc nenea aia la o scena a crimei aflată in vreo casa/ apartament este întuneric bezna si folosesc lanterna. Unul nu ar aprinde lumina!
Comentariu beton!29
@Ana, ahahahaaa. Da, da, da.
Ahahahahahaaaa, am murit de ras. Dar sunt si chestii care se intampla in filme/seriale si in viata reala. De pilda, intr-un episod, la un moment dat, femeia urca la etaj sa se schimbe pt cina si coboara in episodul urmator 🙂
Comentariu beton!33
@DOINA, asta e ruptă din viață, da.
Mai e una care nu se intampla decat in filme: el sarac, ea bogata sau ea bogata, el sarac. Dar dragostea mare fiind, nu mai conteaza restul :)))
@DOINA, aiurea, și-asta e ruptă din viață.
Total dezacord. In filme ea bogata si frumoasa, el sarac si frumos, in realitate ea bogata si boccie, el frumos-frumos si invers :))
@DOINA, eh, n-ai mers tu în cluburile în care trebuie. Să vezi ce frumoși sunt și el și ea. 🙂
Asa e, pare ca am trait degeaba… Pe la cluburile comunale n-am ajuns. Frumosi amandoi.
@DOINA, păi vezi… Nu te uiți tu unde trebuie. 😛
Băi,voi sunteți normali la cap? Cum sa te uiți la așa ceva? Citind câte ceva pe acilea,ma felicit ca nu ma mai uit la filme de peste 10 ani.
@Marius, sper că glumești. Ce legătură are ce-am scris eu aici cu filmele mari care au ieșit în ultimii zece ani?
Lasa-le pe alea mari,eu vorbesc de alea de la tv,redate ciclic.
De acord cu tot ce ziceți voi.
Mai adaug „decât” atât: Chuck Norris a reușit să trântească o ușă rotativă. :))
Comentariu beton!27
@Anca, în timp ce-și lingea cotul.
Moooor de râââs :)))) Și cică a făcut un Happy Meal să plângă :))
Comentariu beton!11
@Anca, când i-a spus că s-a născut într-o cabană contruită de el.
El nu-i născut. Că n-a îndrăznit nimeni să se apropie de mamă-sa.
Comentariu beton!13
@Anca, păi nu l-a născut maică-sa. E născut de o mătușă.
…da, după tată. Chiar! Cine e tatăl lui Chuck Norris? Sau el a făcut lumea? Cine a fost mai întâi: Chuck sau găina?
@Anca, 😛
Mă! Ştii ce mă roade pe mine cel mai mult? În toate filmele cu bătălii/împuşcături/alte metode de killeri, cine mama dracu’ adună toți morții?Ăăă? Nu întreabă niminea dă ei? Că la mine în fața blocului, ca să nu mai vorbim de statul în scară, dacă vorbeşti o țârică mai tare ți-au şi sărit în cap ț’şpe pensionari cum că le-ai stricat liniştea… başca ăia de mai mişcă/se bat sau aleargă cu cuțitul sau vreun glonț prin ei…
Comentariu beton!19
@marcir, da, frate, chiar. :))))
Eu încă visez la genul de mascul din ” Postasul suna intitdeauna de doua ori” . Scena din bucătărie. Printre faina, cozonaci, oale, farfurii , pe masa sa ma arunce si sa ma iubească sălbatic. Bineînțeles eu coceam cozonacii cu desuurile sub sortul de bucătărie.
Comentariu beton!14
@isabelle, și? Nu apare? 🙂
Gata ma fac postas 😛
Deci, deci, deci, pe mine m-au fascinat mereu asiaticii (nu mai stiu ce erau, chinezi sau japonezi) care săreau din copac in copac și se luptau în zbor. What the flying fuck?! Știu de la tata de filemele astea, le urmărea când eram mică.
