Tocmai am iesit de la Mega Image. Ma gandeam la o chestie: daca tot ti-ai angajat niste oameni, nu mai bine ai incredere in ei, in loc sa le arati ca in fata ta nu valoreaza nici cat o ceapa degerata? Si mi-a venit chestia asta in cap, cand am asistat pentru a nu stiu câta oara la modul in care ti se aplica reducerea la casa.

Poate stiti ca astia de la Mega, au niste produse cu vanzare accelerata. Sunt cele carora le va expira in curand termenul de garantie. Asa ca sunt trecute pe pret special, redus cu 50%. Na, e ok, vor oamenii sa scape de ele si sa faca si un ban, in loc sa le arunce dupa ce expira. 

Da’ nu stiu daca ati observat cum anume se desfasoara toata treaba asta. Va spun eu, daca nu stiti. Casiera scaneaza produsele si apoi zbiara tare, sa se auda in tot magazinul: “reducereeeeee”! In momentul acela, un tip a carui ocupatie in cadrul super-market-ului imi scapa (de obicei burtos, da’ nu e o regula), se apropie si scaneaza un badge, ca sa poata aplica femeia discount-ul.

Si stateam eu si ma intrebam: cu ce-au gresit mă fetele alea de la case, ca ajungi sa te porti asa? Si cu ele si cu clientii. Pentru ca nici pentru mine nu e prea placut sa asist la proces. Ai sase case mari si late, chiar nu poti sa controlezi treaba asta discret, nu prin acest procedeu care mie-mi spune doar atat: sunt paranoic, am impresia ca toata lumea ma fura.

Fix din acelasi motiv nu mi-am lasat in viata mea rucsacul in dulapioarele lor de la intrare. E ca si cum m-ar suspecta dinainte sa intru in magazin. De ce sa ma simt eu prost, pentru ca ei sunt dusi cu capul? Sa urmareasca pe camere ce fac, sa ma roage burtosul cu badge-ul sa-i arat ce am in el, dar sa nu ma faca hoț fara niciun motiv. Pai asa ne facem noi o mega imagine?

Da, da, doresc si punguță…

mihai_vasilescu_mega_image