Din căte înţeleg eu, în Ţara Românească ar fi la ora asta cam pe la 3 milioane de cititori de bloguri si vreo 7 milioane de utilizatori Facebook. Nu e rău, vă spun, nu este deloc rău. Dacă ne mai gândim şi ca stăm printre cel mai bine în Europa la viteză internet, aproape că nu-ţi vine să crezi. 

Ei bine, se pare că toată lumea începe să se prindă cum stă treaba cu online-ul şi apar din ce în ce mai des oportunităţi de a învăţa câte ceva nou sau de a interacţiona cu cei din interiorul acestei industrii.

Pentru că mie imi plac ambele (şi să învăţ şi să interacţionez) m-am hotărât să mă înscriu la Social Media Summit 2015. Ceea ce am şi făcut, iar oamenii m-au primit. Vestea bună este că bloggerii au acces gratuit. Care mai aveţi chef să veniţi şi să daţi ochii cu mine pe acolo, găsiţi tot ce aveţi de făcut aici (trebuie să trimiteţi un simplu email).

Fiţi liniştiţi că nu stau să vă povestesc acum care o sa fie programul şi ce-o să se discute pe acolo. Dacă chiar vă interesează, aveţi tot ce trebuie pe site-ul oficial SMS 2015.

Dar, ca să mă invidiaţi totuşi un pic, vă spun că printre speakeri este Vlad Tăuşance. Cum adică nu ştiţi cine mai e si ăsta? Dar de Klaus Iohannis ati auzit, da? Ei bine, Vlad este tipul din spatele campaniei online care l-a propulsat pe Primarul din Sibiu la Cotroceni. Acum parcă v-ar interesa, nu? 😉

Şi mai sunt chestii cel puţin la fel de atractive în defăşurător, da’ ia mai puneţi mâna şi informaţi-vă şi singuri, că prea v-am dat totul mură în gură.

Deci ne vedem pe 18 Februarie, la Hotel Howard Johnson Bucureşti, da?

mihai_vasilescu_sms2015