@Raluca, adică tu nu crezi că Brusli putea să facă ORICE VOIA EL???
mie imi mai place cum gasesc ei toti parcare in manhattan fix in fata cladirii unde au treaba. asa e in manhattan, locuri de parcare garla (si moca)…
Comentariu beton!11
@Cami, păi da. Să nu-mi spui că în realitate e altfel…
Beeei! Aici nu se doarme? Doar se comentează? Când m-am culcat aseara, se comenta de zor. Când m-am trezit, emailul făcea piu piu ca să anunțe comentarii. Cred că trebuie să măresc doza de cafea ca să țin pasul :))
@Anca, o viață avem și pe aia o dormim?
Păi nu dormim, fie, dar trăim cu laba gâștii și cu cearcăne la ochi? Mai bine mă dedau la puțin nani. Râdem, glumim…dar ne mai și odihnim. Ca să ne iasă poantele bune 🙂
Mai e una care s-a omis: mireasa panicată înainte de nuntă, îmbrăcată, coafată și machiată…plânge a nehotărâre de se scutură cămașa pe ea. Nu se întinde pic de machiaj, deși e la a doua cutie de șervețele. Nu curge niciun muc. E impecabilă. Și mereu vine cineva care o convinge și toată lumea e fericită. Bleah!
Comentariu beton!16
@Anca, duamne, ce inimă nesimțitoare ai!
Ooooo, lăsaaaați! Nu tu muci, nu tu lacrimi… Plângem sau doar ne prefacem?
@Anca, ejti o inimă dă piatră.
Nu înțeleg cum trebuie să vină altul ca să-ți aducă garanții că unul af fi sau nu bun pentru tine. Te căsătorești și apoi vezi tu ce faci :)) Ce atâta dramă și încuiat în cameră?
Recitit toate comentările (savuroase) și am mai găsit una… cum stau ei agățați de elicopter sau de avion la decolare și mai și urca în ele la altitudine…e de admirat antrenamentul :))
@Mary, se pricep, ce să mai…
– Cum sparge el usa unui apartament fara sa se pricopseasca cu o entorsa macar sau dislocare de umar ( toti eroii iau calciu la greu sau usile apartamentelor sunt din carton? Pai ia vino bre si sparge o usa de’asta metalica cu n spe mii de inchideri in x,z,y barat, cum avem stas toti romanii sa vedem atunci ce-ti poate pielea!)
– de ce in toate filmele, victimele cand sunt alergate intr-o cladire fug in sus, spre ultimul etaj? ce pnm de solutie de salvare astepti sa gasesti acolo?
– cand fata buna este urmarita de pers negativ si se impiedica parca uita subit cum e sa circule pe doua picioare si incepe sa se tarasca de’a busilea ( dar are timp sa se uite in spate sa vada daca urmaritorul e aproape de ea)
Comentariu beton!22
@laura, :))))
io zic sa retragi pariul cu deschisul usii,ca de se trezeste vreunul dintr-asta „priceput” ,ii bai:))
@ileana, se trezește pe naiba. Textul e scris acum câteva luni, nu s-a trezit nimeni. 😀
Eroii americani se intalnesc cu primitivii din tari bantustaniere, extraterestrii, maimute si toti prostii in general, insa toti acestia reusesc in timp record sa vorbeasca engleza. American vorbind maimuteasca, vreo limba galactica sau africana, n-ai sa vezi! Exceptie face expertul care le stie, dar care este ignorat de birocratii care, pana la urma, ii recunosc totusi meritele si il accepta ca lider.
@George, ahahahahahaaaaaa. Da, da, da. :)))))
Fe ce te mai uiti la filme?!
Mie imi place alta!Atunci cand actorul principal se bate cu vreo 20 , la care si el sfarseste cu o gramada de rani in care nu a schitat nici un gest de durere…cand vine momentu bandajatului si tipa ii pune putin alcool sare de usturime.Pai , sunte golani sau nu mai suntem?
