Mdeci să vă povestesc
Io fumez pe holul clădirii în care e cooperativa de digital unde dau cu sapa. Ho, nu săriți, că fumez d-alea electronice, aer curat, de munte, cum ar veni. Așa, revenind, taman îmi terminasem țigara, am scos-o din dispozitiv ca s-o arunc la gunoi, când îmi sare din mână ca un pește viu și se rostogolește pe undeva pe sub caloriferul pe care îmi hodinesc superbu-mi trup când fumez. Continuarea
Mă țin de ceva vreme să scriu despre șmecheria asta cu fumătorii care se reprofilează pe pufăit chestiile alea ce degajă un miros inconfundabil de șosete umede, calde și nespălate, chestii numite generic „țigări electronice” și care au acaparat piața hipsterilor bucureșteni (și nu numai) în doi timpi și trei mișcări. Le știți, le vedeți peste tot, doar că fiecare brand le-a numit altfel (iqos, ifuse, glo etc), dar una peste alta fac cam același lucru: îți permit să pufăi culeanu când stai la masă în cârciumă (a propos, mie mi se pare că degajă un miros măcar la fel de urât ca o țigară normală).