6,478 cititori

De ce plătești tu cu cardul meu?

Termin de mâncat pizza și cer nota.

– Cu cash sau cu card, întreabă chelnerița.

Cu card, că doar n-o să plătesc cu cash, ca sălbaticii.

Vine cu nota. Scot cardul și ospătărița întinde o mână hulpavă după el. Clatin din cap în semn că nu i-l dau și-o întreb semiagresiv de ce ține musai să plătească ea CU CARDUL MEU? Continuarea

25,289 cititori

Sfaturi pentru emigrare în Olanda

Continuăm seria de sfaturi, pentru cei care vor să lase în urmă spațiul Carpato-Danubiano-Pontic, cu un articol scris, foarte mișto și foarte detaliat, de colega noastră de comentarii, didina. 

……………

Situația noastră: locuim undeva aproape de Utrecht, doi adulți și un copil, suntem plecați de patru ani. Soțul meu a fost recrutat de o firmă din UK pentru NL, a plecat cu contract de muncă (perioadă nelimitată), iar eu cu copilul ne-am mutat la două luni după ce a început el serviciul. Câteva detalii (cu multe link-uri pentru o mai bună documentare), mai degrabă tehnice, cu distracția vă descurcați și singuri: Continuarea

3,812 cititori

Asta înseamnă să fii influencer, da?

Ieri seară tocmai intrasem la mine pe scară când mă trezesc că mă oprește vecina de la parter. Paranteză. Vecina de la parter e genul ăla de tanti sărită de 60, mămoasă, bună s-o pui pe rană, care nu mă scoate din “Mihăiță” și jur că de câte ori o văd mă gândesc la mama. Că e fix pe același gen. Închid paranteza.

Cum spuneam, abia intrasem pe scară când m-am trezit că mă ia tanti Jeni la întrebări:

– Auzi, zice, cum pot să-mi fac și eu gard din ăla ca al lu’ maică-ta?

Continuarea

5,688 cititori

Hai să vă zic una mișto

Prin vară așa dădusem o fugă la maică-mea la Vâlcea  (nu de alta, dar se simțea de la București niscaiva miros de salată de vinete, cu roșii și telemea d-aia grasă de bivoliță). Intuisem bine, fix de la mama se simțea. Mă rog, făcuse și cartofi prăjiți, dar ăia sunt ca banii, n-au miros.

După ce-am băgat în fizic până nu mă mai puteam mișca fără să mă sprijin de pereți, hai la cumpărături să-și ia chestii pe care nu le poate căra singură. Mergem, punem în coș, hai la casă să plătim. Iar acolo, din obișnuiță, am scos cardul și beep-beep, aia fost. În mașină, femeia dă să-mi plătească, iar io îi zic să-și vadă de treabă că, pe lângă că nu-mi trebuie banii ei, nici nu umblu cu cash la mine. La care face ochii mari:

– Cum adică nu umbli cu cash la tine? NICIODATĂ?!

Continuarea

2,865 cititori

De ce să fie complicat dacă se poate să fie simplu?

Vinerea trecută pe la prânz, brusc, mi-am adus aminte că sâmbătă îmi expiră RCA-ul. Evident, toate chestiile nasoale mi se întâmplă vinerea. Și cum nicio nenorocire nu vine niciodată singură, pe când încercam să alung acest gând menit să-mi strice bunătate de weekend, mi-am adus aminte că n-am nici revizia făcută. Că-n decembrie mi-a fost lene și era frig. Am respirat adânc încercând să mă liniștesc și să-mi spun că poate mai am o șansă, că poate nu e dracul chiar așa de negru. Exact când credeam c-am reușit, de undeva din străfundul conștiinței mele a venit și lovitura decisivă: prietene, uiți că mergi de o lună cu ITP-ul expirat? Poftim hal să-ți începi sfârșitul de săptămână. Continuarea

1,670 cititori

Cardul, acest simbol diavolesc

Mă uit la ştirile protv şi văd un popă de la nu ştiu ce mânăstire (cred că “preot” ar fi denumirea corectă, dar nu sunt prea la curent cu terminologia din domeniu) care se lamentează de mama focului. O arde cum că el n-are de gând să-şi ridice cardul de sănătate. Iar motivaţia lui este absolut halucinantă: nu poţi să ţii în buzunar un obiect al cărui nume este “drac”, citit invers. Continuarea

1,567 cititori

No credit cards for me.

Acum ceva vreme, m-am trezit cu un plic in cutia postala. De la banca unde am si cardul de salariu. Pana aici, nimic rau. Ia sa vedem ce vor astia. Voiau sa-mi dea un card de credit. Si ca sa nu se mai complice cu intrebari si obiectii inutile, au ales sa-l emita fara sa ma mai consulte si pe mine. Parca mai avea importanta parerea mea. Iar acum mi-l trimisesera, sa ma bucur de el. Ce-i drept ma cam luase cu fericire inca de cand l-am vazut lucind, proaspat scos din ambalaj.

Cred ca au fost de-a dreptul ofensati cand i-am sunat sa-i intreb ce-i cu obectu’ asta. Cum adica n-am inteles? Mi l-au facut ei cadou. Buuuun. Da’ cam ce inseamna asta? Pai ce sa insemne? Ca mi-au dat un card. Lasati domnisoara, ca asta am inteles eu. Da’ cardul asta e moca, sau presupune ca trebuie sa platesc eu ceva? Pai nu mare lucru, o taxa de administrare. Zau? Pai uite ce va propun eu: luati voi cardul si bagati-vi-l  in locul acela umbros, putin mai jos de noada! Continuarea

3,114 cititori

Povestiri de vara

Prietenul I. a lucrat o vreme, prin Bucuresti, la unii care se ocupau de comunicatii mobile. Nebunie. Avea pager intr-o vreme cand nouazeci si noua la suta dintre romani, inca foloseau telefonul fix, ca principal mijloc de comunicare. Cred ca si „cuplajul” mai era inca in floare. Tin minte ca mi l-a imprumutat si mie vreou doua zile, cu ocazia unui „agatament”. Senzatie am facut cu el. Se uita lumea ca la urs, in acceleratul de Sinaia, desi pierdusem semnalul inca de la iesirea din oras.

In vara asta despre care voiam sa va povestesc, eu si cu prietenul I. eram la Valcea. A fost ultima mea vacanta petrecuta acolo. Amandoi eram „between jobs” si ne-am gandit ca mai bine stam sa lancezim trei luni, pe banii parintilor. E ingrozitor sa muncesti vara, nu?  Mai vedeam noi din toamna, ce si cum. Sincer sa va spun, eu mai aveam ceva „cascaval” strans, ca abia renuntasem la slujba. Dar la el, situatia era mai spre albastru. Ca plecase de la „pager-istii” aia de vreo cateva luni. Deci, nema resurse financiare. Il astepta o vara plina de „necunoscut”. Continuarea