Primești pe mail o poveste precum cea de mai jos. Și atunci ți se face rușine.
Ea este Giorgia. A descoperit recent blogul meu și, pentru că s-a regăsit în subiectul mult discutat zilele acestea, mi-a trimis ceea ce o să citiți imediat.
Am fost abandonată de mamă când eram foarte mică, nu aveam un an! Nu m-a dorit niciodată, tata a fost cel care a insistat ca eu să mă nasc, ea a încercat să scape de sarcină consumând țigări și alcool în exces. Dar nu a fost să fie, iar eu m-am născut foarte sănătoasă! Apoi nu i-a convenit că nu eram băiat.
După ce m-a părăsit am fost crescută de bunici, de tata și într-un final și de noua soţie a tatei! Tata și cu ea munceau din greu, iar eu îi ajutăm foarte mult în casă la curățenie, la cumpărături, la plătit facturile, chiar dacă aveam doar 7-8 ani! Într-o zi m-au trimis să fac niște cumpărături. Când mă întorceam spre casă nu mi-am data seama că sunt urmărită de un bărbat. A intrat după mine în bloc, m-a trântit pe scări și a început să mă atingă și să tragă de mine. Bineînțeles că am început să țip și să plâng, iar el speriat de gălăgia făcută de mine a fugit! Culmea e că nu a ieșit nici un vecin să vadă ce s-a întâmplat, iar pe urmă familia nu a observat comportamentul meu ciudat pentru că oricum eram un copil mai retras. Dar de povestit nu am povestit nimănui.
A două oară s-a întâmplat la țara, la bunicii vitregi. Bunica mea vitregă era și este o persoană foarte bună, s-a comportat cu mine așa cum nu s-a comportat nici tata. Am fost pentu ea mult mai apropiată decât nepoții buni pe care îi avea! Nu a făcut absolut niciodată diferențe, chiar dacă nu eram sânge din sângele ei. În schimb pe tata nu prea îl suportă!
Într-o dimineață, bunica era cu treburi pe afară, eu dormeam iar soțul ei a început să mă atingă în zonele intime punându-mi întrebări indecente (scârboase aș spune). De data asta nu am putut țipa, pentru că eram prea panicată. Totuși am început să plâng și să-i spun să mă lase în pace, amenințându-l că țip. M-am luptat cu el cum am putut, împiedicându-l să mă atingă mai mult decât deja o făcuse. Când am început să plâng mai tare, m-a lăsat în pace pentru că în camera cealaltă era fratele meu vitreg! Evident că nu am mai rămas niciodată singură în compania lui. Căutam tot felul de motive să-l evit și am reușit!
Nici de data aceasta nu am povestit nimănui nimic! Tata este un om foarte impulsiv și violent, dacă ar fi aflat ar fi fost capabil de crimă! Într-o zi i-am spus că un bărbat alergă după mine să mă bată cu bâta, din cauza altor copii. Tata a coborât la el, nu am văzut ce s-a întâmplat, dar știu că din momentul respectiv omul nu a mai încercat să se apropie de nici un copil nici măcar cu privirea!
După câțiva ani, mai exact pe când aveam vreo 12, tata s-a despărțit de soția lui și am fost alungați din casa în care locuiam. Tata m-a trimis la o mătușă, iar el… nu știu unde s-a dus!
Într-un final, am ajuns la orfelinat. Mi-a fost extrem de greu pentru că pe el îl vedeam o data, de două ori pe an. M-am simțit abandonată pt a doua oară! Am rămas același copil închis în el, dar care avea curajul să înfrunte pe toată lumea și să ia apărarea altora!
La început a fost foarte greu şi uram că trebuie să stau la orfelinat. Dar în momentul când am început să vizitez și alte cele centre de plasament, centre de oameni adulți cu probleme psihice, pe cele pentru copii cu handicap psihic și fizic, un centru pentru persoane infestate cu HIV sau femeile din închisoarea de la Bacău (am organizat un spectacol pentru ele), am învățat să prețuiesc mai mult viața așa cum e.
