4,543 cititori

Două idei care îmbină perfect business-ul cu sexul

Săptămâna trecută am fost la un eveniment unde am socializat cu ajutorul unui buldog francez în vârstă de trei luni. Mai precis, l-am ținut în brațe câteva minute și apoi a stat lângă noi la masă. Păi voi credeți că era vreo reprezentantă a sexului slab frumos pe-acolo care să-l observe și să nu afișeze instant cel mai larg zâmbet pe care-l avea în arsenal? Sau chiar, ălea mai curajoase, sa nu vină să-l mângâie și să-l “ghigi-ghigi”? Exclus! Nu ai cum să reziști unui cățel cu fața aia. Poți să fii tu prințesa gheții și regina neîncoronată a frigidității, când vezi de aproape niște puppy eyes, te topești toată, iar dacă te mai și linge pe față, deja o jumătate de orgasm s-a produs.

Continuarea