Să nu mă înțelegeți greșit, n-am absolut nimic împotriva faptului că se stă la pândă cu radarele, dar aș vrea să văd că poliția rutieră mai face și altceva în afară de asta. Personal, mă nedumerește foarte tare faptul că poliția rutieră este absentă de pe străzile și șoselele din țara asta. Nu știu, eu […]

Ieri am avut o zi grea, extrem de grea, cu două drumuri dus-întors București – Vâlcea, între care s-au interpus și niște analize destul de complicate ale maică-mii. După care am mai ajuns la 1.00 noaptea și prin aeroport să-mi recuperez fashionista. Practic, când am văzut în sfârșit patul, am leșinat până dimineață.