Sunt cel mai mare fan al articolelor care îți dezvăluie cum poți să faci să reușești în afaceri și în viață, la numai 23 de ani, după ce ai izbutit, prin muncă susţinută, să atragi o finanțare de jumătate de milion de euro.
Astea-s, frate, motivaționale adevărate cum mai citeam doar pe vremuri despre un italian care a venit în România cu ultimii lui 400 de dolari, a dat drumul la un biznis și, jbam, a devenit fondatorul Romstal. Sau despre băiatul ăla din Ploiești, Sebastian parcă-l chema, care s-a lăsat de baschet pentru că era pasionat de IT și după câțiva ani de muncă asiduă a ajuns șefu’ dă la șefii la companiile de IT din spațiul carpato-danubiano-pontic. Și alte reușite de genul ăsta cu care ne-au tot prostit pe care ni le-au prezentat tot felul de publicații de-a lungul timpului și în care ni se explica clar, ca la proști, că singura soluție ca să reușești în viață este munca. Pentru că se știe, așa merg lucrurile în România, dacă muncești ai, dacă nu, n-ai. Voi nu vreți să munciți, d-aia n-aveți.