A fost prima mea iubire. Am placut-o de cand am vazut-o intaia oara. Numai ca eu eram copilandru, iar ea apartinea altuia. Dar asta nu m-a impiedicat sa ma uit cu jind dupa fundul ei. Am revazut-o multi ani mai tarziu. Apartinea altcuiva, mai imbatranise, dar se tinea tot bine. Atunci am hotarat ca trebuie sa fie a mea. Am strans din dinti, am rabdat si pana la urma am invins: a fost a mea. Nu pot sa va descriu senzatia pe care am avut-o cand am dus-o prima oara prin oras. Desi avea deja o varsta, era fasneata si inca infipta. Mie imi placea s-o „calaresc”, iar ea se lasa „calarita” cu placere. Aproape doi ani am fost nedespartiti.  Ma mai lasa din cand in cand, dar apoi isi revenea si eram din nou impreuna, nedespartiti. Am pierdut-o intr-o zi de decembrie urata si friguroasa. Nu vreau sa-mi aduc aminte. Un accident oribil pe autostrada si am ramas fara ea. Am supravietuit, dar ceva din mine era iremediabil pierdut. Am si acum in ochi, silueta ei stalcita, pe zapada proaspat cazuta.

Aproape o uitasem. Rar de tot ma mai gandeam la ea, cand ma uitam pe poze vechi, in care apaream impreuna. Cand, zilele trecute, mi-a cazut sub ochi un articol pe net. M-a strafulgerat. Era ea si parca nu. M-am uitat mai bine. Semana uluitor cu ea. Era exact cea pe care o pierdusem eu, dar mai tanara si mai frumoasa. Mi-o doresc. Trebuie sa fie a mea!

Cea pe care am pierdut-o:

mihai_vasilescu-dacia1100

 

Cea regasita:

mihai_vasilescu-dacia1100-2