@luly, da, da, cred că a mai zis asta cineva. 🙂
referitor la mirese sau miri…numa’ ii vezi ca-si baga picioarele in ea de nunta fix in fata altarului si alearga cu poalele-n brau in taxiul din…fix fata bisericii….asaaa, noah fratzica, incearca asa ceva in Romania ca te bat si rudele si te mananca falimentu’ dupa cat ai cheltuit pana in ziua nuntii 😀
Am mai avut o revelație cu filmele. Ăia răi o prind pe EA și o aduc la EL, care e legat de vreun scaun sau țintuit pe jos, ca să i-o dea pe la nas. El, complet în dezavantaj, are aceeași replică: „Lăsați-o pe ea în pace! Nu are nimic de-a face cu toate astea!”. Pe bune?! E în poziție să mai emită pretenții? N-am văzut în niciun film unde să i se răspundă: „Aaaa! N-are? Păi de ce nu zici așa? Dați-i drumul că e nevinovată, draga de ea!”
@Anca, oameni răi, de-aia.
??????????
In privinta intrarii in apartament, vezi ca daca iti apare la usa o armata de spargatori, iti vinzi apartamentul ca sa le platesti masa! La furatul masinilor, mai vorbeste si tu cu ceva hoti de masini! Cat despre celelalte, ai dreptate, dar asa e viata in film, daca ar fi ca-n realitate, s-ar duce dracu incasarile. As mai adauga ceva, eroii sunt in stare sa se bata 15 minute, toti din jurul lor cad ca popicele si eroii nici macar nu transpira, basca daca sunt adusi in stare de semilesin le revin toate fortele doar in urma unui cuvant al adversarului. Si, garzile eroilor negativi sunt batausi si tragatori unu si unu, dar nu-s in stare sa nimereasca un elefant daca ajung in actiune cu eroul principal pozitiv, ca sunt si d’aia negativi, nu?
Spionaj. Emoţii, tensiune, suspans, enigme. Spionul-erou (de obicei american) e trimis urgent la capătul pământului (prin Orientul Mijlociu, Asia sau Europa) într-o misiune. Am zis urgent, deci n-are timp de stiudiu. Ciudat e că în orice loc ar ateriza ştie perfect topografia terenului, toate cotloanele şi străduţele, ştie pe unde să fugă, niciodată nu se rătăceşte. Conduce orice maşină cu nonşalanţa unui taximetrist autohton. Aruncă telefonul ca să nu fie urmărit şi-şi cumpără altul. Şi-apoi, nu ştiu cum, dar ştie pe dinafară toate numerele de telefon de care are nevoie. Ok, e spion, deci e deştept, are memorie bună, bravo lui! Dar chiar aşa?! Ştie orice număr de telefon (din 9 sau 10 cifre)? Ştie orice uliţă uitată de lume?
P.S. de cand cu memoria telefoanelor, eu nu stiu niciun nr., al nimanui…
Comentariu beton!14
@Laura, eu îl stiu pe al meu. :))))
Se vede că ești singură.Dacă n-aș ști numărul soției…ar fi grav!
Aia cand trag cu pistolul in lacate pentru a desface usa. Nu functioneaza.
Explozia masinilor la 2-3 gloante :-)))
In schimb deschisul usi cu agrafele e floare la ureche de obicei 🙂
Sti ce-mi place mult la „americanii „astia din filme ? Mai frate , deci cred ca au un cip sau dracu stie ce soft , de mici copii , ca sunt experti in a conduce orice … de ex : vine cu bicicleta , o lasa , ia o masina , mai schimba vreo 4-5 , conduce perfect , din masina ia avionul , elicopterul , vaporul , metroul , submarinul , salupa … mai sunt ? sunt experti in orice vehicul …
Futaiul in padure,dupa ce s au ratacit si n au facut un dus de 2 zile!
