În general îmi cumpăr toate căcaturile (ciungă, măsline, câte un biscuite, cafea) de la același chioșc. De ani de zile, niciodată, dar absolut niciodată, nu am luat înapoi mărunțișul. Dacă primeam rest ceva ce nu putea fi luat sub formă de bancnotă, îl lăsam obligatoriu acolo. Nu că aș fi eu prea darnic, dar mă enervează de mor să simt monede zăngănind prin diverse buzunare.

Ah, trebuie să nu uit să vă povestesc ceva apropo de asta cu măruntul. Săptămâna trecută eram cu prietenul I. la o bere. Când am plecat spre casă, ne-am oprit să ne luăm ceva de la Luca (ăia cu covrigii). Când să plătim, ne-a intreabat fata de acolo dacă nu avem douăzeci de bani. Eu am ridicat din umeri, dar prietenul I. și-a dat geanta jos de pe umăr și a scos tacticos un portofel din ăla mic, cum au fetele și a pescuit tacticos de acolo suma cerută. Să mor dacă mă așteptăm la o figură din asta din partea lui. Care ați mai citit pe aici și cunoașteți personajul, înțelegeți perfect de ce.

Să revenim la oile noastre. Deci eu de la chioșcul ăsta nu am luat înapoi restul mărunt niciodată, ani buni de zile. Să va mă spun că nu e Cora sau Auchan, că să nimerești de fiecare dată la altă casă? Aici e același vânzător tot timpul. Care zicea „multumesc frumos” (când avea chef să zică, când nu, mormăia ceva) și băga restul la teșcherea.

Zilele trecute eram acolo să iau o cafea și ceva dulce. Nu mi-au ajuns banii pe care-i aveam la mine. Îmi mai trebuiau vreo treij’€™ de bani. Acu’ și pentru că nu sunt din cale afară de rușinos, darămite având în vedere și antecedentele, am zis cu inima ușoară:

-Dați-mi așa, că trec eu mai încolo sau mâine să vi-i aduc.

Parcă l-am lovit cu un par drept în moalele capului. Băbăiatule, s-a uitat ăla într-un fel la mine, de brusc m-am înroșit la față. Avea un aer nemulțumit și jignit, ceva ce n-ați văzut. A ţâţâit scurt din buze și apoi a grohăit:

-Bine, dar să nu se mai întâmple!

Ei, dragii mei, și acum să-mi spuneți voi dacă știți senzația aia care te încearcă în momente d-astea. O știți? Aia în care îți vine să zici “păi f*tu-ți morții mă-tii, atâția ani de zile am tot lăsat restul aici, de puteai să-ți iei apartament în rate și acum când s-a întâmplat o singură data, mă iei cu din astea”??? Hai că știți ce zic, e imposibil să n-o fi încercat și voi măcar o data în viață.

După care am stat și am tot cugetat de ce se întâmplă asta. Și mi-am dat seamă că este exact ca în oricare altă situație, de același gen, din viață: oricâte lucruri bune ai fi făcut pentru cineva, se șterg instant cu buretele la prima greșeală. N-ați văzut cum e când depeni amintiri cu prietenii? Niciodată nu aduci în discuție ceva de genul: “mai ții, mă, minte când am ajutat-o pe bătrâna aia să traverseze?”. În schimb îți vine instant: “coaie, îți mai aduci aminte când ne-am căcat în lift?”. Păi puteai să ajuți tu un azil întreg de babe și moșnegi să traverseze, rahatul lăsat în ascensor va cântări întotdeauna mai greu.

Spuneți voi, greșesc eu cu ceva?

De-aia ziceam: o singură dată, când ai făcut ceva rău, o să fie mai important decât toate celelalte dați în care ai fost bun de pus pe rană. Prin urmare, voi demara luptă împotriva acestei anomalii comportamentale: începând de azi voi lua restul de fiecare dată!

mihai_vasilescu_monede

 

sursa foto