5,222 cititori

Două minciuni celebre și-o blondă care suge

În ţara asta există două minciuni celebre, pe care le stie toată lumea, şi tocmai de asta trec drept adevăruri absolute. Bine, ele au plecat din Bucureşti, la origine, dar uşor-uşor, din gură în gură (precum Mioriţa), sunt convins că au ajuns în toată ţara. Iar la momentul ăsta sunt adevărate urban legends, care mai au în plus o particularitate aparte: jumătate dintre oamenii care le spun pot să jure că au fost de faţă când s-a întâmplat măcar una dintre cele două. Iar cei din cealaltă jumătate n-au fost de faţă, dar au avut un prieten bun acolo, care poate să bage mâna în foc că aşa au stat lucrurile: “a văzut Titi cu ochii lui, ce naiba”. Continuarea