A fost greu la orfelinat, mi-au lipsit multe lucruri, dar cel mai important pentru mine și pe care nu-l puteam înlocui cu nimic, a fost lipsa familiei! Într-un final m-am obișnuit sau măcar nu mai dădeam foarte mare importantă tuturor lucrurilor urâte ce mi se întâmplau!
Până în momentul când m-am oferit să ajut un coleg! Noi aveam acolo și o fermă micuță cu găini, două vaci și iepuri. În ziua respectivă băiatul acela a întrebat cine vrea să îl ajute, pentru că era rândul lui să dea apa și mâncare la găini, iar el avea altă treabă și trebuia să plece. M-am oferit eu! Mi-a dat cheile și m-am dus. Dar nici nu am ajuns bine acolo, că la câteva minute a apărut și el. Mi-am dat seama imediat ce avea de gând, dar a fost prea târziu!
Degeaba am încercat să fug, mi-a luat cheile și m-a încuiat înăuntru cu el. M-a jignit, a râs de de mine și de ochelarii mei, m-a lovit de mai multe ori și și-a bătut joc de mine! La un moment dat a mai venit încă un alt băiat, care culmea era chiar un prieten de-al meu. Dar a început și el să îmi dea palme, apoi a plecat și m-a lăsat acolo cu primul. Eram șocată, pentru că eu vroiam să îi cer ajutorul.
Am reușit să îi fur cheile celui care mă ținea închisă, dar până să descui ușa m-a prins. A început din nou să mă bată, să mă atingă, timp de câteva ore bune. Când s-a întunecat a venit un responsabil acolo, cineva îi spusese unde eram, dar nu am aflat niciodată cine.
Toată lumea m-a învinuit pe mine! Am încercat să le spun responsabililor ce căutam acolo și ce mi-a făcut respectivul dar degeaba. Temeres lor era lor era să nu fiu însărcinată. În rest îmi tot repetau ca eu sunt de vină, pentru că nu aveam ce să caut acolo! Asta chiar dacă până în momentul respectiv tot timpul ne trimiteau la fermă când era nevoie de ajutor. Acum îmi spuneau că nu aveam de ce să fiu acolo. Aşa că eu am fost găsită singura vinovată. Nimeni altcineva nu a pățit nimic.
Poate a fost totuși vina mea. Știam că respectivul băiat mai fură anumite chestii de prin casa de copii, dar totuși de la furt și până la agresiuni fizice sau sexuale eu spun că este cale lungă!
După tot ce s-a întâmplat, am evitat să fiu singură în compania lor, așa cum am procedat și în copilărie. Dar m-am liniștit doar atunci când, după ceva timp, tipul care m-a încuiat a plecat din orfelinat. Nu din cauza acestei povești, ci pentru că avea obiceiul să fure lucruri din casă. Celălalt băiat, după tot ce a făcut, s-a comportat ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Din toate astea mi-am revenit fără nici un ajutor. Aveam psiholog în orfelinat, dar nimeni nu a considerat că aș avea nevoie de consiliere. Pentru ei oricum eram aceeași adolescentă retrasă și timidă și au crezut că asta face parte din comportamentul meu normal!
Cam asta este o parte din viața mea! Mi s-au întâmplat mai multe lucruri negative decât pozitive, dar toate cele rele m-au întărit și m-au făcut mai puternică!
sursa foto
Ce bine ca exista curajul de a scrie asemenea lucruri, ne trezesc la realitate pe noi, astia care nu avem probleme reale, dar ni le fabricam.Eu, personal, m-am simtit extrem de rusinata in acest moment, am tot ce isi poate dori un om normal de la viata si imi „fabric” diverse probleme care chiar nu au nicio doza de tragism.
Chapeau! pentru oamenii astia care trec prin atatea lucruri rele si au totusi coloana vertebrala, traiesc decent si au si curajul de-a ne da cate o lectie de viata !
Comentariu beton!20
@szqwer, iar pe mine m-a mai impresionat ceva. În afară de câteva virgule, două-trei repetiții de cuvinte și diacritice, textul a fost scris impecabil din punct de vedere gramatical. Îți garantez că 8 din 10 absovenți de liceu de anul acesta, dacă-i pui să-l scrie după dictare, o dau în bară rău de tot. 🙁
@Mihai Vasilescu,mă simt foarte măgulită! Mulțumesc pentru apreciere! Nu mi-e rușine sa recunosc ca nu mi-a placut scoala absolut deloc, invățam numai ca sa trec clasa dar la limba si literatura română am fost destul de atentă, incat sa învăț să scriu cât de cât corect!
