3,805 cititori

Erudiţie, numele tău este “Gigi Becali”

Nu am ce să comentez. După ce citiţi paragrafele (pe care doar le-am preluat nemodificate de pe digi24) şi vedeţi video-ul, vă faceţi şi singuri cruce, fără să mai aveţi nevoie de mine.

Dacă tu ai să citești cartea asta, asta-i cea mai interesantă, „Muntele”, plângi! Chiar eu am plâns, când am scris-o p-asta! Dac-o citesc acum pe cartea asta, eu, care am scris-o eu, eu și-acuma plâng! Că sunt lucruri prea frumoase! Care nu poate să scrie Manolescu așa ceva! Și nici Pleșu nu poate să scrie așa ceva! Trebuie să simți așa! Nu poți să scrii ceea ce nu simți! E adevărat, sunt unii filosofi, cum este Liiceanu, care e atâta de inteligent, încât el poate să scrie ceea ce nu simte. Sunt unii atâta de deștepți!”, mărturisește George Becali.

„Cărțile astea cinci acum sunt la Biblioteca Congresului American. Acolo au fost trimise! Le-am trimis eu că mi-au cerut! Am și eu prieteni prin America, pe la Washington, pe-acolo, care mi-au zis „Vreau cărțile tale, vreau să le studieze cineva, le-aduc la Congres””, povestește Becali.

Timpul petrecut în temniță a fost, cu siguranță, cel mai folositor și prețios din viața mea. Aceasta pentru că, astfel, am cunoscut drumul Mântuirii. Pe care, chiar dacă credeam că-l știu, nu-l cunoșteam nicidecum. Ce-am scris pe spate face cât toată opera lui Manolescu!”, spune George Becali.

mihai_vasilescu_gigi_becali

Pentru conformitate, puteţi savura toate astea şi video:

Digicult | „Editura Penitenciarul”. Cum se scrie o carte în închisoare. Alte detalii și mărturii, aici: http://bit.ly/1SblbdZ

Posted by Digi24 on 23 Ianuarie 2016

55 de păreri la “Erudiţie, numele tău este “Gigi Becali”

  1. “Dac-o citesc acum pe cartea asta, eu, care am scris-o eu, eu și-acuma plâng! ” SI EU PLANG . Emoticon ….plang .Emoticon …. rad :))))

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

  2. Hmmm, masochistule! Cum îți strici tu singur frumusețe de după-amiază duminicală! 🙁

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @VictorR, dimpotrivă, abia acum e mai frumoasă. :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

      • Știu, ardelean fiind, probabil o să-mi vină și mie să râd mai pe seară! Dar acum, așa iritare am când îl văd pe Fecali că …
        Cred că, dacă mama ta ar mai preda și dac-ar trebui să vorbească la orele ei despre ăsta, s-ar cere la pensie urgent!
        Fie, fire-ai tu bine-dispus să ești în continuare! 😛

        Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

        • @VictorR, cum ar fi să ajungă nea jiji material de studiu în şcoli? Şi nu la ora de biologie.

          Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  3. Si uite-asa imi strici tu weekend-ul!? Specimenul asta e singura “fiinta umana”(ca sa citez din Hagi) pe care as dori-o torturata ca in Evul Mediu si omorata lent. Pe bune, analfabetul asta intruchipeaza tot, dar absolut tot ce e mai urat si mai pervers la acest popor. Nu gasesc altul la fel, oricat m-as chinui. E unic. Are absolut toate defectele pe care le urasc la cei din jurul meu. Cat despre cartea scrisa….mah, daca ciobanul infect stie sa scrie mai mult decat propriul nume si niste cifre, in mod special zerouri, eu imi tai mana.??

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 3

    • @Ionut, nu înţelegi tu cultura. De-aia.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

      • @Mihai, dupa ce am citit ce a debitat, am vaga senzatie ca nu mai inteleg nimic. Oricum, cand il vad, imi apar pete rosii pe gat, imi merge prost 3 zile si inventez pe loc o serie noua de injuraturi stranii. Sotia s-a obisnuit: cand ma vede ca privesc crucis si dau marunt din buze, zice “Iar l-ai vazut pe Becali?” Momentan imi invat televizorul sa schimbe singur canalul cand apare ciobandante. Cred ca o sa-mi reuseasca in curand.?

        Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

        • @Ionut, dacă reuşeşti, te aştept şi la mine. 🙂

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Vai si cum imi mai sar in cap unii cand ma iau de el! Ca e om bun si a ajutat atatia oameni,… bla, bla, bla. Da stii ce ma intreb eu? Cum e domnule posibil? Stau si ma minunez! Eu am crezut ca si-au scris memoriile, dar cand colo… wow! Ponta e lasat vag in urma de astia.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  4. Ăsta merge pe principiul: ”Câteodată sunt atât de deștept, că nici chiar eu nu înțeleg ce am spus”…n-am spus-o eu, ci amicul O. W.
    Dar la atâta erudiție, zic că se potrivește mănușă!!