Usi n-am deschis cu agrafa,dar pe ceea vreme deschideam lacatul la telefon cu un ac de siguranta,iar cand s-a prins mama si i-a facut cutie desfaceam suruburile de la balamale.Zici sa incerc si cu usa poate-mi iese?
aseara m-am uitat ca proasta la Transformers….am vrut sa descopar secretul tipei la purtat pantaloni albi…..s-a batut, s-a alergat, a ajuns in desert….albi..perfecti albi…eu daca ies pana la magazin, ma intorc cu ei gri… :))) Recunosc …pe la sfarsitul filmului erau putini prafuiti si ai ei…
Ultima am vazut-o live. Jur.
La judecatorie se prezinta doi tipi si o tipa. Cei doi erau foarte amicali, glumeau. Unul din ei cerea paternitatea copilului. Ea era mama copilului si celalat era sotul ei, trecut pe certificatul de nastere. So…se poate.
Da tari astea…tare e când ajung personajul negativ și pozitiv fata in față și de pun de acord k hai sa ne batem in lupta dreapta in loc cel pozitiv care avea șansa să îl împuște pe cel negativ zice..neeee….hai sa ne tragem pumni.si mai e una când sa bat așa tare și trec prin pereți parcă sunt toți din rigips și se și ridică chiar dak ii da și cu tigaia in cap…
Filme de acum o sută de ani în care transferul unor date dintr-un calculator pe un stick usb se făcea în două secunde. Mie-mi ia cel puțin juma de minut până când își instalează usb-ul driverele și e gata de folosire.
Eu am alta buba, si vad ca nimeni nu o zice: TOTI cand vorbesc la telefon, chiar si cu sefu al’ mare, cu tata lor, cu domnu presedintele, orice! dar absolut orice, inchid telefonu fara un pa, saru’mana, la revedere, ne mai auzim… Daca mi-ar face cineva asa ceva in viata reala ne-am certa zdravan!
Aia cu sexul in avion se intampla si in viata reala. Circula chiar in perioada asta un gif viral cu un tip care i-a prins pe 2 iesind din toaleta.
Nu am niciuna in minte de adaugat in schimb.
Dupa o partida de sex nebun, in loc sa strice un sul de batiste de hartie ca sa se stearga sau sa arunce prezervativul si sa mearga la baie sa se spele, dorm amandoi imbartisati.Probabil nu se mai pot dezlipii.
Comentariu beton!11
Eu sunt uimit de eroii care sunt impuscati/
raniti/ accidentati in proportie de 80%, ajung in spital si dupa 8 ore de somn regulamentar isi smulg toate firele si perfuziile si pleaca ca au treaba iar regizorul e grabit. Pai eu cand m-am taiat la un degetel am vomitat instant si am stat 2 saptamani bandajat (e drept, nu arata prea bine).
Si mai sunt personajele care alearga pe jos urmarite de masini. Alerga mereu in fata! Nu reusesc sa faca niciodata stanga sau dreapta. N-au jucat niciodata „ratele si vanatorii”?
Una care mă seacă maxim: când un cetăţean sună de pe telefonul proprietate personală către alt cetăţean, apelul se face instant, imediat începe să sune. La Vodafon’ nu-i chiar aşa. Aţi văzut.
Îţi place sau nu: 0 0
E tare şi aia când experții se uită pe un ecran la o poză făcută, de exemplu pe stradă, unui suspect, poză pe care o tot măresc şi care, devine din ce în ce mai clară, în loc să se pixeleze cum ar fi normal.
@Mihai Vasilescu – ai uitat de omul care aduce pizza, instalatorul de serviciu sau omul ce curata piscina ce reusesc sa faca sex cu cele mai beton fete / milfe…
Primul care imi vine in minte , Van Damme, in toate filmele, dupa ce mananca bataie de abia se mai misca, in ultimele secunde isi revine miraculos si da cu ei de pamant iesind intotdeauna victorios?
Eu n-am văzut nici un personaj care sa găfăie sau să fie transpirat după o alergătură de vreo câteva sute de metri.