Comentariu beton!29
@Giorgia, nu ai de ce să te simți măgulită. Poate doar mândră pentru ceea ce ai reușit să fii.
Trebuie să reușim să mergem inainte! Nu putem rămâne ancorați in trecut! Ni s-a dat viața ca s-o trăim!
Comentariu beton!15
Mihai, m-ai facut sa-mi fie rusine. Eram plina de nervi ca am ramas fara lapte in casa. Apoi am citit articolul Giorgiei. 🙁
@mada,si eu mă enervez maxim cand rămân fara lapte, sunt dependentă de cappuccino!
Comentariu beton!12
Esti draguta. :)))
@mada,până rămân fără lapte:))))
@mada, știu ce zici. 🙁
Giorgia, am sa le citesc articolul si copiilor mei. Sper sa inteleaga cate ceva din el. Daca nu o sa-l salvez si o sa-l mai citesc si peste cativa ani. Esti minunata. Si curajoasa.
@Rossana,multumesc frumos!
Boss, esti mare!
Giorgia, respect!
@zorro,mulțumesc!
Mihai, acesta este unul dintre motivele pentru care iti citesc blogul. Desi nu am rezonat cu multe dintre textele tale azi mi-au dat lacrimile. Giorgia este un exemplu pentru multa, foarte multa lume.
@Daniela,nu mi-am dat seama ca va avea acest impact articolul! Mulțumesc!
Pentru cum m-a facut fata asta sa ma simt cand citeam, azi mi-am schimbat numele.
@Pinguinul trist, m-ai lasat fără cuvinte…
Tot respectul pentru astfel de oameni care au curaj din două puncte de vedere : să scrie despre lucrurile urâte și atât de intime și, mai ales, să găsească o urma de pozitivism și să meargă mai departe 🙂 tot respectul meu , Giorgia 🙂
@Carmen,nu mi-a fost usor sa ii scriu lui Mihai despre asta tocmai din motivul ca este barbat dar in ultima perioada am inceput sa citesc foarte multe bloguri, e singurul cu care rezonez cel mai mult! Mulțumesc! 🙂
@Giorgia…cuvintele sunt de prisos. Orice as spune, ar fi vorbe goale. Respect maxim copila draga. Multa, multa putere sa razbati. Vointa ai, inteligenta clar…astea sunt semnele unei luptatoare…iti tin pumnii si iti trimit un gand bun.
Acum, sincer, dupa ce am citit postul tau, imi dau seama ca viata de aici, de langa Ecuator, e chiar misto de tot…:))
@Sorin,nu stiu cat de copila mai sunt ca am o vârstă nu prea fragedă, ca sa spun asa! Iti multumesc frumos pt gândurile frumoase!
@Giorgia..imi cer scuze, nu ti-am stiut varsta…am intuit ca ar fi undeva la 17-18 ani si, fata de mine, esti o copila…toate cele bune
@Sorin,fara scuze ca ne suparam! Am 29 de ani, au trecut cam in jur de 13 ani de la ultima…intamplare!
Of doamne,sper ca ai inteles faptul ca tu nu ai avut nici o vina.Si mai sper ca toate fetele care trec prin asa ceva sa mearga direct la politie.Sa cheme presa si orice televiziune daca cineva le spune ca a fost vina lor.Si mai sper ca oamenii sa invete ca nu e normal sa treci pe langa cineva agresat pe strada si sa nu iei atitudine.Imi pare rau atat de rau pentru tine si pentru ce ti s-a intamplat…Din pacate unii dintre noi inca au o mentalitate de rahat ca altfel nu am cum sa-i spun.Te imbratisez si ai grija de tine!
@vio.p,nu m-am gândit niciodată ca as putea fi eu vinovată, am stiut întotdeauna sa fac diferența intre bine si rău! Am fost vinovată doar pt că am tăcut! Ar fi trebuit să insist mai mult! Dar când nimeni nu mă asculta… Mulțumesc frumos!
