Sunt momente în viaţă, când simţi că n-ai trăit degeaba

Iar acesta este unul dintre ele. Ceea ce o să citiţi mai jos este un email, pe care mi l-a trimis un cititor vinerea trecută. Nu am editat absolut nimic, nici măcar diacritice nu am pus, în ideea de a păstra mesajul exact cu forma şi conţinutul original. Am cerut doar permisiunea să-l public şi să folosesc numele real al expeditorului.  

Salut Mihai,

Am inceput sa iti citesc blogul anul trecut prin mai si de atunci il citesc zilnic. Dimineata la munca, abia astept sa primesc alert-ul cu noua ta postare. Sincer, blogul tau e singurul blog pe care il urmaresc. Am incercat sa citesc si alte postari ale altor bloggeri, ca sa imi omor timpul petrecut prin mijloacele de transport, dar nu ma regaseam in ele.

De ce vreau eu sa iti multumesc, gasesti in urmatoarea postare: https://mihaivasilescublog.ro/2013/02/25/guest-post-ul-de-la-arhi/

Povestea mea e ca am fost gras de cand ma stiu. Am aproape 30 de ani si nu tin minte sa fi fost slab. La apogeu aveam 140 de kilograme si nu vreau sa ma dau pe dupa dud ca m-am ingrasat pe fond nervos sau am probleme cu ‘glanda’ si alte scuze retarde pe care le-am tot auzit. In facultate beam cel putin o sticla de Pepsi de 2.5 litri pe zi plus mult, mult, mult junk food. Si toate acestea adaugate unei vieti de gamer rezulta intr-o silueta de invidiat.

Am inceput prin facultate (2008) sa merg la sala si pentru inceput am slabit pana pe la 125 de kilograme si deja ma simteam bine. Depuneam mult efort (tin minte si acum prima saptamana de sala cand nu mai eram in stare nici sa urc sacrile din cauza durerilor) dar din pacate nu m-am tinut decat 5 luni. Apoi am inceput sa lucrez si sala a trecut pe planul doi. Totusi am reusit sa ma mentin si in 2013 am inceput iar si am ajuns pe la 115 kg. Dar la fel ca prima data, dupa 3 luni am renuntat.

Apoi, la sfarsitul lui 2013, mutandu-ma in Hamburg am inceput cu berea si cu viata buna de inginer in Germania. Nici nu iti dai seama cum am putut petrece campionatul mondial de fotbal si sezonul gratarelor de vara trecuta. Incepusem din nou sa capat proportii. Asta pana cand, in timp ce eram in concediu in Praga si ma reculegeam dupa o noapte grea, am citit postul amintit mai sus. Am vazut si citit multe poze si discursuri motivationale dar nu stiu de ce a ta chiar m-a marcat.

Cand m-am intors acasa am inceput sa merg cu bicicleta. Aveam coaiele mov de la bicicleta si cand ma asezam pe un scaun parca ma asezam pe un amestec de sticla sparta cu cuie udate cu acid sulfuric. Insa am continuat pana cand intr-o zi mi s-a stricat bicicleta (nu au trecut decat 2-3 saptamni). In timp ce asteptam piesa de schimb de pe amazon am inceput sa alerg urmand o aplicatie care promitea ca te ajuta sa alergi 10 km in 14 saptamani. Asa ca am inceput usor cu 2, 3, 5, 6 km si dupa doar 7 saptamani am ajuns si la 10 km. Cred ca stii acel sentiment cand depasesti un astfel de prag psihologig. Cateodata stau si ma gandesc ca aveam vremuri cand dupa 2 minute de alergat pe banda imi revedeam copilaria si jumate’ din calea lactee iar acum alerg lejer cel putin o ora.

Azi a fost o zi mare pentru mine pentru ca am reusit sa scad sub 100 de kg un prag psiholigic dupa care am alergat mult. In plus, sunt in cea mai buna conditie fizica din viata mea. Stiu ca mai am mult de tras dar inca ma mai tin tare dupa 7 luni de cand m-am reapucat de slabit.

Pentru asta vreau sa iti multumesc, ca ai reusit, printr-o simpla postare sincera si plina de umor, sa ma motivezi si sa imi dau seama ca se poate.

Toate cele bune si multe postari in continuare,

Cosmin Anitei

Cam atât am avut de spus pentru azi. Eu, Mihai Vasilescu, am influenţat în bine viaţa unui om complet necunoscut. Priceless!

  Acum îi aştept pe cretinii care zbierau pe aici că sunt un nesimţit care-şi bate joc de graşi. În special pe domnişoara asta.