2,986 cititori

Zăcere humanum est

Si cand zic „humanum” ma refer la sexul tare. Pentru ca nu cred ca exista pe lumea asta fiinta mai lenesa ca masculul speciei umane, adica barbatul. Iar daca se mai si inhaiteaza cate doi-trei, sa locuiasca impreuna sau sa petreaca in comun o perioada de timp mai lunga, apare spritul de competitie negativ. Adica, desi nedeclarat, vor face concurs pe tema „care dintre noi este putoarea cea mai mare”.
Continuarea

2,062 cititori

Cea mai plictisitoare fiinta din lume: insipidul de net

 In special pentru cunoscatori, dar merge si la restu’ lumii…

Unii oameni sunt pur si simplu incapabili sa-ti povesteasca ceva si sa te faca sa le sorbi vorbele, sa te tina in suspans sau sa vina cu ceva haios. Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei nu reuseste sa-ti starneasca interesul nici daca relateaza despre cum a avut o intalnire de gradul trei cu niste extraterestri verzi, care l-au rapit de pe strada, au facut zeci de experiente pe el, dupa care l-au obligat sa faca sex o saptamana incheiata cu Angelina Jolie Claire Forlani (sorry, uitasem 😉 ). Iar dupa ce l-au adus inapoi pe Terra, l-au mai si investit o alta saptamana in functia de presedinte al U.S. of fucking A, care se aflau in plin razboi cu Rusia.

Continuarea