Felicitari Giorgia ! Ai reusit să treci peste tot răul făcut, cu fruntea sus!
@Silvia Duma, mulțumesc frumos!
Lecție de viață. Jos cu pălăria!
Mulțumesc frumos!
Am citit si primul comment la al tau la articolul lui Mihai si ma bucur ca ai dat curs invitatiei lui de a povesti . Este o lectie de viata pe care nimeni nu o merita,dar daca ai trecut peste ea si ai ramas OM cu coloana vertebrala dreapta meriti toata aprecierea si tot respectul oamenilor din jurul tau .Si eu am crescut la orfelinat ,asa se numeau pe vremea lui Ceausescu {acum sunt centre de plasament} din cauza ca tatal meu a murit cand eu aveam doar doi ani si mama a vrut sa se recasatoreasca, iar cel pe care_l vroia de barbat nu o accepta cu doi copii,dar asta s_a intamplat cu foarte multi ani in urma .Atunci erau case de copii separate pentru fete si separate pentru baieti asa ca nu aveam cum sa ajungem in situatii de genul asta,Si chiar daca am crescut la orfelinat acum ma simt un om impinit .Am doi baieti mari si frumosi si un nepotel MINUNAT.Asa ca draga Giorgia capul sus si o viata .frumoasa,plina de bucurii si realizari iti doresc.A fost cel mai lung comm pe care l_am scris pana acum .
@dede cati, imi pare rau pt pierderea tatălui atat de devreme! E foarte trist cum unii parinti aleg sa se descotoroseasca de copii in acest fel! De multe ori si eu m-am intrebat de ce tata m-a lasat la orfelinat si de curând am aflat cate ceva, unul din motive la fel ca la dumneavoastra , cunoscuse o femeie iar ea nu ma accepta si pe mine! Felicitări pt viata implinita si pentru cei 2 baieti, sa va traiasca si sa fie sanatosi, asemenea si nepotelul! Si eu sunt măritată si am 2 fetițe superbe, lumina ochilor mei!!! Mulțumesc frumos pt incurajare!
Nu am vrut să bifez „nu îmi place”. Îl rog pe Mihai să-l debifeze!
@gheo, Mihai nu mai are cum să debifeze. Dar ești iertat. 🙂
@gheo.Chiar ma si gandeam cine mi_o fi dat thumb down ???? Deci tu esti cu pricina ??? Pe bune nu aveam niciodata de gand sa_mi spun o parte din viata ,dar azi m_a luat putin valul .Si uite inca odata se dovedeste ce generos e Mihai ca te_a iertat…@Mihai..Haide Steaua….
@dede cati, cu Steaua m-am cam lămurti cum stau lucrurile anul ăsta. 🙁
@dede cati. Stii ce e interesant? Tata a crescut si el la orfelinat, pentru ca nu avea tata, iar maica-sa nu a vrut sa il creasca. Uite ca a ajuns om la casa lui si, ce e mai importanat, are o familie ok, acum e la pensie si ingrijeste motanul, cateaua si gradina din jurul casei, alaturi de mama. Sa stii ca am observant un lucru: multi dintre copiii crescuti la orfelinat au capatat o forta fantastica, au luptat din greu si au razbit, ajungand oameni mai mult decat ok. Se pare ca aceste greutati reusesc sa faca din unii din ei niste luptatori adevarati. Atunci cand intalnesti oameni de genul asta, sau cand auzi despre ei, nu poti decat sa te inclini in fata lor. Felicitari pentru modul in care si tu ai luptat si ai reusit sa invingi greutatile. Ma bucur sa ne cunoastem…macar virtual…
Comentariu beton!11
@Sorin. Si eu sunt incantata de cunostinta …..mai ales ca_mi plac teribil commenturile si umorul tau .Si da, ai mare dreptate si din orfelinate pot iesi OAMENI.