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

  5. Cum spuneam, ma duc sa ma împușc in cap!

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @Nicoleta, treaba ta, uite ce pierzi. “Dincolo” nu ai spectacol din ăsta.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  6. Nu bine zice sotul meu ca ar trebui facut inca un canal si pusi acolo la sapat,sa vedem acolo ar mai avea timp de “filozofat”?ar plange Gigica asta da nu de la ce a scris ci de la bataturi si oboseala!!!!!!!pe bune ca a luat-o razna rau lumea!!!!!!o fi poluarea de vina?:))))))))))

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @lori, ştii ce e şi mai tare? Omul chiar crede ce afirmă.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  7. …sunt pe buda si tocmai ce am tras concluzia ca m-am constipat.

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

  8. Sigur: blogurile mai trebuiau sa-l sheruiasca pe imbecil ca altminteri presa ni-l serveste de trei ori pe zi si seara iar de retelele de socializare nu mai spun.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @zazania, îmi pare rău, pur şi simplu nu am rezistat.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  9. Când ăla o să ajungă material de studiu în școala românească, al meu prunc va fi terminat liceul de mult. Cât despre eventualii nepoți… doar pruncul meu va hotărî dacă e cazul să vadă cât e de largă lumea sau nu.

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  10. Si-a facut Jiji tatuaj ??? ” Ce-am scris pe spate face cât toată opera lui Manolescu!” !!!

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • @dede cati, jur că la asta m-am gândit şi eu. :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  11. Mihai și mie îmi vine să plâng.

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  12. De mila lui ca de a lui, da de a noastră…

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

  13. I-a luat dracu` pe ăia de la American Library of Congress de câte exemplare a trebuit să catalogheze, căci nu mai pridideau cu atâtea împrumuturi din opera măiastră.

    Vai nouă, ignoranților!

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  14. Mihaita, tata toata admiratia mea!!!!!!!!!! Din cate stiu si cunosc…fiecare om ce da piept, cu ce postezi tu, pierde,neuronal, nervos, pe fond de stress etc. si cativa ani buni la un asemenea soc. Sincer cred ca nu mai ai mult daca te mai consumi, nervos, cu asa ceva. Eu unul nu m-am putut uita la tot reportajul de pe Digi 24. N-am putut fiind ca m-au luat asemenea draci…de nu-ti poti inchipui. Si decat sa fac vreo nefacuta mai bine nu ma uit. Numai alaturand cele doua cuvinte din titlu, “eruditie” si Gigi Becali… si mi s-a facut parul maciuca. Traim niste vremuri de neanteles ptr. altii ce-si duc viata in sisteme sanatoase si corecte.

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  15. Nivelul meu cultural a crescut cu juma’de centimetru, pe bune!!!! Omu’ e caz de studiu. La biologie normal, clasa X – sistemul Nervos. Daca l-as lua in serios m-as enerva. Dar nu-l iau. Mai tare ma irita astia de-l promoveaza.
    Si cel mai tare mi-a placut aia cu ” Liiceanu e asa destept ca scrie ce nu simte.” Ataaaat!!!!

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  16. de ce nu-i curma nimeni suferinta ?!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  17. Eu, care nu am citit cartea, eu plâng! !!??????… Ce norocoși suntem cu un așa Erudit!!!?

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  18. Cate rautati la adresa bietului scriitor! Si-a alocat timp pretios sa ne impartaseasca din vasta sa experienta si imediat au sarit criticii!! Sper ca nu s-au vandut toate exemplarele, ca nu stiu cum voi trai fara ele :))) Pentru urmatoarele carti, oare ce va face, mai baga o runda de “intimitate si izolare”? Mare-i gradina Domnului!!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @DanaR, cică s-u vândut toate. E nenorocire.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

      • Nu pot sa cred cum ma urmareste ghinionul :))) Chiar niciuna d.le…

        Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

        • @DanaR, nimic, stoc epuizat. 🙂

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  19. mama,ce o sa planga americanii…

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  20. Voi scrie televiziunilor să anunțe cu 30 de secunde înainte difuzarea imaginilor dar mai ales a sunetelor cu gigi becali, cei care au alergie la individ, sa poată sa schimbe canalul.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Marius, sau măcar să pună un semn de avertizare ceva.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  21. Maicăăă, când am revenit şi eu şi-am luat-o de unde am rămas, tocmai peste luminatul ăsta dau. :))) Îi bun aşa? 😛

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *