Sunt bune, da, ca să nu trăim cu impresia că numai pe la noi se plimbă cetățenii cu scara după ei.
Știți voi farsele alea în care se montează un buton mare roșu într-un loc public, foarte circulat, și chiar lângă el se pune un anunț cu “vă rugăm insistent, nu apăsați pe butonul roșu”? Le știți? Atunci cunoașteți că în scurtă vreme apare primul imbecil care citește avertismentul și apoi, ghici ce, apasă direct pe butonul roșu. Continuarea
Pentru că, probabil, și în mine zace un mic cocalar, m-am indignat lejer atunci când am auzit decizia Simonei Halep de a nu participa la Jocurile Olimpice. După care, am stat, am chibzuit mai bine, și mi-am pus niște întrebări la care am găsit exact răspunsurile potrivite. Știți ce i-a dat minunatul stat român Simonei Halep ca s-o ajute să ajungă unde este acum? Nu știți? Vă spun eu. Mu*e, asta i-a dat. Știți ce i-am dat noi, indignații de serviciu, până să ne pomenim cu ea câștigând pe bandă rulantă? Nu știți? Vă spun eu. Mu*e, asta i-am dat. Știți ce-i dă jumatate de Românie atunci când are îndrăzneala să nu câștige vreun turneu? Nu știți? Vă spun eu. Mu*e, asta-i dăm. Și când zic „mu*e” am să vă rog să nu vă gândiți la denumirea argotică a sexului oral. Ci așa, generic, ca atunci când te duci să ceri o mărire de salariu și, odată ajuns acasă, când te întreabă nevasta dacă ai obținut-o, răspunzi: „Nu, mi-a dat șefu’ mu*e”. Continuarea