Pentru că trăiesc în România, nu contenesc să mă minunez de fiecare dată când ies din țară și mă lovesc de normalitate, așa cum ar trebui ea să arate și la noi.

De altfel, domnii de pe grupul de intelectuali, unde filozofăm despre scrierile lui Murakami sau despre puterea vindecătoare a gândului, făceau mișto de mine zilele trecute: „iar a ieșit Vasilescu din țară, iar se minunează că apa e udă”.

Da, prieteni, o să mă minunez de fiecare dată că la alții se poate ca apa să fie udă dacă trebuie să fie udă. Pentru că la noi nu se poate să fie udă.

Și mă amuză foarte tare că de fiecare dată când scriu despre lucruri banale care la alții funcționează normal, este imposibil să nu apară apărătorii României care să-mi dea exemple punctuale de la noi. Unii dintre ei din pură naivitate cu intenții bune, alții doar ca să-mi dea peste bot. Mă rog, așa cred ei că-mi dau peste bot, dar de fapt își dau tot lor.

Degeaba îmi explici că știi tu un tren din România care nu întârzie. Când, în trista realitate din țara asta, orice călătorie cu trenul care nu este pe cele două rute consacrate (Valea Prahovei sau litoral) este o aventură care poate ajunge până la grotesc. Că ne-am obișnuit noi cu răul, că ne-am obișnuit să n-avem pretenții de la CFR, este cu totul altceva.

Degeaba îmi explici că există și toalete publice curate în România, când cruntul adevăr este că poți să faci icter mecanic în 99% dintre toaletele publice din țara asta, indiferent că aparțin de stat sau de privat. În plus, degeaba îmi explicați că și la austrieci sunt mizerabile toaletele. Or fi, dar măcar te poți mișca pe autostrăzi de la o toaletă jegoasă la alta.

Degeaba îmi explici că și la Brașov respectă autobuzele orarele de pe graficele din stații, dacă nu prea ai cum să ajungi la Brașov fără nervi și stres.

Și pot să continui la nesfârșit cu exemple din categoria „da, dar și la noi”, pentru că mi-au tot fost servite de-a lungul timpului. Despre orice aș scrie admirativ, referitor la țările civilizate, o să apară cineva care să-mi explice: „da, dar și la noi știu eu un loc unde…”. Fără să înțeleagă că de fapt acolo e marea problemă: că știi doar un loc unde.

Problema nu va mai exista decât atunci când nu va mai fi doar un loc, când n-o să mai trebuiască să-mi dai exemple pentru că n-o mai ai de ce atunci când majoritatea locurilor vor fi ca „acel loc unde”.

Ce nu înțeleg cei care îmi dau exemple punctuale este că dacă pui la un loc toate excepțiile astea, n-o să obții un sistem care funcționează în ansamblul lui. O să obții doar o înșiruire de excepții care, la nivel macro, nu contează.

Să ne înțelegem, nicio țară nu este perfectă, peste tot în UE o să găsești lucruri bune și lucruri mai puțin bune, doar că de la Nădlac încolo excepțiile sunt pe negativ. „Lasă că și în Belgia a întârziat trenul o dată când a nins”. Păi despre asta este vorba: că a întârziat doar o dată, când a nins. Asta este excepția, dar regula e că nu întârzie. Adică fix invers decât la noi.

Pentru că, de la Nădlac încolo, vorbim despre țări ale căror sisteme funcționează fără să dea impresia că-și bat joc de cetățenii care țin acele sisteme în viață, cu banii lor.

De-aia mă lasă rece exemplele punctuale. Voi nu vă dați seama, dar faptul că enumerați niște excepții de la regulă nu schimbă nimic în tabloul general. Atunci când tot ce avem sunt niște excepții, nu poți decât să-ți întărești convingerea că în România sistemul este bolnav și scârțâie din toate încheieturile lui. Chiar dacă știi tu un veceu public curat, pe undeva pe lângă Cernavodă.

Nu de alta, dar o să-mi fie destul de dificil să mă duc să mă piș pe undeva pe lângă Cernavodă, dacă eu am treabă la Bârlad. Adică exact ce fac la ora când voi citiți asta.

sursa foto: freepik.com