Eu sunt siderată de urmaririle cu mașini prin păduri, în viteză, în pantă… Haide, frate, că mulți, din panică, încurcă frână cu accelerația, și în parcarea de la Mall…
Sau fetele-cochetele, care aleargă după copii/după hoți, după orice, dar machiajul rezistă. Și cănd ajung acasă, primul lucru pe care-l fac, destupă o sticlă de vin roșu, își umplu un pahar mare, și se tolânesc pe canapea. Serios? Nu au și ele de aspirat. De spălat rufe. De călcat… Nu??? Sunt eu obsedată? Că mie-mi sare oboseala, epuizarea, instantaneu, după ce întru în casă. Și m-apucă strânsu’, ștersu’, spălatu’… În fine!
… Dar e ceva ce mi-a atras atenția: ce femei sfioase cunoști tu??? Că eu de când mă știu dorm iepurește, fac ochii mari la orice zgomot, cobor dacă am impresii… A, și am pe noptieră, printre creme, uleiuri, parfumuri, și un spray paralizant. Să fie😜…
Pe mine ma impresioneaza peretii, care au duritatea unui biscut, pe de-o parte si pe de alta parte, acele mese sau usi de frigider, bulletprof, care salveaza vieti, nu gluma😂
1. Cei care salvează lumea sunt mereu americani.
2. Cea/cel care întrerupe o nuntă, de obicei la biserica, și își declară iubirea veșnică, nu numai că nu o ia pe cocoasa dar este și ascultat/ ascultată.
3. Nimeni nu caută locuri de parcare, nici măcar în plin centrul NY sau Parisului.
4. În filmele de groază Toma Necredinciosul moare întotdeauna.
5. Femeile au job de succes, merg la sala, au viața socială și familie perfectă.
6. Descarcat cartușul de mitralieră eroul principal teafăr.
Io unul am o alta problema: sa zicem ca porneste motorul cu firele alea de acolo, dar cum deblocheaza volanul? Ca pana si la Dacia aia batrana, tot trebuia sa vari ceva surubelnita sau ceva in contact si sa il rotesti ca sa deblochezi volanul.Pe astia prin filme cred ca de doua ori i-am vazut sa deblocheze volanul, restul n-au nici o problema.
Nu știu la Dacie,că n-am avut.Am rămas blocat în pădurea Băneasa cu Oltcit-ul.2 copii,nevasta,zăpadă,drum periferic.Am zis să fac ca în filme și mi-a ieșit din prima,pur întâmplător…nu mai făcusem asta,nu sunt în branșa auto și n-am mai încercat.Au trecut 20 de ani și ne mai aducem aminte de minunea asta și acum! N-am mai oprit pana acasa…
eu am facut treaba mare in avion. Acu trebuia sa fac – am facut cumva din picioare si cu presiune 🙂
Mie îmi plac scenele cu bătaie 15 vs 1,și toți ăia atacă pe rând. Sau când cineva e trist, sau rămâne pe afară, sau se întâmplă ceva, în secunda doi tună și apare o ploaie mega torențială.
Mie îmi plac scenele când diverse personaje din filme privesc prin binoclu sau prin luneta pustii și drept Bonus aud “loud and clear” tot ce vorbesc ăia la vreo 500 m distanță, in condițiile in care tu ești undeva camuflat intr-un loc plin de frunze și mai bate și vântul.
Oricine știe să manevreze un avion sau un elicopter.
Partenera care are orgasm in 2-3 minute si care geme de la prima penetrare. Scenaristul ala n-a vazut femeie decat pe Pornhub.
Eu nu am să ințeleg niciodată de ce cei mai versați, profesioniști, inumani, ticăloși teroriști, atunci când plasează o bombă cu delay, o dotează și cu un display de count-down cu leduri roșii…WTF, pentru cine sunt chestiile alea…? Sau e vorba de o minimă sportivitate, adică totuși să vadă adversaru’ cât timp are să demorseze respectiva mașinărie diabolică, că nu e politicos să-l spulberi fără avertisment….