@dede cati, @Sorin, aveti dreptate legat de cei ce au crescut in orfelinate. Si eu am un astfel de exemplu. Avea 13 frati si el era cel mai mic dintre ei. A ajuns la orfelinat iar la maturitate a ajuns rector universitar. Toata viata si-a ajutat familia desi el fusese singurul dintre frati trimis la orfelinat. Avea o forta si o determinare exemplara. La primul curs cu el povestea studentilor viata lui. Toti ieseam rusinati din sala, dar cu lectia invatata. Si lectia de viata si cursul lui, pentru ca era si un profesor foarte bun.
@dede cati sarut mana pentru apreciere…am uitat mai sus un lucru esential, pe care l-a reusit tata…cel mai bun, cel mai frumos, cel mai extraordinar (stiu, extraordinar nu are grad de comparatie, dar a sunat super manelistic…si mi-a placut)..deci, cel mai si cel mai lucru pe care l-a facut…ghicesti care?…:))
Degeaba primesti o punga cu lamai, daca n-ai si apa, nu prea iese limonada… Apoi mai ramane faza cu indulcitul limonadei, cand fiecare o indulceste cum poate…
Se pare ca Georgia a reusit. Felicitari!
@vasilecool,Cand se intampla astfel de lucruri in viata unei femei are de ales, intre a-si plange de mila sau a merge înainte cu fruntea sus chiar daca majoritatea o arata cu degetul! Pe mine m-a incurajat faptul ca nimeni nu a stiut de fapt ce s-a întâmplat, atunci cand mi s-a întâmplat pt a treia oara, le-am aratat ca nu imi pasa de ceea ce cred ei, nici nu am încercat niciodata sa aflu ceea ce vorbeau pe la spatele meu, chiar nu m-a interesat!
Georgia esti o fata curajoasa ,ai respectul meu pentru faptul ca poti povesti aceste fapte neplacute si noi ceilalti putem sa invatam sa fim mai buni si mai umani cu cei din jur care nu au norocul sa creasca intr- o familie (cu mama, tata,frati ,surori si bunici_)normala.Te felicit ca ai depasit toate aceste orori si te rog sa nu renunti niciodata la visele tale.Cei care ti-au gresit vor plati candva!
@Loredana Varlamov, Mulțumesc frumos!
Giorgia, esti un exemplu pentru noi toti. Am citit dimineata articolul si am fost foarte impresionata de povestea ta. Esti extraordinara si sunt foarte bucuroasa de faptul ca ai trecut atat de bine peste astfel de traume. Tu esti un om extrem de puternic, ce a reusit sa isi cladeasca o viata implinita. Ma gandesc cu groaza la cele ce nu au fost la fel de puternice ca tine.
@Ana R, din păcate exista si femei care nu au trecut peste, poate nu au fost indeajuns de puternice sau motivate! Eu nu stiu de unde am găsit forța sa merg inainte! Am preferat sa dau cumva uitării toate aceste episoade si sa nu le las sa ma afecteze mai mult, eram conștientă ca nu am cum sa uit asa ceva dar macar am incercat sa nu ma las copleșită, altfel nu as fi reusit sa trec peste! Vreau sa mentionez ca sunt o optimista incurabilă! Întotdeauna am sperat ca intr-o zi imi va fi bine și mie, iar daca ma uitam doar in urma nu as fi ajuns azi aici!
@Giorgia…Eu cred ca forta fiecaruia vine din interior…probabil ca genele mostenite de la parinti, bunici, de la „ancestors”, habar nu am. Sunt fericiti cei care reusesc sa treaca peste toate partile mai putin frumoase ale vietii. Din pacate, asa cum spuneai bine, sunt oameni care nu reusesc sa treaca peste: nu inseamna neaparat ca sunt oameni slabi, pur si simplu, poate sunt mai sensibili. Ei, uite, aici intervin cei din jur…oamenii care reusesc sa te sustina, pe tine, cel care nu poti sa treci peste o anumita perioada sau un anumit episod, oamenii care au rabdare si care reusesc sa te ajute sa te ridici.
Din fericire, toate comment-uri-le de astazi m-au uns la inima. Am descoperit aici, la Misu pe blog, oameni exraordinari si nu pot decat sa ma bucur ca fac parte din aceasta „societate” aleasa….
