La frontiera bulgaro-greacă, din trei benzi de circulație auto se făceau două. Cel puțin sâmbătă, când am trecut eu, așa stăteau lucrurile. V-am lăsat o imagine mai jos ca să înțelegeți limpede despre ce vorbim. Așadar, existau două benzi pentru circulația autoturismelor și una pentru tiruri. La un moment dat, cele două benzi pentru autoturisme […]

Dacă mă seacă ceva cu adevărat de când mă tot joc de-a scrisul pe interneții patriei, mă seacă apostolii excepțiilor tâmpite. Sau apostolii tâmpiți ai excepțiilor, că nu mi-e foarte limpede cum să-i definesc mai corect. Ce? Nu știți cine sunt ăștia? Lasă că vă zic eu cine sunt. Sunt ăia care apar, indiferent despre […]

Am observat pe parcursul Campionatului European un fenomen care ar putea părea ciudat dacă n-ar fi de fapt doar o confirmare a faptului că suntem un popor misogin. La celelalte meciuri mai era cum mai era, dar când începeau să curgă postările „specialiștilor” cu analizele meciurilor naționalei noastre, doamne ferește să apară vreo femeie care […]

Pentru că trăiesc în România, nu contenesc să mă minunez de fiecare dată când ies din țară și mă lovesc de normalitate, așa cum ar trebui ea să arate și la noi. De altfel, domnii de pe grupul de intelectuali, unde filozofăm despre scrierile lui Murakami sau despre puterea vindecătoare a gândului, făceau mișto de […]

Dacă tot m-am fâțâit vara și toamna asta, prin România, de mi-a ieșit pe nas, am zis să mai trag niște concluzii, pe lângă cele pe care le trăgeam undeva prin august. Unu. Nu înțeleg de ce țara asta n-a dat încă niciun campion mondial de Formula 1 sau măcar de raliuri. Nu, serios, șoferul […]

Scurt, despre o chestie care mă scoate din minți pe Facebook aproape mai rău decât scrisul agramat sau cel fără diacritice. Vorbesc despre statusurile sau comentariile în care semnele de punctuație sunt puse după reguli neștiute de nimeni sau, cel mult, știute de ele însele. Nu vă prindeți despre ce zic? Păi,despre situația în care […]