Membrii Mile high club există în realitate și cu siguranță nu călătoresc cu Wizz. Deși nici în avioanele mai mari toaleta nu e cu mult mai mare. Doar că sunt mai multe toalete și restul pasagerilor ori dorm, ori stau cu ochii beliți în ecrane. Când lucram la o companie aeriană o duamnă pasageră a născut în toaletă și a lăsat copilul acolo. Deci se poate.
0 0
Membrii Mile high club există în realitate și cu siguranță nu călătoresc cu Wizz. Deși nici în avioanele mai mari toaleta nu e cu mult mai mare. Doar că sunt mai multe toalete și restul pasagerilor ori dorm, ori stau cu ochii beliți în ecrane. Când lucram la o companie aeriană o duamnă pasageră a născut în toaletă și a lăsat copilul acolo. Deci se poate.
0 0
Mai e chestia aia cind eroul ia bătaie de se c… Pe el, în final arunca pistolu’ sa o ardă parte în parte cu ala de ia făcut mucii haturi juma’ de filma, bate ala la el ca după manualul unui sac de box și cind e terminat are faza aia de awaken hidden atributes…. Și gata… Pt confirmare vizionați filmele lui Van Damme
Toate ca toate, dar de fiecare data găsesc loc de parcare chiar în fața întrării…
„Stii sa conduci?Nuuu!!” ,dar a naibii ca reuseste sa porneasca masina din prima,baga slalom prin tot orasul, sare cu masina de pe pod si parcheaza la milimetru.No,poate sunt eu mai retardata dar dupa njde ore de condus,tot ma asteptam sa ma sune careva de la permise auto si sa-mi zica:”Puisor,te-am vazut prin oras si credem ca am facut o greseala cand ti-am dat permisul…”
In legătură cu aia care sparg parole… Ba cum dreaq poți sa folosești un pc atât de mult fără sa pui mâna pe mouse?
Am eu una: polițistele alea smechere, cu parul desfacut si cu ghetute cu toc, care alearga dupa infractori. Sau legat de pupatul de dimineata: doamnele care se trezesc gata machiate.
Foarte interesant articolul
1. Cum se face ca cel care cade de la etajul 60 (‘inamicul’) se prabuseste exact pe o masina ? Eu cred ca pe acolo e un X mare pe jos si un semn de ‘Atentie, nu parcati ! Cad dusmanii poporului !’, dar banuiesc ca si pe langa cladirile in cauza parcheaza ilegal soferi care nu respecta semnul de interzis, la fel ca prin Bucuresti.
2. Cum se face ca in filme cel care are nevoie de un taxi gaseste imediat unul atunci cand are nevoie mai mare de el ? Sa nu zica cineva ca actiunea se desfasoara exact atunci cand intra schimbul 2 pe taxiuri ! Ar fi interesant sa iasa cineva la orele 15 pe strada si sa caute un taxi pentru Otopeni, sa vedem ce se intampla…
3. Cum se face ca in multe filme de actiune apar personaje carora li s-au implantat cip-uri (cu diverse functii: de urmarire, de numerotare, etc.) dar nu-si dau seama ca le au ? Astia nu merg si ei cu avionul ca sa treaca de scannerele de la check-in ? Nu mai vorbesc ca, dupa o bataie zdravana. li se face electrocardiograma, fie – si mai rau pentru cip – sunt resuscitati electric cu nu’sh cati Jouli. Sau moare cipul si e resuscitat si el ?
0 0
Aia de cumpara 10 cafele pentru colegi si le duc intr o mana alergand pe strada in timp ce vorbesc la telefon rezolvand ceva criza majora; io nici pa mea nu o duc fara sa ma frig de 5 ori si sa alternez mainile cand o car, pffff
Pe mine mă amuză și fazele acelea în care personajul pozitiv se bate cu 10-15 bandiți. Și ăia vin pe rând la cafteală. Ca să fie siguri că o încasează din plin.
Aia ce fac sex in avion sunt, de fapt, înscriși în clubul 8 mile, da’ s-a tăiat la montaj