@Sorin,cand am spus ca unele nu au fost indeajuns de puternice nu m-am gandit la ele ca ar fi slabe! Fiecare persoana reactioneaza diferit in anumite situații! Sunt persoane care chiar si cu ajutor nu au reusit sa treaca peste, probabil din cauza ca au avut un impact mai mare asupra lor situatiile respective! Vreau sa subliniez faptul ca nu am fost violata, s-a ajuns destul de aproape si poate de asta am reușit sa trec altfel peste! Nu stiu cum as fi reacționat daca s-ar fi intamplat si nici nu vreau sa ma gândesc! Sunt persoane cu un caracter de fier care pot claca la un moment dat!
Iar in legatura cu oamenii minunati, de aici care mi-au spus o vorba buna, m-au incurajat si carora vreau sa le mulțumesc din nou, tind sa cred ca ii întâlnesc doar in mediul virtual! Au existat in viața mea multe persoane care m-au dezamagit, incepand cu părinții mei dar niciodată nu mi-am pierdut speranta ca oamenii buni încă mai exista si azi mi s-a dovedit acest lucru, chiar daca virtual dar in spatele acestui virtual sunt oameni reali!
@Giorgia..asta spuneam si eu…nu inseamna ca cei care nu pot trece peste anumite momente sunt oameni slabi..pur si simplu poate sunt mai sensibili. Cat priveste oamenii de aici, sincer, si eu m-am bucurat sa cunosc multi si, chiar daca e un mediu virtual, de cele mai multe ori ii simt aproape.
Pentru mine, fiecare post al lui Mihai imi ofera o gura faina de oxigen, iar comment-uri-le sunt dementiale…am intalnit aici oameni cu un umor fantastic, oameni de la care stiu ca pot invata ceva, iar fiecare intamplare povestita are substratul ei de umor si cate o invatatura ascunsa.
Postul de genul celui pe care l-ai scris tu, chiar daca este trist, ascunde niste lectii profunde si prinde bine…ne ajuta sa meditam putin …oricum, inca odata, tin pumnii si ganduri bune…si, tot pustoaica esti…:))
Uneori chiar ma simt pustoaica :)) mai cobor la mintea copiilor mei, care nu mai sunt chiar asa mici(6 ani jumate si 9)
Mă inclid dublu astăzi.
Pentru Mihai, el ți-a cerut să ne spui așa frumos și trist în același timp.
Georgia, ești o curajoasă a vieții și nici nu are cum să nu ți se întâmple lucruri bune în viață.
Mulțumesc că ai împărtășit cu noi fragmentul asta, mie mi-a făcut un gol pe dinăuntru și mai am și la ce cugetă zilele astea.
@lectorarumana, eu doar am propus, dacă Giorgia nu avea curaj…
@lecturaumana,multumesc eu!
@Sorin. Ti_am dat like …si daca nu mai vreun frate sigur.. cel mai ..si cel mai ..si cel mai ,de trei ori ESTI TU…Prea simpla intrebarea,si prea multe indicii…hahhaaaa
@dede cati…saurt mana pentru like…postul ala a fost o manifestare de modestie…tarzie….Acum, serios, mai am o sora si, la noi e clar..eu sunt baiatul lui mama si ea e fata lui tata…asa a fost mereu si asa va fi… una peste alta, amandoi am ajuns ok si sunt mandri de noi..s-au chinuit mult, au facut sacrificii, dar acum eu zic ca sunt fericiti..mai vor cativa nepoti sa le scoata peri albi, dar, mai vedem…
@Sorin .Pai este timpul sa le rasplatiti si voi sacrificiile …..dar doamne fereste sa nu duci vreun pui de negruta sau negresa pe la ei ..cu toate ca este mortala combinatia dintre… white and black.
@dede cati. Mama mereu spunea ca nu o intereseaza cu cine vin acasa, atata timp cat ne intelegem noi, ea nu are ce obiecta….pana am prins-o cu minciuna…am avut o prietena de 1,90 (eu am doar 1,81) si, daca o vedeai ce fata a facut..priceless…dar, culmea, nu a comentat nimic…doar se urita acru si maruntea din buze cand credea ca nu o vad…:)). A doua faza si cea mai tare a fost cand am venit acasa cu o alta tipa, tiganca de langa Ploiesti…fata curat, ok, dar, se imbraca traditional…sa lesine coana mare si alta nu.
