4,987 cititori

Legenda mărțișorului nu spune nimic despre femei

Există vreo trei-patru variante de legendă a mărțișorului, dar cea mai cunoscută este cea pe care, probabil, o știți cu toții:

„Se spune că, soarele a fost închis într-o temniţă de un zmeu. Pentru acest fapt, toată lumea se întristase, păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Dar, într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărât să plece sa salveze soarele. Mulţi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute. Drumul lui a durat trei anotimpuri, vara, toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului şi a început să se lupte. Şi s-au bătut zile întregi până când zmeul a fost învins. Slăbit de puteri şi rănit, băiatul a eliberat soarele. Acesta s-a ridicat pe cer înveselind lumea. Natura a reînviat, iar oamenii erau fericiţi. Dar tânărul nu a apucat să vadă primăvara. Sângele cald i s-a scurs pe zăpada imaculată, iar acesta este motivul pentru care șnurul mărțișorului este roșu cu alb. Șnurul este, de fapt, ceea ce se dăruiește de Mărțișor, conform tradiției populare, iar băieții sunt cei care ar trebui să îl primească.” (sursa) Continuarea