De paste, cand am fost acasa, i-am soptit, asa, suav, de posibilitatea unei negrese…privirea ei? ..priceless…bine inteles ca i-am zis ca e o gluma si si-a mai revenit din lesin. Dupa, am observat ca a incceput sa se duca si mai des pe la biserica din sat…:))..plus ca dipareau collie de hartie..cred ca dadea acatiste la greu…
Acum, trecand peste glume nebune, eu sunt convins ca tot romancele sunt cele mai frumoase din lume si, am decis….ma insor cu o olteanca, la inceput…face asta draoste ca o nebuna, de o sa scoata fulgii din mine…dupa cativa ani, cand m-oi mai linisti, o ardeleanca…face aia niste mancaruri, de o sa ajung iar la 135 de kg….si, la sfarsit, o moldoveanca..facea aia niste parastasuri…hai sa fiu iubit…:))
@Mihai,app de imaginea articolului,de unde ai stiut ca imi plac lamaile?:))
@Giorgia, n-am știut. Mă și mir că-ți mai plac, după câte ai stors la viața ta.
@Mihai,poate asta e si motivul ,m-am obisnuit cu gustul asta…
Nu am citit decat cateva comentarii referitor la cele povestite asa ca imi cer scuze daca repet ceva spus de altcineva inainte.
Prin cate incercari a trecut Giorgia este un model demn de urmat, taria cu care a stiut sa treaca peste acele intamplari si curajul de a povesti si a nu se inchide in sine dau dovada ca daca esti optimist in viata totul se va rezolva cu timpul.
Nu cred ca multi au acest curaj si e de apreciat ceea ce a facut ea cu toate ca pentru noi cititorii a rascolit in mintea ei amintiri dureroase.
Prin orice incercare grea trecem e bine sa nu uitam si sa putem spune si altora poate au cate ceva de invatat din ea.
@Marian,banuiesc ca esti acel Marian care il stiu, multumesc si nu doar pentru ce ai spus aici! Multumesc pt prietenia ta si ca m-ai sprijinit, încurajat si sfătuit de cate ori am avut nevoie!
Da, am uitat ca mai bine treceam Piku.
Nu ai pentru ce multumi… te-am sfatuit mereu ca pe mine insumi cu o singura diferenta: tu ascultai sfaturile mele nu ca mine 😀
Foarte „atingaret” ca sa zic asa, articolul, Giorgiana tin sa iti multumesc si eu pentru.el, asa mai vedem si noi ca nu totul se rezuma la i.phone. Am un prieten care a crescut la orfelinat si nu a avut o viata usoara dar o povesteste cu asa un talc ca e imposibil sa nu razi si de cele mai triste situatii, intradevar un mare caracter si ma bucur enorm ca il am prieten. „Succesuri” nemasurate in continuare si sper sa ai o viata usoara si fericita.
@radu,multumesc frumos!
@Victor, mulțumesc, asemenea, multă sănătate!
Offff! Chiar e greu pe lume! Am (re)descoperit astazi – de doua ori – ca trebuie sa tac chitic si sa merg mai departe, privind altfel lumea. Si sa stiti ca la aproape 45 ani e destul de greu. Povestea asta e una din cele doua situatii pe ziua de azi care ma face sa incerc sa imi revizuiesc prioritatile. Sigur lucrurile ce mi le-am propus nu mai sunt cele mai grele pe lumea asta! Multa sanatate! Tuturor!
Giorgia, felicitări pentru curajul tău de a merge mereu spre bine și de a vorbi despre lucrurile rele din viața ta. … asta îmi arată ce puternică ești ! Felicitări! Și-mi place că nu ți-ai pierdut umorul…. Acum numai Louis îmi cântă prin cap : „Giorgia, Giorgia. ….”
@Elena P, chiar am simțul al umorului foarte bine dezvoltat! Mi-am dorit întotdeauna o viață fericită iar pentru asta trebuia sa las toate lucrurile urâte ce mi s-au întâmplat in urmă nu a fost usor dar in viață importantă e voința! Mulțumesc frumos!